VASILE ŞELARU DESPRE GÉZA SZÁVAI – IERUSALIMUL SECUIESC – UN ROMAN DESPRE IDENTITATE

Mărturisesc că niciodată nu am fost animat de spiritul etnic, nu cred în acest concept. Căci prin sângele unui european curge sângele multor popoare... Numai dacă aş fi trăit într-un trib, izolat de restul omenirii, aş fi putut să mă revendic acelui trib... Astfel zic, conştiinţa mea nu poate fi decât de natură naţională, românească, specifică acelei culturi în care am fost educat dar în aceiaşi măsură şi europeană. Cred în România, în statutul de cetăţean român însă mi-aş dori mai profund statutul de cetăţean european. Să nu mă revendic decât ca cetăţean al unui continent şi nu al unei anumite ţări... al unei etnii decât cu valoare simbolică, tradiţională. Cred în Transilvania, în spiritul acesteia, multicultural, multietnic şi multiconfesional... cum cred că pământul Transilvaniei este deopotrivă al românilor, maghiarilor, al saşilor, al şvabilor, al evreilor, al armenilor, al ţiganilor al celor care s-au născut aici şi iubesc locul. Mă pot recunoaşte, adevărat doar parţial ( am şi eu nota mea de subiectivitate), în cartea lui Géza Szávai (Ierusalimul Secuiesc – un roman despre identitate, Budapesta, 2008), pe care am citit-o recent, şi din care citez : „ ...De aceea, la începutul celui de-al treilea mileniu nutresc o speranţă : în Europa unită, de-a lungul hotarelor dintre ţări se vor forma regiuni. Vor prinde din nou viaţă, în firescul lor, unităţi geografice sfârtecate-paralizate până atunci de graniţe. Nicio ţară nu aderă la o altă ţară, ci la continent. La o sumedenie de ţări. În această împrejurare, poate că şi Transilvania – nemafiind uzurpată de nici o altă ţară – şi-ar putea afla echilibrul lăuntric, iar, în afară, ar găsi posibilitatea unei plurale aderări, a unor contacte vii. Printr-o reprivatizare în care şovinismul să nu aibă ce căuta, prin retorocedarea proprietăţii, poate că mulţi dintre saşii vânduţi-izgoniţi ar reveni ( cel puţin pentru vacanţele de vară !) în Ţinutul Săsesc, ce a ajuns să semene – din cauza caselor sale ce stau să cadă, pradă ruinei şi cu ferestrele imobilizate cu scânduri bătute în cuie – cu o sfâşietoare vale a plângerii lovită de blestem... "( pag. 180).
Sunt adeptul profund al Dietei de la Turda din 6-13 ianuarie, 1568, care enunţă un principiu valabil universal, desprins parcă din Cartea Universală a Drepturilor Omului : „ În toate locurile predicatorii să predice şi să facă cunoscută evanghelia fiecare după pricerea sa, iar poporul, dacă vrea s-o primească, bine, iar dacă nu, atunci nimeni cu de-asila să nu-l silească, sufletul său negăsindu-şi liniştea în felul acesta, ci să poată ţine predicatori a căror învăţătură să-i fie lui pe plac, iar pentru asta nimeni dintre superintendenţi şi nici alţii să nu le poată face predicatorilor vreun rău, nimeni să nu fie certat de nimeni pentru religie pe temeiul unor hotărâri anterioare, şi nimănui să nu i se îngăduie să ameninţe cu temniţa sau cu privarea de funcţie din cauza învăţăturii, căci credinţa e dar de la Dumnezeu, şi ea are loc prin auzire, care auzire se face prin cuvântul lui Dumnezeu” ( pag. 315). Un enunţ absolut înălţător pentru fiinţa umană, care a făcut ca naţiunea ortodoxă din Transilvania – nerecunoscută, să fie doar tolerată... Şi atât. Însă, este fapt ştiut că în istoria Transilvaniei au fost şi secvenţe de intoleranţă religioasă sau intoleranţă etnică. Totuşi, o spun fără ezitare, aceasta ar putea constitui un model european de convieţuire deoarece, pentru o îndelungată vreme, naţiunea transilvană nu a fost dată de apartenenţa la o etnie sau la o anumită confesiune ci doar la spaţiul pe care şi l-a asumat aceasta.
Pe parcursul a peste 400 de pagini, textul fiind ilustrat şi de numerose fotografii „de epocă”, Géza Szávai – având un real har scriitoricesc, întreprinde un melanj literar, istoric, memorialistic şi eseistic de excepţie privind în special starea unei comunităţi de evrei în spirit, care trăiau până spre sfârşitul secolului XX localitatea Bezidul Nou – din Ţinutul Secuiesc, astăzi localitatea fiind dispărută de pe hartă... dar şi a ceea ce a fost Principatul Transilvaniei. Odată cu dispariţia localităţii ( astăzi un lac al unei hidrocentrale) Bezidul Nou şi comunitatea acesteia, s-a pierdut şi o parte din spiritul Transilvaniei – un spirit muticonfesional. În fapt chiar spiritul lui Géza Szávai se împarte cu generozitate între acela de „evreu sabatarian”, transilvănean, maghiar – locuieşte la Budapesta ( şi secui aş spune eu) dar şi cetăţean european... lăsând libertatea de exprimare a fiecăruia. Evocarea unui spirit pierdut într-o succesiune de evenimente istorice, aşa cum au fost ele, încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până spre sfârşitul secului XX, nu poate decât să depună mărturie asupra a ceea ce a fost cândva Transilvania şi anume, un model european ale căror valori pot fi actualizate. Şi aici nu este vorba de o nouă trasare a hărţii Europei ci de valorizarea acesteia la nivel continental, în care să putem vorbi de un naţionalism de tip european – continental, şi nu de unul etnic, primitiv, supus patimilor de tot felul. Poate o utopie ( seducătoare) dar trebuie să recunoaştem că este o soluţie pentru viitorul paşnic al popoarelor Europene – ai căror cetăţeni sunt dominaţi încă de o mentalitate fragilă privind apartenenţa şi pasiunea ce o dă conceptul de etnicitate asumat nu de puţine ori până la fanatism.