ȘELARU VASILE/ ȘI A FOST ANUL... INSECTEI CONFUZE

       Oricât de mult mi-aș dori să fiu optimist nu pot. Din 1989, cu greu pot găsi perioadele în care aș putea spune că am dus o viață tihnită. Conflictul politic al anului 2012, s-a dovedit a fi doar pentru putere. Nu există vinovați pentru dezastrul economic, social și moral. Dacă, în ceea ce privește viața morală putem spune că este un efect al lumii hipertehnologizate, despre starea economică și socială putem spune că este doar un efect al lăcomiei puterii politice și administrative. Procesul de educație în sistemul de învățământ a devenit superficial. Cauzele sunt multiple și nu se află nici în mondializare, nici în europenizarea excesivă, haotică...

        În general am fost obligat să privesc cu îngrijorare fiecare clipă trăită. Nu sunt singurul. Impozitele și facturile, prețurile produselor alimentare și al energiei, să nu mai vorbesc de medicamente, nu sunt nicidecum în concordanță cu veniturile. Cel care are de întreținut o locuință, o familie, știe foarte bine acest lucru. Din păcate, și după 1989, o mare majoritate, între care mă aflu și eu, trăiește la limita existenței. Clasa politică nu și-a făcut treaba. Timp de 23 de ani și-a urmărit doar propriile interese. Averile politicienilor au crescut, viața celor mulți a sărăcit. Aceasta-i România în care trăiesc. Nici viața culturală nu a fost mai bună. Ca și în viața politică, predomină doar interesele de grup.

       Brașovul a rămas în urmă. Nu se poate ridica atât timp cât este condus de șmecheri. Adevărat că aceștia au fost aleși. Așa că, se poate spune, fiecare comunitate are conducătorii pe care-i merită! Votezi prost, trăiești prost! Dar ce se prefigurează în 2013?

       Noi majorări de taxe și prețuri... De unde să mai plătim, cu ce... de unde locuri de muncă. Nu-mi rămâne decât să cred că fiecare individ trebuie să lupte pentru supraviețuire în condiții tot mai aspre generate de o politică strâmbă, cu legi nedrepte și abuzive. Toate aceste lucruri mă fac să reflectez mai mult asupra posibilității de a intra cu adevărat sau nu în viața politică. Cine știe... Oricum viitorul este imprevizibil atât timp cât și organizațiile politice nu sunt decât găști puse pe căpătuială. Credeam că, după 23 de ani, mentalitatea românilor se va schimba. Nu a fost deloc așa. România este contemporană cu trecutul ei. Poți întâlni diverse epoci conservate în comportamentul indivizilor sau în modul lor de viață. Predominant întâlnesc medievalitatea, nu perioada iluministă ci perioada dominației sub stăpân. Puțini stăpâni, multe slugi! Umilință, durere, sărăcie... veselie și gregaritate. În fapt, avem o dispoziție spre gregaritate. Sigur, nu spun nimic nou. Dar nu înțeleg de ce, dacă o mare majoritate știe și simte la fel, sau aproape la fel, nu se luptă să schimbe ceva. Fiecare trăiește în propria sa fatalitate precum larva în cocon. Să fie oare de vină ortodoxismul nostru lenevit în dogmă?!

Acestui sfârșit de an îi dedic acest poem:

    așezând din când în când privirea fix/ un nedefinit/ în ochii tăi de insectă devoratoare/ erai o femeie oarecare/ însă mi-au atras atenția câteva metafore tembele/ ispititoare capcană/ am surâs critic/ și am scris o scurtă poveste a cuvintelor/ rimate, ritmate. banale și goale/ din cele care îngenuncheau pe cerul trist/ acoperite cu pielea mai vechilor poeți/ și am plecat/ dând din aripi de ceară/ apoi am venit/ cu zahăr și miere/ cu vorbe simple, puerile/ în sfârșit s-a

                        întâmplat/

    ai urcat scările sufletului meu încet/ să fi avut aproximativ 365 de trepte/

mătăsos/ ai știut să alegi gingășia/ apoi brusc vijelia/ din nou fin vântul pe buze/ doar aspru sângele în vene/

    insecta se prinsese de zile și nopți/ asta merita vietatea/ ai râs cu izbândă/ cu dinți de coral/ ai perforat biletul de liberă trecere/ înspre alte stele/ aprinsă spre o altă/ poveste/ doar ea/ insecta credulă/ continua să viseze să fie/ o carte cu gândurile tale file/ sufletul meu în zadar vibra...

    Poezia ta/ țipă insecta/ bâzâia în ureche/ scrie, sau nu mai scrie/ dar fă cu tine ceva/ citește și rabdă/ și strigă/ capul nebunei rime a fost retezat/ de lama cuvintelor line/ țâșnind/ din ochii întristării lumină/ ai adunat bob cu bob/ uscând iubirea din ea/ și florile, ah florile au implorat apă/

                    zboară insecta 2012/  zâmbește din oglinda confuză/

vine 2013, și noaptea lăuză...

PS. În ceea ce privește prestația presei în anul 2012 a fost ”senzațională”, ultima știre popularizată în 31 decembrie, chiloții roșii ai unei fătuțe din noaptea de Revelion. Aștept și alte știri de același calibru în anul 2013... În tot acest timp, prețurile cresc și tot cresc... numai și numai din cauza guvernanților pișicheri să nu le spun de-adreptul hoți! Mama lor!

                  

VASILE ȘELARU / VOTUL, O COMPONENTĂ A SPRITULUI DE A TE NUMI OM

Înaintea alegerilor, mjoritatea politicienilor suferă o schimbare majoră ”la suprafață nu la... față”. Deodată își amintesc de popor. Din păcate, această ”dragoste” durează până în secunda în care apar rezultatele alegerilor. Apoi, ei în ”Turnul de fildeș” iar noi, prostimea, cu necazurile noastre înfofoliți cu disperarea nevoilor traiului zilnic cu fețele schimonosite de griji. Așa arătăm noi, oamenii obișnuiți în vreme ce ei, cei care s-au înălțat în urma votului, nu sunt oameni obișnuiți, sunt zei timp de patru ani. Sigur, între aceștia există și câțiva, îi putem număra pe degetele de la o mână, care rămân neschimbați în raport cu poporul. Dar majoritatea aleșilor sunt în Olimpul Zeilor. De fiecare dată ni se vorbește de ”victorie”... Victoria împotriva cui?! În Parlament se votează după cum ”șeful” de grup ridică degetul. Astfel, cu greu un parlamentar își poate exprima propria voință. Tot ceea ce a promis în campania electorală în mare parte rămâne doar o... vorbă în vânt. Mă gândesc ce voi face pe 9 decembrie. Desgur că mă voi duce să votez, desigur că deja știu cu cine o să votez și de ce... Voi vota în ideea, nici măcar speranța, că instituțile statului nu vor mai fi la cheremul unor indivizi ci își vor îndeplini atribuțile conforma legii. Că poate nu vor mai fi forme fără fond. Cu această speranță am votat de fiecare dată și degeaba. Voi vota cu acest crez până când voi constata, eu și o mare majoritate o românilor, că vom avea instituții reale, cu indivizi care își cunosc rolul și rostul. Dar nici așa lucrurile nu se vor schimba prea mult. Îmi amintesc cum, cu ceva ani în urmă, mă aflam la Parchetul Brașov pentru o chestiune de principiu privind aplicarea legii. Procuroarea, o fătucă, mă sfinda pur și simplu. Era Dumnezeu pe pământ. Eu, un vierme stupid care solicitam aplicarea legii. Acești funcționari ai Justiției vor rămâne în continuare. Serviciile de informații, din zeci de instituții publice, vor fi ajutate de aceiași indivizi labili psihic, informatori numiți pompos colaboratori, care vor scoate la nevoie o legitimație cu te miri ce înscrisuri. Statul român este obtuz, nu își vede proprii cetățeni. La noi, în România nu există anarhiști, antiglobaliști... sau mai știu eu ce. Poporul este blând, mioritic, ușor de condus în turma supusă. Dar Nicolae Filimon ne transmite un mesaj peste timp: De atât lup și oaia mușcă! Atunci va fi vai și amar nu numai de lup dar și de păstori. Păstorii neamului. Însă, este știut, revolta poporului nu ține decât câteva minute. Și apoi... urmează aceiași blândețe. Cetățeanul român nu își cunoaște drepturile, el cunoaște doar supunerea. Nu la noi, la români, e și vorba ”capul plecat sabia nu-l taie...” Apoi, marea masă de misirupiști, dezinteresați de vot, crezând că politicul nu le influențează viața. Se înșeală. Politicul controlează absolut toul. Tot ce mișcă și nu mișcă, dacă vreți și morții. Și atunci de ce să nu te implici cel puțin odată la patru ani și să decizi ceva... orice. Dar să decizi tu, în numele tău, și nu un altul. Somnul românilor este profund și de natură istorică. ”Deșteaptă-te române!” a devenit un banal îndemn care nu are rezonanță în conștiința celui ce doarme... doarme din ignoranță. Și această ignoranță este fatală. Victimile ei sunt aceia care încă gândesc și judecă. Culmea este, de la o vreme tot am primit îndemnul de a nu îi judeca pe cei din jurul meu. dar eu îi judec după fapte, după vorbe, după atitudine. Dacă cineva se poartă precum o curvă, chiar dacă în esență nu este, eticheta va fi de curvă deoarce omul, oricare ar fi el, este judecat după comportament. Dacă cineva se poartă ca un savant, și în realitate este un prost, poți crede că este savant o vreme, dar mai devreme sau mai târziu se va devalua prostia din el. Eu cred că omul trebuie să judece, să analizeze și să se implice. Animalul nu. El este preocupat de hrană și de împerechere. Omul este deasupra. El este contemplație, meditație, vis, metafizică. Asta cred eu! Poate mă înșel, poate omul este doar un animal. Dacă este așa, eu zic ”pas” și îmi reneg specia. Mergeți la vot oameni buni, votați după cum vă dictează conștința. Acest gest, de a vota, vă dă aura umanității. Chiar dacă nu mai credeți în iluzii, chiar dacă politicienii devin zei imediat după alegeri, votul reprezintă o componentă din atitudinea fiecăruia față de propria esistență.

VASILE ȘELARU/ SOLDATUL SOVIETIC OMAGIAT LA BRAȘOV

       Ziua de 25 octombrie ar trebui să omagieze Armata Română, cea care a adus jertfă de sânge pentru apărarea patriei. Însă memoria eroilor români, la Brașov este călcată în picioare, este murdărită în mod grosolan de administrația publică, de politicieni și chiar de către reprezentanții armatei. Este inadmisibil ca la Brașov să nu existe un ansamblu monumental al soldatului român, în schimb să existe statuia soldatului sovietic. Ce a făcut soldatul sovietic pe pământul României în timpul războiului este știut. Însă, mă întreb, cum oare este posibil ca, an de an, ziua de 25 octombrie să se desfășoare în fața soldatului sovietic, cel care are înălțată o statuie la Brașov într-un cimitir unde, în primul plan sunt așezate mormintele sovieticilor și în plan secund cele ale românilor. Singura statuie care îl reprezintă pe soldatul român se află în Piața Unirii din Șchei, ridicată în memoria celor căzuți pe câmpul de luptă în 1877, prin grija femeilor membre ai Casinei Române. Însă, un asamblu monumental dedicat memoriei soldatului român nu există. Există în schimb cel al soldatului sovietic. An de an, oficiali români, reprezentanți ai administrației locale, așa ziși politicieni dar și militari români se înclină în fața statuii soldatului sovietic ca și cum acesta ar fi mai important decât soldatul român. Osemintele eroilor neamului românesc sunt împrăștiate în mai multe cimitire ale Brașovului. Ba mai mult, în Bartolomeu, peste mormintele celor jertfiți pentru patrie, a fost turnat asfalt. Mă doare cumplit această tristă realitate. De ce oare la Brașov nu există un minim respect pentru eroii neamului? De ce există atâta nesimțire? Privind spre trecutul Brașovului din utimii 70 de ani aș avea o explicație. Orașul a intrat pe mâna unor neisprăviți fără căpătâi, fără mamă și fără Dumnezeu, lipsiți de dragoste de neam și țară. Indivizi care sunt mânați doar de dorința de a se înavuți. Și în mare parte au și reușit.


     Poate se vor găsi oameni vrednici, plini de dragoste de neam și țară, capabili să spele rușinea pe care o trăiesc brașovenii și să-și unească eforturile pentru a ridica un ansamblu monumental închinat celor ce și-au dat sângele și viața pentru țara românească. Brașovul având un trecut memorabil până la începutul secolului XX, trebuie să redevină ce a fost. Un oraș care știe să prețuiască memoria eroilor, un oraș al culturii, un oraș al prosperității economice.
    Reamintesc de asemenea că str. Mihai Eminescu este confundată cu ”spitalul de nebuni”, că la Brașov nu există o statuie a acestuia. Exista inițiativa ca Parcul ”Tractorul” să se numească Parcul Mihai Eminescu ( inițiatăvă generată de subsemnatul) unde a fost așezat și un bust al Poetului... în locul statuii dedicate Pioneriei comuniste... Reamintesc că numele real al Biblitecii ”George Barițiu” ar fi trebuit să fie Alexandru Bogdan - inițiatorul și donatorul fondului de carte pentru Casa de cetire publică - așa cum s-a numit până în anul 1946...

VASILE ȘELARU / CRISTIAN SIMA – DE CE UN BROKER NU POATE FI ESCROC DAR POATE FI... ȘMENAR

       Cristian Sima s-a remarcat în România ca broker. Un jucător de geniu. Dar ce înseamnă meseria de broker?! Cumperi și vinzi acțiuni pe piața de capital, cu banii tăi sau ai clienților, ai un comision în urma tranzacțiilor reușite. Orice eșec va fi ”contabilizat” doar la client mai ales când acesta pune la dispoziție un cont bancar discreționar – adică brokerul îl folosește după cum crede de cuvință, sau accesul la un anumit procent din cont, ori pur și simplu fără acces și în acest caz brokerul își întreabă clientul, în urma unei informări - consultări, dacă vinde sau cumpără acțiuni ”x”. În linii generale cam asta face un broker. Brokerul poate pierde toți banii clienților? Și care este problema. Există un contract în care clientul își asumă riscurile tranzacțiilor bursiere. Asta este tot! A cumpăra și a vinde acțiuni nu este nici ”joc piramidal”, nici ”loterie” și nici ”cont de economisire”. Dar, paradoxal seamănă cu ”jocul de cazinou”. A cumpăra acțiuni înseamnă a pierde și a câștiga. Astăzi poți avea un milion de euro în cont, îți plasezi acțiunile aiurea sau pur și simplu prețul acestora cade subit și rămâi cu ”o mie de euro”. Aceasta-i piața de capital. Sau joci un cent și câștigi 10 eurocenți. Să joci pe piața de capital sute de mii de euro deja este inconștiență, atenție nu din partea brokerului ci a clientului. Brokerul joacă. El este ca și jucătorul de poker. Adevărat el nu merge la cacialma dar culmea, poate primi o cacialma chiar de la emitentul acțiunilor sau prin ”complotul” altor brokeri printr-o infuzie bruscă de capital și scăderea valorică a acțiunilor. Sigur, piața de capital este complicată, este riscantă, îmbogățește și sărăcește oameni și companii, duce la faliment sau la dezvoltarea unei afaceri. Risipește sau face averi. Este un ”joc” al inteligenței speculativ-financiare. Uneori este bine să știi când să te retragi. Dar în brokeraj există o febră a jucătorului pe care o trăiește și clientul și este greu să zici ”pas”.


       Ce ne spune Cristian Sima?! Clienții săi, nu toți doar o parte, erau foarte lacomi. Să fi fost politicieni?! Și atunci brokerul Cristian Sima a jucat cu banii lor tot atât de ”lacom”, adică a riscat mai mult decât ar fi făcut-o în mod constant. A jucat și cu banii săi. Nici nu contează. Dacă a pierdut toți banii înseamnă că nu a mai fost inspirat când a cumpărat acțiuni, poate că alți jucători (brokeri) i-au tras preșul de sub picioare. Se întâmplă. Însă, dacă ar fi stat în România, ca la noi la nimenea, ar fi fost plimbat cu cătușele la mâini, i se punea eticheta de escroc și stătea cam cel puțin 30 de zile prin arest. Nu era corect. Bine a făcut că a plecat. Nu au înțeles mulți de ce Cristian Sima a devenit și o ”vedetă media”. Păi e simplu, un broker trebuie să fie un adevărat ”artist financiar” să îi dai pe mână bani. În fond, el este jucătorul care mizează cu capitalul (financiar) clientului. Clientul se poate retrage când vrea din joc. Grav este un singur lucru: dacă brokerul ar fi făcut raportări false către client. Ceea ce nu cred că s-a întâmplat în cazul Cristian Sima. Că acesta a dorit să dovedească că este unul dintre cei mai buni jucători din lumea este altceva. Sunt convins că va reveni pe piața de capital.

      Dar în cazul (afacerea) Cristian Sima mai este ceva: a plasat bani murdari pe piața de capital?! Ei, răspunsul la această întrebare ar limpezii multe lucruri. Însă atenție, el nu poate fi acuzat de ”spălare de bani” ci doar clienții săi păgubiți. Iar clienții care au dorit să ”spele bani” prin piața de capital sunt furioși deoarece în acest caz este mai bine să rămână anonimi. Tranzacțiile de pe piața de capital nu sunt impozitate.

       Și mai este un aspect. În România există o piață de capital autentică?! Probabil că nu, într-un capitalism de cumetrie este greu de crezut că ar fi o piață de capital. Poate Cristian Sima știe și cine erau manipulatorii de pe piața de capital din România mai ales în ceea ce privește prețul energiei și al carburanților, cursul valutar etc... Omul poate știe prea multe.

       În ceea ce privește bursa de pe alte piețe de capital, din Europa, din Asia, din America de aiurea, există speculatori financiari care învârt sute de miliarde. Iar cu aceștia este greu să te pui. Trebuie să lucrezi cu pipeta dacă nu cumva vrei să îi enervezi. Altcumva aceștia pun în funcțiune aspiratorul și fac în așa fel încât ai pierdut tot. Chiar și ce nu ai avut.

       PS. Șocant! Crisitan Sima informator al Securității politice. Acest fapt explică teama brokerului pentru viața sa. Să fi fost acesta, printre altele, și ”mașină de spălat”.

VASILE ȘELARU/ BUCURIA CRIMEI/ PUȚINĂ EDUCAȚIE PRIN NAIVITATE, HORROR, RĂZBUNARE, NEÎNCREDEREA ÎN AUTORITĂȚI

O POVESTE TRAMATICĂ - CAPRA CU TREI IEZI


Ion Creangă - Amintiri, povestiri, povești, pag. 160-170, Ed. Tineretului – București, 1969



Ion Creangă este unul dintre cei mai fascinanți povestitori din literatura română care va încânta copiii din toate timpurile. Dar nu numai copiii, deopotrivă și pe cei mari. ”Capra cu trei iezi” este o poveste celebră, mult prea celebră ca cineva să nu o cunoască. Dar ce ne spune această poveste și ce îi învață pe copii?!

Nu toți copii sunt la fel.
Iedul cel mare și cel mijlociu dau prin băț ( neastâmpărați, prea jucăuși) de obraznici ce erau, iar cel mic era harnic și cuminte. Chiar povestitorul ține să ne precizeze de la început că oamenii sunt diferiți. Vorba ceea: sunt cinci degete la o mână și nu seamănă toate unul cu altul.

Obligația părinților este de a își educa copiii și să îi hrănească sănătos. Însă capra trebuie să meargă la pădure să aducă ceva de ale mâncării iar iezii trebuie să rămână în casă și să nu deschidă ușa nimănui. Dintotdeaua părinții le vor spune copiilor lăsați singuri în casă să nu deschidă ușa străinilor. Pentru a nu exista confuzii capra mamă le spune chiar și o poezioară, drept parolă: Trei iezi cucuieți/ Mamei ușa descuieți,/ Că mama v-aduce vouă;/ Frunze-n buze,/ Lapte-n țâțe,/ Drob de sare/ În spinare,/ Mălăieș/ În călcăieș,/ Smoc de flori/ Pe subsuori. Însă, lecțiile educative din familie trebuie să se desfășoare discret deoarce păreții au urechi și fereștile au ochi. Capra a fost imprudentă și a vorbit tare iar lupul a pândit la ușă și a auzit totul.

Alianța cu dușmanul tradițional (natural) este o naivitate. Lupul este cumătrul caprei și nănașul iezilor. Dar de ce să se fi înrudit capra cu… lupul. Cu siguranță pentru a nu îi mai fi dușman. Ba mai mult, acesta se jurase caprei că nu va spărie copilașii niciodată. Capra a fost naivă și l-a crezut. Însă, o astfel de înrudire nu poate aduce nimic bun. Lupul (își păstrează năravul), știe parola și dorește să intre în casa caprei pentru a-i mânca iezii. Doar cel mic sesizează că amprenta vocală nu este a mamei. Pentru a deveni credibil, lupul își ascute limba și dinții la un fierar. Iedul cel mare deschide ușa și se produce dezastrul; el și mezinul sunt mâncați de lup. Dar atenție, dacă mezinul nu ar fi vorbit din ascunzătoare ar fi scăpat cu viață. Deci, când un copil se ascunde de cineva care-i vrea răul este bine să nu scoată sub niciun chip vre-un sunet dacă vrea să nu fie descoperit.

Secveța horror: Lupul așează cele două capete cu dinții rânjiți în ferești, de ți se părea că râd; pe urmă unge toți păreții cu sânge. Secveța este îngrozitoare ca și cele din desenele animate unde unui personaj i se dă cu ciocanul în cap, este mitraliat, este călcat cu mașina, îi cade chiar… vaporul în cap. Adevărat, din toate aceste lovituri mortale scapă cu viață. În desenele animate cu violență maximă nimeni nu moare. Din astfel de secvențe agresivitatea pare a fi o joacă (nevinovată) care generează doar veselia. Dar, în decursul povestirii, copiilor li se va mai prezenta o scenă horror. Răzbunarea caprei. Arderea de viu a lupului.

Capra nu crede în autorități și se… răzbună. Venind acasă capra trăiește o dramă. O cuprinde spaima și rămâne împietrită! Capra nu apelează la autorități deoarece știe că până la Dumnezeu, sfinții îți ieu sufletul. Copilul învață astfel că trebuie să își facă singur dreptate. Capra ticluiește un plan diabolic pentru a se răzbuna pe lup. Formal, îl ivită pe acesta la praznic, adică la o masă ritualică când, pentru sufletul celui dispărut, se oferă mâncare.

Capra mai șireată decât… lupul. Lupul nu își asumă dubla crimă, se preface a o compătimi pe capră și deplânge la rândul său moartea iezilor, iar capra la rândul ei, se preface că nu știe cine i-a mâncat copiii. Lupul este bucuros că nu face parte din cercul suspecților ba mai mult, este gata să depună mărturie mincinoasă împotriva ursului (nea Martin). Iată, capra nu mai este naivă.

 
Uciderea lupului. Scenă horror. Lupul este așezat pe un scăunel de ceară în fața unei mese și cum ospăta el, buf! Cade fără sine ( a își da seama) în groapa cu jăratic. Lupul arde în chinuri îngrozitoare, cere milă și îndurare dar capra la rândul ei este sadică deoarece îi străgă acestuia: moarte pentru moarte, arsură pentru arsură… Astfel, ”legea veche”, ”ochi pentru ochi, dintre pentru dinte” a fost dusă la îndeplinire.

Final. Capra este naivă că se înrudește cu lupul și nu își sfătuiește cu discreție iezii. Este neîncrezătoare în autoritățile statului și își face singură dreptate.
Lupul este un ucigaș sadic. Nu își recunoaște fapta, este gata oricând să depună mărturie mincinoasă împotriva altei persoane. Este laș până în ultima clipă deoarece cu toate că este vinovat cere îndurare.

Cei trei iezi. Doar cel mare este neascultător. Mezinul nu ar fi ajuns victimă dacă ar fi știut să tacă. Cel mic scapă cu viață numai datorită faptului că a ținut să respecte întocmai înstrucțiunile mamei.

VASILE ȘELARU/ Cu drăgălășenie despre… hoție!

Cațeluș cu părul creț,
Fură rața din coteț.

El se jură că nu fură

Și l-am prins cu rața-n gură

Și cu ou-n buzunar,
Hai la Sfatul Popular.
Nu mă duc c-am fost o dată

Și am căzut cu nasu'-n baltă.
Copiii învață de la cea mai fragedă vârstă, atunci când discernământul lor este minim, cum un cățeluș, simpatic de felul său (are părul creț), fură o rață din coteț. Își neagă furtul cu vehemență, deoarece acesta ”se jură că nu fură” – deci face sperjur în ciuda evidenței (deoarce este prins ”cu rața-n gură”) ba mai mult, a furat și un ou pe care îl ține ascuns în buzunar. Toate aceste versuri sunt rostite de către copil cu tonul gingășiei și al nevinovăției absolute. Oare acestea vor fi având vre-un efect asupra subconștientului?! Mesajul subminal ar fi ”poți să furi, jură-te că nu ai furat chiar dacă ești prins asupra faptului… oricum dacă ești prins nu ți se întâmplă nimic.” Astfel, copilul învață să ascundă jucării, să le ia pe cele ale altor copii, în fond și ”cățelușul a furat o rață și un ou”… Dar există vreo consecință pentru cel care fură?! Nu, deoarce este invitat la Sfatul Popular iar acesta refuză, nu pentru că ar fi putut primi o pedeapsă ci pentru că ” a căzut cu nasu'-n baltă.” – efectul punitiv al furtului.
Înțelepciunea populară dă un avertisment celor care sunt concesivi cu hoțul: ”cine astăzi fură un ou, mâine fură un bou”… Iată, cum o poezie ingenuă despre furt și sperjur debutează educația unui copil în mediul familial românesc (există poate și excepții). Sigur, unii vor spune că sunt doar niște versuri nevinovate, că totul este o abstracție și a ne închipui că vor avea vreun efect asupra educației copilului ar fi o uriașă greșeală.

VASILE ȘELARU/ AȘ VREA SĂ MĂ POT TREZI DIN ACEST COȘMAR

Trăiesc un coșmar din care nu văd cum m-aș putea trezi. Nu, nu vorbesc aici despre faptul că de mai bine de două săptămâni constructorii de la o locuință transformată în grădiniță pentru copii, lipită de zidurile casei mele, îmi ciocănesc în pereți de dimineață până seara. După ce m-am adresat instituților locale, Poliție, Primărie, Parchet, Judecătorie reclamând faptul că nu mă pot odihni în casa mea, am înțeles că acest gen de viață face parte din ”normalitatea vieții românești”. Coșmarul este legat de instituțiile statului... de abuzurile pe care acestea le întreprind la vedere, fără nicio jenă ca și cum, națiunea română ar fi doar o șleahtă, o adunătură de capete seci. Văd procurori umblând cu Biblia prin satele României punându-i pe oameni să jure că au votat... și dacă ”DA”, cum au votat... Aceasta este viața în România. Dar eu știu, m-am întâlnit de sute de ori cu abuzurile polițiștilor și ale procurorilor, chiar și cu cele ale judecătorilor, atât ca ziarist cât și ca persoană particulară. Am scris și am publicat, mii de pagini semnalând aceste abuzuri și nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a schimbat nimic. Nu am văzut parlamentarii întruniți într-o Sesiune extraordinară, nu văd celelalte instituții ale statului reacționând cu promtitudine, nu văd proteste de stradă, nu văd organizații internaționale reacționând. Mai mult, aud cum ni se dau sfaturi... Toată această zăpăceală a pornit de la un singur om. Un cetățean, suspendat din funcție de Parlamentul României și constestat de peste 7,4 milioane de cetățeni ai României, a reușit să dea peste cap o țară întreagă. Cetățeanul este acuzat, printre multe altele, că a lucrat și pentru Securitatea politică... Mă întreb, văzând cum este susținut de ”cei din afară”, dacă nu cumva omul a lucrat la două capete și o fi agentul activ al unui stat care acum, luptă peste tot în lume, pentru democrație. Democrație numai în interiorul acelui stat, deoarce în afară, acesta a susținut din interese politico-economice o sumedenie de dictatori și chiar teroriști mondiali. Este clar că, ceva este în neregulă nu numai în Comunitatea Europeană dar și în S.U.A. Vocile care ne vin din aceste zone susțin o cauză strâmbă. Și este știut că nimeni nu susține o cauză fără a avea un interes. Ce interes ar exista ca România să nu ajungă un stat democratic, ca aceasta să fie condusă despotic?! Desigur că el are doar o singură componentă, și anume, cea economică. Totul este bine și frumos până la finanțe. Nu mai avem anticorpii necesari care să apere statul și națiunea adică acei lideri politici capabili să lupte eficient, pragmatic în numele României. Nu există nici din partea poporului acea voință fermă de a își alege lideri autentici. Suntem dezbinați, nu putem fi uniți sub același steag în ciuda stăruinței unor lideri care se anunță a fi hotărâți să pună capăt acestei perioade de confuzie, când instituțiile statului au devenit bun personal, jucării la cheremul unui despot slujit cu credință de către cei care, prin funcția lor, ar trebui să fie în slujba legii. Dar legea este ”doar o vorbă de dânșii inventată”, după cum zicea Poetul. Ne vom afunda în sărăcie tot mai mult, iar de această stare vor profita mulți... începând de la cei interesați de autonomia unor ținuturi până la cei interesați de ceea ce mai poate avea aerul, solul și subsolul acestei țări pe care iată, nu obosesc să o iubesc. În fapt, între toate iubirile mele este singura care mi-a rămas. Nu mă întrebați cum trăiesc, deoarece mă simt tot atât de sărac dar nu și atât de speriat așa cum eram în vremea lui Ceaușescu. Era vremea când locuiam la Navădari, într-o cameră unde aveam o masă, un pat, un cuier, cărți întinse pe dușumea și o mașină de scris iar Securitatea îmi planta microfoane în casă ( există și un dosar la CNSAS). Atunci eram aproape singur, acum simt că alături de mine sunt cel puțin câteva milioane de oameni. Și totuși, trăiesc un coșamr...

ȘELARU VASILE/ VOTUL ESTE ESTENȚA DEMOCRAȚIEI

       În ultimile zile am văzut ”intelectuali aparent respectabil” cum se feresc să meargă la Referendum dar vorbesc de civism, vorbesc de România, se consideră patrioți (mama lor de hoți!!!). Eu cred că sunt lichele îmbrăcate în frac. Și cum prea multe cuvinte sunt de prisos EU VOI VOTA. Ori de câte ori vor fi alegeri voi fi prezent, voi vota. Fiecare, în cabina de vot face ce vrea, însă important este să fie prezent și astfel să arate lumii că există și astfel, nțelege că Agora fără dezbatere publică și fără vot nu ar fi existat. Eu fac parte din Agora și în calitate de cetățean al Cetății votez. Nu, nu este un act de curaj ci unul de conștiință publică. Judec, deci votez, gândesc deci votez... astfel sunt OM!

VASILE ȘELARU/ IPOCRIZIA OCCIDENTULUI

Statele occidentale, curvește, se prefac a fi supărate pe România. Ce vor cere în schimbul împăcării: aurul, petrolul, gazul metan, gazele de șist, centralele atomice și hidroelectice, cărbunele, terenurile agricole, pădurile...

Îmi este foarte greu să scriu aceste cuvinte amare însă ele au acoperire în realitate; nu numai în cea imediată dar și în istorie, dacă vreți începând cu condamnarea la moarte a lui Vlad Țepeș, cu asistarea pasivă a ambasadorilor occidentali la decapitarea Brâncovenilor la Istambul, cu finalul celui De-al Doilea Război Mondial când, o simplă linie trasată pe o hartă ne-a aruncat în cea mai neagră istorie în vreme ce o parte din dârzenia românilor sângera în munți... După 1989, pentru acceptarea în Comunitatea Europeană ne-au impus distrugerea economiei naționale care a fost înlocuită cu moll-uri. Au văzut sumedenia de țigani cetățeni români pe străzile Europei Occidentale și ne-au asemuit lor.


Acum iată, în 2012, cei de la Bruxelles, cu o mogă de democrați absoluți, nu au dorit să vadă ce s-a întâmplat în perioada guvernului PDL și nici cu abuzurile repetate ale președintelui Traian Băsescu, într-un cuvânt o politică primitivă cu consecințe dramatice pentru toți cetățenii României. Cine plătește minciunile PDL turnate în urechile dregătorilor europeni?! Ce a făcut PDL?! Un mare rahat peste România pe care l-a aruncat apoi în Consiliul Europei punând pe jar întreaga Uniune Europeană.


Europa civilizată râde de prostia românilor adepți ai formelor fără fond. Occidentalilor le-au convenit și miliardele de euro date cu împrumut pentru a le finanța băncile lor cu sediul în România, datoria fiind plătită de către contribuabilii acestei țări. Occidentul nu este interesat și nici nu-i pasă de starea socială a unui popor umilit de secole de propria clasă conducătoare și astfel condamnat să trăiască în sărăcie lucie. Trăiesc într-o țară considerată a fi zona gri dintre imperii politice. Occidentului îi convine ca România să fie confuză politic și economic deoarece pentru ei noi nu suntem decât o banală colonie economică. Energia și telecomunicațiile, le exploatează nu numai băieții deștepți de la noi dar și companiile occidentale și nu numai. Plata facturilor noastre se duce în PIB-ul Europei Occidentale; lor le este bine, nouă ne este rău. Europa Occidentală nu are nici cel mai mic interes ca România să fie o țară prosperă economic deoarece ar deveni un concurent serios. Este mulțumită când ne preia elitele din aproape toate domenile. Europei Occidentale îi convine o Românie uitată în Evul Mediu cu un popor dezbinat și credul, emoționat până la îndobitocire de discursuri gen OTV-Dan Diaconescu...


Europa Occidentală ne dă lecții de democrație ignorând deciziile Parlamentului României - suveran, prefăcându-se că nu a înțeles că acest for suprem al democrației l-a demis pe Traian Băsescu din funcția de președinte al României și guvernul V.Ponta.


Iată de ce cred că românii trebuie să-și dobândească demnitatea, iată de ce cred că în multe orașe ale României viața seamănă cu un arest la domiciliu pentru câteva milioane de oameni... România merită un alt destin, are nevoie de un alt tip de conducători politici iar Victor Ponta și Crin Antonescu se prefigurează a fi între aceștia. În nici un caz personaje precum M.R. Ungureanu, Mihail Neamțu... și alți libidinoși băsiști.


Occidentalilor le convine de minune diversiunea politică creată de PDL deoarece astfel pot solicita noi explorări/exploatări economice în detrimentul economiei naționale.


Dacă România devine o țară economică puternică, PIB-ul occidentalilor scade, adevărat nu foarte semnificativ, dar scade... și acest posibil fapt irită Înalta Poartă Europeană.
Cancelariile europene nu au reacționat în niciun fel când, ambasadorul SUA la București, referitor la demonstrațiile din ianuarie 2012, a afirmat: ”să fiți mulțumiți că nu sunteți împușcați precum sirienii de pe acoperișuri.”
Resursele mele în a-mi iubi țara și a simpatiza lumea occidentală sunt nelimitate dar NU și în ceea ce privește acceptarea prostiei infinite și a ipocriziei.

VASILE ȘELARU / ROMÂNIA CU FUSTA... RIDICATĂ

      Traian Băsescu și-a dorit / a provocat premeditat suspendarea din funcția de președinte înaintea alegerilor parlamentare având ca miză salvarea PDL, jucându-și ultima carte ( în acest meci), adevărat cu un discurs la cacealma:


1. În cazul confirmării sale în funcție va atrage un val de simpatie pentru PDL în alegerile Parlamentare implicându-se astfel direct (și legal) în campania electorală.
2. În cazul unui eșec, PDL va știi cum să se replieze pe scena politică.

3. Indiferent de rezultatul referendumului T. Băsescu va rămâne un jucător politic. O victorie a acestuia ar duce la scufundarea României în mizerie politică, economică, socială... într-un cuvânt, menținerea acesteia în Evul Mediu.

USL ar trebui în tot acest timp să guverneze luând câteva decizii importante care să schimbe realitatea economică și socială.

        Privesc cu amărăciune spre spectacolul dezolant pe care îl oferă PDL-ul, un partid aflat în agonie, condus de la Cotroceni de către un cetățean care judecă lucrurile după cuburile de gheață aflate în paharul de whiskey... Politrucii, care până mai ieri se credeau veșnici, acum dau lecții de democrație. Nimeni nu vrea să vadă ”mapa profesională” a judecătorilor de la Curtea Constituțională a României. Nimeni nu vrea să vadă că Adrian Năstase a fost judecat în calitate de președinte al PSD și nu pentru ceea ce a făcut ca premier al României, fiind acuzat de faptul că și-a făcut campanie electorală cu afișe, pixuri, șepci, agende... așa cum au procedat și contracandidații săi. Nimeni nu vrea să vadă că în România speranța a murit, că sărăcia a devenit o stare de normalitate. Un slogan jegos s-a insinuat în conștiința multora: ”PDL-USL aceeași mizerie!” Dar care ar fi soluția: PPDD; ”ungurenii lui Ungureanu sau ai lui Mihai Neamțu”, aceștia să conducă România?! La alegerile locale din iunie a.c., s-a văzut că aleșii au fost realeși, și aici mă refer numai la cei care au obținut mai puțin de 50% din voturile celor prezenți. De asemenea numele noi, dintre cei aleși, cu mici excepții, au biografii contaminate.
       De mulți ani, încă dinainte de 1989, mai exact de prin anul 1980, aștept să se schimbe ceva în România. Din păcate, aceasta începe să semene tot mai mult cu o pirandă care, prinsă la furat, își ridică fusta în sus pentru a-i intimida pe cei care trebuie să o aresteze. Ba mai mult, arată lumii din jur curul peste care se bate aprig cu palmele. (În acest gest îi regăsesc pe aceia din PDL care au strigat ”Lovitură de stat” atunci când majoritatea parlamentară a schimbat președinții camerelor, pe aceia care au trimis tot felul de e-mail-uri pe la ambasade... pe aceia care strigă ”Jos partidele politice”... și lista este ceva mai lungă). Țara nu duce lipsă de idioți cu papion care se rotesc în jurul Palatului Victoria... protestând împotriva lui Victor Ponta. Deodată suntem o țară de oameni de știință însă mulți, foarte mulți, nu au scris în viața lor un studiu...
      În fapt, pe cine sperie Victor Ponta și Crin Antonescu?! Doi oameni tineri, energici, cu o gândire limpede, pregătiți să reformeze statul democrației postcomuniste și să salveze economic România! Nu sunt fan USL, nu fac parte din niciun partid politic, nu îmi fac mari iluzii privind reformele economice și în domeniul fiscal care să scoată România din criză, însă cred că Victor Ponta și Crin Antonescu pot da încrederea că atitudinea statului în raport cu cetățeanul se poate schimba radical. Cred că toate instituțiile care țin de justiție vor fi depolitizate. Suntem încremeniți în stadiul ”formelor fără fond”, adică avem instituțiile democrației dar nu avem oamenii capabili să le slujească ci funcționari obedienți care nu își înțeleg funcția și rolul pe care-l au instituțiile în care activează.
      Îmi doresc o Românie verticală, o Românie în care subzistența să nu fie un scop al existenței cetățeanului... În ceea ce privește statele europene să nu uităm duplicitatea acestora deoarece nimeni nu dorește o Românie puternică, concurențială ci doar o colonie economică din care să se îmbuibe după bunul plac. România poate ieși din stadiul de ”colonie economică” numai dacă vom avea o clasă politică care va renunța la interese personale sau de grup; Victor Ponta și Crin Antonescu sunt doi lideri politici care ar putea consolida statul de drept. Iar într-un stat de drept economia și prosperitatea își găsesc calea dreaptă. Traian Băsescu a risipit România așa cum a făcut cu flota... el nu este numai un om conflictual ci un pericol pentru stabilitatea statului. Este gata ca, împreună cu majoritatea din PDL (cred că în cadrul acestui partid sunt și excepții), să distrugă fundamentul statului român doar pentru a se menține la putere.
      Viața politică este asemeni unui joc de șah, iar politicienii nu sunt decât piese ale acestuia, în aces caz, Băsescu este piesa care se mișcă oblic iar odată cu el și acoliții acestuia. Cetățenii români trebuie să decidă: vom rămâne într-un joc de șah doar cu o piesă care se mișcă oblic sau vom avea pe tabla de șah toate piesele respectându-le regulile de mișcare naturală așa după cum este și starea de normalitate a statului de drept.

VASILE ȘELARU / „DREPTATE, OCHII PLÂNȘI VOR SĂ TE VADĂ”

      
      În decembrie 1989, cineva a scris pe un perete: ”Dreptate, ochii plânși vor să te vadă!” Ani la rând, cotidianul ”România liberă” a avut pe prima pagină fotografia acestui text. Dar în cele din urmă s-a renunțat la afișarea acestuia...
      De atunci, din anul 1989, ochii plânși ai națiunii, așteaptă să vadă dreptatea. Să-i vadă pedepsiți pe aceia care au distrus economia țării, de la industrie la zăcămintele naturale, să vadă torționarii judecați și în funcție de faptele comise pedepsiți, să vadă cum li se retrocedează proprietățile celor îndreptățiți, să vadă cum cetățeanul este respectat, să vadă... justiție! Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. În schimb, ochii plânși care vor să vadă dreptatea, văd pe șosele tot felul de fetițe care conduc mașini de zeci de mii de euro a căror valoare depășește tot ce are un pălmaș român (fie el țăran sau orășean) strâns cu agoniseală în două-trei generații... Văd cum băieții deștepți ne explică cu mult calm cum se face că taxele sunt atât de mari, cum se face că energia costă atât de mult, cum se face că salariile sunt atât de mici... Băieții și fetițele acestei patrii o duc tot mai bine de la o zi la alta... Statul se modernizează prin ei, românul trăiește îmbuibat cu sărăcie... și speranță deșartă.
          Condamnarea lui Adrian Năstase nu înseamnă nimic. El nu a fost condamnat pentru subminarea economiei naționale, nici pentru vânzarea flotei României, nici pentru pădurile tăiate, nici pentru instalațiile de irigație furate de pe câmpuri și topite apoi expediate sub formă de lingouri, nici pentru distrugerea infrastructurii feroviare, nici pentru prețul mare plătit pentru un kilometru de autostradă nefăcut, nu a fost condamnat pentru tăierea pensiilor, pentru distrugerea sistemului de învățământ, pentru subfinanțarea sistemului de sănătate, pentru aruncarea culturii la gunoi... A fost condamnat pentru că firme particulare ar fi contribuit la cumpărarea de șepcuțe, pixuri, agende și tricouri din campania electorală din 2004. Iar pentru o astfel de chestiune chiar merită să îți zbori creierii sau să le zbori creierii... Sunt convins că a doua soluție este mai optimă. Dacă polițiștii și magistrații și-ar fi făcut treaba și ar fi instrumentat dosarele pe care toți le știm... deoarece prăduitorii acestei țări sunt cunoscuți. Adrian Năstase este victima unui stat corupt... atât de corupt cum nu a mai fost niciodată în istoria sa. Peste toate acestea un lucru este știut: fiecare popor are conducătorii pe care-i merită! Clasa politică a României este rezultatul votului ”popular”... Așa vot, așa popor!

      PS. Am tot scris de jurnaliștii cu epoleți pe sub piele. Dovada există! Ce fac intelectualii cu... papion?! Sau și ei au... epoleți!

VASILE ȘELARU/ VICTOR PONTA PLAGIATOR – MANIPULARE ȘI FUM

       A fost o vreme când scriitorii pe care astăzi îi omagiem erau acuzați de plagiat. Între aceștia aș aminti doar pe Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, I. Slavici și lista este foarte lungă. Sigur, fără a mă băga în lista acestor valori indiscutabile ale culturii scrise, și subsemnatul s-a ”bucurat” de o astfel de acuzație. Timp de un an și șase luni, cartea intitulată ”Dicționarul sciitorilor și al veleitarilor brașoveni de la 1450 și până astăzi” a fost supusă analizei de către mai multe comisii între care una a Uniunii Scriitorilor din România dar și de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a apelat la consultanța unei comisii științifice. Rezoluția a fost clară: nu este vorba de plagiat! Nu intru în amănuntele cazului care mă privesc, dar constat că se înmulțesc acuzațiile de plagiat... ultima fiind adusă prim ministrului Victor Ponta. Mărturisesc că nu sunt un fan al acestuia, dar de când cu acuzațiile care i se aduc cu certitudine am devenit cel puțin un simpatizant... Dar să vedem ce este plagiatul! Atunci când un autor își revendică un text ( o operă scrisă în orice domeniu) parțial sau în integralitate care nu îi aparține. Este vorba de furt intelectual în acest caz. Însă, atunci când sursa este menționată, când textul este reprodus cu un alt caracter de literă sau cu ghilimele sau este indicată sursa în subsolul paginii sau într-un capitol de final ori în bibliografia lucrării, nu avem în față un plagiat. Furtul intelectual înseamnă a ascunde sursa/sursele care s-au utilizat pentru documentarea lucrării de cercetare – în cazul publicării bibliografiei sursa a fost devaluată, deci nu poate fi plagiat; furt intelectual sau plagiat este atunci când lucrarea reproduce mai multe texte fără a fi menționat autorul/autorii sau atunci când lipsesc ideile originale ale lucrări iar concluzile altora sunt prezentate sub forma unor concluzii personale. Există o rigoare științifică privind redactarea unei lucrări de cercetare însă acestea nu trebuie de fiecare dată să respecte standardele momentului. Pentru cei neavizați, cel care instituie bibliografia ( respectiv norme academice) este Ovid Densușianu (1873-1938) inspirat în urma studiilor urmate la Paris ( a studiat și la Berlin), când își însușește, printre altele, și metoda cercetării lingvistice. Dacă normele privind expunerea lucrării de doctorat nu au fost respectate în integralitatea lor ( respectiv cu note privind, autorul – numele pe care la utilizat acesta la semnarea lucrării, numele lucrării, anul publicării, editura sau localitatea unde a fost editată, capitolul, pagina...) responsabil este conducătorul lucrării și comisia care a examinat și a avizat lucrarea și în niciun caz doctorandul. Culmea, se spune că V. Ponta a plagiat dintr-o lucrare a profesorului doctor Ion Diaconu, nimeni altul decât cel care semnează prefața cărții incriminate. Cei care-l acuză de acest plagiat sunt idioți sadea... aud cum unii ziariști comentează ”cazul” și îmi amintesc de un dialog pe care l-am avut cu unul dintre ofițerii care s-au ocupat de cazul meu ( când eram acuzat de plagiat) L-am întrebat așa: ”Dumneavostră, ca ofițer, ați susținut o lucrare de licență nu-i așa?”, ”Desigur domnule Șelaru!” , ”Și când ați scris lucrarea nu ați folosit citate din alte lucrări, nu ați avut la lucrare și bibliografie?”, ” Cum să am așa ceva, ferească Dumnezeu!” Omul a ajuns între timp comandantul unei secții de poliție din Brașov. O anumită doamnă, mai exact, Dana Ofițeru susține o cretinitate și anume că, a cita nu înseamnă a reproduce motamo ( adică cuvânt cu cuvânt) Dar ce înseamnă a cita... dacă nu a reproduce exact un text sau o expresie vorbită. Sunt sigur că Victor Ponta nu este un plagiator ( eventual neglijent – nu mai mult de atât, în ceea ce privește rigoarea științifică) din moment ce a indicat lucrările într-o bibliografie finală chiar dacă opera sa nu are și note de subsol, astfel lucrările consultate și reproducerea unor scurte fragmente în lucrarea sa nu pot constitui ceea ce se cheamă plagiat textele reproduse fiind utilizate ca argumentație pro sau contra - această practică fiind impusă chiar de natura cercetării. Documentarea ( care impune uneori și publicarea de documente în facsimil sau citarea acestora cu nume și cotă de arhivare, fotografii, desene etc...) în cazul cercetării este absolut obligatorie deoarece nu poate exista altfel iar în urma acesteia se emit noi teorii, idei, concepte originale. Sigur, pot exista situații când cercetarea este exclusiv originală însă chiar și acesteia îi sunt necesare expunerea de teorii, definiții sau concepte opozabile iar indicarea sau citarea lor necesită obligatoriu fișa bibliografică. Indicarea surselor de documentare este obligatorie ca și reproducerea, după caz, a unor fragmente din aceste surse...

Când discutăm de o lucrare artistică ( ficțională) este altceva... documentarea servește altui scop, aceasta suportă transformări și interpretări care duc spre elaborarea unei opere originale. Nu de puține ori, lucrările de cercetare științifică pot fi mimetice ( ca și cele ficționale) însă nu într-atât încât să reproducă o altă/alte opere similare. Lucrarea care reproduce fragmente din mai multe opere poate fi numită antologie însă excepție fac lucrările care țin de estetică, crestomație! Antologiile și crestomațiile sunt lucrări de autor, ele pot fi considerate originale doar prin modul de prezentare ( metodă de expunere, tematică ș.a.) dar nu sunt lucrări de creație... individuală însă forma acestora cade sub incidența drepturilor de autor.

La un moment dat, în replica sa către președintele T. Băsescu, Victor Ponta declara că ” România nu mai trebuie condusă prin șantaj, dosar sau bilețele roz...” Eu cred că România nu mai trebuie condusă prin bilețele ”blonderoze”, cred că se impune o epurare a impostorilor nu numai din politică dar și din literatură... ”Cazul” Victor Ponta, nu este decât manipulare și fum, așa cum a fost și așa zis-ul protest de la ICR cu papioane executat de naivi dar și intelectuali de mucava în frunte cu Mihai Răzvan Ungureanu însoțit de SPP-ist-ul la cravată.

P.S. 1 - În ceea ce îl privește pe domnul Mircea Diaconu i s-a făcut o mare nedreptate. Sigur, se pot invoca proceduri, capete de lege... dar când lucrează și când nu lucrează aceste proceduri, când legislația este operabilă și când nu?!

PS. 2 - Gh. Bogdan-Duică (1865-1934) era atât de scrupulos în ceea ce privește plagiatul încât, la un moment dat, scrie despre Alexi Teochar ( 1843-1907), scriitor brașovean, că s-a ”autoplagiat”... Ce ți-e și cu vânătorii ăștia de plagiatori!!!

VASILE ȘELARU/ BRAȘOVUL, UN ORAȘ CU UN ORIZONT LIMITAT ADMINISTRATIV, CULTURAL ȘI POLITIC

Alegerile locale din 2012, au demonstrat la Brașov, că George Scripcaru, unul dintre vicepreședinții PD-L-ului poate câștiga, fără mari bătăi de cap, un al treilea mandat de primar. Nu a contat că activitatea politică a acestuia a fost una distructivă, și amintesc aici doar deciziile guvernelor Boc. Deci, s-ar putea spune că la Brașov, nu a existat un vot politic negativ. Brașovenii nu au fost interesați nici de acuzațiile pe care presa i le-a adus privind risipirea ( și sifonarea) a milioanelor de euro, nici de posibila sa implicare în cazul Spătaru ( fost director al OPC-Brașov condamnat definitiv la cinci ani de închisoare)... nici de străzile răsasfaltate și în prezent pline de gropi, nici de parcările aiurea, nici de indicatoarele rutiere și marcajele anapoda... nimic din toate acestea și multe alte bazaconii pe care nu le mai înșir, nu au avut importanță. Victoria lui George Scripcaru stă în eșecul campaniei electorale a USL-ului de Brașov dusă de consilierii de imagine. Aceștia nu au știut să lovească în punctele slabe ale adversarului politic. S-au mulțumit cu mesaje standard, clișee politice uzate. Adevărat, stupidă a fost și campania electorală purtată de G. Scripcaru... având un slogan politic idiot: ” Continuăm împreună!” Am urmărit cu atenție și campania pe care culmea, cu tupeu semidoct, a susținut-o Scripcaru pentru Nicolae Țucunel îmbrăbodit în independent. Nici nu i-a fost greu candidatului USL, Aristotel Căncescu să obțină un al patrulea mandat la Consiliul Județean deoarece având un adversar marionetă nu ar fi avut nevoie de consilieri în campania electorală. Faptul că PD-L-ul a avut o campanie electorală aiurită l-a ajutat mult pe candidatul USL să câștige președinția Consiliului Județean Brașov. Dar până la urmă toate acestea nu mai contează deoarece George Scripcaru a câștigat alegerile în municipiul Brașov iar brașovenii vor pierde timpul visând vremuri bune. G. Scripcaru, luat ca individ, nu ca așa zis lider de organizație politică, și-a atins cu succes scopul. Inabilitatea adversarilor politici, naivitatea unora, tensiunile existente între liderii USL de Brașov, l-au transformat pe George Scripcaru în învingător. George Scripcaru nu a câștigat datorită consilierilor săi de imagine, nici a modului în care și-a desfășurat campania electorală pentru care a cheltuit sume imense, ci datorită adversarilor politici care nu au știut cum să-l combată ( sau poate nu au dorit cu adevărat să-l învingă!). Adevărat, a lipsit strategia politică adecvată pe care și un ageamiu în ale politicii ar fi putut să o pună la punct fără dificultate. A fost o campanie electorală lipsită de idei, doar concepte bazate pe copy-paste. Discursul a fost mimetic, aproape de limbajul de lemn. Deci, la Brașov, George Scripcaru a câștigat datorită adversarilor săi politici ( unii formali, alții reali) la o distanță de aprox. patru procente de contracandidatul său, Cătălin Leonte căruia i-a lipsit un slogan politic mobilizator și motivant pentru fiecare votant. Singurul lucru aparent bun ar fi prezența Forumului German în Consiliul local. Însă, ”sașii” românizați nu sunt o garanție a calității morale. Le știm spiritul conservator și speculativ încă din vremea perioadei interbelice ( cei curioși pot răsfoi ”Gazeta Transilvaniei” din perioada post și interbelică) Brașovul rămâne un oraș atipic, un oraș care nu va reuși să iasă din propriul orizont limitat de muntele Tâmpa, atâta vreme cât conceptul instituțional al primăriei bazat pe management administrativ este confundat cu cel al gospodarului, cât cheltuielile publice sunt numite ”investiții publice” când managerului politic i se spune șef de partid (având conotații mentale în stăpân, jupân spre... bulibașă). La Brașov, eufemestic spus, îngustimea minții este cu ștaif, dar în esență tot îngustime rămâne. Sunt convins că o administrație publică locală este bună în măsura în care cetățenii care se află în aria de activitate a acesteia trăiesc peste limita de supraviețuire. Din păcate, am mai scris, voi mai scrie, de la ”retragerea Aureliană” am rămas doar la nivelul minim de supraviețuire. Supraviețuim cu atâta îndârjire încât sărăcia a devenit aproape indestructibilă făcând parte din ”normalitate”. Iată de ce electoratul brașovean este plafonat, nu își cunoaște valorea, nu își poate recunoaște și aprecia liderii și valorile și ceea ce este și mai grav, nu știe ce să ceară de la cei care conduc adminstrația publică. De unde vin toate acestea?! Lipsa de educație civică! Iată de ce aș propune ca studiului religiei să fie înlocuit cu educația civică, materia să nu fie considerată formală ci, în fiecare semestru, să existe o notare de bază (teză). Este singura șansă de a avea cetățeni responsabilizați asupra rolului lor într-o comuniate. P.S. Aud că se vorbește de ”Brașovul turistic” însă fără o componentă culturală puternică ( dar cine să organizeze evenimente culturale de calitate și de amploare europenă!!!) acesta nu poate exista decât ca un banal ”oraș de munte” ideal pentru ”mitici”. Însă a nu se crede că miticii sunt doar pe Dâmbovița deoarce modelele lui Caragiale sunt... din Transilvania și pentru cunoscători, multe personaje sunt inspirate de ”intelectualii” Brașovului de atunci față de care cei de acum nu înregistrează niciun progres. Am putea spune, ba din contră, sunt chiar inferiori acelora. PS2 Ce tâmpenie! Ponta le dă bani polițiștilor pentru că au fost polițiști în timpul alegerilor?!

ȘELARU VASILE – DE DOUĂ MII DE ANI TRĂIM DE AZI PE MÂINE

Un priten mi-a comunicat un fapt uluitor: a fost amendat pentru că i-a murit mama! Mai în clar autoritățile de la Brașov au găsit de cuvință să-l amendeze pe om deoarece mama sa și-a permis să moară în weekend! Taman atunci când funcționarii publici nu lucrează... Un alt amic îmi relatează un alt fapt zguduitor: mama sa a fost legată la gură de către medici deoarece urla de durere iar medicii nu aveau morfină în spital... În astfel de chinuri a murit un om. Lucrurile se petrec în România anului 2012. Nu sunt povești desprinse din Ionescu sau Kafka. Este realitatea pe care sunt condamnat să o trăiesc în România. Să ascult fătucile lui Cristoiu punând în emisiunile lor întrebări atât de hilare, încărcate cu tone de prostie. Tot la Brașov o femeie în vârstă de 29 de ani își ucide pruncul ”jertfă dată lui Dumnezeu”. O lume veche, primitivă, încă supraviețuiește aici în arcul carpatic. Pastorul congregației religioase din care face parte femeie declară că ”se delimitează de gestul ei”. Auzi ce vorbă! Doar se delimitează și nu condamnă gestul criminal... Clasa ploitică jubilează, se îmbuibă pe spinarea prostimii.
Sunt prea bătrân să mai pot fi manipulat și să mi se spună că ”dacă pleacă ai lor vin ai noștri” și o să fie mai bine... Mai bine o să fie atunci când vom avea o clasă politică autentică. Până atunci lucrurile rămân tulburi și odată cu acestea și viața noastră. România trăiește doar de azi pe mâine. Unii trăiesc azi foarte bine, sunt prosperi iar cei ceilalți se gândesc că vor trăi mai bine mâine... Un mâine mereu amânat care în nici un caz nu se prefigurează în următorii ani.

VASILE ȘELARU / BĂSESCU ȘI BOC SUNT CAPUL LUI MOȚOC !

Nu, România nu s-a schimbat ! Trupele de securitate au rămas aceleași, au aplicat exact aceleași metode de anihilare a demonstrațiilor din Decembrie 1989. Suntem în luna ianuarie a anului 2012. Televiziunile titrează pe ecrane că ”în urma acțiunilor de protest din Piața Universității au fost răniți trei jandarmi”. De zecile de cetățeni arestați abuziv, de alte zeci de cetățeni loviți cu bocancul în gură de către jandarmi nicio vorbuliță. Nu se amintește nici faptul că există cetățeni care în urma loviturilor primite au ajuns în spital fiind în stare gravă. Reporterii se învârt printre câteva pietrele aruncate de către protestatari spre jandarmi și se miră de ce au capul spart. După ce câteva televiziuni au prezentat luni în șir cât de coruptă este puterea politică acum se miră că oamenii au ieșit în stradă. Un cetățean lovit de jandarmi este invitat să povestească în direct ce s-a întâmplat cu el. Este plin de vânătăi, evident urme ale molestării iar reportera îl întreabă dacă este lovit. Îl mai întreabă și de ce a ieșit în stradă, de ce protestează, îl întreabă din nou de ce l-au lovit jandarmii apoi din nou de ce a ieșit în stradă. Reporterii pun întrebări de-o imbecilitate pură. Apar cadre largi cu protestatarii, se văd sute de oameni adunați iar reportera susține că sunt doar câteva zeci de protestatari. Din când în când apar și câțiva analiști politici raționali care incriminează forțele de ordine, care arată foarte clar de ce au izbucnit în peste douăzeci de orașe din țară proteste mai mult sau mai puțin spontane. Cert este că oamenii s-au săturat de umilință, oamenii sunt sătui de violența verbală a lui Traian Băsescu care se crede ”șeful statului” și nu reprezentantul acestuia, de vorbele purtătorului de cuvânt al PD-L care spune că ”românii care au ieșit în stradă sunt nevrotici”. Se manipulează informații gen ”protestatarii sunt suporterii unor galerii de fotbal”. În Decembrie 1989 erau golanii, erau agenturile străine... Brusculada ivită în orice tip de protest este catalogată ca fiind ”violență” din partea protestatarilor iar intervenția jandarmilor este privită de reporterii ”din școala de imbecilizare a presei Cristoiu”, ca fiind conform prevederilor legale. Se spune lacrimogen și securistic că ”este păcat ca românii să se bată cu românii”. Premierul Boc vizitează la spital un jandarm cu capul spart care chiar cu o seară înainte a ciomăgit câțiva români. Desigur că este felicitat, poate și decorat pentru isprava sa. În fond, jandarmul este ”brațul înarmat al statului”. Grija lui Boc este față de jandarmii care-i apără scaunul nu față de un popor înfometat, bolnav, vlăguit, sărăcit, umilit... Acestea-s vremurile în care trăiesc. Dar cine sunt eu ?! Eu sunt doar un CNP plătitor de taxe pentru orice, sunt ”un vot”, sunt unul din ”prostime”... Evident mulțimea revoltată ”vrea capul lui Moțoc”. Acesta acum se numește Băsescu și Boc. Desigur cei doi nu se vor lăsa duși. Nu știu dacă ceea ce se întâmplă în aceste zile de ianuarie nu este decât un foc de paie care să ardă două-trei zile sau este cu adevărat o revoltă populară la scară națională. Mi-aș dori să văd câteva țepe ocupate cu toți șmcherii ăștia care au vlăguit țara. Astăzi, când scriu aceste rânduri este 15 ianuarie, ziua lui Eminescu, îl omagiez, însă nu-l aștept pe el ci pe Țepeș. Poate vine poate nu, cine știe. Dar și când vine, că de venit tot va veni odată, istoria României a demonstrat că periodic îl reînvie, și atunci să te ți bucurie pe gloată și vaiere printre mișei.