marți, 5 noiembrie 2013

VASILE ȘELARU/ ȚOAPELE POLITICE GURALIVE AU REINVENTAT FANARIOŢII



     România s-a întors în perioada fanariotă. Numai astfel se explică de ce de la impozitul pe fum a trecut la impozitul pe... stâlp. Creşte salariul minim pe economie dar cresc şi preţurile aşa că, vom înregistra un consum mai mic deoarece impozitul pe stâlp este atât de pervers încât va duce la scumpiri în lanț. Perversă este și accizarea cu 7 eurocenți/litru de benzină. Adică, o șpagă mai mare pentru băieții deștepți care construiesc autostrăzi pe... hârtie. Odată cu creșterea prețurilor de la 1 ianuarie 2014, s-a anunțat și creșterea evaziunii fiscale. Victor Ponta nu i-a umilit numai pe liberali dar și pe cei care poate încă mai credeau în el cum că ar fi tânăr şi nu poate fi lichea şi nici plagiator. Cu timpul s-a dovedit a fi o țoapă guralivă care guvernează la televizor. Victor Ponta nu a fost capabil să înțeleagă (și să facă diferența) că 0,07 euro înseamnă 7 cenți și nu 0,7 cenți. Evident, chestia ține de matematica elementară, se învață până în clasa a IV-a, și nu trebuie să fi doctor (plagiator) în științe juridice. Noile taxe și impozite au fost anunţate după ce, câteva zile la rând, s-a vorbit de majorarea cotei unice. O amplă manipulare, prin care s-a dat impresia că liberalii ar avea un cuvânt de zis în guvernul Ponta. În realitate, liberalii din guvernul USL, sunt umili deoarece se gândesc la candidatura lui Crin și susținerea acestuia de către PSD. Dar este lucru știut că o mare majoritate a primarilor PSD nu agrează candidatul PNL la prezidențialele din 2014. Astfel, pentru a da impresia de unitate în guvernul USL, în termeni triumfaliști și de fraternitate, Victor Ponta și liberalul Daniel Chițoiu, au reușit performanța de a ne prezenta dezastrul economic național ca pe un succes politic. În realitate doar un șir de impozite și taxe noi care vor accentua gradul de sărăcie al celor și așa săraci. În schimb vor profita din plin găștile politice puse pe jecmănit. În fond, guvernul Victor Ponta, ca și guvernele anterioare, rămân marionete deoarece guvernul real este format din funcționarii de la FMI, Banca Mondială și Comisia Economică Europeană. România trăiește în genunchi, ba mai mult, uneori este pusă și la colț pe coji de nucă așa cum s-a întâmplat la rezultaul referendumului din 2012, atunci când americanii au zis nyet, pardon așa ziceau sovieticii... În fața acestui dezastru politic și economic pornit odată cu transformarea fabricilor în terenuri imobiliare, continuat cu cinismul guvernului Băsescu-Boc, românii s-au făcut mici precum un șoricel în fața unui șarpe boua. Nu mai pot reacționa. Lehamitea este o stare generală. Din când în când doar câțiva exaltați (l-am citat pe Victor Ponta - PSD) din mahalaua ineptă (cita din Teodor Baconschi - PD-L) mai protestează prin România în speranța că vor putea stăvili o parte din decizile abramburistice privind Roșia Montană sau gazele de șist. 
   În opoziție cu USL joacă doar Traian Băsescu, celelalte partide de opoziție nu se pot dumiri privind asocierile. Până atunci afacerile transpartinice se desfășoară lin, fără nicio opreliște. O soluție viitoare ar fi reînvierea PNȚ-CD-ului, însă această titulatură (Partidul Național Țărănesc) nu mai are aderență la un public care se dorește a avea o conștiință urbană chiar dacă o mare majoritate încă locuiește şi trăieşte în spațiul rural. Coagularea unei mișcări de dreapta, fără PD-L (caricatura guvernului din umbră prezentată de Cătălin Predoiu i-a arătat măsura), fără T. Băsescu (instabilitatea emoțională și a decizilor a fost/este dezastroasă) și fără eșantionul de informatori și securiști strecurați deja abil în partidele mici de opoziție, ar avea credibilitate. Ideea privind o nouă forță (mișcare) politică există încă în toți aceia care nu urmăresc decât schimbarea României. Chestiunea este că aceasta se va ivi ca de fiecare dată „din spuma mării” și nu va înlătura dinozaurii comunistoido-securiști, ci îi va ocroti așa cum s-a întâmplat cu toate alianțele politice de până acum. Lipsesc marile proiecte naționale, mobilizatoare dar și creatoare de prosperitate imediată, de identitate individuală și unitate în diversitate. Până una alta, România va rămâne o țară săracă, subdezvoltată și nici măcar în curs de dezvoltare, cât timp va fi condusă de ţoapele politice guralive care au reuşit să-i reinventeze pe fanarioți. Parlamentarii, ce mai fac parlamentarii USL?! Se străduiesc pentru a obține cât mai multe privilegii.

Niciun comentariu: