„Condamnarea Varanului a devenit, în timp, o dreptate pe care trebuia s-o obținem cu orice preț – chiar cu prețul nedreptății.” Am citat unul din nenumăratele texte aberante care privesc aplicarea legii doar ca răzbunare și nu ca pe un act de justiție. Nu pot să cred că cineva ar putea accepta că „dreptatea” poate fi făcută printr-un act de „nedreptate”. Și totuși am întâlnit multe opinii privind acceptarea unei justiții nedrepte, superficiale. În fapt, a încălca principiile care stau la baza democrației pentru mulți „democrați” nu reprezintă nicio problemă. Pentru unii există „statul de drept” pentru alții „statul de drepți” iar pentru cei mai mulți „statul mafiot - clientelar” integrat cumva conceptului de democrație. Democrația pentru foarte mulți se rezumă la cunoscuta remarcă „eu te-am făcut, eu te omor!” În mod curios, în așa zisul stat de drept și separarea puterilor statului, nu i-am văzut în instanța de judecată pe cei care au ruinat România. În schimb, poporul a fost hrănit cu entuziasm și speranță. O speranță care din himeră s-a transformat în hidră.
Nu există partide de dreapta sau de
stânga, ci doar hoarde puse pe prăduială. Nu există conceptul de dreptate
pentru cel păgubit. Singurul păgubit este poporul pus în genunchi de imperiile
vremii, de tancurile sovietice, pus în genunchi de slugile comunismului, pus în
genunchi în decembrie 1989, să își strige libertatea. Nu, libertatea nu poate
fi strigată stând în genunchi, dreptatea nu poate fi cerșită sau implorată,
adevărul juridic nu este milostenie din partea clasei politice ori a
judecătorilor.
Nu mă miră diferența de opinii în ceea ce
privește „România regimului Băsescu” deoarece știu că m-am născut și trăiesc într-o
societate în care hoții și ticăloșii au fanii lor. În fond „opiniile și credințele se propagă prin
mecanismul contagiunii și prea puțin prin cel al raționamentului. La cârciumă
se formează de fapt - prin afirmație, repetiție și contagiune - concepțiile
actuale (…) Și nici în alte timpuri nu s-au născut altfel.” (Gustave Le Bon
- Psihologia mulțimilor, pag. 71, ed.
Anima, 1990). În prezent ar trebui
înlocuit cuvântul cârciumă cu Facebook dar și cu media… atât cât a mai rămas în
România. Manipulările, în special cele politice care se revendică a fi de
„dreapta”, sunt evidente, grosiere, lipsite de subtilitate mai ales pe reţeaua
Facebook.
Același Gustave Le Bon scrie de „mulțimi
criminale”. Există chiar o istorie a „fărădelegilor puse la cale de mulțimi” în
acest caz de agresivitatea activiștilor (informatori ai securității reactivați).
Conceptele privind legalitatea, dreptatea, justiția, adevărul sunt anihilate de
dorința criminală - stare latentă din lăuntrul ființei umane. Nu putem avea
democrație fără norme legale care să producă și să apere drepturi individuale.
In România de după 1989, și până în prezent, nu există un cadru legal privind
libertățile individuale astfel am putea vorbi de continuitatea regimului
comunist sub chip uman. În fond, tot ceea ce partidele politice au făcut în
România de după 1989, nu a fost decât o modernizare a socialismului și a
ideologiei sale. Faţă de democrația „de tip chinezesc” ne diferențiază
pluripartidismul formal (și abrogarea legii marțiale). Iată de ce este greu de
crezut că în următorii ani România va cunoaște democrația cu adevărat.
Parlamentul ca instituție fundamentală a statului democratic a fost transformat
într-o hoardă pusă pe furt și căpătuială. Din păcate lupta pentru recunoașterea
drepturilor individuale, a valorilor și a bunăstării a devenit abstractă fiind
înlocuită cu calculul economic, cu „problemele tehnice” ale democrației și nu
cu doctrina acesteia. Nici vorbă de existența statului de drept. În schimb a
fost încurajată apariția statului de tip mafiot și a instituțiilor obediente
puterii politice.
Războiul Rece a fost înlocuit cu
războiul economic. Un război neîncheiat (se joacă dur cu armata pe picior de război) dar
din care România a ieșit deja înfrântă. Într-un timp foarte scurt, țara a fost
transformată în colonie, iar conducătorii ei în supuși coloniali. Iar nouă,
cetățenilor cum să ni se spună altcumva decât „sclavi”. Ajunge doar ca fiecare
să observe că viața a devenit o luptă pentru supraviețuire cu nimic mai presus
decât existența de dinainte de 1989.
Iată cum scria
despre românii din Transilvania, în urmă cu mai bine de un secol, un cunoscut
scriitor sas, Adolf Meschendörfer, brașovean: Trăim
la un loc însă şi cu mai mulţi români. Înaintează peste tot încet, dar tenace,
mănâncă mămăligă cu brânză, aduc fără grijă copii pe lume şi, din cauză că mâna
lor de lucru e mai ieftină, câştigă prin concurenţă cu maghiarii şi saşii, care
sunt mai pretenţioşi. Pentru câtă vreme încă? Biserica lor ortodoxă îi înconjoară
ca un zid de apărare, habar n-avem ce gândesc popii lor, ştim doar că sunt o
masă copleşitoare care nu aşteaptă decât o scântenie. Oare ce mai așteaptă astăzi românii? O scânteie?!
De unde, de la cine?! Mulți sunt risipiți prin Europa, unii „ciupesc” de unde
apucă și astfel viața lor curge molcom și trist. „Mănâncă mămăligă cu brânză” - așadar supraviețuiesc. „Pentru latini cuvântul democrație înseamnă
în primul rând estomparea voinței și inițiativei individuale în fața celor ale
statului (…) Pentru anglo-saxon, pentru american mai ales, același cuvânt,
democrație, înseamnă, dimpotrivă, dezvoltarea intensă a voinței și a
inițiativei individuale și estomparea influenței statului care în afara
poliției, armatei și diplomației, nu e lăsat să dirijeze nimic”. (Gustave
Le Bon - Psihologia mulțimilor). Din
păcate pentru români, „democrația” se reduce la arta de a supraviețui, unde
dictonul „mănânc ca să trăiesc” a fost înlocuit cu dictonul „trăiesc ca să
mănânc” generator de apatie și resemnare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu