ȘELARU VASILE/ ȚINUTUL SECUIESC NU A EXISTAT NICIODATĂ ÎN DOCUMENTE ADMINISTRATIVE

       În niciun document administrativ de-alungul istoriei, nu apare mențiunea denumirii Ținutul Secuiesc. Firesc, nu a existat nici vreun steag al acestuia. Ținutul Secuiesc apare ca mențiune referitoare la Treiscaune și Scaunul Ciuc. Inventarea unui steag, ar însemna că acest ținut desemnează un popor care își poate revendica un teritoriu.

      În secolul al XII-lea, secuii din clanurile sepsi, orbai şi telegd ( prin alianţă se vor numi, kezdi), vor forma fiecare câte un scaun cu acelaşi nume, mai târziu, unindu-se într-un singur scaun numit Scaunul Trei Scaune. ( Se va scrie şi Treiscaune). Cele trei mari clanuri de războinici s-au stabilit pe actualul teritoriu al Transivaniei (în zona aproximativă a judeţului Covasna), având privilegii medievale dinstincte precum acela al conducerii comunităţii prin adunare generală ( obicei păstrat din perioada tribală). Însă, cea mai veche atestare documetară a unei entităţi secuieşti este Ciucul (1342). Autoritatea locală din Transilvania era dată de existenţa unui scaun administrativ ( probabil fost mic voievodat), cu precădere având rol de instanţă judecătorească – locul în care se afla reşedinţa judelui (regal sau princiar ), acesta fiind identificat nu de puţine ori şi în persoana stăpânului latifundiar. Unele teritorii vor fi menţionate ca Scaune filiale, ale Scaunului Ciuc. Casin în anul 1397, şi Giurgeu în anul 1403. Un secol mai târziu, Scaunul Ciuc se împarte în două : Ciucul de Sus şi Ciucul de Jos. Scaunul Odorhei s-a constituit în zona depresionară creată de Munţii Harghita, Carpaţii Orientali şi cursul superior al Târnavei Mari. A fost, timp îndelungat, Scaunul matcă al tuturor Scaunelor secuieşti numit din acest motiv şi Scaunul mamă (Anya Szek). În perioada dominaţiei otomane a principatului Transilvaniei, prin Dieta Transilvaniei din anul 1562, se hotărăşte instituirea funcţiei de notar, care avea atribuţia, ajutat de un vicenotar, să consemneze cele discutate în şedinţele de judecată sau Adunarea Generală a Scaunului. O parte dintre secui, în trecutul lor, au fost luptători de temut, principala lor activitate fiind războiul: „Nu am nicio încredere în unguri, din care sunt în jurul meu 7.000, ba mă tem mai mult de ei decât înainte vreme de turcii care acţionau sub stăpânirea mea... ” consemna Mihai Viteazul într-un document intitulat „ Interviu” acordat de Mihai Viteazul solului polon Lubieniecki la Bucureşti, în ziua de 27 iunie, 1595. (vezi în, Literatură română veche, I. Rotaru, pag. 76-77, Bucureşti, 1971). Nu ştim dacă Mihai Viteazul făcea dinstincţie între secui şi unguri, probabil că da, însă neîncrederea îi era dată şi de principiul mercenarului ce luptă nu pentru gloria cuiva anume ci pentru sine. Secuii nu au fost numai mercenari ci şi agricultori, păstori, culegători de fructe de pădure, tăietori de lemne şi căruţaşi.

       Mai multe localităţi de pe versantul curburii interioare a Carpaţiilor Răsăriteni vor fi populate în secolul al XVIII-lea de ţărani iobagi refugiaţi din Moldova. Aceşti iobagi molodoveni apar în documentele vremii ca vagabonzi, sau venetici. Voşlobeni, Sub Cetate, Bicazul Ardelean, Tulgheş dar şi o serie de localităţi de pe Valea Ghimeşului s-au dezvoltat în urma migraţiei moldovenilor. Însă şi secuii s-au refugiat în zona Rădăuţi şi Suceava în preajma anilor 1761/1764, întregind populaţia acelor locuri. Cert este că, într-o vreme, în cele trei principate, Transilvania, Moldova şi Ţara Românească sunt înregistrate o serie de migraţii ale populaţiilor în special români şi unguri iar saşi aproape deloc.

       În urma reformelor împăratului Iosif al II-lea, în anul 1784, în Transilvania au fost înfiinţate 11 comitate – Ţara Bârsei (Circulus Barcesius) fiind inclusă în Trei Scaune. ( Între 1784-1790, vom avea „ trei cercuri” care vor forma noul comitat Trei Scaune – Circulus Sepsiensis, Circulus Kezdiensis şi Circulus Barcensis ). Din anul 1829, sediul Scaunului Trei Scaune este stabilit în oraşul Sfântul Gheorghe, aici se afla reşedinţa unui comite suprem numit de către Curtea imperială de la Viena. Până la această dată, sediul Scaunului Trei Scaune era dat de reşedinţa judelui. Având mai multe forme de administraţie, într-o zonă teritorial-administrativă, poate fi întâlnită şi denumirea de Comitat, Gubernie. Astfel, vom întâlni şi funcţia de comite, echivalentă celei de jude (autoritatea publică şi administrativă locală). Pentru judeţul Covasna vom utiliza vechea numire Trei Scaune, zonă învecinatăŢării Bârsei şi a Ţării Oltului.

        În anul 1950 ( la 22 august, prin decret), este înfiinţată Regiunea „ Stalin”, multe localităţi din Trei Scaune vor fi înglobate acestei regiuni ( când va fi creată şi Regiunea Autonomă-Maghiară). Regiunea Stalin îşi va schimba denimirea în anul 1956, în Regiunea Braşov, iar din anul 1968, întreaga România va fi împărţită teritorial în judeţe, o formă administrativă mai veche, pusă în practică de către Alexandru Ioan Cuza în anul 1864, după Unirea Principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti (1859). Însă, trebuie spus că judeţele create în 1968, nu păstrează împărţirea teritorială din perioada Evului Mediu. Astfel, în Transilvania Evului Mediu, vom avea „ ţări” dar şi „ţinuturi” cum ar fi Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului (sau Ţara Oltului), Ţara Zarandului, Ţara Haţegului, Ţara Maramureşului, Ţara Oaşului, Ţara Crişurilor, Ţara Lăpuşului, Ţinutul Secuilor ş.a. În Moldova, împărţirea teritorială o aflăm preponderent sub denumirea de „ţinuturi” iar în Oltenia „bănii”. În Muntenia vor exista Judeţe, cea mai veche denumire fiind atestată încă din vremea lui Mircea cel Bătrân ( judeţul Ilfov). Acest gen de împărţire teritorială se regăseşte în întreaga Europă Medievală, spre exemplu în Italia Evului Mediu vor exista „ducatele” iar conducătorii acestora se vor numi chiar principi, unirea acestora în jurul Casei regale de Savoia, survenind în urma revoluţiei lui Giseppe Garibaldi ( 1807-1882).

      Cum vor fi oare secuii, în opinia românilor ?! Populaţia secuiască , este harnică, şi bine organizată sub raport economic, respectoasă faţă de lege şi autoritate şi deprinde repede miezul din învelişul lucrurilor. Cine se apropie cinstit, cu simţul dreptăţii şi corectitudinii, dându-i respectul cuvenit, îşi câştigă repede simpatia, chiar dacă se dovedeşte mare român în activitatea şi simţirea sa. Astfel, îi descrie pe secui protopopul Aurel Nistor, din Araci, în anul 1929. Nu vor fi singurele cuvinte de apreciere privind secuii şi maghiarii din Trei Scaune (şi nu numai), enunţate de români. Însă, tot la fel de adevărat este că, de-alungul istoriei, şi de o parte şi de alta, între români, saşi şi maghiari, vor exista excese şi violenţe nu numai de limbaj dar şi confruntări fizice.

      Statisticile confesionale din Trei Scaune, din anii 1733-1760, consemnează existenţa românilor în 97 de comune cea ce demostrează că regiunea este locuită şi de români şi nu este o zonă exclusiv secuiască.

       Putem consemna în Trei Scaune, existenţa de-alungul veacurilor, a unui număr de aproximativ patruzeci de biserici ortodoxe, care astăzi aparţin altor culte. Spre exemplu, Biserica unitariană din Chichiş, construită în prima jumătate a secolului al XV-lea, avea iniţial o absidă circulară în stil bizantin, cu altarul orientat spre răsărit. În cursul secolului al XVI-lea, aceasta va deveni protestantă iar ansamblul arhitectural va fi modificat în stil gotic... În tradiţia locală din localitatea Cernat se spune că ar fi existat o biserică ortodoxă care a dăinuit până la anul 1560, când a fost trecută la cultul calvin. Biserica unitariană din Chilieni ( denumirea localităţi vine de la cuvântul „chilie” – conform tradiţiei orale, aici ar fi existat mai multe chili ale călugărilor ortodocşi). Biserica romano-catolică din Ghelinţa, monument de artă datând din secolul al XIII-lea, ar fi avut iniţial zugrăvite picturi în stil orotodox ( bizantin), peste care au fost aplicate alte picturi. Biserica romano-catolică din comuna Zagon, are un clopot care aparţine Bisericii ortodoxe „ Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavril”, din aceiaşi localitate...

     Românii ortodocşi din ţinutul celor TreiScaune îşi vor afla protopopiatul doar la 25 septembrie, 1994, când va lua fiinţă Episcopia Covasnei şi Harghitei având ca episcop pe P.S. Ioan Selejan. Astfel, împlinindu-se o dorinţă seculară a românilor ortodocşi din secuime. Prin Ioan Codru Dărguşanu, scriitor, peregrin transilvănean, mai aflăm câte ceva şi despre maghiari, cei din Ungaria, care sunt deosebit de ospitalieri.

      Adolf Meschendörfer (1877-1963) , scriitor sas, nu evită amintească de perioada maghiarizării Transilvaniei şi implicit a saşilor. Contele Appony Albert ( 1846-1933), politician conservator, şeful partidului naţional maghiar şi ministru al cultelor şi al învăţământului, care prin Legea nr. 27 /1907, ce îi poartă şi numele, privea obligativitatea învăţământului în limba maghiară în şcolile de stat: Demenţa naţionalistă voia ca fiecare colţişor din imperiul lui Ştefan cel Sfânt, fiecare târg şi cătun, fiecare munte, râu şi pădure să-şi vadă numele spoit ungureşte, cu toate că jumătate din ţară nu era populată de unguri ( vezi, Corona, Bucureşti, 1982, pag. 225). Să fi rămas oare unii unguri din Treiscaune și din Ciuc cu astfel de apucături până în ziua de astăzi?! De unde au scos ei un steag al așa zisului Ținut Secuiesc, de unde tupeul avut în urmă cu câțiva ani de a își face o monedă prorie numită ”sic”, oare nu cumva din dorințe evident separatiste?!