LUMII CIVILIZATE
După mii de ani de existenţă, omul a învăţat sau nu să comunice? Existenţa stărilor conflictuale ne determină să credem că nu. In acelaşi timp ne punem întrebarea dacă omul de astăzi comunică mai mult decât cel de ieri, sau cel al secolelor anterioare. In Biblie, în Testamentul Vechi , la Facerea. ll. l. , întâlnim capitolul Turnul Babel (într-o traducere liberă am spune turnul încurcăturii). Oamenii erau un singur popor şi toţi vorbeau aceiaşi limbă. Ei au încercat să zidească un turn până la cer, pe o câmpie în ţara Şinear, Dumnzeu a zis:haidem să ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora. ll. 7. Deci, omul începuturilor noastre pe pământ vorbea aceiaşi limbă dar ulterior a fost pedepsit, fiind împărţit în popoare. Iar pentru fiecare popor s-a născut o limbă. Dar omului nu-i trebuiau atâtea limbi deoarece chiar în propria-i limbă acesta nu se înţelege. Omul a rămas încurcat de la origini mai ales atunci când limbajul său a evoluat , când nu a mai dorit să comunice doar lucruri simple legate de vânătoare , hrană, dragoste, spaime etc…Dacă dorim să ne înţelegem, suntem obligaţi să vorbim cât mai simplu cu toate că după uniii cercetători, un popor este considerat a fi la un nivel de civilizaţie înalt în funcţie de complexitatea limbii vorbite în timp ce alţii susţin simplitatea acesteia. Dar poate exista şi o simplitate a limbii care să ducă mesaje complexe, aşa cum este cazul poetului George Bacovia. Acesta în intreaga sa operă foloseşte un număr restrâns de cuvinte dar pe lângă faptul că generează emoţii majore, mesajele sunt profunde. In general marea literatură foloseşte un limbaj simplu, cum este cazul şi al poetului indian, Rabindranath Tagore. Dar sunt şi scriitori cum ar fi Proust sau James Joyce care folosesc un limbaj complex. In romanul “Ulisse”, Joyce foloseşte peste l5.000 de cuvinte în timp ce George Bacovia nu utilizează mai mult de 500 de cuvinte.
Se spune că omul comunică încă din stadiul de “fetus”. Cert este că din prima zi de naştere omul, ca şi celelalte vieţuitoare, începe să comunice. Singura fiinţă care îşi pefecţionează permanent limbajul este omul, tot el este cel care caută cât mai mult cuvinte şi înţelesul acestora. Dar în pezent, comunică omul mai mult decât cel de acum un secol…Este clar, se poate spune că omul comunică mai rapid. Inimaginabil de rapid dacă ne gândim că la începuturile sale comunicarea la distanţă se făcea prin sunete rtimice, fum, foc etc…Dar în comunicarea cotidiană cum este omul. Omul comunică în funcţie de temperament, un extravertit comunică mai mult decât introvertitul. Dar cât trebuinţele generale sunt aceleaşi comunicarea de acum este ca şi ea de acum o sută de ani, o mie de ani, două mii de ani. Zilnic discutăm despre hrană, despre partenerii de viaţă, despe întâmplările prin care am trecut, despre haine, automobile…Sigur, nu mai utilizăm aceleaşi cuvinte şi expresii dar miezul preocupărilor a rămas şi va rămâne şi de acum în colo mult timp acelaşi. Numai când discutăm despre un concept filosofic, despre o operă spirituală , tehnică etc…comunicarea noastră diferă, limbajul căutând complexitatea cuvintelor (dorind ca acestea să acopere termeni) care prin ele însele exprimă sisteme şi iedei. Insă pentru a comunica tebuie să şi vrei să înţelegi ceea ce auzi. Dar în ciuda faptului că se vorbeşte mai mult, de comunicat se comunică tot mai puţin. Omul are tendinţa de a se retage în sine, de a se asculta doar pe el. Şi nu de puţine ori, când vorbeşte cu sine are impresia că a vorbit şi cu altcineva. De unde şi expesiile, eu am înţeles că ai spus că, eu credeam că vrei că, eu mă gândeam că tu ai spus, eu am crezut , sau pur şi simplu, eu aşa am auzit.
Omul învaţă să vorbească dar nu să şi comunice. De aceia ar fi necesară introducerea în studiul primar a ştiinţei comunicării. Anticii o considerau importantă din moment ce toţi aceia care urmau un sistem de învăţământ urmau şi “oratoria”.Cu toate acestea,comunicarea cu sine şi apoi comunicarea cu cei din jurul tău rămâne vitală.Prin studierea şi învăţarea acesteia vom avea mai puţine conflicte şi violenţă şi vom trăi mai puţin în confuzie. In fond, comunicarea nu ţine numai de limba vorbită, de cuvintele utilizate ci şi de dispoziţie, de simpatia care există între cei care doresc să comunice.
Despe ce comunică oamenii cel mai mult pe parcursul unei vieţi?! Sexul (despre plăcere în sine),proprietatea (bani
Comunicarea cea mai simplă se face prin intermediul imaginilor. Incepând de la revistele/cărţile ilustate până la cele în mişcare pezentate pe ecranul unui cinematograf, televizor sau chiar miniecranul unui telefon mobil. Mesajul pe care îl conţine o imagine poate fi mai convingător decât un discurs.In acelaşi timp omul ultimiilor douăzeci şi cinci de ani este tributar desenelor animate. Acestea i-au marcat copilăria.Şi tot atât de adevărat este că violenţa “desenelor animate” este mai uşor acceptată de către cei mari,chiar şi de către Consiliul Naţional al Audiovizualului,decât violenţa prezentată în filmele artistice.”Arta războiului” şi “vânătoarea” este genul de joacă al “băieţilor” iar “fetiţele” de mici sunt învăţate că trebuie să stea lângă păpuşile “barbby” şi “să gătească”…Astfel,încă din copilărie se induce o “specializare a comportamentului”.Iar copilul imită în jocurile sale comporamentul văzut la cei mari.”Mămica grijulie, tăticul violent” sunt atitudini pe care le adoptă copiii. Acest joc contină până la maturitate.Chiar şi atunci el se derulează în suconştienul nostru.Dacă în copilărie se vorbeşte o predispoziţie de specializare a comportamentului, la maturitate se poate vorbi de profesionalizarea acestuia. In acelaşi timp “jocul” din copilărie se transformă în unul grav (dar nu foarte), în care sancţiunea sau recompensa devin reale. Sunt conştientizate regulile acestui joc, nucleul acestuia fiind dat de caracterul fiecărui individ. In acelaşi timp, se conturează expresia existenţială a fiecăruia. Foarte puţini sunt aceia care acceptă că ludicul (jocul) nu dispare niciodată din viaţa noastră. Acesta ne însoţeşte permanent.Ultimul spectacol la care participăm este ritualul înmormântării noaste. Dar până atunci ne dorim să rămânem potagoniştii acestui “joc”. Viata !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu