VASILE ŞELARU DESPRE POLIŢIE - ADICĂ POLITICI ŞI CONŞTIINŢĂ PUBLICĂ

Vasile Şelaru despre Poliţie şi conceptul de conştiinţă publică

Poliţia, în sensul ei originar, este tehnica administrativă care conduce statul... ( police – în franceză, polizei – germană. Altcumva spus – politici iar de aici şi... poliţia) Scopul poliţiei este de a mări în permanenţă producţia a ceva nou, chemat să consolideze viaţa civică şi puterea statului... ( Julien Benda, Trădarea cărturarilor, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993, pag. 59-60.

Pornind de aici oricine poate constata fără efort că realitatea infirmă acest concept generos privind poliţia. Astăzi, în România, Poliţia este o instutuţie care îşi conservă dreptul de a dispune aplicarea legii în raport cu cetăţeanul după propriul interes. Iar interesul este dat de doi factori : factorul politic, cel care numeşte pe aceia care conduc poliţia şi chiar conducătorii acesteia... Ştim, de la Calagiale, că poliţia se află la ordinele politicului şi tot de atunci ştim că leafa poliţistului este mică, de ! După budget coane Fănică... Şi de atunci aşa a rămas.
Cazul asasinatului de tip mafiot de la Piatra Neamţ, amănuntele acestui caz, sunt o confirmare. (Cum o fi ajuns dl. Şoric să obţină virtutea militară în grad de comandor ... este o altă chestiune care mă tulbură dar nu face obiectul acestor însemnări).
Nici la Braşov lucrurile nu sunt mai clare în ceea ce priveşte Poliţia şi relaţia acesteia cu lumea interlopă deoarece au fost răfuieli în public de tip mafiot, s-a negociat cu golanii din Noua, s-a jefuit şi s-a tras cu arma (incidentul fiind soldat cu doi morţi autorul/autorii necunoscuţi până azi)... Nu mai intru în amânunte deoarece ar trebui să amintesc că Braşovul a avut cele mai multe jocuri de întrajutorare între care şi celebrul Caritas unde mii de români şi-au pierdut banii...
Încerc să aflu, să mă dumiresc, ce fel de stat este România şi dacă acest tip de stat periferic în raport cu spiritul civilizaţiei occidentale îşi mai are rostul... din moment ce cetăţeanul – în fapt suveranul statului, este o entitate neglijabilă atunci când vine vorba de drepturile sale şi este luat în calcul doar atunci când este dijmuit.
Ne aflăm într-o perpetuă criză morală pe care nu o putem depăşi deoarece România – cel puţin de la mijlocul secolului al XX-lea, nu mai are caractere ( valori) dispuse să se dedice statului. Se pare că nu suntem guvernabili deoarece ne lipeşte conştiinţa publică. Nu vrem şi nu dorim să impunem cu adevărat programe publice care, odată aplicate, ar trezi şi conştiinţa publică.

Sunt conştient că tot ceea ce scriu eu aici şi acum, sunt doar vorbe fără sens pe care nimeni nu le mai crede. Şi nu ai cum să le crezi deoarece în toate doemeniile ne lipsesc reperele, valorile morale, politice, culturale, ştiinţifice ... etc... iar atunci când acestea au existat nu am ratat ocazia de a le compromite... ( şi mă refer la oamenii de geniu pe care i-a avut România în toate domeniile evocate mai sus). Nu suntem capabili să omagiem pe aceia care s-au dăruit cu întreaga energie şi pricepere binelui public – României şi românilor. În schimb avem un dar unic de a falsifica şi de a mima valorile. (Din fericire ştiinţele exacte şi jocul de şah nu le-am putut falsifica de-alungul trăirii noastre sub veşmântul poporului român).

Din păcate nu am reuşit să depăşim epoca lui Titu Maiorescu. Am rămas încremeniţi în proiect, spunea cineva şi avea dreptate... Vom ieşi din această stare numai când propria noastră conştiinţă ne va releva spiritul critic autentic, când vom putea discerne valorile de ( mediocritatea ridicată la rang de elită) putregai... de cei care din paraziţi ai sistemului valoric şi al moralităţii au devenit aşa zise elite. Din păcate, puţinele valori şi caractere pe care le are România prezentă nu se pot coagula în grupuri dinstincte, apte să se exprime public în mod clar să trezească şi alte conştiinţe pubice. Este un fapt cunoscut că doar elita unei naţiuni este aptă să producă această schimbare legată în primul rând de nevoia conştiinţei publice manifestată în plan civic.

P.S. Zilele acestea îmi arunc ochii pe câteva publicaţii ortodoxe, emanate de „Biserica noastră naţională” – zic astfel în limbajul de lemn al popilor, unde constat că mulţi dintre aceia care compun „colegiile de redacţie” sunt foşti activişti PCR sau foşti/actuali securişti. De, „ păcătosul îşi caută îndreptarea” dar el mai caută şi bănuţul pe care îl dă nevoiaşul în cutia milei. Iată aşadar dulcea noastră morală ortodoxă care îşi hrăneşte foştii prigonitori, adică actualii profitori. Câtă evlavie ! Dar pentru săracii satelor noastre, lipsiţi de pământ ori cei care îl au nu au utilaje să-l lucreze, pentru aceştia cine îşi face milă... În fapt nu trebuie decât un program de susţinere a ţărănimii aşa cum a fost cel pe care l-a avut cândva Banca „Albina” şi ASTRA.