Dacă vrem o reformă curriculară în învăţământ atunci este necesar să ne
dorim şi o altă mentalitate în ceea ce-l priveşte pe „cadrul didactic”. Acesta trebuie să se hotărască: rămâne dascăl sau devine profesor! (A. Mureșanu zicea că mirosul de tămâie trebuie scos din școli).
O observaţie de bun simţ în ceea
ce priveşte învăţământul actual şi metodele de lucru întâlnim la prof. dr. Caius
Dobrescu: Din nefericire, şi după
presupusa dezideologizare a educaţiei, survenită după 1989, acest proces nu a
încetat. Limba de lemn a conformismului naţional-comunist este treptat
înlocuită cu o limbă de lemn a euro-conformismului, în spatele căreia tinde să se
perpetueze indiferenţa sau confuzia în raport cu fundamentele civilizaţiei
democratice... Orice teorie a acţiunii raţionale presupune clarificarea
scopurilor, faţă de care evaluarea critică a mijloacelor cele mai eficiente
reprezintă o implicaţie necesară. Însă astăzi „planul de lecţie” a devenit o
carcasă goală. De aceea, noi considerăm că un demers autentic de reformă
trebuie să plece dinspre înţelegerea şi asumarea mizelor intelectuale şi morale
cele mai profunde pe care le presupune educaţia, în cazul de faţă, educaţia
literară. (Literatură şi civilizaţie,
Braşov, 2008, pag. 8-9). Constatăm că în aceeaşi lucrare (Literatură şi civilizaţie – scriitori
români canonici şi reforma curriculară,
Braşov, 2008), elaborată sub egida Universităţii „ Transilvania” – Braşov, Facultatea
de litere, ni se propune un mod de interpretare a operei literare din
perspectivă etică şi morală şi prea puţin o abordare estetică şi
literar-istorică. Pentru Titu Maiorescu forma de evaluare dominantă era
estetică... În acest caz eticul pus în evidenţă de adevăr, iar morala corelată cu frumosul... în fapt discutăm despre
elemente care pot compune un anumit tip de estetic... Însă, urâtul nu exclude
esteticul cum nici minciuna... Sigur, sunt şi multe alte elemente de filosofie
a artei care nu mai trebuie discutate deoarece acestea au fost disecate deja...
Un grup de profesori de la Facultatea de litere, Univ. Transilvania,
propune un alt mod de abordare interpretativă a literaturii. Spre exemplu, la
un moment dat, în cadrul analizei „Pe
lângă plopii fără soţ” de M. Eminescu, prof. dr. Caius Dobrescu propune
elevilor şi răspunsul la întrebarea: De
ce numărul divorţurilor a crescut vertiginos în a doua jumătate a secolului XX,
în toate societăţile europene? (Literatură
şi civilizaţie – scriitori români
canonici şi reforma curriculară,
Braşov, 2008, vol. I, pag. 84). În fapt, solicitând repondentului o
analiză (psiho)sociologică, sau după analiza textului caragelian „ Moşii”, lect. univ. dr. Ana Ene propune:
Pornind de la elementul cine, ce... din schiţa lui Caragiale, construiţi o
ştire de presă. (vol. I, pag. 126). Sau, într-o altă situaţie, cel
cinematografic. Conf. univ. dr. Ruxandra Ivăncescu propune repondentului, după
analiza unui fragment din „Nunta domniţei
Ruxandra” de M. Sadoveanu, să scrie „scenariul
unui film în care sunteţi protagonişti ai unei călători în timp”. (vol. II,
pag. 172). Ca şi cum, tehnica scrierii scenariului de film ar fi la îndemâna
cursantului de la un liceu (fie chiar şi de cultură generală). Acesta ar trebui să cunoască limbajul
tehnic al vizualizării imaginii prin camera de luat vederi, utilizând expresii
gen: travling, prim plan, focalizare... Doar din cele trei
exemple, constatăm că un cursant de la liceu, poate fi şi specialist în
psihosociologie, jurnalistică, cinematografie... (om bun la toate). Oare nu-i
prea mult?! Este liceul forma de învăţământ care oferă cultura generală iar
facultatea doar o formă de învăţământ profesională... Oare în sistemul de
învăţământ au fost clarificate scopurile predării literaturii?! Oare cursantul
nu ar trebui să se priceapă foarte bine doar la literatură... istorie
literară, istoria limbii, gramatică şi
tot ce ţine de acest domeniu atunci când învaţă literatură iar acesta să nu se
mai substituie altor materii? Lăsăm doar aceste trei exemple, luate aleatoriu
din cele două volume, Literatură şi
civilizaţie – scriitori români
canonici şi reforma curriculară,
Braşov, 2008, ca modele de reflexie înspre viitorul analizei privind
funcția actuală a literaturii... (În ceea ce priveşte reforma curriculară în învăţământ, Ovid Densuşianu cerea în anul 1910, la deschiderea cursurilor de la Facultatea de litere, judecarea actualităţii literare... ).
Sunt numeroase şi situaţiile când cursanţilor
de liceu li se solicită şi analize de natură estetică. „Raportându-vă la estetica romantică, analizaţi aspecte romantice din
poemul Mureşianu” (Literatură şi
civilizaţie – scriitori români
canonici şi reforma curriculară, vol. I, pag. 73, Ovidiu Moceanu). Însă nu
reuşim să înţelegem de ce profesorii utilizează pentru formularea întrebărilor,
atenţie, în cadrul unei „ lecţii de limba
română” şi termeni din limbajul criticii americane, gen: identificaţi şi
notaţi prin brainstorming - termen consacrat şi în pedagogie (Literatură şi civilizaţie – scriitori români canonici şi reforma
curriculară, vol.II, pag. 12, Rodica Ilie), din perspectiva lui „showing” ca mod de reprezentare
dramatică... (Literatură
şi civilizaţie – scriitori români
canonici şi reforma curriculară, vol. II, pag. 99, Virgil Borcan), desigur showing preluat din critica americană şi
netradus ca arătând ca şi telling (spunând) şi, un alt exemplu : Nicolae Manolescu vede, în personajul Mara,
o „businesswoman”. (Literatură
şi civilizaţie – scriitori români
canonici şi reforma curriculară, vol. I, pag. 161, Andreea Petre). Nu se
mai poate spune în româneşte, dezbatere colectivă, arătând, om de afaceri...
ş.a.m.d.... deoarece, spun unii, tendinţa (trendul,
ar spune anglofilul) actual al tinerilor este de a se exprima cât mai mult
în limba engleză. Iată cum comentează astfel de situaţii Sextil Puşcariu: Neologismul e adesea introdus în limbă din
comoditate. Cărturarilor, care sunt de obicei bilingvi, cuvântul din altă limbă
le vine uneori mai iute în minte decât cel autohton. Fără să caute echivalentul
în tezaurul lexical al limbii materne, ei iau pe cel străin. Cei ce
întrebuinţează neologismul din comoditate sau din snobism fac să se atrofieze
puterea creatoare a limbii. Neologismul e ca împrumutul extern, absolut necesar
în epoci de mari prefaceri; dar pentru ca împrumutul să fie folositor, el
trebuie să fie întrebuinţat spre punerea în valoare a bogăţiei naţionale (Sextil
Puşcariu, Limba română, Bucureşti,
1976, pag. 397-398). În fapt, folosirea neologismului este dată de cunoaşterea
semanticii cuvântului ce nu îşi găseşte rezonanţă în limba în care este
utilizat. Dar chestiunea neologismelor în
limba română este o cutumă a literaturii române încă din vremea lui I. H.
Rădulescu care semnala într-un articol critic: Prin urmare, vrând a ne cultiva limba, trebuie a o curăţi cât se va
putea de streinisme şi provincialisme şi a lăsa caracteristicele ei prin care
va putea deveni o limbă cultivată română, iar nu un gerg latin, nici un gerg
provincial. Orice vom face, limba nu poate scăpa de tot de a nu avea semnele
istorice ce învederează revoluţiunile prin care a trecut ca să devie o limbă
cultă. (I. H. Rădulescu, Critica
literară, Bucureşti, 1979, pag. 498 ).
Din păcate, limba română „împodobită
cu străinisme” riscă se se provincializeze tot mai mult. Și apoi cu texte
gen: ”futu-ți morții mă-tii de
pervers/ ce te uiți așa la picioarele mele/ ai fute porc împuțit/ îți faci laba
după tejghea/ te mierlesc umflatule/ îti tai pula și ți-o îndes în cur”... nu cred că vom avea o mare literatură (vezi,
Dan Ciupureanu - asupra cărui talent literar nu am dubii. „Povestea pulii” sau
„Povestea poveștilor” a lui Creangă
dar și texte eminesciene mai puțin cunoscute publicului de azi și exemplele pot
continua; în fond, în spiritul avangardist și Geo Bogza a editat, adevărat doar
un singur număr, revista „Pula” însă
nu prin vulgaritate scriitorii s-au făcut apreciați în literatură. Textele licențioase au circulat în spațiu închis
nu public). Dan Cipureanu este un poet foarte bun și fără să apeleze la
vulgaritatea ostentativă. Departe de mine gândul de a-i blama textele, în fond
fiecare scrie cum vrea și ceea ce vrea! Până la urmă poate fi și o strategie de
marketing literar! Mulți autori contemporani, talentați de altfel, nu fac decât
să-și masturbeze talentul din dorința de a impresiona prin orice mijloace (aș
fi putut scrie și epata, cuvânt deja consacrat în lb.română; vezi EPATÁ,
epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută
neobișnuită, extravagantă. — Din fr. épater). În schimb, mărturisesc că-mi
plac textele rapper-ilor autohtoni care, de cele mai multe ori, își dozează
atent vulgaritatea textului. Care este acum „funcția literaturii” rămâne o
enigmă pentru foarte mulți dascăli, aceasta fiind dezlegată cu succes de către
cei ce se numesc profesori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu