ȘELARU VASILE/ ȘI A FOST ANUL... INSECTEI CONFUZE

       Oricât de mult mi-aș dori să fiu optimist nu pot. Din 1989, cu greu pot găsi perioadele în care aș putea spune că am dus o viață tihnită. Conflictul politic al anului 2012, s-a dovedit a fi doar pentru putere. Nu există vinovați pentru dezastrul economic, social și moral. Dacă, în ceea ce privește viața morală putem spune că este un efect al lumii hipertehnologizate, despre starea economică și socială putem spune că este doar un efect al lăcomiei puterii politice și administrative. Procesul de educație în sistemul de învățământ a devenit superficial. Cauzele sunt multiple și nu se află nici în mondializare, nici în europenizarea excesivă, haotică...

        În general am fost obligat să privesc cu îngrijorare fiecare clipă trăită. Nu sunt singurul. Impozitele și facturile, prețurile produselor alimentare și al energiei, să nu mai vorbesc de medicamente, nu sunt nicidecum în concordanță cu veniturile. Cel care are de întreținut o locuință, o familie, știe foarte bine acest lucru. Din păcate, și după 1989, o mare majoritate, între care mă aflu și eu, trăiește la limita existenței. Clasa politică nu și-a făcut treaba. Timp de 23 de ani și-a urmărit doar propriile interese. Averile politicienilor au crescut, viața celor mulți a sărăcit. Aceasta-i România în care trăiesc. Nici viața culturală nu a fost mai bună. Ca și în viața politică, predomină doar interesele de grup.

       Brașovul a rămas în urmă. Nu se poate ridica atât timp cât este condus de șmecheri. Adevărat că aceștia au fost aleși. Așa că, se poate spune, fiecare comunitate are conducătorii pe care-i merită! Votezi prost, trăiești prost! Dar ce se prefigurează în 2013?

       Noi majorări de taxe și prețuri... De unde să mai plătim, cu ce... de unde locuri de muncă. Nu-mi rămâne decât să cred că fiecare individ trebuie să lupte pentru supraviețuire în condiții tot mai aspre generate de o politică strâmbă, cu legi nedrepte și abuzive. Toate aceste lucruri mă fac să reflectez mai mult asupra posibilității de a intra cu adevărat sau nu în viața politică. Cine știe... Oricum viitorul este imprevizibil atât timp cât și organizațiile politice nu sunt decât găști puse pe căpătuială. Credeam că, după 23 de ani, mentalitatea românilor se va schimba. Nu a fost deloc așa. România este contemporană cu trecutul ei. Poți întâlni diverse epoci conservate în comportamentul indivizilor sau în modul lor de viață. Predominant întâlnesc medievalitatea, nu perioada iluministă ci perioada dominației sub stăpân. Puțini stăpâni, multe slugi! Umilință, durere, sărăcie... veselie și gregaritate. În fapt, avem o dispoziție spre gregaritate. Sigur, nu spun nimic nou. Dar nu înțeleg de ce, dacă o mare majoritate știe și simte la fel, sau aproape la fel, nu se luptă să schimbe ceva. Fiecare trăiește în propria sa fatalitate precum larva în cocon. Să fie oare de vină ortodoxismul nostru lenevit în dogmă?!

Acestui sfârșit de an îi dedic acest poem:

    așezând din când în când privirea fix/ un nedefinit/ în ochii tăi de insectă devoratoare/ erai o femeie oarecare/ însă mi-au atras atenția câteva metafore tembele/ ispititoare capcană/ am surâs critic/ și am scris o scurtă poveste a cuvintelor/ rimate, ritmate. banale și goale/ din cele care îngenuncheau pe cerul trist/ acoperite cu pielea mai vechilor poeți/ și am plecat/ dând din aripi de ceară/ apoi am venit/ cu zahăr și miere/ cu vorbe simple, puerile/ în sfârșit s-a

                        întâmplat/

    ai urcat scările sufletului meu încet/ să fi avut aproximativ 365 de trepte/

mătăsos/ ai știut să alegi gingășia/ apoi brusc vijelia/ din nou fin vântul pe buze/ doar aspru sângele în vene/

    insecta se prinsese de zile și nopți/ asta merita vietatea/ ai râs cu izbândă/ cu dinți de coral/ ai perforat biletul de liberă trecere/ înspre alte stele/ aprinsă spre o altă/ poveste/ doar ea/ insecta credulă/ continua să viseze să fie/ o carte cu gândurile tale file/ sufletul meu în zadar vibra...

    Poezia ta/ țipă insecta/ bâzâia în ureche/ scrie, sau nu mai scrie/ dar fă cu tine ceva/ citește și rabdă/ și strigă/ capul nebunei rime a fost retezat/ de lama cuvintelor line/ țâșnind/ din ochii întristării lumină/ ai adunat bob cu bob/ uscând iubirea din ea/ și florile, ah florile au implorat apă/

                    zboară insecta 2012/  zâmbește din oglinda confuză/

vine 2013, și noaptea lăuză...

PS. În ceea ce privește prestația presei în anul 2012 a fost ”senzațională”, ultima știre popularizată în 31 decembrie, chiloții roșii ai unei fătuțe din noaptea de Revelion. Aștept și alte știri de același calibru în anul 2013... În tot acest timp, prețurile cresc și tot cresc... numai și numai din cauza guvernanților pișicheri să nu le spun de-adreptul hoți! Mama lor!

                  

VASILE ȘELARU / VOTUL, O COMPONENTĂ A SPRITULUI DE A TE NUMI OM

Înaintea alegerilor, mjoritatea politicienilor suferă o schimbare majoră ”la suprafață nu la... față”. Deodată își amintesc de popor. Din păcate, această ”dragoste” durează până în secunda în care apar rezultatele alegerilor. Apoi, ei în ”Turnul de fildeș” iar noi, prostimea, cu necazurile noastre înfofoliți cu disperarea nevoilor traiului zilnic cu fețele schimonosite de griji. Așa arătăm noi, oamenii obișnuiți în vreme ce ei, cei care s-au înălțat în urma votului, nu sunt oameni obișnuiți, sunt zei timp de patru ani. Sigur, între aceștia există și câțiva, îi putem număra pe degetele de la o mână, care rămân neschimbați în raport cu poporul. Dar majoritatea aleșilor sunt în Olimpul Zeilor. De fiecare dată ni se vorbește de ”victorie”... Victoria împotriva cui?! În Parlament se votează după cum ”șeful” de grup ridică degetul. Astfel, cu greu un parlamentar își poate exprima propria voință. Tot ceea ce a promis în campania electorală în mare parte rămâne doar o... vorbă în vânt. Mă gândesc ce voi face pe 9 decembrie. Desgur că mă voi duce să votez, desigur că deja știu cu cine o să votez și de ce... Voi vota în ideea, nici măcar speranța, că instituțile statului nu vor mai fi la cheremul unor indivizi ci își vor îndeplini atribuțile conforma legii. Că poate nu vor mai fi forme fără fond. Cu această speranță am votat de fiecare dată și degeaba. Voi vota cu acest crez până când voi constata, eu și o mare majoritate o românilor, că vom avea instituții reale, cu indivizi care își cunosc rolul și rostul. Dar nici așa lucrurile nu se vor schimba prea mult. Îmi amintesc cum, cu ceva ani în urmă, mă aflam la Parchetul Brașov pentru o chestiune de principiu privind aplicarea legii. Procuroarea, o fătucă, mă sfinda pur și simplu. Era Dumnezeu pe pământ. Eu, un vierme stupid care solicitam aplicarea legii. Acești funcționari ai Justiției vor rămâne în continuare. Serviciile de informații, din zeci de instituții publice, vor fi ajutate de aceiași indivizi labili psihic, informatori numiți pompos colaboratori, care vor scoate la nevoie o legitimație cu te miri ce înscrisuri. Statul român este obtuz, nu își vede proprii cetățeni. La noi, în România nu există anarhiști, antiglobaliști... sau mai știu eu ce. Poporul este blând, mioritic, ușor de condus în turma supusă. Dar Nicolae Filimon ne transmite un mesaj peste timp: De atât lup și oaia mușcă! Atunci va fi vai și amar nu numai de lup dar și de păstori. Păstorii neamului. Însă, este știut, revolta poporului nu ține decât câteva minute. Și apoi... urmează aceiași blândețe. Cetățeanul român nu își cunoaște drepturile, el cunoaște doar supunerea. Nu la noi, la români, e și vorba ”capul plecat sabia nu-l taie...” Apoi, marea masă de misirupiști, dezinteresați de vot, crezând că politicul nu le influențează viața. Se înșeală. Politicul controlează absolut toul. Tot ce mișcă și nu mișcă, dacă vreți și morții. Și atunci de ce să nu te implici cel puțin odată la patru ani și să decizi ceva... orice. Dar să decizi tu, în numele tău, și nu un altul. Somnul românilor este profund și de natură istorică. ”Deșteaptă-te române!” a devenit un banal îndemn care nu are rezonanță în conștiința celui ce doarme... doarme din ignoranță. Și această ignoranță este fatală. Victimile ei sunt aceia care încă gândesc și judecă. Culmea este, de la o vreme tot am primit îndemnul de a nu îi judeca pe cei din jurul meu. dar eu îi judec după fapte, după vorbe, după atitudine. Dacă cineva se poartă precum o curvă, chiar dacă în esență nu este, eticheta va fi de curvă deoarce omul, oricare ar fi el, este judecat după comportament. Dacă cineva se poartă ca un savant, și în realitate este un prost, poți crede că este savant o vreme, dar mai devreme sau mai târziu se va devalua prostia din el. Eu cred că omul trebuie să judece, să analizeze și să se implice. Animalul nu. El este preocupat de hrană și de împerechere. Omul este deasupra. El este contemplație, meditație, vis, metafizică. Asta cred eu! Poate mă înșel, poate omul este doar un animal. Dacă este așa, eu zic ”pas” și îmi reneg specia. Mergeți la vot oameni buni, votați după cum vă dictează conștința. Acest gest, de a vota, vă dă aura umanității. Chiar dacă nu mai credeți în iluzii, chiar dacă politicienii devin zei imediat după alegeri, votul reprezintă o componentă din atitudinea fiecăruia față de propria esistență.