VIVE CHARLIE

     Charlie Hebdo trebuie să rămână nu numai ca și publicație, dar și ca stare de spirit. În fapt, satira, oricât de aspră ar fi, uneori poate chiar cu accente de vulgaritate până la pornografie, obligă la meditație, la exercițiul gândirii. „Omul l-a creat pe Dumnezeu sau Dumnezeu a creat omul?” Iată o întrebare la care poate nu vom fi capabili să răspundem vreodată. Așa cum Friedrich Wilhelm Nietzsche (n. 15 octombrie 1844, Röchen - d. 25 august 1900, Weimar) a anunțat că „Dumnezeu a murit”, așa cum Socrate  (n. cca. 470 î. Hr. – d. 7 mai 399 î. Hr.) și-a permis să nu-i mai slăvească pe zei, omul modern poate satiriza orice credință, religie. Nu există tabu (TABÚ, tabuuri, s. n. (În societățile totemice) Interdicție cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat sancțiuni severe; interdicție rituală; fig. persoană, lucru despre care nu se discută. ♦ (Lingv.) Interdicție de limbaj care determină înlocuirea unui cuvânt sau cu o perifrază de obicei metaforice. – Din fr. tabou.) sau dacă tabuu-ul există atunci el operează doar în societățile închise.

     Un om poate fi ucis pus și simplu sau se poate fi găsit orice pretext. Am scris, cu mulți ani în urmă despre un caz bizar când doi indivizi (nu mai scriu etnia lor) ieșind dintr-un bar și-au propus să-l ucidă pur și simplu pe primul om care le va ieși în cale. Și primul ieșit în calea lor a fost ucis. Sau s-a întâmplat când unui nefumător i s-a cerut o țigară și a fost ucis pentru că omul nu avea o țigară. Mă opresc aici din nenumăratele exemple pe care aș putea să le enumăr.

  Atacul terorist de la Paris nu poate fi justificat și nici nu poate duce la limitarea dreptului la exprimare. Legea Big Brother pusă pe „tapet” recent în mediul politic românesc nu este decât un abuz al statului ca și cumpărarea cartelelor telefonice PrePay cu buletinul. Dacă se vrea o lege privind „percheziția electronică” atunci să există o lege antiteroristă, clară, explicită, iar persoanele suspecte de astfel de acte criminale să fie monitorizate corespunzător. Dar de aici până la suspectarea unui popor de comiterea unor acte teroriste este cale lungă.

  Îngrădirea libertăților individuale nu înseamnă decât reducerea accesului la democrație. Din păcate în România încă nu se poate vorbi de democrație în aceiași termeni în care aceasta există în statele occidentale. Așa cum democrația de tip american este unică în felul ei. Cetățenii Europei Occidentale înțeleg foarte bine democrația. Anglia a pus bazele acesteia odată cu „Magna Carta” (Magna Charta Libertatum (expresie latină; în engleză: „The Great Charter”; în traducere: Marea Cartă a Libertăților; forme scurte „Magna Charta” și „Magna Carta”) este un document emis în Anglia în 1215 în timpul domniei regelui Ioan Fără de Țară. Prin această Cartă se urmărea îngrădirea puterii regelui în scopul eliminării abuzurilor comise de monarh sau de reprezentanții săi direcți, precum și garantarea unui număr de drepturi pentru toți cetățenii. În timp, Magna Carta s-a afirmat ca un element de bază a parlamentarismului englez) iar Franța odată cu revoluția de la 1789 a emanat și Declarația Universală a Drepturilor Omului. Libertatea și democrația de tip occidental este apărată în fiecare zi de către cetățenii Europei și prea puțin de către clasa politică. Cetățeanul își câștigă respectul prin atitudinea sa față de stat, față de puterea politică și mai nou, față de terorismul care are drept pretext lumea islamică, apărarea Coranului. Niciun european nu luptă împotriva Coranului, nici a oricărei alte religii sau credințe, însă acasă la el (adică în Europa) are dreptul de a se exprima liber, așa cum și legea îi permite. Însă, să nu uităm, atunci când legea încearcă să îngrădească drepturi privind libertatea de exprimare trebuie să reacționăm și să spunem clasei politice „stop”.