miercuri, 10 decembrie 2008

JURNALIŞTII ŞI AVERILE LOR CINSTITE

O lege care să-i oblige pe jurnalişti să îşi declare averile ar fi mai mult decât necesară din moment ce aceştia sunt şi formatori de opinie. Există jurnalişti ce pot rivaliza cu cei mai bogaţi oameni de afaceri din România şi unii, o majoritate, care locuiesc într-un apartament modest şi circulă cu mijloacele de transport în comun. Nu puţini locuiesc cu chirie şi trăiesc cu ajutorul primit de la părinţi… Însă, când trebuie să-şi declare averile şefii jurnaliştilor nu mai dau dovadă de transparenţă, aşa cum se întâmplă cu averile altora…( oameni de afaceri, politiceni sau bugetari). Şi totuşi, jurnaliştii sunt consideraţi a fi persoane publice, adevărat nu sunt bugetari însă civitatea acestora ar trebui să îi oblige la o transparenţă totală ca şi pe politiceni.

Săptămâna Financiară (luni 14 mai 2007) publică averile unor jurnalişti. De remarcat faptul că n toţi cei chestionaţi au dorit să completeze un formular, nici măcar şeful Clubului Român de Presă ori popularii Robert Turcescu, Dan Diaconsecu, Liviu Mihaiu, Mircea Toma, Ioan.T. Morar, Victor Ciutacu, Andreea Esca Eram, Radu Moaru, Mircea Badea, ş.a.


Între acei jurnalişti care au reuşit să strângă para cu para la teşcherea ori să investească cu succes se află, Dan Diaconescu, Sorin Roşca Stănescu, Robert Turcescu, Gabriela Vrâceanu Firea, Radu Morar şi lista poate continua deoarece mulţi sunt proprietari de vile…ale căror întreţinere lunară este de minim 1.000 de euro. Se ştie de asemenea că un automobil de firmă se întreţine cu cheltuieli semnificative.

De remarcat că majoritatea jurnaliştilor sunt şi acţionari la diverse firme, unii chiar acţionari unici. Obiectul de activitate cel mai des întâlnit este consultanţă pentru afaceri şi management. Se pare că din acestă activitate junaliştii şi-au făcut averile.

La o altă extremă sunt jurnaliştii ce pozează în săraci…conducând o amărâtă de “ Dacie” sau declarând 3.000 de dolari în cont după ce au ieşit la pensie…Ar fi absurd să înţeleagă cineva că jurnaliştii care sunt bogaţi sunt şi necinstiţi însă este ştiut că un om îşi dobândeşte o oarecare avere după o moştenire ( nu a mătuşii tamara), sau mai mult de 17 ani de muncă şi în nici un caz din economiile făcute din salariu. Desigur unele jurnaliste au acumulat o avere imensă în urma căsătoriei… Este ştiut însă că averile se acumulează de la o generaţie la alta…aşa cum se şi pot risipi definitiv.

Niciun comentariu: