VASILE ȘELARU / SFÂRȘIT DE AN CU 13 ÎN COADĂ!

x Cuvântul îmi este hrănit numai cu şi din Dragoste. Doar aceasta mă face curat în faţa lumii.

x Sunt solidar cu Edward Snowden, omul care ne imploră starea de deșteptare!

     Cum a fost pentru mine anul 2013. Ca bilanț pozitiv ar fi cele trei cărți publicate dar cu venituri zero. Incredibil dar așa este/a fost. Sunt scriitor, mă simt într-o margine de lume, ca și cum aș fi exilat. Prietenii mei, mai puțini decât degetele de la o mână. Bucuriile cam tot la fel. În urmă cu 24 de ani visam. Credeam că lumea românească se va schimba în bine. S-au îmbogățit în mare parte tot Ei! În general doar securiștii și informatorii lor, milițienii, foștii activiști de partid, bișnițarii... progeniturile lor! Sunt puțini aceia care, cu onestitate, au ajuns cu adevărat oameni de afaceri în adevăratul sens al cuvântului.

      O mare parte dintre români trăiesc „dincolo” și trebuie să recunosc că au luat o decizie corectă. Eu și mulţi asemeni mie, trăiesc/trăim într-o țară tot mai balcanică având un spirit oriental și încă nu m-am dumirit pe deplin de ce suntem rămași în urmă. Dar cine să schimbe această țară. Sau poate nu trebuie să se schimbe nimic şi dorinţa de schimbare este una personală. Partidele politice sunt înțesate de lichele, aceleași de dinainte de 1989, sau de progeniturile lor. Ici, colo, prin partide mai există și câte un om de caracter, dar este ceva rarisim și pare exotic în lumea politică. În fiecare an, în decembrie, îmi amintesc de cei care au murit în 1989. De ce au fost uciși? Cine i-a asasinat mișelește? Sunt întrebări, mai pot fi și altele, care vor rămâne în ceață... Puteam fi și eu printre cei morți.

       Nu am dorit să fiu „legitimat ca revoluționar” deoarece nu pentru asta am avut cei cinci ani de exil prin Dobrogea și nu pentru asta m-am dedicat și implicat total în revoluția din decembrie 1989 (da, pentru mine a fost și a rămas o revoluție). Nu mi-am dorit nicio recompensă personală dar visam/visez și acum (să fiu oare doar utopic) la o Românie dreaptă, demnă, prosperă economic, la un spirit cultural autentic, civilizație și civism de tip european. Nimic din toate acestea nu s-a împlinit. În fond, în anul 1989, s-a cerut eliminarea controlului politic asupra instituțiilor statului. Se mai solicita şi o lege a lustrației care odată întârziată nu își mai are sensul (oare cine își mai amintește punctul 8 din Proclamația de la Timișoara). De asemenea s-a dorit o economie puternică generată de piața liberă. Iată doar câteva dintre deziderate neîmplinite nici până acum. Urmare, românii sunt tot mai săraci de la o zi la alta și vorba cântecului „ arz-o focul răzeșie/eu credeam că-i boierie/ când colo e sărăcie/ eu tot merg la judecată/ copiii îmi plâng pe vatră...”

          Fiecare este însingurat în ale sale griji pe care nici nu mai cutează să și le exprime. Mirajul lui decembrie 1989, s-a volatilizat odată cu zâmbetul gorbaciovist și anacronic a lui Ion Iliescu. Europa este o „vacă” perversă (linsă la cur de românii plecați „dincolo”) iar cel de-al Trei-lea Război Mondial a început demult și este doar economic. În acest context, România a devenit un fel de stat colonie. Partidele care s-au succedat la putere au același miez. Doar eticheta lor este schimbată, în lăuntrul lor aceleași mentalități. Nu dispariția partidelor politice este soluția ci reforma acestora și promovarea moralității și a competenței. Dar cine să o facă?! Din păcare țara a fost devalizată nu numai economic dar și moral. Omul nou este o realitate. Iar jaful a fost atât de bine gândit încât iată, ca o ironie a sorții, până și rasele de porci autohtoni sunt pe cale de dispariție. Dar nu mă pot abţine să nu spun că politicienii când nu fac fotografii cu alegătorii nu ezită să se fotografieze cu... porcul tăiat de Crăciun. Ce asemănare să fie oare?! Ce comentariu să mai fac în fața unei simbioze ridicole: politicianul, porcul și șoricul! Și totuși...

         Încerc să descopăr bucuria sărbătorilor de iarnă dar mi-e greu. Printre blocurile Brașovului aud colinde străine Ardealului. Dar e bine, sunt colinde românești. Ele au rămas, nu au putut fi jefuite, nici concesionate și nici vândute. Ele, colindele, descrețesc frunțile, aduc zâmbete, aroma vinului și a cozonacului pe masa fiecărui român. Sunt bucuriile mărunte ale celor mulți, dar săraci. Ei sunt aceiași care vara caută tufișurile ori o margine de apă și se furajează cu mici și bere. Se rostogolesc prin zile fără destin și împliniri doar cu patimile lor, cutume ale Evului Mediu. Sunt resemnați. Numai așa se explică cum a putut să se autoguverneze și să supraviețuiască în timp acest popor, această națiune. Anul 2014, nu se arată mai bun: vor scumpiri deja de la 1 ianuarie dar și două campanii electorale. Va fi multă ciorăvoială între politicieni pentru ciolanul numit România. Ce pot să spun la acest final de an acelora care s-au/ ori se vor osteni vreodată să citească aceste rânduri: La Mulți Ani cu sănătate și noroc, ţie cititorule, prieten sau adversar! Din păcate nu duc lipsă de adversari. Unii încă mă urăsc pentru cartea mea: Istoria literaturii din Țara Bârsei... alții sunt îngroziți de gândul că aș putea intra într-un partid politic și voi fi jucător în alegerile locale! Ei știu că nu pot fi partenerul lor la hoție! Chiar dacă norocul ține de hazard el nu de puține ori este vital. Îmi doresc ca anul 2014, să îmi fie mai inspirat, să iau decizii corecte și să fiu sănătos! Nu am încetat să îmi iubesc patria nicio clipă și nu îmi este rușine să o spun ori de câte ori am prilejul. Cum tot atât de adevărat este că nu am încetat nici să îi strivesc păduchii cu singura mea armă: cuvântul! Dar nicio clipă nu mi-am hrănit cuvântul din otrava urii ci doar din Dragoste!

PS. Atenţie partide și societate civilă spre ceea ce ne spune Edward Snowden. Deşteaptă-te române, din somul cel (adânc) de moarte! Atunci când cineva simte că justiţia (adică decizia unui judecător este nedreaptă) poporul (individual deopotrivă) are datoria de a se ridica împotriva ei. Nedreptatea, oricare ar fi ea, trebuie sancționată aspru iar un judecător corupt (ori supus politicului sau patimilor) nu trebuie uitat că este asemeni unui câine turbat asupra căruia se impune, ca ultim remediu „eutanasierea” din sistem!

VASILE ȘELARU/ EROII BRAȘOVULUI ȘI-AU DAT CU STÂNGU ÎN DREPTU

      15 noiembrie 1987, are o simbolistică aparte, fiind o revoltă nu numai socială ci și anticomunistă. Dar să vedem după 26 de ani cum stau lucrurile. Mult timp s-a vorbit și   s-a scris despre „eroica muncitorime brașoveană”. După 1989, aceeași „eroică muncitorime brașoveană” adică stegarii (muncitorii de la fabrica de autocamioane) dar și tractoriștii (de la fabrica de tractoare) au fost în majoritate susținători ai FSN-ului. Adică exact al acelor activiști și securiști din eșantionul doi al puterii comuniste. Aproape că nu exista opoziție, exceptând revenirea celor două partide istorice PNL și PNȚ - atunci fără CD. Astfel, pentru a da Brașovului o aură de „eroism”, un grup format din indivizi cu o biografie incertă de la revista ”Astra” a descoperit un lider... cu tupeu proletar care în cele din urmă a reuşit să se discrediteze singur. S-a încropit și o demonstrație de stradă cu pancarte pe care scria „15 noiembrie 1987 este cu Astra!”. Dar vremea a trecut. Ce au făcut „eroii muncitori”?! Unii au ajuns consilieri locali sau județeni la Brașov, ba mai mult, unul ajunge chiar parlamentar. În tot acest timp, tot ce era industrie la Brașov dispare. Ce a făcut „eroica muncitorime brașoveană”?! A asistat cum sunt distruse frabricile. Liderii de sindicat au prosperat, fiecare pe calea sa, alții s-au disipat prin partide. Sindicalismul galben, adică acel gen de reprezentare sindicală care a coabitat pe ascuns cu puterea politică ce s-a succedat în România a trecut foarte lejer peste așa zisa conştiinţă a muncitorimii braşovene. În prezent „puterea” sindicatelor se manifestă doar în rândul angajaților statului, în special funcționari publici, angajați din învățământ dar și cei din zona asistenței medicale. Praful s-a ales de ideea „revoluționară” a Brașovului. Adevărații lideri ai protestelor de la 15 noiembrie 1987, sunt trecuți la „și alții” în vreme ce liderii „oficiali” încă vorbesc cu enfază de trecutul „eroic” al brașovenilor.  Dar ceea ce s-a întâmplat cu eroii la Brașov, în general cu spiritul revoluționar românesc, nu este o excepție, ci o situație generală care ține mai mult de psihologia poporului român decât de spiritul unor generații. La noi, energia revoluționară durează foarte puțin. Suntem blânzi, ne isterizăm brusc și apoi ne trece. Cam cum se întâmplă și cu echipa de fotbal a naționalei. Joacă cu entuziasm câteva zeci de minute bune și apoi se pleoștește. Așa suntem noi făcuți. Majoritatea se pleoștesc repede, se pun pe lins între ei așteptând reprocitatea gestului. Nu suntem clădiți cu un spirit mare, eroic, înălțător care să ne elibereze de slăbiciunea de a fi supuși. Psihologic, natura poporului român este feminină. Orice tratat privind psihologia popoarelor ne include în spiritul muieresc, al ţaţelor.

       Suntem în așteptarea unui lider „el maximo”, numai așa se explică lipsa de reacție în fața nedreptăților, în fața celor care pur și simplu ne umilesc în fiecare zi. Nu protestăm împotriva taxelor, împotriva statului tot mai hoț de la o zi la alta în raport cu cetăţeanul contribuabil. Ne enervăm din te miri ce, ne lamentăm, apoi cădem în desuetitudine. Absurdul devine un spațiu comun. În fapt, în România, nu ducem lipsă de oameni cu expertiză, ci de caractere. Nu avem caractere, nu avem moralitate, nu avem principii. Chestia aceasta o sesiza și I. L. Caragiale și pentru că nu era luat în serios și-a dat seama că trebuie să își transmită mesajul rafinat, ironic. Dar din ironia sa subtilă, cultă, am făcut nu de puţine ori băşcălie... Un gen umoristic evitat subtil de I. L. Caragiale.

     Suntem gata să luăm în derâdere orice. Umorul grobian are prioritate în viaţa cotidiană. „O țară tristă plină de umor” zicea G. Bacovia. Iată, eroii României, vijelioși în toate protestele lor de fiecare dată și-au dat cu stângu în dreptu și au uitat de ce erau mânioși. Au uitat de ce au ieșit în stradă. Suntem blânzi precum păpădia. Degeaba ne enervăm sângeros din când în când. Nu furia nebună este calea, ci revolta rațională, protestul echilibrat, acțiuni sigure precum mâna chirurgului când trebuie să elimine tumora dintr-un organism. Stând cu capul în țărână, dar cu intestinul gros plin nu este o soluție. Demnitatea, respectul, civilitatea nu se măsoară în calorii asimilate, ci în cultură. Iar nouă ne lipsește cultura civilității. Adevărat, avem un fond spiritual nativ, germinativ, spontan, de geniu, dar din păcate necivilizat. Problema românească ține de barbaria adusă în civilitate, de spiritul uitat lângă focul din vatră. Iar când acesta se depărtează de „gura satului” se sălbăticește în infatuare și ostentativitate față de celălalt. Mai pe scurt, iobagului de îi dai o portocală zice că aceasta are gustul libertății. Dar liber fiind fără demnitate, fără onoare, totul este deșertăciune. Din păcate, revoluțiile românilor, excepție făcând cea de la 1848, au rătăcit victoriile ca de altfel și războaiele cu turcii pe care, ori de câte ori i-am învins într-o bătălie, nu știu cum s-a făcut, dar birurile peste țară au crescut.

VASILE ȘELARU/ ȚOAPELE POLITICE GURALIVE AU REINVENTAT FANARIOŢII

     România s-a întors în perioada fanariotă. Numai astfel se explică de ce de la impozitul pe fum a trecut la impozitul pe... stâlp. Creşte salariul minim pe economie dar cresc şi preţurile aşa că, vom înregistra un consum mai mic deoarece impozitul pe stâlp este atât de pervers încât va duce la scumpiri în lanț. Perversă este și accizarea cu 7 eurocenți/litru de benzină. Adică, o șpagă mai mare pentru băieții deștepți care construiesc autostrăzi pe... hârtie. Odată cu creșterea prețurilor de la 1 ianuarie 2014, s-a anunțat și creșterea evaziunii fiscale. Victor Ponta nu i-a umilit numai pe liberali dar și pe cei care poate încă mai credeau în el cum că ar fi tânăr şi nu poate fi lichea şi nici plagiator. Cu timpul s-a dovedit a fi o țoapă guralivă care guvernează la televizor. Victor Ponta nu a fost capabil să înțeleagă (și să facă diferența) că 0,07 euro înseamnă 7 cenți și nu 0,7 cenți. Evident, chestia ține de matematica elementară, se învață până în clasa a IV-a, și nu trebuie să fi doctor (plagiator) în științe juridice. Noile taxe și impozite au fost anunţate după ce, câteva zile la rând, s-a vorbit de majorarea cotei unice. O amplă manipulare, prin care s-a dat impresia că liberalii ar avea un cuvânt de zis în guvernul Ponta. În realitate, liberalii din guvernul USL, sunt umili deoarece se gândesc la candidatura lui Crin și susținerea acestuia de către PSD. Dar este lucru știut că o mare majoritate a primarilor PSD nu agrează candidatul PNL la prezidențialele din 2014. Astfel, pentru a da impresia de unitate în guvernul USL, în termeni triumfaliști și de fraternitate, Victor Ponta și liberalul Daniel Chițoiu, au reușit performanța de a ne prezenta dezastrul economic național ca pe un succes politic. În realitate doar un șir de impozite și taxe noi care vor accentua gradul de sărăcie al celor și așa săraci. În schimb vor profita din plin găștile politice puse pe jecmănit. În fond, guvernul Victor Ponta, ca și guvernele anterioare, rămân marionete deoarece guvernul real este format din funcționarii de la FMI, Banca Mondială și Comisia Economică Europeană. România trăiește în genunchi, ba mai mult, uneori este pusă și la colț pe coji de nucă așa cum s-a întâmplat la rezultaul referendumului din 2012, atunci când americanii au zis nyet, pardon așa ziceau sovieticii... În fața acestui dezastru politic și economic pornit odată cu transformarea fabricilor în terenuri imobiliare, continuat cu cinismul guvernului Băsescu-Boc, românii s-au făcut mici precum un șoricel în fața unui șarpe boua. Nu mai pot reacționa. Lehamitea este o stare generală. Din când în când doar câțiva exaltați (l-am citat pe Victor Ponta - PSD) din mahalaua ineptă (cita din Teodor Baconschi - PD-L) mai protestează prin România în speranța că vor putea stăvili o parte din decizile abramburistice privind Roșia Montană sau gazele de șist. 

   În opoziție cu USL joacă doar Traian Băsescu, celelalte partide de opoziție nu se pot dumiri privind asocierile. Până atunci afacerile transpartinice se desfășoară lin, fără nicio opreliște. O soluție viitoare ar fi reînvierea PNȚ-CD-ului, însă această titulatură (Partidul Național Țărănesc) nu mai are aderență la un public care se dorește a avea o conștiință urbană chiar dacă o mare majoritate încă locuiește şi trăieşte în spațiul rural. Coagularea unei mișcări de dreapta, fără PD-L (caricatura guvernului din umbră prezentată de Cătălin Predoiu i-a arătat măsura), fără T. Băsescu (instabilitatea emoțională și a decizilor a fost/este dezastroasă) și fără eșantionul de informatori și securiști strecurați deja abil în partidele mici de opoziție, ar avea credibilitate. Ideea privind o nouă forță (mișcare) politică există încă în toți aceia care nu urmăresc decât schimbarea României. Chestiunea este că aceasta se va ivi ca de fiecare dată „din spuma mării” și nu va înlătura dinozaurii comunistoido-securiști, ci îi va ocroti așa cum s-a întâmplat cu toate alianțele politice de până acum. Lipsesc marile proiecte naționale, mobilizatoare dar și creatoare de prosperitate imediată, de identitate individuală și unitate în diversitate. Până una alta, România va rămâne o țară săracă, subdezvoltată și nici măcar în curs de dezvoltare, cât timp va fi condusă de ţoapele politice guralive care au reuşit să-i reinventeze pe fanarioți. Parlamentarii, ce mai fac parlamentarii USL?! Se străduiesc pentru a obține cât mai multe privilegii.

VASILE ŞELARU/ CRIN ANTONESCU ȘI LIBERALII COMUNISTOIZI

Motto: Vom avea oare puterea de a spune actualei clase politice în lături?!

Mariana Câmpeanu este ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din partea Partidului Național Liberal în guvernul lui Victor Ponta - un prim ministru de talk-show, cu limbarniță de țață negâdilată la lingurică. Crin Antonescu este cel care a decis ca această liberală închipuită cu evidente apucături comunistoide să fie numită „ministereasă” ca și cum ar fi o mare eminență în materie de protecție socială și dezvoltare pe piața muncii. Ce decizii de natură liberală a luat această doamnă de când ocupă portofoliul de ministru?! În loc să simplifice birocrația de tip comunist, aceasta nu a făcut decât să o dezvolte și mai mult. Concret: noile formulare pentru ajutoare de încălzire sunt cu șapte pagini în plus față de cele vechi. Există întrebări de chestionar care nu au legătură cu scopul formularului. Astfel, cel care se află în dificultăți sociale este pus pe drumuri fără rost iar „declarația pe proprie răspundere” dată de semnatar nu valorează nici cât o ceapă degerată. Adică, cuvântul cetățeanului în fața statului nu numai că este zero dar nici măcar prezumția că acesta ar fi corect în declarațile sale nu este luată în considerare deoarece, în finalul formularului, el își asumă, pe propria răspundere, cele declarate. Numai că toate cele declarate trebuie dovedite cu tot fel de adeverințe și date care pot fi evaluate doar printr-o simplă apăsare de taste în cadrul sistemului informatic. În tot acest timp, munca la negru și prost plătită înflorește în România. Să nu mai zic că un „dosar pe pensionare” este extrem de stufos și confuz, să nu mai zic de alocația penibilă a unui copil care a avut neșansa de a se naște în România. Mariana Câmpeanu a reinventat birocrația în numele liberalismului. Este o rușine pentru PNL. Iată un motiv care mă face să privesc mai circumspect și pe Crin Antonescu, omul care șușotește prin conferințe de presă, râde tâmp, asta când nu dă replici de șmecheraș de mahala jurnaliștilor stupizi. Liberalii propuși în guvern de către Crin Antonescu, când nu sunt penali sunt comunistoizi. Poate Daniel Chițoiu, ca ministru al Economiei, să fie o excepție până la proba contrarie. Din păcate, Crin Antonescu nu s-a înconjurat de liberalii autentici. Aceștia au fost marginalizați, iar unii au părăsit partidul și au creat Inițiativa României Liberale. Dacă este să privim cu atenție spre liberalii care ocupă în prezent diverse funcții administrative, primari, președinți de Consiliu Județean, consilieri ș.a., sunt foști PSD-iști ori PD-iști cu sau fără L în coadă. Oameni de stânga care s-au rotit spre dreapta și consideră că au o gândire liberală după ce ani de zile au fost măreți stângiști ieșiți de sub mantia ocrotitoare a lui Ion Iliescu sau chiar Petre Roman care și el, este acum liberal după ce a fost mulți ani convins că singura cale politică demnă de urmat era social-democrația. Cu liberali comunistoizi, Crin Antonescu vrea să ajungă președintele României. Cert este că USL nu și-a onorat promisiunile electorale. Ba mai mult, prin guvernul Ponta au demonstrat că nu sunt capabili decât de circ. Același circ de prost gust de 23 de ani la care nu numai că suntem obligați să asistăm dar și să participăm. Nu vor avea parte liberalii de curățenie în partid atâta timp cât va fi Crin Antonescu așa cum, nu Victor Ponta conduce PSD ci socrul său, dinozaurul castrat, Ilie Sârbu. USL a trecut, de la castrarea economiei și a zăcămintelor României la regionalizarea pe criterii clientelare. Nu mai am nicio speranță în ceea ce privește USL. Dar nici nu mă gândesc la înlocuirea USL cu un sistem politic patronat de Traian Băsescu. Trist este că în România încă nu s-a conturat un partid de dreapta, moderat nu extremist, iar următoarele alianțe politice se vor face ca întotdeauna pe ultima sută de metrii, înaintea alegerilor, în mare grabă și superficialitate. Astfel, vom fi din nou amăgiți iar o mare majoritate a electoratului va fi sedusă cu un kil de zahăr și cu 50 de lei, poate și un mic și-o bere. Asta ne este valoarea națională, asta este clasa politică actuală căruia încă nimeni nu i-a spus în mod clar în lături... Eu iată, spun, în lături cu voi comunistoizilor.

VASILE ȘELARU/ PROSTEALA PE FAȚĂ CONTINUĂ CU NONȘALANȚĂ

        
    Când protestele sunt legitime? Atunci când sunt îndreptate împotriva PDL sau împotriva USL? Când o comunitate locală contează? Doar când votează? Dar când refuză un posibil proiect economic și organizează un referendum ce se întâmplă? Există descentralizarea deciziei? Există independență locală? Referendumul local mai contează?! De ce regionalizarea se face prin asumarea guvernului, adică prin ordonanță de urgență, și nu prin dezbatere publică și parlamentară? Iată o serie de întrebări care în aceste zile aparent și-au găsit răspunsul. Contează numai ce vor guvernanții. Acum, Victor Ponta compară mişcările de stradă cu perioada legionară. Să fi învăţat de la tătucul său Iliescu astfel de ziceri manipulativ-obscure?! Nici Băsescu nu este departe de a aduce astfel de acuzaţii însă are dreptate când afirmă că „minciunile se întorc în capul USL”.

        În opoziție se nasc criticile deștepte, iar când acea opoziție ajunge la putere intră brusc în amnezie și își construiește un proiect politic exact ca și cel pe care nu cu multă vreme l-a combătut. În fond, politicienii se luptă între ei doar pentru a se afla pe scaunul puterii. Despre demonstranții din 2013, se spune că sunt neolegionari, că sunt plătiți de ruși sau de mai știu eu ce putere străină. Protestatarii din 2012, împotriva lui Boc și mai apoi Ungureanu, erau catalogați tot la fel de către puterea de atunci. Iată un exemplu al demagogiei și a propagandei politice cu efect de bumerang: mai multe televiziuni, între care Antena 3, B1, dar și televiziunea NOVA din Brașov aparținând actualului ministru al Energiei, Constantin Niță, a prezentat, în vremea când USL era în opoziție, o sumedenie de filmulețe care arătau dezastrul provocat de exploatarea gazelor de șist dar și exploatările aurifere din Turcia și dezastrul produs acolo. Acum ne sunt prezentate filmulețe cu lumea sălbatică din Papua Noua Guinee...

    Sigur, nu o să intru într-o analiza amănunțită privind inițiatorii protestelor de stradă. Ei provin  din  cele mai diverse medii, începând de la servicii speciale până la naivii care încă mai cred în idei umaniste. Este o lume pestriță a protestatarilor în care fiecare grupare se luptă pentru a câștiga legitimitatea și inițierea mișcării protestatare. Când USL se afla în opoziție, protestele erau legitime. Când USL este la guvernare, protestele sunt organizate de legionari, neolegionari, „agenturi străine”... așadar nu mai sunt legitime. Acum, protestele sunt legitime pentru PDL și alte mișcări politice aflate în opoziție. Așa cum fostul ministru al Finanțelor, Gheorghe Ialomițeanu era prost când guverna și acum este deștept. De când este în opoziție a devenit un fel de mama omida a finanțelor. Recent, ministrul Culturii, un anumit domn Daniel Barbu, acuzat de protestatarii din București că a luat bani pentru a susține proiectul de exploatare de la Roşia Montană, strigă că sunt... neolegionari cei care îl acuză. Un alt ministru, fost PDL, pe numele său Macedonschi, afirma că protestatarii sunt viermi şi fac parte din masa ineptă a mahalalei. Aflu din gura unor politicieni că la baza protestelor contra gazelor de şist se află ruşii şi... neolegionarii. Când protestatarii nu mai sunt pe placul Antenei 3, aceștia devin viscerali. Deontologii fac pe durii tandrii cu USL. O fac atât de prost, încât de la o poștă se observă că sunt falși. Așa cum deontologii care susțineau PDL pe la B1 și alte postulețe tv, acum se dau ultracritici cu USL. Brusc au revelații. Un șir de prefăcătorii, de joc la două capete, ipocrit, demagogic, care a luat locul unei dezbateri publice autentice. Țațe și țoape politice la un loc cu jurnaliștii slugoi. Guvernarea a devenit un show televizat. Opoziția face un show mai prost decât puterea. În realitate, afacerile cu banii publici curg liniștit între așa zisele părți, opoziție-putere. Există o mare majoritate a românilor care trăiește sub presiunea televiziunii. În fapt, singura distracție rămasă este privitul la televizor. Apoi, în campaniile electorale spectacolele cu manele asezonate cu mici, bere, găleți, cizme... Îndobitocirea se face lent. Dar prinde la o mare majoritate. Însă, nu și la țăranii din Izvoarele și nici pentru Rozalia Rebeșiu, ţărancă din localitatea Sânmihai Roman, care zice așa: „dacă poporul e prost, eu nu sunt proastă, să plece de pe pământul meu cei care caută gaze de șist!” Clar, scurt pe doi, fără drept de apel. Guvernul Ponta trebuie să știe că nu se poate explorare/exploatare de niciun fel, pe terenurile proprietate particulară fără acordul proprietarului. Dar continuă prostelile privind independența energetică. Și iată cum: de când cu micșorarea prețului la energie electrică, facturile au crescut la același tip de consum. Acest paradox care nu este singurul din economia românească ar trebui să fie explicat de Ponta made in USL. Și nu numai de el et comp. ci de toți aceia care ne mint zi de zi că o vom duce mai bine. Nu astăzi, ci mâine. Un mâine amânat spre infinit. Victor Ponta mai spune că pentru popor există „o linie roșie de care nu se poate trece!” De acord! Dar oare care este linia roșie de care guvernul Ponta nu trebuie să treacă?! Oare nu cumva a trecut și drept consecință oamenii protesează în mod legitim?

VASILE ŞELARU/ INDEPENDENȚA ENERGETICĂ ŞI ALTE PROSTELI POLITICE

    Independența energetică a României este doar o gogoașă politică știut fiind că numai proprietarul produsului energetic poate dispune de acesta după cum dorește. Nu există un drept de premțiune în favoarea statului român pentru energia produsă. Nu există nici obligativitatea ca energie obținută, gaze, petrol, curent electric... să fie vândută pe piața internă a României la un preț accesibil consumatorului casnic (captiv) în raport cu puterea de cumpărare a monedei naţionale. Este știut că la nivel european există un preț unic al energiei, în special al gazului metan, stabilit de către Germania și Rusia. Așadar unde să fie independența energetică a României de care ne vorbește Victor Ponta et comp. Acest gen de abureli politice nu sunt o excepție în spațiul public. Zeci de ani, parlamentarii ne explicau cum Comunitatea Europeană ne impune privatizarea unor societăți comerciale. Privatizarea este una, distrugerea acestor societăți este alta. Și apoi dacă am privi spre beneficiari am constata că aceiași „politicieni” au fost și cumpărătorii societăților comerciale pe care le-au distrus. Este un lucru știu că România și-a plătit cu vârf și îndesat, prin diverse contracte economice, acceptul în Comunitatea Europeană dar și aderarea NATO. Așadar, prezența României în spațiul politic european nu este o performanță politică a politrucilor noștrii ci doar o tranzacție comercială în defavoarea statului român (vezi GDF-Suez Gaz-metan, Romtelecom, avioanele F16, fregata din Anglia, Rompetrol etc...). Şi apoi, cum se face că 12 avioane F16 (second hand) pe care portughezii le-au primit cândva gratis de la americani, pe noi, românii dintr-o  țară NATO ne costă 628 de milioane de euro iar CFR-Marfă privatizat doar... 200 de milioane de euro (şi totuşi, mai bine cu GFR-  Gruia Stoica decât cu o firmă americană regretată de T. Băsescu)

           O statistică recentă scoate în evidență existența a peste 10.000 de milionari în euro - cetățeni români. Dacă este să facem un calcul aprox. 5.000 erau membrii Marii Adunări Naționale a Partidului Comunist Român la care s-ar adăuga alți 5.000 de foști securiști și milițieni cu ştaif și astfel cam știm cine sunt milionarii români în euro. Desigur, există probabil și câteva sute de români, milionari în euro, care și-au făcut averea în mod onest. Însă majoritatea celor îmbogățiți peste noapte în România provin din fostul partid comunist sau din fostele/actualele servicii de represiune. Tot ei sunt cei care au acaparat și scena politică românească. Și atunci, firesc, se pune întrebarea cum oare să trăiască românul bine în țara sa?!

        Acum ni se vorbește de „independență energetică” dar cei care exploatează și administrează resursele energetice sunt companiile străine. Nu există o Companie Națională a Energiei cum nu există nici una a exploatării zăcămintelor: petrol, gaze, aur etc... Dacă statul român nu își administrează resursele energetice și ale zăcămintelor vom fi în continuare o țară săracă. Alte state europene, spre exemplu Anglia, Finlanda, Norvegia, Suedia ș.a. își administrează și controlează orice tip de resursă legată de energie sau zăcăminte. Astfel, fiecare cetățean are un venit minim asigurat doar din urma resurselor naționale. Materia primă rămâne în acele state și nu merge la „export” așa cum se întâmplă acum în România. Oare suntem o țară incapabilă să ne exploatăm și să ne gestionăm resursele minerale și energetice?! Şi totuşi am ajuns o țară de săraci. Peste nouă milioane de români sunt împovărați de datorii dintre care peste un milion trăiesc la limita sărăciei. Cine a urmărit dezbaterile din cadrul Comisiei parlamentare privind Roșia Montană transmise în direct de către TVR-news a putut afla că afacerea nu este decât o megaescrocherie traspartinică orchestrată de la cel mai înalt nivel al statului român inclusiv servicii de informații. Aici nu e vorba de poluarea mediului, nici de aur, acestea fiind teme secundare, principala problemă fiind corupția unor înalți demnitari ai statului român. În locul dezbaterii publice, o anchetă a DNA ar fi simplificat întregul caz Roșia Montană (instituție care demult ar fi trebuit să se autosesizeze). Dacă privim întreaga ecuație în care se află România vom constata că este o țară fără economie proprie (industrie, agricultură, turism, infrastructură rutieră, feroviară etc...) iar populația acesteia - populație din care desigur și eu fac parte, nu face decât să trăiască de la o zi la alta. Adică, un popor lăsat de izbeliște, trăind ca frunza-n vânt cu o clasă politică superîmbogățită prin furt. Cert este că bărbații de stat, cu viziune, au fost înlocuiți de ciocoii roșii, germenii acestora fiind în „omul de tip nou” cultivat de regimul comunist. „Omul nou” - parlamentarul de azi, plin de cuvioşenie, şi-a votat zi liberă pentru a se îmbulzi la pupat moaştele sfintei Parascheva împreună cu poporul... în căutare şi aşteptare de minuni, poporul ce demult nu mai este guvernat ci se autoguvernează în baza principiului „după mine potopul”.

VASILE ŞELARU/ ROMÂNIA ÎNTRE BULIBĂȘEALA POLITICĂ ȘI CEA MEDIATICĂ

Motto: Iar eu strig şi nu se aude/ Mările din nou sunt ude... (Nichita Stănescu)

      Nu pot decât să constat că în România este o perpetuă „bulibășeală politică” (utilizez cuvântul bulibășeală doar pentru a fi în ton cu realitatea media preocupată de moartea „regelui țiganilor” şi de faptul că acesta a puit încă doi regi) în vreme ce „băieții deștepți” fac bani „fără număr” furând din banii publici tot ceea ce se poate fura. În tot acest timp, bătrânii dintr-un oraș din Moldova (Onești) luau cu asalt un oficiu poștal din disperare deoarece nu mai aveau bani de mâncare. Oficianta le împărțea pensiile pe trotuar... În alte oraşe din România bătrânii fac împrumuturi cuprinse între 10-15 ron până la maximum 500 de ron în speranţa că vor putea supravieţui de la o zi la alta. Statul român pare a fi în același tip de disoluție generat cândva de ceea ce știm a fi fost „retragerea Aureliană”. Politicienii nu știu ce se întâmplă cu țara. Deziluzia de acum se numește USL. Se clama faptul că PDL fură: unde sunt hoții?! Se spunea că va exista justiție! Unde este actul de justiție, ce se întâmplă cu procurorii care i-au pus pe țărani să jure cu mâna pe Biblie că au fost la referendum și au votat?!

    Victor Ponta este circar iscusit, bun la palavre. Țara nu are nevoie de gargară. Lupta lui Ponta și Antonescu împotriva lui Băsescu este o vrăjeală politică. Ajunge! Îl aud vorbind pe Crin Antonescu de „taxă de protecție plătită presei”. O acuzație extrem de gravă care trebuie argumentată dacă nu chiar dovedită. În aceste zile, Traian Băsescu dă dovadă că s-ar fi trezit dintr-un somn adânc. Când nu se zbenguie prin țară - a se citi campanie electorală, critică guvernul USL. Traian Băsescu este liderul opoziției. Parlamentarii USL par a trăi încă delirul dat de rezultatul alegerilor din decembrie 2012. Au stat ca momâile în Parlament și obosiți au plecat în concediu. Timp de trei zile, televiziunile din România au derulat aproape non-stop dosul Elenei Udrea mângâiat de valurile Mării Negre. Apoi s-au ocupat de înmormântări, de la regele Cioabă la mama Monicăi, fostă Columbeanu. Trăim într-o permanentă prosteală în vreme ce peste 100.000 de firme din România au intrat în insolvență. Noroc că s-a făcut ceva recoltă și are românul vegetale pe masă... Dar ce va face la iarnă? Zic ce va face la iarnă deoarece acum, în plină vară, facturile provoacă insomnii. La televizor avem circ iar în viața cea de toate zilele sărăcie. Politicienii care se văd la televizor sunt într-o perpetuă campanie electorală. Ei cred că mai pot prosti la nesfârșit poporul. Tare mi-e teamă că românii nu vor mai merge la vot din silă. O silă generată și de posturile de televiziune care iată au rămas principala sursă de informare publică. Singura masă de manipulare care a rămas pentru clasa politică și pentru televiziuni este dată de numărul de țigani care trăiesc dilema: rege sau bulibașă?! Este evident faptul că cineva, cine oare, (Băsescu sau SRI) au contribuit la dezbinarea acestora. În afară de o mare țigăneală la televizor pe programele de „știri” nu prea ai ce vedea...

       Cert este că derizoriu a pus stăpânire pe o mare majoritate a populației României. Somn ușor draga mea Românie! Dormi că politicienii tăi te violează... Iar eu strig și nu se aude... Însă am vaga impresie că României îi place să stea cu fustele în sus şi dacă este aşa atunci pot spune că nu aceasta este ţara pe care o iubesc. Eu iubesc România demnă, România care se revoltă în faţa nedreptăţii care i se face, România care nu acceptă să îi fie terfelite instituțiile, România care ştie că numai prin muncă, seriozitate și dăruire se poate înălța spre spiritul și valorile lumii occidentale.

VASILE ȘELARU/ PUPA-V-AȘ PE DINȚI CU... RANGA, MĂSCĂRICILOR POLITICI !!!

     Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale („decât că” - l-am citat!) puțin înfumurat, nu este capabil să își ceară scuze public deoarece în învățământul românesc, există și profesori corupți prinşi cu firfireii în desagă. Mai exact, șpăgari! Nu mai spun că, într-o astfel de situație, bunul simț politic îl obliga să își înainteze demisia de onoare. Dar nu este niciun secret că așa zișilor politicieni români, onoarea le lipsește! Priviţi spre promisiunile sforăitoare făcute de USL şi spre starea de fapt a românilor. Din păcate sărăcia se transmite precum ciuma, în vreme ce nu ducem lipsă de circ. Ultimul este cel legat de cazul Omar Hayssam, singurul terorist, se zice dovedit. Melanjul stânga-dreapta, PSD și PNL este o struțo-cămilă politică ce nu face decât să accentueze starea de instabilitate economică a românilor. Dar mai marilor aleși nu le pasă. Ei văd în cetățenii României posibili infractori din moment ce, unul din oamenii servicilor secrete ajuns parlamentar PSD, este preocupat de ce vorbesc românii la telefon... Dar cine a urmărit un recent interviu al dlui George Maior - șeful SRI, acesta a anunțat că în curând va fi o lege în Parlament privind ascultarea telefoanelor. În fond, la urma urmei, nu m-ar interesa ce fac serviciile secrete, atenție atâta timp cât acestea nu îmi restrâng drepturile constituționale, mă interesează ce face clasa politică! Este aceasta capabilă să pornească economia românească? Este capabilă de reformă curriculară în sistemul educațional românesc? Este capabilă să respecte modelele culturale, politice, științifice pe care românii le-au avut odată? Sigur, mai sunt și alte întrebări. Problema este că toți cei care au guvernat țara s-au gândit doar la ei. La burta lor, la neamurilor lor... au dezvoltat un sistem mafiot și clientelar care a vlăguit orice energie a neamului românesc atât de profund încât cu greu acesta se va putea ridica din nou din țărână. Lipsa de voință a majorității, starea de apatie generală a devenit un fapt comun. Capitalismul de cumetrie a șters orice urmă de onoare. A auzit cineva ca un demnitar să demisioneze deoarece nu a fost capabil să-și onoreze promisiunile electorale?!

     Cine oare ne va reda demnitatea de a fi cetățeni ai României. Semidocţii conduc astăzi România iar valorile din păcate sunt eliminate. Lipsa de respect pentru cultură este evidentă. Și știu ce vorbesc... Tot așa cum știu că guvernul lui Victor Ponta aleargă după țărani să le perceapă tot felul de taxe. Țăranul român trebuie distrus! Veniturile sale de subzistență trebuie impozitate... Însă același guvern Victor Ponta, șterge sute de milioane de euro datorați către bugetul de stat... Cu o majoritate imbecilă de peste 70% în Parlamentul României dispusă să voteze după cum liderul de grup „ridică degetul”, nu are de ce să-și facă griji guvernul actual. Așa să fie oare?! Să nu uite că sunt câteva milioane de desculți care într-o zi nu îi vor recita ci chiar vor pune în practică cunoscutele versuri (citez din memorie): Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt/ Să vrem noi sânge nu pâmânt (...) Hristos să fiți, nu veți scăpa/ nici în mormânt! În fond toate au o limită și apoi, dacă lumea a devenit atât de mobilă de ce nu ar fi și revoltele. Eu nu îndemn pe nimeni la răscoală dar nu pot să nu observ cum viața fiecărui român se alterează tot mai mult de la o zi la alta... și cred că acest lucru ar trebui să dea de gândit troglodiților înavuţiţi din jaf.

    Ce escrocherie au mai gândit politicienii?! Înainte de alegerile parlamentare reprezentanții guvernului Victor Ponta au calculat greșit pensile, iar acum cer banii înapoi! Doar s-a votat cu USL nu-i așa?!

    Televiziunea publică se distrează! Este „pe val!”. Frumos, dar fiecare să fie luat de val pe banii lui, nu pe banii publici. Nici acum nu înțeleg de ce este menținută o decizie abuzivă luată de PSD și anume, aceea de a ne lua bani cu sila pentru un așa zis abonament de televiziune... Ce tupeu, ce hoție! Ce zici musiu Ponta!!! Dar în această prelungită jale ceva mă distrează: Traian Băsescu joacă USL-ul după cum are chef. Ați ignorat milioane de voturi numai să vă gudurați pe lângă Consiliul Europei... acum primiți nota de plată servită de dom’ Băse... Înghițiți rahat cu polonicul! Iată ce spune Ponta: Băsescu își face la Cotroceni partidul ăla de doi bani... Bun, bun, dar asta-i curat neconstituțional coane Ponta, de ce nu-l suspenzi?! Ți-e frică, ai?! Deocamdată țara este pe mâna măscăricilor, periculos este faptul că sunt și hoți... dar că sunt și nevertebraţi mă cuprinde lehamitea. Totuşi, nu înainte de a îi pupa pe dinţi... cu ranga!!! Că mi-s dragi ca dulceața în pantofi!

VASILE ŞELARU/ SRI - GĂINARII ȘI GĂINAȚII SIGURANȚEI NAȚIONALE

Serviciul Român de Informații aleargă după profesorii corupți, principalii vinovați ai dezastrului economic în care se află România. Din cauza profesorilor, la 1 iulie a.c. (2013) s-a majorat prețul gazului metan cu 8% pentru populație și în niciun caz pentru că așa a dictat Consiliul Europei iar guvernul cu premierul Victor Ponta cu tot, sunt ghiocel în fața mahărilor din occident și se dau zmei în fața celor slabi.

     Aici lucrurile trebuie împărțite. Mita în școli este veche, încă dinainte de 1989, când întreaga societate românească funcționa pe bază de mită și fușăraie. Fușăraia reprezenta (activitatea clandestină) piesele făcute de muncitori, cuțite și tot felul de suporți etc... la comanda șefilor... o parte erau duse acasă o parte erau vândute de muncitori. La medic fiecare mergea cu ”kentul” sau pachetul de cafea. Deci, până în 1989, mita și hoția de la fabrică, era naturală. Așadar, să fiu bine înțeles, orice persoană care încalcă legea, în acest caz și profesorii, trebuie sancționată pe măsura faptei.

       A doua chestiune: mă întreb și eu, de ce SRI a asistat la cum este distrusă economia românească și nu i-a înșfăcat pe hoți într-un... tren deoarece nu ar fi ajuns un autocar. Țara este săracă și SRI a descoperit că profesorii sunt vinovați. Dar oare cine se ocupă de programa curriculară din învățământ... Aici, nu se impune o reformă?! Siguranţa naţională depinde printre altele şi de învăţământ, însă contează foarte mult ce îl înveţi şi cum îl înveţi pe tânărul „școler”... Să nu uităm că până în decembrie 1989, directorii în școli erau puși în funcție de PCR acum sunt înfiletați de partidele aflate la guvernare. Nu se spune nimic de chefurile de dinainte de bacalaureat, de profesorii care în mare majoritate sunt puși pe căpătuială, care stabilesc nu știu ce manuale, nu știu ce caiete de teme de la te miri ce editură doar pentru un amărât de comision de 100-200 de ron, de balul „bobocilor” prilej de beții juvenile alături de profesori... Cert este că în învățământul românesc actual au rămas puțini profesori cu vocație care se dedică actului pedagogic. Dar de nivelul de pregătire al profesorilor cine se mai ocupă. Dar de salarizarea acestora și premierea profesorilor performanți?!

      Aflu că a fost nevoie de 80 de polițiști și aparatură de supraveghere (i se spunea înainte de 1989, T.O. adică, Tehnică Operativă) pentru a se dovedi necinstea unor profesori. Că au existat chiar și ofițeri sub acoperire. Măi să fie!!!

      Există o ipocrizie națională din partea instituților statului care iată, nu sunt capabile să pună bazele unui stat de drept în care nimeni să nu fie mai presus de lege. Dar în fața legii nu sunt toți egali. Unii sunt mai egali decât alții. Cert este că Țara Românească colcăie de hoți cu ștaif, imuni în fața legii. Cei slabi, în acest caz profesorii, cad în plasă. Poate SRI ar fi bine să se ocupe și de profesorii care vin cu temele nefăcute la școală și vorbesc în dodi elevilor. Dar să se ocupe și de elevii care nu învață, de părinții care îi mituiesc pe profesori, sigur o aiureală a modului de viață din învățământul românesc cunoscută și practicată chiar și de ofițerii care anchetează cazul corupției din învățământ. În fond, și ei, anchetatorii au trecut prin același sistem de învățământ. Ar fi interesant de văzut ce ar face ofiţerii de SRI şi cei din poliţie dacă ar fi puşi să susţină examenul de bac... Dar să uităm această ipoteză privind diploma și nivelul real al cunoașterii individului. Să ne îndreptăm atenția spre siguranța națională.

     Pe cei care au jecmănit țara cărămidă cu cărămidă, brazdă cu brazdă să-i lase anchetatorii, deoarece ei sunt sponsorii celor care ar trebui să aplice legea. Performanța statului de drept constă în performanța instituților sale. Din păcate sunt politizate și mult prea slabe pentru a reprezenta interesele statului de drept. Trăim în statul de drepți, continuitate a statului totalitar, când iată, nu mai este Partidul unic în toate cele ce sunt și mâine vor râde la soare ci serviciile de informații. Am impresia că locul Partidului Comunist a fost luat de SRI... Că sunt mulți politicieni șantajați și șantajabili nu mai este un secret pentru nimeni. Că sunt ofițeri sub acoperire în Parlament nu mai este un secret cum nici faptul că românii, indiferent de etnie, trăiesc tot mai rău de la o zi la alta și după cum ne arată realitatea economică, nu se prefigurează un viitor mai bun.

    Vom rămâne la marginea Europei, o țară plină de indivizi cu pretenții heghemoniste. Rupți în cur dar mândri nevoie mare. Ipocriți, mincinoși și hoți. Numai un despot luminat poate pune ordine peste un popor care refuză să accepte democrația, care refuză să se revolte în fața celor care îl fură și îl umilesc. Și apoi, luând faptele vieții sub o minimă analiză logică, dacă nu există o majoritate care să se revolte împotriva hoților înseamnă că acelei majorități îi lipsește cinstea, să nu zic că este complice cu cei care fură. Și ceea ce este și mai bizar e faptul că legea se aplică doar atunci când are chef cineva și nu în mod natural și împotriva celui ce fură un ou și a celui ce fură un bou... Dar se pare că legea este doar pentru găinari, în fond ce ar fi putut fi acei profesori care au primit bani de la elevi, cum tot atât de adevărat este că SRI se ocupă doar de găinări și găinați. Aștept arestarea celor care se fac vinovați de subminarea economiei naționale, cei care au semnat acorduri aiurea cu C.E., cu F.M.I., cei care au făcut să dispară flota românească... dar și pe aceia care se pregătesc să vândă sistemul energetic românesc, CFR-marfă etc... Aștept, și cum știu că nu o să se întâmple nimic, așteptarea mea va fi... infinită.

VASILE ŞELARU/ POLITICIENII CU FERICIREA, PLEBEA CU SĂRĂCIA

      Premierul Victor Ponta mai are puţin şi ne va povesti cât de bine o ducem noi deoarece avem cel mai mic preţ la gaz metan şi energie electrică. Dar nu vorbește nimic de starea economică a națiunii. Culmea, abia zilele acestea a aflat că sunt prea mulți și inutili funcționari angajați ai statului. I-a trebuit un an premierului să vadă ceea ce știa o țară întreagă. În ceea ce mă privește, poate se va găsi cineva să îmi explice, să înțeleg de ce trebuie să plătesc investițiile particulare la așa zisa „energie verde”. Mai în clar: Victor Ponta și întreg guvernul său sunt hoți! Hoți! Hoți! Obligă consumatorul de energie electrică să plătească ceea ce nu consumă. Unde se mai întâmplă așa ceva? Investiții obligatorii pe factura de consum a energiei electrice... Dar mă întreb de ce noi, cetățenii acceptăm aceste decizii aberante. De ce NIMENI nu reacționează?!

   Se vorbește de exploatarea gazelor de „șist” sub pretextul „independenței energetice” asta după ce am dat cadou altora exploatarea zăcămintelor de gaz metan. Acum începe vânzarea hidrocentralelor... Mai târziu, când prețurile la energie ne vor nimici total, un alt guvern ne va spune că „nu poate interveni pentru reglementarea prețurilor” deoarece este economie de piață. Așa cum am tot fost mințiți că orice decizie tâmpită ori șmecherească este impusă de Uniunea Europeană. Minciuni, minciuni! Ministrul energiei, amicul Constantin Niță zice că prețul energiei va fi cotat la bursă... Care bursă moncher, există așa ceva în România?!!!

       În fapt, cine urmărește cu atenție deciziile guvernului Ponta constată că acesta, poate cu mici excepții, urmează pas cu pas guvernul Boc. Hoțiile continuă ca și deciziile aberante care nu fac decât să ne scufunde în sărăcie. Mă întreb până când! Știu că ticăloșia nu are limită. Știu că acum, negrul a devenit alb... Că deodată ticăloșii au devenit „băieți buni”. Nu mai există justiție socială. Cetățeanul își dorește mai mult decât orice respect. Mi se pare stranie remarca potrivit căreia „statul și societatea ocrotesc familia”. Păi care stat: cel care mă fură prin facturi! Dar cum oare „societatea” apără familia! Chiar nu înțeleg cum nu pot pricepe nici de ce trebuie să cumperi acum şi marfa să o primeşti după un an şi jumătate. Este cazul avioanelor F16 second-hand plătite cu peste 628 de milioane de euro care la vremea când vor intra acțiune vor fi... modele demodate și cu mult inferioare celorlalte aeronave militare.

     O altă problemă ar fi statutul parlamentarilor. De şase luni aceştia nu mai știu cum să își ofere privilegii. Curtea Constituțională (băsistă după unii) a respins din nou proiectul de lege... Nimeni nu se mai gândește la viața românului. Din ce trăiește acesta. Administrația Județului Brașov este doar facultativă ca și Primăria Brașov. Nu există niciun proiect public de Dezvoltare, nu există speranță. Fiecare se descurcă cum poate, adică fură de unde poate. Cine este cinstit se uită spre stele și așteaptă o minune. Mană cerească a fost doar în vremea lui Moise. Acum de sus nu mai cade decât ploaia ori pârjolește soarele.

     În România, singurii oameni fericiți sunt politicienii. Traian Băsescu se mândreşte că încă nu a făcut burtă chiar dacă are 61 de ani şi își dorește o mică fermă doar de vreo 250 de hectare... din care livezi de piersici vreo 25-30 de hectare.... Evident, politicienii mai au încă ciolane de ros, mai au la dispoziție banii românilor și chiar pământul celor care încă și-l revendică prin tribunale...

     Transportul feroviar se va privatiza. Un tun al guvernului Ponta. Deocamdată este cald. Mult prea cald ca cineva să mai protesteze, iar când vrea să o facă... vine ploaia. Așa că, fiecare cu ale sale. Politicienii cu fericirea, iar plebea cu nenorocirea.

Poezie aniversara

 Îmbătrânesc ca și vinul

nu-mi face semne triste cu mâna

destupă sticla

                      și bea de-a dreptul din ea

vei afla cât de tânăr am fost

în toți anii mei

vei surâde discret

                      celor din preajmă

prieten le voi fi doar unora

                       odată cu tine.

ȘELARU VASILE/ TUDOR ARGHEZI – DESCENDENȚA PE LINIE MATERNĂ CA FIIND DE ORIGINE TRANSILVĂNEANĂ RĂMÂNE O ENIGMĂ

În actele oficiale, la naștere, Tudor Arghezi poartă numele de Ion Nae Theodorescu. În baza deciziei nr. 385, din 16 aprilie 1956, înregistrată de Direcția Generală a Miliției respectiv Direcția de Evidență a Populației (D.E.P.), nr. 23494, eliberată la 9 mai, 1956, poetul își oficiază numele de Tudor Arghezi și în actul de identitate.

       Ce scrie Constantin Popescu-Cadem în rev. Manuscriptum nr. 2 (19), 1975: „Geneza pseudonimului său, Tudor Arghezi, a fost elucidată chiar de poet, potrivit declarației sale că l-a descoperit pe „Arghezi” în vechiul nume al râului Argeș, pe care l-a atașat la cel de Theodorescu (devenit, prin reducție, Tudor) pentru a ieși din anonimat, distingându-se astfel din mulțimea celorlalți Theodorești: Mi-a trebuit un nume care să sune și care să nu mai semene cu altele, - mărturisește poetul fiului său:

- Când l-ai luat pe Arghezi cu tine lângă Theodorescu?

- Cam prin jurul anului 1900...

Deci, nici vorbă ca pseudonimul să fie împrumutat de la inexistenta sa mamă, Rosalia Arghezi – pură plăsmuire – introdusă spre deliciul filologilor doritori de inedit, legendă perpetuată cu o atât de impresionantă credulitate și de alți biografi ai săi. (Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, București, 1974, vol. II, pag. 11)” – am încheiat citatul.

      Faptul că Rozalia Arghesi ar fi mama poetului îl aflăm și de la Dinu Pilat în vol. Constelație a poeziei române moderne, ed. Cartea Românească, 1974, pag 9. Va mai fi probabil consemnată și de către alți biografi, istorici literari sau critici, ai poetului. Întrebarea noastră este dacă mama lui Tudor Arghezi este sau nu Rozalia Arghesi despre care ni se spune, culmea tot de către Constantin Popescu-Cadem, cel care inițial negase că aceasta ar fi putut fi mama poetului. Nu știm din ce surse-documente, mărturii avea să scrie după câțiva ani de „cercetare” că Rozalia Arghesi ar fi fost o slujnică din Ardeal, născută undeva prin apropierea Brașovului, ajunsă în București. Astfel, Constantin Popescu-Cadem revine asupra afirmației sale privind „inexistenta Rosalia Arghezi” și în volumul Document în replică (titlul unei rubrici din revista Manuscriptum), ed. Biblioteca Bucureştilor, 2007, pag 206, scrie: În destăinuirile sale, colonelul (Nicolae Theodorescu fratele lui T. Arghezi n.n.), a făcut remarca, de maximă importanţă, că fratele său, poetul, venise însoţit de o femeie în etate, cam de 70 de ani, pe care a prezentat-o drept mamă a lui. Vârstnica nu era alta decât Rozalia Arghezi. Aşa a aflat, mărturiseşte colonelul, atunci, în tinereţe, cine era mama fratelui său, care, dintr-o legătură amoroasă cu Nae Theodorescu, în anii 1878-1880, a adus pe lume pe scriitor. În familie nu se vorbise despre ea decât foarte voalat, Nae Theodorescu, ca şi poetul, fiind în această privinţă de o extremă discreţie, de o circumspecţie criptică. Tot atunci, junele cavalerist, a înţeles că poetul mai are, după mamă, încă un frate, care poartă numele Alexandru. La pag. 208, în vol. Document în replică, ed. Biblioteca Bucureştilor, 2007,  Constantin Popescu-Cadem afirmă: „Rozalia Arghezi, mama celor doi fraţi vitregi, era născută cam prin 1861 într-o localitate de lângă Braşov, Sechelisban, din părinții Ion Arghese şi Sofia. Ea a venit în Bucureşti cam prin 1878, avea atunci 17 ani, şi s-a angajat, după practica ardelencelor, fată în casă la băcanul Manole Pârvulescu de pe Calea Victoriei, patronul vestitei băcănii „Steaua României”, din capătul Şoselei Kiseleff, la cişmeaua Mavrogheni, unde se învecina cu prăvălia în care era cofetar Nae Theodorescu”.

      Din păcate, nu avem nicio mărturie sau document care să consemneze că Nae Theodorescu – tatăl lui Tudor Arghezi, ar fi fost și cofetar. Pe Certificatul de naștere numit Extract, eliberat de Primăria orașului București, cu nr. 542, publicat în foto în vol. Pe urmele lui Tudor Arghezi, (ed. Sport-Turism, 1981, pag. 51), de către Florea Firan, se distinge numele tatălui: Nae Theodorescu, de ani - 31, de profesie - comersant și numele mamei: Maria (atenție fără nume de familie), de ani - 18, de profesie - fără. (Actul este întocmit după declarația dată de tatăl). De precizat că documentul numit Extract este o copie din registrul actelor pentru născuți (nu se distinge luna și anul), și a fost eliberat la 4 ianuarie 19.. (nu se distinge cu exactitate, probabil 1901). Din acest document, cert este doar numele și prenumele tatălui, Nae Theodorescu iar mama, doar prenumele Maria, fără a se indica și numele. De ce nu apare și numele de familie al acesteia?!

      Cu numai o lună înainte de „a trece pragul de hună”, (moare de 14 iulie, 1967), în prezența unor membrii ai colegiului de redacție al revistei „Argeș”, Arghezi avea să declare: Știți că numele meu vine de la Argeș? Argeș-Arghesi-Arghezi, s-a adresat el profesorului G. Țepelea și celorlalți membrii ai redacției. (vezi Florea Firan în vol. Pe urmele lui Arghezi, ed. Sport-Turism, 1981, pag 55).

    Și atunci din ce document reiese faptul că Rozalia Arghesi ar fi fost mama poetului?! Cert este că localitatea Sechelidzban sau Sechelisban în care se presupune că s-ar fi născut aceasta nu există nu numai în apropierea Brașovului, dar nici în Transilvania și în niciun alt loc din teritoriul Imperiului Austro-Ungar. Toate încercările noastre de a afla localitatea în care s-a născut presupusa mamă a lui Tudor Arghezi, o anume Rozalia Arghezi au fost sortite eșecului. În Dicționarul istoric al localităților din Transilvania, ed. Academiei RSR, 1966, elaborat de Coriolan Suciu nu am identificat denumirea localității Sechelidzban sau Sechelisban și nicio altă localitate cu nume apropiat acestui înscris. Nu există niciun document în Arhivele Statului din Brașov care să facă referire la localitatea evocată de Constantin Popescu-Cadem.

     (Este posibil ca autorul vol. Document în replică, Constantin Popescu-Cadem să fi notat greșit denumirea localității din Transilvania?! Dacă am fi avut numele corect al localității în care se presupune că s-ar fi născut o anume Rozalia Arghesi, am fi reușit să dăm de urma acesteia mai ales că, fiind de religie catolică, exista posibilitatea să descoperim numele și alte date de stare civilă în Registrul bisericii din zonă... Din păcate, Constantin Popescu-Cadem nu precizează din ce sursă a preluat datele care o privesc pe Rozalia Arghesi).

SE CUNOAȘTE CU CERTITUDINE DESPRE TUDOR ARGHEZI: Anul nașterii, 1880, ziua 21 mai, în localitatea București. Tatăl acestuia, Nae Theodorescu provine dintr-o familie de agricultori din localitatea Târgu-Cărbunești, județul Dolj. „Poetul s-a socotit întotdeauna a fi de spiță oltenească și a fost legat de olteni și de Oltenia – cum spune Mitzura Arghezi – prin tot ce a scris și a simțit și era mândru de rădicinile sale gorjenești.” (vezi Florea Firan, Tudor Arghezi – treptele devenirii, ed. Scrisul românesc,

2008, pag. 27).

ASUPRA NUMELUI MAMEI LUI TUDOR ARGHEZI ȘI ASCENDENȚEI ACESTEIA ÎNCĂ  MAI EXISTĂ ÎNTREBĂRI DEOCAMDATĂ FĂRĂ RĂSPUNS

      Reproducem din cercetarea lui Pavel Țugui, vol. Arghezi necunoscut, ed. Vestala, 1988, pag. 27. „Consemnarea, și în mai 1903, într-un act școlar oficial, a mamei poetului, sub numele Maria Teodorescu (...) reprezintă încă o atestare documentară, altături de scrisorile expediate din străinătate, între anii 1907-1910 pe numele madame Maria Teodorescu. (...) Opinia că aceste documente ar ascunde un ”trucaj” anume că prenumele adevărat al mamei poetului nu era Maria ci Rozalia ni se pare o ipoteză nefericită! (...) De aceea, chestiunea ascendenților, mai ales cine a fost Maria, mama poetului, când s-a căsătorit cu Nae Theodorescu și când a decedat, comportă încă investigații arhivistice spre a restabili adevărul, înlăturând improvizațiile și afirmațiile hazardate neatestate riguros de documente”.

     Cert este că, investigațiile făcute de către subsemnatul privind localitatea unde s-ar fi născut Rozalia Arghesi, presupusa mamă a poetului Tudor Arghezi, au arătat că denumirea acesteia indicată de Constantin Popescu-Cadem ca fiind Sechelidzban ori Sechelisban (după cum mai apare notată și la alți autori) sau alta cu un nume apropiat acesteia, nu a existat în Transilvania și nici măcar pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar. Putem spune că, deocamdată, numele de Rozalia Arghesi, fără a fi atestat prin documente, nu este decât o ficțiune a biografilor poetului. Până la proba contrarie, știm că pe mama poetului Tudor Arghezi o chema Maria – prenume declarat în actul de naștere al acestuia și că în scrisorile expediate pe numele Maria Teodorescu i se adresa ”dragă mamă”. Nu găsim deloc logica prin care Tudor Arghezi și-ar fi ascuns până la sfârșitul vieții descendența transilvăneană, dacă aceasta ar fi existat cu adevărat, mulțumindu-se doar cu descendența oltenească pe linie paternă.

     Notă finală: Datele prezentate mai sus au valoare informală și într-o anumită măsură aș spune formală, cu toate că au necesitat o amplă investigație în Arhivele de Stat ale Brașovului precum și lectura a numeroaselor volume legate de datele biografice ale poetului Tudor Arghezi. Chiar dacă ar mai fi și alte întrebări privind biografia poetului care, oricum are spectaculozitatea sa, un traseu în tinerețe palpitant și aventuros uneori, toate acestea sunt irelevante în raport cu magnifica sa operă literară și publicistică.

VASILE ȘELARU/ OPOZIȚIA FLEȘCĂITĂ ÎN FAȚA GUVERNULUI HOȚ

Mărturisesc că zilnic mă simt furat de guvernul Ponta. Sunt pus să plătesc numai taxe. Spre exemplu pe factura de plată a consumului de energie electrică plătesc taxa radio, taxa tv., accize consum necomercial, certificate verzi și contribuție cogenerare înaltă eficiență dar atenție, eu am un contract doar pentru furnizarea energiei electrice. Sunt obligat, chiar dacă am venituri ”zero”, să plătesc la Casa de Asigurări de Sănătate. Poate îmi răspunde cineva de la Agenția Națională a Administrației Fiscale (ANAF) cum pot plăti această contribuție dacă eu nu am venituri. Dacă am bani să plătesc CAS-ul înseamnă cu eu fac evaziune fiscală, nu-i așa?! Și atunci? Să nu mai zic că există multiple taxe pentru același tip de produs. Constat că m-am născut pentru a plăti taxe și nu pentru a trăi.

Între condiția de sclav și om liber în România nu există nicio deosebire. Eu trebuie să trăiesc pentru a plăti taxe din care ”băieții deștepți”, din toate partidele și găștile din jurul acestora, să trăiască. De, sărmanii de ei, au și ei amante, am nevoie de viagra, au nevoie de case de vacanță, într-un cuvânt de huzur și prostimea cu cetățenie română trebuie să îi ajute. Și cum nu mai merg afacerile imobiliare, nu mai sunt fabrici de dus la fier vechi, ce s-au gândit. Băgăm taxe! Sigur, mai sunt afaceri de făcut din banii publici în domenii precum sănătatea spre exemplu, de unde dispar miliarde de euro. Uniunea Social Liberală (USL), a promis un trai mai bun și a uitat. A susținut că PDL-iștii au furat dar nu există nici unul chemat pe la DNA sau fie chiar ANI, să ofere explicații. Dar PDL-iștii sunt în opoziție. Au nervii fleșcăiți. Acum câteva zile, madame Andreea Paul fostă și Woss declara de la tribuna Parlamentului: „V-au crescut prețurile!” Adică, cum vine asta?! V-au crescut prețurile! Această doamnă nu face parte din poporul român?!

Abia acum PDL-iștii s-au prins că poporul trăiește prost. Oare nimeni nu vrea să observe că România este dezindustrializată, că nu mai există nici agricultură, că majoritatea românașilor se țin de furt?! Că numai cine fură mai poate supraviețui în România. Guvernul fură de la români, prin taxe și cred că nu există nicio diferență între hoțul de buzunare și Ponta et comp.

România a fost pusă la colț, stă în genunchi: umilită de un președinte labil, care azi spune una mâine alta, umilită și mințită de USL-iști, batjocorită de PDL-iști, aburită de Dan Diaconescu și ”poporul său”. Este nevoie de un OM care să guverneze în numele românilor și pentru români și nu de o șleahtă care să se ploconească la Bruxelles după ce o vreme s-au închinat Moscovei (și celei țariste dar și a celei sovietice) iar alte sute de ani Istambului și Vienei. Am obosit să văd hoția din Țara Românească, să văd cum potlogarii conduc România, să văd mersul șleamp a lui Victor Ponta pe holurile Palatului Victoria și veselia sa perpetuă. Stânga socialistă a sărăcit România, a generat mizerie socială în numele ”protecției” sociale. Am obosit să văd câte un politruc cum dă lecții de prosperitate, cum un președinte când nu ”reevaluează corupți” declară că a fost într-o vizită în SUA când el fusese în Turcia (să fi fost whisky-ul consumat în avion de vină), să văd o opoziție fleșcăită, să văd cum Constituția României se modifică pentru cei care guvernează și nu pentru popor, să văd procuroare cu fețe de fufe de bordel, profesori cărora nu le pasă de elevi. Și totuși nu am obosit să îmi iubesc țara, să iubesc România, să îi respect pe puținii oameni cu un caracter frumos, nealterat, să iubesc spiritul frumos al poporului meu. Țara mea și poporul meu! Nu țara și poporul troglodiților! Țara mea și poporul meu!

Am convingerea că în cele din urmă toți cei care au jefuit țara și au umilit poporul vor fi aruncați în lada de gunoi a istoriei, că România va deveni prosperă precum a și fost odată. Că justiția și dreptatea își vor găsi locul firesc, că România va fi cu adevărat un stat de drept. Bărbați de stat ai României vor fi din nou la conducere, își vor iubi poporul mai presus decât propria lor viață și nu vor uita că o țară care poate hrăni 80 de milioane de oameni nu poate fi una a săracilor.

VASILE ȘELARU/ DUMITRU RENGHEA – UN ÎNȚELEPT AL SATULUI ROMÂNESC

Sunt cărți, adevărat extrem de rare, pe care sufletul și inima le parcurge cu sete, așa cum ai bea un pahar cu apă. Mi s-a întâmplat în aceste zile când, printr-un gest, mai mult de conveniență, bunul meu prieten, Dumitru Ioan Puchianu să-mi ofere o carte: ”Călăuza vieții” – Dumitru Renghea, ed. c2design (Brașov), 2005, 136 pag, scrisă de bunicul său și restituită publicului prin tipar de către acesta. Ar fi putut să i se spună și ”Carte de căpătâi”, adică acel gen de lucrare de a cărei învățătură e bine să nu te desparți nici în somnul odihnei. Am fost mai mult decât plăcut surprins să constat că în mare parte această carte aduce cu ”Almanahul satelor” având menirea de a instrui și informa pe cititor ”de câte în viața de pe pământ a omului dar și în stele și lună” ori ”Calendar” (”Călindar” se zicea în vechime), atoatecuprinzător, specific în secolul Luminilor. Numele lui Dumitru N. Renghea, din localitatea Sohodol-Bran, apare în spațiul publicistic în anul 1929, în renumita revistă ”Albina”, condusă de prof. univ. Ioan Simionescu de la Iași, dar și în anul 1930, în ”Calendarul plugarilor” ca semnatar al unui basm.


Reflexii privind rolul și scopul existenței umane, sfaturi pentru plugari și crescători de animale, note de antropologie, sociologie, psihologie, pedagogie, chiromanție, religie, bune maniere, igienă, siguranța personală, management casnic, genetică, sport etc... toate sunt cuprinse în cartea lui Dumitru Renghea. Am parcurs-o cu mare plăcere, nu pentru că mi-ar fi spus lucruri noi ci pentru că îmi amintea de sfaturile bunicului meu Moise, un învățător dintr-o comună din Covasna, iubitor de țară și oameni dar și ale tatălui, ofițer de ”jăndarmi” în perioada regelui. Și mărturisesc că sfaturile din copilărie, le-am regăsit cu mare drag, deoarece am trăit o ”întâlnire” cu esența familiei românești, spiritul și filosofia de viață a acesteia așa cum se afla până spre mijlocul secolului XX. Astăzi, familia este în disoluție, gregaritatea părinților se regăsește în comportamentul copiilor. (Să fie oare de vină ”omul nou” creat de perioada comunistă? Cine știe?!).

Dumitru Renghea (1900-1976), veteran a două războaie, a fost un țăran care prin strădania sa a acumulat cu mult mai multe cunoștințe decât îi sunt necesare unuia ce ar avea condiția de ”plugar” (termen general sinonim cu cel al trăitorilor în spațiul rural, indiferent de ocupație). Astfel, prin truda minții, pasionat de cunoaștere, a devenit un înțelept. Un spirit moral și auster cum rar se află, poate și puțin introvertit de viața aspră dar perseverent, competitiv, dornic să-și depășească condiția de ”om de la țară”, luptător cu propriul sine și patimile omenești însă și principial. Nu în ultimul rând compasiv pentru cei slabi. La un moment dat, în una din reflexiile sale, notează ființa plăpândă a intelectualilor în raport cu robustețea interioară a celor care trudesc fizic.

Meditativ și observator profund al vieții și al satului românesc dar și al cunoașterii omului, Dumitru Renghea este un înțelept. Credincios dar nu superstițios, autorul ar fi putut intra în ”Academia satului” alături de Moromete dar cu un spirit specific ardelenesc mult mai complex. A trăit într-o istorie nedreaptă, aș spune cumplită și criminală, deoarece putem observa până astăzi că în anul 1946, nu a murit numai ființa țăranului român ci și spiritul acestuia. Dacă vrem să vedem cum arăta cu adevărat mintea satului românesc (cu slăbiciunile și calitățile ei), nu ajunge să citim doar studiile lui Dimitrie Gusti ci iată, acestea pot fi completate și cu observațiile și pasiunile de o viață ale omului Dumitru Renghea. Unele însemnări din cartea ”Călăuza vieții”, sunt note din alte lucrări, altele sunt reflexii și memorii personale ori pur și simplu relatări din viața sa, sau cum se mai zicea odată ”de la lume adunate și la lume date”. În cartea lui Dumitru Renghea, există mai multe parabole, unele originale, altele adunate, care ne amintesc de povestirile Zen. Iată o astfel de povestire ”adunată” de autor poate dintr-o culegere gen ”almanah- revistă” ori pur și simplu din lume, aproape că nici nu are importanță, dar cu certitudine, merită reamintită, mai ales celor doritori de dreptate în această lume: Se zice că odată s-a întâlnit Dreptatea cu Minciuna la un han. Minciuna a zis către Dreptate: ”Vino să ne cinstim împreună.” Dar Dreptatea zise: ”Eu n-am niciun ban la mine ca să plătesc ospățul.” Minciuna atunci zise:”N-ai grijă de asta că eu plătesc!”. Apoi a comandat și după ce s-au ospătat, Minciuna strigă către ospătar care era un băiat tânăr:”Ospătar! Adu-mi restul!” Ospătarul, mirat, zise:”Ce rest să îți dau că încă nu mi-ai dat niciun ban!” Atunci Minciuna se sculă repede de pe scaun și strigă cât o ținea gura: ”Eu ți-am dat o sută de lei și tu nu vrei să îmi dai restul!” Patronul hanului auzind toate acestea, a crezut că băiatul și-a însușit banii și l-a luat la palme. Atunci băiatul își puse mâinile în cap și strigă: ”Dreptate, dreptate, unde ești de nu te arăți odată?” Dar Dreptatea sta ciulită (ascunsă n.a.) că mâncase și ea din acel ospăț. ( pag.12).

În ”Călăuza vieții” întâlnim numeroase astfel de parabole, care mărturisesc, mi-au hrănit copilăria, unele auzite de la bunicul meu, altele de la tata dar și unele pe care nu le știam. Acestea sunt completate de alte parabole și întâmplări originale, izvorâte din experiența de viață a autorului. Capitole importante, valabile și astăzi, sunt și cele referitoare ”la căsătorie” și ”părinți și copii”. Întregul cărții este o lucrare de excepție, așa cum puține mai văd lumina tiparului (ori spațiul publicistic electronic). Multe dintre parabolele prezentate de Dumitru Renghea făceau parte în trecut din ”programa școlară”. Astăzi i se spune ”curriculară școlară” dar este lipsită de substanță iar din școală, învățăcelul de acum se alege cu ”praful de pe tobă”. ”Călăuza vieții” conține nu numai legătura cu lumea veche dar și cu cea contemporană. În fond, bunele maniere, regulile de igienă, orientarea profesională, alegerea matrimonială au rămas actuale. Dar mai există ceva în această carte: viața și experiența unui om între oameni; performanța devenirii sale, de la condiția de ”plugar” la aceea de intelectual. Un intelectual autodidact care se ridică mai presus decât aceia școliți formal, care au trecut ”precum gâsca prin apa cunoașterii” ba chiar și prin propria viață. În fond, nu contează școala, adică numărul claselor absolvite de către Dumitru Renghea, ci substanța vieții cerebrale pe care acesta a parcurs-o. Una de excepție. Omul a trecut prin două războaie, a fost un adept al celor ce au crezut în ”Totul pentru țară”, iar pentru ”vina” de a își iubi patria a plătit cu libertatea așa cum mulți români au pătimit. Cartea lui Dumitru Renghea, ”Călăuza vieții”, trebuie luată în serios, deoarece este ”o carte de învățătură” și mai ales de ”ținere de minte” pentru oricine, fie tânăr, fie bătrân, fie școlar, intelectual ori pur și simplu trăitor al acestei lumi.