VASILE ȘELARU/ VICTOR PONTA PLAGIATOR – MANIPULARE ȘI FUM

       A fost o vreme când scriitorii pe care astăzi îi omagiem erau acuzați de plagiat. Între aceștia aș aminti doar pe Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, I. Slavici și lista este foarte lungă. Sigur, fără a mă băga în lista acestor valori indiscutabile ale culturii scrise, și subsemnatul s-a ”bucurat” de o astfel de acuzație. Timp de un an și șase luni, cartea intitulată ”Dicționarul sciitorilor și al veleitarilor brașoveni de la 1450 și până astăzi” a fost supusă analizei de către mai multe comisii între care una a Uniunii Scriitorilor din România dar și de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a apelat la consultanța unei comisii științifice. Rezoluția a fost clară: nu este vorba de plagiat! Nu intru în amănuntele cazului care mă privesc, dar constat că se înmulțesc acuzațiile de plagiat... ultima fiind adusă prim ministrului Victor Ponta. Mărturisesc că nu sunt un fan al acestuia, dar de când cu acuzațiile care i se aduc cu certitudine am devenit cel puțin un simpatizant... Dar să vedem ce este plagiatul! Atunci când un autor își revendică un text ( o operă scrisă în orice domeniu) parțial sau în integralitate care nu îi aparține. Este vorba de furt intelectual în acest caz. Însă, atunci când sursa este menționată, când textul este reprodus cu un alt caracter de literă sau cu ghilimele sau este indicată sursa în subsolul paginii sau într-un capitol de final ori în bibliografia lucrării, nu avem în față un plagiat. Furtul intelectual înseamnă a ascunde sursa/sursele care s-au utilizat pentru documentarea lucrării de cercetare – în cazul publicării bibliografiei sursa a fost devaluată, deci nu poate fi plagiat; furt intelectual sau plagiat este atunci când lucrarea reproduce mai multe texte fără a fi menționat autorul/autorii sau atunci când lipsesc ideile originale ale lucrări iar concluzile altora sunt prezentate sub forma unor concluzii personale. Există o rigoare științifică privind redactarea unei lucrări de cercetare însă acestea nu trebuie de fiecare dată să respecte standardele momentului. Pentru cei neavizați, cel care instituie bibliografia ( respectiv norme academice) este Ovid Densușianu (1873-1938) inspirat în urma studiilor urmate la Paris ( a studiat și la Berlin), când își însușește, printre altele, și metoda cercetării lingvistice. Dacă normele privind expunerea lucrării de doctorat nu au fost respectate în integralitatea lor ( respectiv cu note privind, autorul – numele pe care la utilizat acesta la semnarea lucrării, numele lucrării, anul publicării, editura sau localitatea unde a fost editată, capitolul, pagina...) responsabil este conducătorul lucrării și comisia care a examinat și a avizat lucrarea și în niciun caz doctorandul. Culmea, se spune că V. Ponta a plagiat dintr-o lucrare a profesorului doctor Ion Diaconu, nimeni altul decât cel care semnează prefața cărții incriminate. Cei care-l acuză de acest plagiat sunt idioți sadea... aud cum unii ziariști comentează ”cazul” și îmi amintesc de un dialog pe care l-am avut cu unul dintre ofițerii care s-au ocupat de cazul meu ( când eram acuzat de plagiat) L-am întrebat așa: ”Dumneavostră, ca ofițer, ați susținut o lucrare de licență nu-i așa?”, ”Desigur domnule Șelaru!” , ”Și când ați scris lucrarea nu ați folosit citate din alte lucrări, nu ați avut la lucrare și bibliografie?”, ” Cum să am așa ceva, ferească Dumnezeu!” Omul a ajuns între timp comandantul unei secții de poliție din Brașov. O anumită doamnă, mai exact, Dana Ofițeru susține o cretinitate și anume că, a cita nu înseamnă a reproduce motamo ( adică cuvânt cu cuvânt) Dar ce înseamnă a cita... dacă nu a reproduce exact un text sau o expresie vorbită. Sunt sigur că Victor Ponta nu este un plagiator ( eventual neglijent – nu mai mult de atât, în ceea ce privește rigoarea științifică) din moment ce a indicat lucrările într-o bibliografie finală chiar dacă opera sa nu are și note de subsol, astfel lucrările consultate și reproducerea unor scurte fragmente în lucrarea sa nu pot constitui ceea ce se cheamă plagiat textele reproduse fiind utilizate ca argumentație pro sau contra - această practică fiind impusă chiar de natura cercetării. Documentarea ( care impune uneori și publicarea de documente în facsimil sau citarea acestora cu nume și cotă de arhivare, fotografii, desene etc...) în cazul cercetării este absolut obligatorie deoarece nu poate exista altfel iar în urma acesteia se emit noi teorii, idei, concepte originale. Sigur, pot exista situații când cercetarea este exclusiv originală însă chiar și acesteia îi sunt necesare expunerea de teorii, definiții sau concepte opozabile iar indicarea sau citarea lor necesită obligatoriu fișa bibliografică. Indicarea surselor de documentare este obligatorie ca și reproducerea, după caz, a unor fragmente din aceste surse...

Când discutăm de o lucrare artistică ( ficțională) este altceva... documentarea servește altui scop, aceasta suportă transformări și interpretări care duc spre elaborarea unei opere originale. Nu de puține ori, lucrările de cercetare științifică pot fi mimetice ( ca și cele ficționale) însă nu într-atât încât să reproducă o altă/alte opere similare. Lucrarea care reproduce fragmente din mai multe opere poate fi numită antologie însă excepție fac lucrările care țin de estetică, crestomație! Antologiile și crestomațiile sunt lucrări de autor, ele pot fi considerate originale doar prin modul de prezentare ( metodă de expunere, tematică ș.a.) dar nu sunt lucrări de creație... individuală însă forma acestora cade sub incidența drepturilor de autor.

La un moment dat, în replica sa către președintele T. Băsescu, Victor Ponta declara că ” România nu mai trebuie condusă prin șantaj, dosar sau bilețele roz...” Eu cred că România nu mai trebuie condusă prin bilețele ”blonderoze”, cred că se impune o epurare a impostorilor nu numai din politică dar și din literatură... ”Cazul” Victor Ponta, nu este decât manipulare și fum, așa cum a fost și așa zis-ul protest de la ICR cu papioane executat de naivi dar și intelectuali de mucava în frunte cu Mihai Răzvan Ungureanu însoțit de SPP-ist-ul la cravată.

P.S. 1 - În ceea ce îl privește pe domnul Mircea Diaconu i s-a făcut o mare nedreptate. Sigur, se pot invoca proceduri, capete de lege... dar când lucrează și când nu lucrează aceste proceduri, când legislația este operabilă și când nu?!

PS. 2 - Gh. Bogdan-Duică (1865-1934) era atât de scrupulos în ceea ce privește plagiatul încât, la un moment dat, scrie despre Alexi Teochar ( 1843-1907), scriitor brașovean, că s-a ”autoplagiat”... Ce ți-e și cu vânătorii ăștia de plagiatori!!!