JURNALIŞTII CU EPOLEŢI (PE SUB PIELE), PUN ÎN PERICOL DEMOCRAŢIA ORICĂREI ŢĂRI

      
    „Beneficiar” al unui dosar de urmărire (în anul 2003, 13 ianuarie, am intră în posesia unui fragment din dosarul de „Urmărire informativă” (fond I 1896), aflat în arhiva Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii) cam știam metodele de „lucru” ale scurității, iar după 1989, având calitatea de jurnalist de investigații (corespondent al cotidianului „România liberă”) am studiat foarte atent activitatea securiștilor. Desigur, pe parcursul celor 14 ani de jurnalism la „România liberă” am fost supus la nenumărate presiuni, s-a încercat de zeci de ori șantajarea mea, fără rezultat deoarece nu am fost și nu sunt șantajabil. Probabil chestiunea aceasta a deranjat și încă deranjează pe mulți chiar și astăzi. În calitatea de om hăituit de securitatea politică mi s-au dezvoltat abilități speciale de autoprotecție dar și un acut simț al informatorilor, acoperiți, descoperiți etc... Dar, să trecem la cazul Robert Turceascu. Iată un fragment din cartea mea „Sfârșitul jurnalelor de hârtie - New Media”, ed. Hamangiu, 2007, volum retras de pe piață de către editor și încă nereeditat de mine. Totuși, câteva sute de exemplare au ajuns pe piață și s-au epuizat în mai puțin de o săptămână.

     În anul 2006, una din marile teme ale presei româneşti este dată de „deconspirarea jurnaliştilor informatori, colaboratori ai Securităţii (poliţia politică) şi a ofiţerilor servicilor secrete care lucrează în…presă”. Acţiunea de manipulre a opiniei publice este evidentă deoarece sunt deconspirate în primul rând persoanele care au colaborat cu Securitatea şi care nu mai colaborează în prezent cu Serviciul Român de Informaţii. Concret; informatori, colaboratori sau angajaţi ai unui serviciu secret care ar lucra în presă sunt operativi (activi), aşa că dosarele acestora nu pot fi făcute publice. În ceea ce îi priveşte pe “turnătorii” cu angajament la Securitate o mare parte dintre aceştia au fost victime ale şantajului de către salariaţii Securităţii…Nu se solicită/doreşte, o deconspirare în primul rând a celor care au făcut Poliţie politică în cadrul Securităţii şi al activiştilor partidului comunist. De ce?! Tocmani aceştia, ofiţeri de Securitate şi activişti P.C.R, reprezintă clasa politică românească actuală. Dar prin solicitarea deconspirării “turnătorilor” dar nu şi a ofiţerilor şi activiştilor P.C.R., se încercă să se câştige compasiune opiniei publice în favoarea colaboatorilor. Fapt cunoscut, un serviciu secret aşa cum a fost Poliţia politică cunoscută generic sub titulatura de Securitate, nu ar fi putut exista fără armata de informatori. O deconspirare completă, a turnătorilor, informatorilor şi a salariaţilor Securităţii ( de orice fel), care au făcut Poliţie politică în România anilor l946 –1989 este mai mult decât necesară. Însă trebuie început cu actualii, mai precis cu cei în viaţă. A trata acest subiect pe “bucăţi” nu înseamnă decât a minimaliza efectul pe care l-ar putea avea asupra societăţii civile. Solicitarea Asociaţiei Civic Media ar fi trebuit să fie completă, adică să ceară deconspirarea toturor persoanelor care au făcut poliţie politică indiferent de ierarhie sau statut, şi în regim de urgenţă a celor care ocupă funcţii politice, economice, sociale, civice…ş.a., în societatea românească actuală. Astfel, opinia publică ar fi aflat care sunt politicenii, judecătorii, oamenii de afaceri, jurnaliştii, actorii, scriitorii ş.a.m.d., acoperind întreaga paleta a societăţii româneşti, care au contribuit la consolidarea sistemului totalitar. Numai o deconspirare completă, de la „vlădică la opincă” şi nu parţială, ar duce la crearea unei societăţi româneşti curate. În mod pervers, se vorbeşte doar de categorii restrânse de informatori. La rândul lor, Comisiile parlamentare care se ocupă de Serviciile secrete, privesc cu multă toleranţa existenţa unor agenţi înfiltraţi în societatea civilă care pun în pericol nu numai societatea civilă dar chiar şi democraţia. S.R.I., S.I.E., D.G.I.P.I., D.G.I.P., S.P.P. şi S.T.S. ( servicii secrete), au fost somate de către societatea civilă să-şi retagă agenţii din presa românească. Trebuie spus că un ofiţer acoperit care activează în orice structură a societăţii civile poate manipula comportamentul civic al unei comunităţi…Mai ales când acesta ocupă funcţii în presă, instituţii publice sau politică…mai exact zonele vizibile, de decizie şi de impact ale societăţii civile. În urma manipulării civice nu se poate pune în discuţie dicernământul unei comunităţi şi mai ales votul şi preferinţele bizare ale acesteia. Dacă sistemele totalitare sunt puternice printr-o mare comunitate dispusă la delaţiune ( o comunitate a epoleţilor nevăzuţi), societatea democratică este puternică prin multitudinea de acţiuni civice ale grupurilor ce o compun. O societatea civilă controlată de către diverse instituţii ale statului încetează a mai fi liberă şi implicit a dispune de propria-i judecată. Însă, este oare posibil ca o comunitate să nu mai fie maipulată atât de intens?! Răspunsul ar fi da, atunci când acesta este organizată. Din păcate, în general, societatea civilă nu dispune de suficente grupuri civice (Pieţe ale Agorei), prin care să se poată apăra în faţa manipulatorilor indiferent de scopul acestora.  Şi totuşi, de ce Securitatea manipulează S.R.I.?! Simplu, arhiva dosarelor Securităţii nu se află în totalitate în posesia Consiliului Naţional de Studierea a Arhivelor Securităţii (celebrele dosare SIPA ale judecătorilor...)

        Informatori, securişti, ş.a.m.d., nu vor fi decât aceia care vor fi daţi în vileag de Securitate… Mai exact, cei abandonaţi de aceasta. În acelaşi timp, ofiţerii şi informatorii S.R.I. sub pretexul „siguranţei naţionale” (sintagma cea mai demagogică, degringolantă şi speculativă) vor rămâne sub acoperire şi vor activa ca lideri ai societăţii civile…Deloc întâmplător, Aidan White, secretarul general al Fedreraţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, cere la rândul său deconspirarea ofiţerilor din mass-media şi a tuturor cârtiţelor… O chestiune care ar trebui să implice întreaga comunitate jurnalistică. Astfel, niciodată, indifernt de situaţie, jurnalistul nu va putea fi confundat cu un spion trimis să relateze din teritoriul inamic iar el să poate deveni astfel prizonier sau, în cel mai fericit caz, expulzat din zonă. Se cunoaşte cazul unui cunoscut post de televiziune arab din angajaţii căruia, din când în când, jurnaliştii aflaţi în zona de conflict (război), sunt reţinuţi sau expulzaţi. Să fie chiar atât de lipsite de imaginaţie serviciile secrete şi să nu mai ştie cum să acţioneze pentru culegerea de informaţii decât numai cu agenţi deghizaţi în jurnalişti ?! Nimic mai fals, deoarece numai tipul de tehologie folosit de agenţii secreţi este net superior tehnologiei jurnalistice şi apoi acesta este la vedere. Mai mult, jurnalistul nu foloseşte decât în situaţii de excepţie tehnologie ascunsă. Să nu mai pomenim aici de fondurile pe care le are la dispoziţie un agent secret. Este clar că în jurnalistică nu are ce căuta un agent, deoarece astfel s-ar compromite statutul profesional al jurnalistului mai ales că, este ştiut lucrul, jurnalistul îşi face public cazul aflat în cercetare pe când agentul secret nu. Şi apoi scopul profesional al celor doi, jurnalist şi agent secret, este total diferit. Dezbaterea acestei teme în sine, este un alt gen de manipulare şi ca mai întodeauna abaterea atenţiei de la “agenda publică”. Prima pagină nu mai este ocupată de probleme sociale ci chestiuni politice sau dezbateri privind principii de funcţionare instituţională. În tot acest timp populaţia este tot mai pauperă iar inflaţia într-o continuă creştere. Să nu mai vorbim de serviciile publice administrate de stat care sunt tot mai deficitare în raport cu cetăţeanul contribuabil şi nu numai. De gândit faptul că presa românească se lasă manipulată uşor iar atunci când manipulează acest lucru se întâmplă simultan ca şi cum acesta lucrează la un singur ordin. Din păcate teme majore, vitale aş spune, nu sunt urmărite de presă transformânu-se într-un banal foc de paie. Presa abia aşteaptă să-i creeze cineva teme de lucru, într-un fel este firesc, dar să i le şi gestioneze/editeze este aberant. Să nu creadă cineva că literatura a scăpat de „acoperiţi”. Îi simt cum adulmescă pe FB... și prin revistele și site-urile „de artă”.

        Personal cred că Robert Turceascu este doar un informator banal căruia i s-a dat iluzia că ar fi ofițer. Joacă teatru penibil. Dar nu fără un scop. Sunt zeci de scenarii pe care le poate utiliza. De la un „joc mediatic” până la noi dezvăluiri. Un ofițer autentic nu poate fi instabil emoțional așa cum este acest Robert Turceascu. Problema presei românești (dar și a societății românești actuale) este numărul mare de informatori, de tot felul de acoperiți să mai mai spun de fracmasoni (care activează în prim planul politic, social, economic etc...) Iată de ce și calitatea presei, odată cu anul 2006, este lamentabilă. Vă las pe dvs, cititori ai mei, să reflectați de ce la nici doi ani de la preluarea madatului de președinte din partea lui Traian Băsescu, presa scrisă a intrat în declin, au fost concediați zeci de jurnaliști de elită...