luni, 31 decembrie 2012

ȘELARU VASILE/ ȘI A FOST ANUL... INSECTEI CONFUZE





       Oricât de mult mi-aș dori să fiu optimist nu pot. Din 1989, cu greu pot găsi perioadele în care aș putea spune că am dus o viață tihnită. Conflictul politic al anului 2012, s-a dovedit a fi doar pentru putere. Nu există vinovați pentru dezastrul economic, social și moral. Dacă, în ceea ce privește viața morală putem spune că este un efect al lumii hipertehnologizate, despre starea economică și socială putem spune că este doar un efect al lăcomiei puterii politice și administrative. Procesul de educație în sistemul de învățământ a devenit superficial. Cauzele sunt multiple și nu se află nici în mondializare, nici în europenizarea excesivă, haotică...
        În general am fost obligat să privesc cu îngrijorare fiecare clipă trăită. Nu sunt singurul. Impozitele și facturile, prețurile produselor alimentare și al energiei, să nu mai vorbesc de medicamente, nu sunt nicidecum în concordanță cu veniturile. Cel care are de întreținut o locuință, o familie, știe foarte bine acest lucru. Din păcate, și după 1989, o mare majoritate, între care mă aflu și eu, trăiește la limita existenței. Clasa politică nu și-a făcut treaba. Timp de 23 de ani și-a urmărit doar propriile interese. Averile politicienilor au crescut, viața celor mulți a sărăcit. Aceasta-i România în care trăiesc. Nici viața culturală nu a fost mai bună. Ca și în viața politică, predomină doar interesele de grup.
       Brașovul a rămas în urmă. Nu se poate ridica atât timp cât este condus de șmecheri. Adevărat că aceștia au fost aleși. Așa că, se poate spune, fiecare comunitate are conducătorii pe care-i merită! Votezi prost, trăiești prost! Dar ce se prefigurează în 2013?
       Noi majorări de taxe și prețuri... De unde să mai plătim, cu ce... de unde locuri de muncă. Nu-mi rămâne decât să cred că fiecare individ trebuie să lupte pentru supraviețuire în condiții tot mai aspre generate de o politică strâmbă, cu legi nedrepte și abuzive. Toate aceste lucruri mă fac să reflectez mai mult asupra posibilității de a intra cu adevărat sau nu în viața politică. Cine știe... Oricum viitorul este imprevizibil atât timp cât și organizațiile politice nu sunt decât găști puse pe căpătuială. Credeam că, după 23 de ani, mentalitatea românilor se va schimba. Nu a fost deloc așa. România este contemporană cu trecutul ei. Poți întâlni diverse epoci conservate în comportamentul indivizilor sau în modul lor de viață. Predominant întâlnesc medievalitatea, nu perioada iluministă ci perioada dominației sub stăpân. Puțini stăpâni, multe slugi! Umilință, durere, sărăcie... veselie și gregaritate. În fapt, avem o dispoziție spre gregaritate. Sigur, nu spun nimic nou. Dar nu înțeleg de ce, dacă o mare majoritate știe și simte la fel, sau aproape la fel, nu se luptă să schimbe ceva. Fiecare trăiește în propria sa fatalitate precum larva în cocon. Să fie oare de vină ortodoxismul nostru lenevit în dogmă?!

Acestui sfârșit de an îi dedic acest poem:

    așezând din când în când privirea fix/ un nedefinit/ în ochii tăi de insectă devoratoare/ erai o femeie oarecare/ însă mi-au atras atenția câteva metafore tembele/ ispititoare capcană/ am surâs critic/ și am scris o scurtă poveste a cuvintelor/ rimate, ritmate. banale și goale/ din cele care îngenuncheau pe cerul trist/ acoperite cu pielea mai vechilor poeți/ și am plecat/ dând din aripi de ceară/ apoi am venit/ cu zahăr și miere/ cu vorbe simple, puerile/ în sfârșit s-a
                        întâmplat/

    ai urcat scările sufletului meu încet/ să fi avut aproximativ 365 de trepte/
mătăsos/ ai știut să alegi gingășia/ apoi brusc vijelia/ din nou fin vântul pe buze/ doar aspru sângele în vene/
    insecta se prinsese de zile și nopți/ asta merita vietatea/ ai râs cu izbândă/ cu dinți de coral/ ai perforat biletul de liberă trecere/ înspre alte stele/ aprinsă spre o altă/ poveste/ doar ea/ insecta credulă/ continua să viseze să fie/ o carte cu gândurile tale file/ sufletul meu în zadar vibra...

    Poezia ta/ țipă insecta/ bâzâia în ureche/ scrie, sau nu mai scrie/ dar fă cu tine ceva/ citește și rabdă/ și strigă/ capul nebunei rime a fost retezat/ de lama cuvintelor line/ țâșnind/ din ochii întristării lumină/ ai adunat bob cu bob/ uscând iubirea din ea/ și florile, ah florile au implorat apă/
                    zboară insecta 2012/  zâmbește din oglinda confuză/
vine 2013, și noaptea lăuză...

PS. În ceea ce privește prestația presei în anul 2012 a fost ”senzațională”, ultima știre popularizată în 31 decembrie, chiloții roșii ai unei fătuțe din noaptea de Revelion. Aștept și alte știri de același calibru în anul 2013... În tot acest timp, prețurile cresc și tot cresc... numai și numai din cauza guvernanților pișicheri să nu le spun de-adreptul hoți! Mama lor!

                  

2 comentarii:

Anonim spunea...

La Multi Ani de departe,Vasile! Gott nytt år!

Steve Finnell spunea...

you are invited to follow my blog