miercuri, 25 iunie 2014

ORIENTAREA OMULUI ÎN LUMEA VALORILOR ESTETICE ȘI MORALE



       Opera de artă autentică concentrează în sine „puterea negativităţii”, capacitatea de a evoca o altă concepţie estetică faţă de cea cunoscută până atunci. Aceasta nu se supune niciunei reguli şi nu poate fi rezultatul unei ideologii, doctrine sau canon estetic. Trebuie să surprindă, să „destabilizeze” emoţia ori de câte ori cineva se întâlneşte cu o astfel de operă. Opera îl poate transforma sufleteşte pe consumator în vreme ce consumatorul nu o poate transforma; o poate doar analiza, judeca, evalua... însă nu se poate implica în modificarea acesteia iar dacă se întâmplă acest fapt înseamnă că nu mai discutăm de opera de artă iniţială... ci de o cu totul altă operă. Gusturile şi simţurile nu cunosc moralitatea, nu cunosc decenţa, nu cunosc nici ideologii şi nici canoane. Simţurile, şi apoi raţiunea, reacţionează în faţa unor arhitecturi generate de cuvinte, forme, sunete, linii, culori, mişcări, imgini ş.a.m.d. de fiecare dată în mod diferit. Emoţiile nu pot fi niciodată identice fie că vorbim de aceeaşi persoană, fie că vorbim de altcineva. O operă de artă autentică nu îşi poate pierde niciodată energia, capacitatea cognitivă... Arta, este supusă unei paradigme, unui concept al unui model de interpretare în raport cu timpul şi scopul în care a fost creată. Înţelegerea unei opere are mai multe nivele de percepţie. Însă, paradigmele literaturii se schimbă, astfel şi interpretarea textului (iată de ce vorbim de fenomenologia artei) chiar dacă enunţul este neschimbat. Numai acele lucrări care rezistă succesivităţilor paradigmelor sunt considerate valoroase. Însă, opera, în momentul creaţiei, nu s-a supus niciunei paradigme (doar probabil celei date de autor prin ştiinţă, inspiraţie, intuiţie). Opera literară nu poate fi evaluată decât principial, aceasta fiind încadrată în ceea ce numim „bun simbolic”.

       Pe axa valorilor arta este exprimată de unii critici ca fiind ideologică, alţii vor vorbi de doctrina acesteia iar creatorii şi operele lor vor fi canonici. Să le luăm pe rând : De ce ideologic?! Termenul (ideologic), este utilizat de către politologi şi este propus de Desttut de Tracy, la începutul secolului al XIX-lea, şi nu pare a avea legătură directă cu arta însă există o strânsă legătură între fenomenul politic şi artă. Evident că da. Majoritatea activiştilor politici, indiferent de epoca în care au trăit, s-au ocupat şi de teoria literară. La rândul lor, scriitorii s-au integrat într-un curent politic cu operă cu tot. Amintim pentru început, în literatura română, pe Cezar Bolliac, Ion Heliade Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri revoluţionari (scriitori şi oameni politici), care imprimă direcţii ale literaturii... Aceştia creează pentru prima dată paradigma literară în cultura română. De asemenea, privind spre scrierile lui Constantin-Dobrogeanu Gherea, Titu Maiorescu, G. Ibrăileanu, Ştefan Zletin, George Călinescu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu (ş.a.) toţi aceştia, critici şi teoreticieni ai fenomenului literar ca şi predecesorii, vor fi implicaţi şi politic, vor exprima viziuni (paradigme), asupra unei culturi politice româneşti, prerevoluţionare... „dominate de conflictul dintre instituţiile occidentale importate şi tradiţiile agrar-balcanice, precapitaliste. „Polemica dintre Maiorescu şi Gherea avea ca obiect însuşi valabilitatea şi durabilitatea instituţiilor democratice. Ambii teoreticieni, cel dintâi conservator dar prooccidental, al doilea socialist marxist... erau de aceeaşi părere privind nevoia de a inocula un conţinut formelor democratice goale”. (Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, Bucureşti, 1995, pag. 81 ). Nu este interesant că un politolog, în discursul său, introduce în schemă şi literatura şi fenomenul critic al acesteia?! Ovid Densușianu a fost unul dintre criticii care s-au opus oricărei forme de manipulare în sens politic a literaturii. Iată doar o probă evidentă (din numeroasele exemple ce se pot găsi), că literatura nu manipulează numai în sens estetic ci şi politic?! Va încerca Nicolae Iorga să cultive propaganda culturii naţionale şi a ortodoxismului, iar Eugen Lovinescu avea să constate că, gustul literar al publicului este un altul decât evoluţia literaturii. Eugen Lovinescu prin spiritul lucid al percepţiei creaţiei literare avea să fie considerat un maiorescian. Acesta va încerca, şi chiar va izbuti, să genereze în mod exemplar analiza estetică a textului literar. E. Lovinescu este un model pentru orice critic literar din cadrul oricărei literaturi. Este universal.

        Criticul Alexandru Matei, în „Ultimele zile ale literaturii” (Iaşi, 2008), avea să noteze : ... literatura, inclusiv cea franceză, se întoarce la condiţia de divertisment – una pe care o părăsise în parte în ultimii 200 de ani – adăugându-şi-o şi pe cea etnologică... (pag. 384). Cert este că literatura va avea/are foarte multe funcţii, iată de ce nu mai pot exista astăzi aşa-zişii critici de direcţie (care totuşi se încăpăţânează să existe anacronic mai ales în mediul universitar), iată de ce timpul lor a apus (în occident) încă de la mijlocul secolului XX. Însă, dacă filosofia manipulează şi sensuri politice şi creează noi concepte, în mod firesc de ce nu şi critica literară. Oare bazele de la care s-a plecat în teoria literară românească nu au fost limitate excesiv privind funcţia literaturii  şi astfel, a preluat din cadrul filosofiei artei şi mare parte din filosofia politică  în defavoarea (spre exemplu) funcţiei divertismentului ?!  

         Lucian Blaga se va ocupa în „Triologia valorilor” exclusiv de valorile estetice care aparţin artei.  Filosoful propune o clasificare originală a valorilor estetice în grupe cum ar fi : valori vicariante, valori terţiare, valori flotante, valori accesorii...  Însă, în afara acestor valori, orientarea omului în lumea valorilor artei este cuprinsă, tot în concepţia lui Lucian Blaga, în două categorii : valori nesupuse în slujba altor valori (valori terminus) şi valori mijloc, mediative. Trebuie să recunoaştem că, majoritatea teoreticienilor artei literare, animaţi probabil şi de un crez politic, vor fi tributari a ceea ce Lucian Blaga a numit valori mijloc, mediative. În fapt, omul definit de Aristotel nu este decât un animal politic. Şi totuşi, acelaşi Aristotel îl defineşte pe om ca fiind şi un animal poetic iar Socrate îi cheamă în cetate doar pe poeţii lirici, de unde am putea trage concluzia că omul se desăvârşeşte prin politică şi artă (în acest caz înglobând şi ceea ce numim  ştiinţă). Însă, tot omul este cel care nu poate abandona divinul, contemplaţia dar nici divertismentul. Pentru o mai bună înțelegere am putea spune că arta (și literatura) se supune esteticului iar politica se supune moralei chiar și atunci când este „artă a compromisului”. Așadar estetica și morala orientează omul în existența sa.

Un comentariu:

Chirila Doina spunea...

Un studiu de estetica realist si valoros.