De când mă știu stau cu nasul în cărți. Însă viața reală îmi dă câte-o
lecție care nu are nicio legătură cu tot ceea ce am citit. Evident sunt
un naiv incurabil. Mă doare ce se întâmplă în țara mea. Privesc spre sărmanii
care au fost nepăstuiți de ape… cauzele se cunosc. Zilele acestea m-a
cutremurat o întâmplare petrecută în comuna Iaslovăț din județul Suceava. Maria
Cociorvan, în vârstă de 72 de ani povestește: „M-am sculat de dimineață, toată
noaptea n-am dormit, eu îs femeie bolnavă, sufăr cu inima și m-am dus să-mi
beau pastilele. Aud câinii, aud bătând la poartă, ies la poartă - jandarmeria.
Oare cum mi-a fost mie, la vârsta mea, cu jandarmii la poartă?” Păi unde
trăim noi domnule, îmi vine a mă întreba și îmi amintesc brusc și de „furtul de
la referendum” când au fost anchetați bătrânii din satele României. Dar nu îmi
pun bine întrebarea asta că mă trezesc la poartă cu patru polițiști care au un
mandat de percheziție. Mă frec la ochi, mă ciupesc, să fiu sigur că nu dorm. Nu
domnule, chiar este realitate. Mărturisesc că de nervi, de indignare a tremurat carnea pe mine cam 30 de minute. Am chemat un avocat, plătit desigur, care a asistat ca o habarnaristă (era femeie). Aveam să aflu că ar căuta o bicicletă furată și
la mine în casă/curte ar fi un cuib de hoți. Și ăștia cu percheziția au căutat
bicicleta printre rafturile colecţiei de vinuri, pe sub salteaua mea, prin
frigider, prin dulapul cu lenjerie intimă. Logic, pe acolo se ascund
bicicletele furate. După vreo trei ore au plecat. M-am bucurat că nu au venit cu „mascații” și nu au căutat
bicicleta și printre filele celor câteva mii de cărți… Mandatul de percheziție
a fost emis de judecătoarea Carmen Anemaria Groapă - halal judecător de drepturi și
libertăți (numai asta nu poate fi!!!) având ca obiect „descoperirea și
strângerea de probe cu privire la fapta de furt calificat” la solicitarea
polițistului Șandru Raul Adrian de la Secția 3, eu fiind arondat la Secția 5 de
Poliție. Concret, NU EXISTAU PROBE SAU INDICII dar se căutau probe în baza
art.158 Cod Procedură Penală, alin 7. În baza „democrației originale” în România
absurdul devine realitate. Statul de drept și justiția impusă de regimul
Băsescu seamănă extrem de mult cu o dictatură tot atât de draconică precum cea
din vremea regimului comunist. Cum dracu Băsescu are de ales „între
independența justiției respectiv statul de drept și escrocul de frati-su”.
Evident, el, Băsescu Traian este deasupra legii. El este Dumnezeu pe pământ. Nu
sunt condamnați cei care au distrus economia țării, care au trasformat
fabricile în afaceri imobiliare, care au ras pădurile. Nu sunt căutați hoții la
ei acasă ci la oamenii cinstiți. Mai nou, pensionarii au devenit „infractori”.
Dau șpagă „un borcan cu miere sau câteva ouă.” De aceștia se ocupă „oamenii
legii”. Când am văzut o bătrânică de 72 de ani dusă din Bucovina la București
cu „mascații” mi-am zis că eu am scăpat ieftin, doar cu o percheziție. Au
intrat și în casa mamei mele în vârstă de aproape 90 de ani, aflată în aceiași
curte cu a mea, s-au uitat și în patul unde este paralizat fratele meu în
vârstă de 64 de ani, în ideea că acolo se află „obiecte furate”. Cu astfel de
oameni ai „statului de drept” plătiți regește din bani publici, România nu mai
are nicio șansă să devină o țară cât de cât civilizată. Iată ce-și mai amintește
bătrâna Maria Cociorvan despre momentul în care jandarmii au ridicat-o:
Jandarmi: Te-mbraci, mamaie, te-mbraci și vii cu
noi.
Maria Cociorvan: Eu am crezut că mă duce în
Rădăuți. Cât e până la Rădăuți?
Jandarmi: Îți iei banii...
Maria Cociorvan: Eu, la trei milioane și
ceva, de unde să iau bani? Pensie n-am luat, n-am nici un leu. Cine mă ia, mă aduce înapoi acasă.
Jandarmi: Ia-ți telefonul, ochelarii, tot ce
ai.
Maria Cociorvan: Eu n-am nimic. Mă pune în
mașină. Eu fără grijă. Trec de Rădăuți, trec de Suceava și întreb: unde mă
duceți? Parcă este o scenă a anilor ’50.
Hoarda de parlamentari își
dorește „majorare de salarii”. Aceasta
este „mândria de a fi român”. ”Mândria” de a fi umilit. „Mândria” că statul
român ne ia demnitatea de a fi oameni. Până când „mămăliga” va exploda.
Cercetarea abuzivă a unei persoane este pedepsită de lege. Dar a-ți căuta
dreptatea „prin lege” este un calvar. Ducă-se pe pustii cu mândria lor. Mi-e
greață!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu