Ziua de 25 octombrie ar trebui să omagieze Armata Română, cea care a adus jertfă de sânge pentru apărarea patriei. Însă memoria eroilor români, la Brașov este călcată în picioare, este murdărită în mod grosolan de administrația publică, de politicieni și chiar de către reprezentanții armatei. Este inadmisibil ca la Brașov să nu existe un ansamblu monumental al soldatului român, în schimb să existe statuia soldatului sovietic. Ce a făcut soldatul sovietic pe pământul României în timpul războiului este știut. Însă, mă întreb, cum oare este posibil ca, an de an, ziua de 25 octombrie să se desfășoare în fața soldatului sovietic, cel care are înălțată o statuie la Brașov într-un cimitir unde, în primul plan sunt așezate mormintele sovieticilor și în plan secund cele ale românilor. Singura statuie care îl reprezintă pe soldatul român se află în Piața Unirii din Șchei, ridicată în memoria celor căzuți pe câmpul de luptă în 1877, prin grija femeilor membre ai Casinei Române. Însă, un asamblu monumental dedicat memoriei soldatului român nu există. Există în schimb cel al soldatului sovietic. An de an, oficiali români, reprezentanți ai administrației locale, așa ziși politicieni dar și militari români se înclină în fața statuii soldatului sovietic ca și cum acesta ar fi mai important decât soldatul român. Osemintele eroilor neamului românesc sunt împrăștiate în mai multe cimitire ale Brașovului. Ba mai mult, în Bartolomeu, peste mormintele celor jertfiți pentru patrie, a fost turnat asfalt. Mă doare cumplit această tristă realitate. De ce oare la Brașov nu există un minim respect pentru eroii neamului? De ce există atâta nesimțire? Privind spre trecutul Brașovului din utimii 70 de ani aș avea o explicație. Orașul a intrat pe mâna unor neisprăviți fără căpătâi, fără mamă și fără Dumnezeu, lipsiți de dragoste de neam și țară. Indivizi care sunt mânați doar de dorința de a se înavuți. Și în mare parte au și reușit.
Poate se vor găsi oameni vrednici, plini de dragoste de neam și țară, capabili să spele rușinea pe care o trăiesc brașovenii și să-și unească eforturile pentru a ridica un ansamblu monumental închinat celor ce și-au dat sângele și viața pentru țara românească. Brașovul având un trecut memorabil până la începutul secolului XX, trebuie să redevină ce a fost. Un oraș care știe să prețuiască memoria eroilor, un oraș al culturii, un oraș al prosperității economice.
Reamintesc de asemenea că str. Mihai Eminescu este confundată cu ”spitalul de nebuni”, că la Brașov nu există o statuie a acestuia. Exista inițiativa ca Parcul ”Tractorul” să se numească Parcul Mihai Eminescu ( inițiatăvă generată de subsemnatul) unde a fost așezat și un bust al Poetului... în locul statuii dedicate Pioneriei comuniste... Reamintesc că numele real al Biblitecii ”George Barițiu” ar fi trebuit să fie Alexandru Bogdan - inițiatorul și donatorul fondului de carte pentru Casa de cetire publică - așa cum s-a numit până în anul 1946...
joi, 25 octombrie 2012
sâmbătă, 13 octombrie 2012
VASILE ȘELARU / CRISTIAN SIMA – DE CE UN BROKER NU POATE FI ESCROC DAR POATE FI... ȘMENAR
Cristian Sima s-a remarcat în România ca broker. Un jucător de geniu. Dar ce înseamnă meseria de broker?! Cumperi și vinzi acțiuni pe piața de capital, cu banii tăi sau ai clienților, ai un comision în urma tranzacțiilor reușite. Orice eșec va fi ”contabilizat” doar la client mai ales când acesta pune la dispoziție un cont bancar discreționar – adică brokerul îl folosește după cum crede de cuvință, sau accesul la un anumit procent din cont, ori pur și simplu fără acces și în acest caz brokerul își întreabă clientul, în urma unei informări - consultări, dacă vinde sau cumpără acțiuni ”x”. În linii generale cam asta face un broker. Brokerul poate pierde toți banii clienților? Și care este problema. Există un contract în care clientul își asumă riscurile tranzacțiilor bursiere. Asta este tot! A cumpăra și a vinde acțiuni nu este nici ”joc piramidal”, nici ”loterie” și nici ”cont de economisire”. Dar, paradoxal seamănă cu ”jocul de cazinou”. A cumpăra acțiuni înseamnă a pierde și a câștiga. Astăzi poți avea un milion de euro în cont, îți plasezi acțiunile aiurea sau pur și simplu prețul acestora cade subit și rămâi cu ”o mie de euro”. Aceasta-i piața de capital. Sau joci un cent și câștigi 10 eurocenți. Să joci pe piața de capital sute de mii de euro deja este inconștiență, atenție nu din partea brokerului ci a clientului. Brokerul joacă. El este ca și jucătorul de poker. Adevărat el nu merge la cacialma dar culmea, poate primi o cacialma chiar de la emitentul acțiunilor sau prin ”complotul” altor brokeri printr-o infuzie bruscă de capital și scăderea valorică a acțiunilor. Sigur, piața de capital este complicată, este riscantă, îmbogățește și sărăcește oameni și companii, duce la faliment sau la dezvoltarea unei afaceri. Risipește sau face averi. Este un ”joc” al inteligenței speculativ-financiare. Uneori este bine să știi când să te retragi. Dar în brokeraj există o febră a jucătorului pe care o trăiește și clientul și este greu să zici ”pas”.
Ce ne spune Cristian Sima?! Clienții săi, nu toți doar o parte, erau foarte lacomi. Să fi fost politicieni?! Și atunci brokerul Cristian Sima a jucat cu banii lor tot atât de ”lacom”, adică a riscat mai mult decât ar fi făcut-o în mod constant. A jucat și cu banii săi. Nici nu contează. Dacă a pierdut toți banii înseamnă că nu a mai fost inspirat când a cumpărat acțiuni, poate că alți jucători (brokeri) i-au tras preșul de sub picioare. Se întâmplă. Însă, dacă ar fi stat în România, ca la noi la nimenea, ar fi fost plimbat cu cătușele la mâini, i se punea eticheta de escroc și stătea cam cel puțin 30 de zile prin arest. Nu era corect. Bine a făcut că a plecat. Nu au înțeles mulți de ce Cristian Sima a devenit și o ”vedetă media”. Păi e simplu, un broker trebuie să fie un adevărat ”artist financiar” să îi dai pe mână bani. În fond, el este jucătorul care mizează cu capitalul (financiar) clientului. Clientul se poate retrage când vrea din joc. Grav este un singur lucru: dacă brokerul ar fi făcut raportări false către client. Ceea ce nu cred că s-a întâmplat în cazul Cristian Sima. Că acesta a dorit să dovedească că este unul dintre cei mai buni jucători din lumea este altceva. Sunt convins că va reveni pe piața de capital.
Dar în cazul (afacerea) Cristian Sima mai este ceva: a plasat bani murdari pe piața de capital?! Ei, răspunsul la această întrebare ar limpezii multe lucruri. Însă atenție, el nu poate fi acuzat de ”spălare de bani” ci doar clienții săi păgubiți. Iar clienții care au dorit să ”spele bani” prin piața de capital sunt furioși deoarece în acest caz este mai bine să rămână anonimi. Tranzacțiile de pe piața de capital nu sunt impozitate.
Și mai este un aspect. În România există o piață de capital autentică?! Probabil că nu, într-un capitalism de cumetrie este greu de crezut că ar fi o piață de capital. Poate Cristian Sima știe și cine erau manipulatorii de pe piața de capital din România mai ales în ceea ce privește prețul energiei și al carburanților, cursul valutar etc... Omul poate știe prea multe.
În ceea ce privește bursa de pe alte piețe de capital, din Europa, din Asia, din America de aiurea, există speculatori financiari care învârt sute de miliarde. Iar cu aceștia este greu să te pui. Trebuie să lucrezi cu pipeta dacă nu cumva vrei să îi enervezi. Altcumva aceștia pun în funcțiune aspiratorul și fac în așa fel încât ai pierdut tot. Chiar și ce nu ai avut.
PS. Șocant! Crisitan Sima informator al Securității politice. Acest fapt explică teama brokerului pentru viața sa. Să fi fost acesta, printre altele, și ”mașină de spălat”.
luni, 1 octombrie 2012
VASILE ȘELARU/ BUCURIA CRIMEI/ PUȚINĂ EDUCAȚIE PRIN NAIVITATE, HORROR, RĂZBUNARE, NEÎNCREDEREA ÎN AUTORITĂȚI
O POVESTE TRAMATICĂ - CAPRA CU TREI IEZI
Ion Creangă - Amintiri, povestiri, povești, pag. 160-170, Ed. Tineretului – București, 1969
Ion Creangă este unul dintre cei mai fascinanți povestitori din literatura română care va încânta copiii din toate timpurile. Dar nu numai copiii, deopotrivă și pe cei mari. ”Capra cu trei iezi” este o poveste celebră, mult prea celebră ca cineva să nu o cunoască. Dar ce ne spune această poveste și ce îi învață pe copii?!
Nu toți copii sunt la fel.
Iedul cel mare și cel mijlociu dau prin băț ( neastâmpărați, prea jucăuși) de obraznici ce erau, iar cel mic era harnic și cuminte. Chiar povestitorul ține să ne precizeze de la început că oamenii sunt diferiți. Vorba ceea: sunt cinci degete la o mână și nu seamănă toate unul cu altul.
Obligația părinților este de a își educa copiii și să îi hrănească sănătos. Însă capra trebuie să meargă la pădure să aducă ceva de ale mâncării iar iezii trebuie să rămână în casă și să nu deschidă ușa nimănui. Dintotdeaua părinții le vor spune copiilor lăsați singuri în casă să nu deschidă ușa străinilor. Pentru a nu exista confuzii capra mamă le spune chiar și o poezioară, drept parolă: Trei iezi cucuieți/ Mamei ușa descuieți,/ Că mama v-aduce vouă;/ Frunze-n buze,/ Lapte-n țâțe,/ Drob de sare/ În spinare,/ Mălăieș/ În călcăieș,/ Smoc de flori/ Pe subsuori. Însă, lecțiile educative din familie trebuie să se desfășoare discret deoarce păreții au urechi și fereștile au ochi. Capra a fost imprudentă și a vorbit tare iar lupul a pândit la ușă și a auzit totul.
Alianța cu dușmanul tradițional (natural) este o naivitate. Lupul este cumătrul caprei și nănașul iezilor. Dar de ce să se fi înrudit capra cu… lupul. Cu siguranță pentru a nu îi mai fi dușman. Ba mai mult, acesta se jurase caprei că nu va spărie copilașii niciodată. Capra a fost naivă și l-a crezut. Însă, o astfel de înrudire nu poate aduce nimic bun. Lupul (își păstrează năravul), știe parola și dorește să intre în casa caprei pentru a-i mânca iezii. Doar cel mic sesizează că amprenta vocală nu este a mamei. Pentru a deveni credibil, lupul își ascute limba și dinții la un fierar. Iedul cel mare deschide ușa și se produce dezastrul; el și mezinul sunt mâncați de lup. Dar atenție, dacă mezinul nu ar fi vorbit din ascunzătoare ar fi scăpat cu viață. Deci, când un copil se ascunde de cineva care-i vrea răul este bine să nu scoată sub niciun chip vre-un sunet dacă vrea să nu fie descoperit.
Secveța horror: Lupul așează cele două capete cu dinții rânjiți în ferești, de ți se părea că râd; pe urmă unge toți păreții cu sânge. Secveța este îngrozitoare ca și cele din desenele animate unde unui personaj i se dă cu ciocanul în cap, este mitraliat, este călcat cu mașina, îi cade chiar… vaporul în cap. Adevărat, din toate aceste lovituri mortale scapă cu viață. În desenele animate cu violență maximă nimeni nu moare. Din astfel de secvențe agresivitatea pare a fi o joacă (nevinovată) care generează doar veselia. Dar, în decursul povestirii, copiilor li se va mai prezenta o scenă horror. Răzbunarea caprei. Arderea de viu a lupului.
Capra nu crede în autorități și se… răzbună. Venind acasă capra trăiește o dramă. O cuprinde spaima și rămâne împietrită! Capra nu apelează la autorități deoarece știe că până la Dumnezeu, sfinții îți ieu sufletul. Copilul învață astfel că trebuie să își facă singur dreptate. Capra ticluiește un plan diabolic pentru a se răzbuna pe lup. Formal, îl ivită pe acesta la praznic, adică la o masă ritualică când, pentru sufletul celui dispărut, se oferă mâncare.
Capra mai șireată decât… lupul. Lupul nu își asumă dubla crimă, se preface a o compătimi pe capră și deplânge la rândul său moartea iezilor, iar capra la rândul ei, se preface că nu știe cine i-a mâncat copiii. Lupul este bucuros că nu face parte din cercul suspecților ba mai mult, este gata să depună mărturie mincinoasă împotriva ursului (nea Martin). Iată, capra nu mai este naivă.
Uciderea lupului. Scenă horror. Lupul este așezat pe un scăunel de ceară în fața unei mese și cum ospăta el, buf! Cade fără sine ( a își da seama) în groapa cu jăratic. Lupul arde în chinuri îngrozitoare, cere milă și îndurare dar capra la rândul ei este sadică deoarece îi străgă acestuia: moarte pentru moarte, arsură pentru arsură… Astfel, ”legea veche”, ”ochi pentru ochi, dintre pentru dinte” a fost dusă la îndeplinire.
Final. Capra este naivă că se înrudește cu lupul și nu își sfătuiește cu discreție iezii. Este neîncrezătoare în autoritățile statului și își face singură dreptate.
Lupul este un ucigaș sadic. Nu își recunoaște fapta, este gata oricând să depună mărturie mincinoasă împotriva altei persoane. Este laș până în ultima clipă deoarece cu toate că este vinovat cere îndurare.
Cei trei iezi. Doar cel mare este neascultător. Mezinul nu ar fi ajuns victimă dacă ar fi știut să tacă. Cel mic scapă cu viață numai datorită faptului că a ținut să respecte întocmai înstrucțiunile mamei.
Ion Creangă - Amintiri, povestiri, povești, pag. 160-170, Ed. Tineretului – București, 1969
Ion Creangă este unul dintre cei mai fascinanți povestitori din literatura română care va încânta copiii din toate timpurile. Dar nu numai copiii, deopotrivă și pe cei mari. ”Capra cu trei iezi” este o poveste celebră, mult prea celebră ca cineva să nu o cunoască. Dar ce ne spune această poveste și ce îi învață pe copii?!
Nu toți copii sunt la fel.
Iedul cel mare și cel mijlociu dau prin băț ( neastâmpărați, prea jucăuși) de obraznici ce erau, iar cel mic era harnic și cuminte. Chiar povestitorul ține să ne precizeze de la început că oamenii sunt diferiți. Vorba ceea: sunt cinci degete la o mână și nu seamănă toate unul cu altul.
Obligația părinților este de a își educa copiii și să îi hrănească sănătos. Însă capra trebuie să meargă la pădure să aducă ceva de ale mâncării iar iezii trebuie să rămână în casă și să nu deschidă ușa nimănui. Dintotdeaua părinții le vor spune copiilor lăsați singuri în casă să nu deschidă ușa străinilor. Pentru a nu exista confuzii capra mamă le spune chiar și o poezioară, drept parolă: Trei iezi cucuieți/ Mamei ușa descuieți,/ Că mama v-aduce vouă;/ Frunze-n buze,/ Lapte-n țâțe,/ Drob de sare/ În spinare,/ Mălăieș/ În călcăieș,/ Smoc de flori/ Pe subsuori. Însă, lecțiile educative din familie trebuie să se desfășoare discret deoarce păreții au urechi și fereștile au ochi. Capra a fost imprudentă și a vorbit tare iar lupul a pândit la ușă și a auzit totul.
Alianța cu dușmanul tradițional (natural) este o naivitate. Lupul este cumătrul caprei și nănașul iezilor. Dar de ce să se fi înrudit capra cu… lupul. Cu siguranță pentru a nu îi mai fi dușman. Ba mai mult, acesta se jurase caprei că nu va spărie copilașii niciodată. Capra a fost naivă și l-a crezut. Însă, o astfel de înrudire nu poate aduce nimic bun. Lupul (își păstrează năravul), știe parola și dorește să intre în casa caprei pentru a-i mânca iezii. Doar cel mic sesizează că amprenta vocală nu este a mamei. Pentru a deveni credibil, lupul își ascute limba și dinții la un fierar. Iedul cel mare deschide ușa și se produce dezastrul; el și mezinul sunt mâncați de lup. Dar atenție, dacă mezinul nu ar fi vorbit din ascunzătoare ar fi scăpat cu viață. Deci, când un copil se ascunde de cineva care-i vrea răul este bine să nu scoată sub niciun chip vre-un sunet dacă vrea să nu fie descoperit.
Secveța horror: Lupul așează cele două capete cu dinții rânjiți în ferești, de ți se părea că râd; pe urmă unge toți păreții cu sânge. Secveța este îngrozitoare ca și cele din desenele animate unde unui personaj i se dă cu ciocanul în cap, este mitraliat, este călcat cu mașina, îi cade chiar… vaporul în cap. Adevărat, din toate aceste lovituri mortale scapă cu viață. În desenele animate cu violență maximă nimeni nu moare. Din astfel de secvențe agresivitatea pare a fi o joacă (nevinovată) care generează doar veselia. Dar, în decursul povestirii, copiilor li se va mai prezenta o scenă horror. Răzbunarea caprei. Arderea de viu a lupului.
Capra nu crede în autorități și se… răzbună. Venind acasă capra trăiește o dramă. O cuprinde spaima și rămâne împietrită! Capra nu apelează la autorități deoarece știe că până la Dumnezeu, sfinții îți ieu sufletul. Copilul învață astfel că trebuie să își facă singur dreptate. Capra ticluiește un plan diabolic pentru a se răzbuna pe lup. Formal, îl ivită pe acesta la praznic, adică la o masă ritualică când, pentru sufletul celui dispărut, se oferă mâncare.
Capra mai șireată decât… lupul. Lupul nu își asumă dubla crimă, se preface a o compătimi pe capră și deplânge la rândul său moartea iezilor, iar capra la rândul ei, se preface că nu știe cine i-a mâncat copiii. Lupul este bucuros că nu face parte din cercul suspecților ba mai mult, este gata să depună mărturie mincinoasă împotriva ursului (nea Martin). Iată, capra nu mai este naivă.
Uciderea lupului. Scenă horror. Lupul este așezat pe un scăunel de ceară în fața unei mese și cum ospăta el, buf! Cade fără sine ( a își da seama) în groapa cu jăratic. Lupul arde în chinuri îngrozitoare, cere milă și îndurare dar capra la rândul ei este sadică deoarece îi străgă acestuia: moarte pentru moarte, arsură pentru arsură… Astfel, ”legea veche”, ”ochi pentru ochi, dintre pentru dinte” a fost dusă la îndeplinire.
Final. Capra este naivă că se înrudește cu lupul și nu își sfătuiește cu discreție iezii. Este neîncrezătoare în autoritățile statului și își face singură dreptate.
Lupul este un ucigaș sadic. Nu își recunoaște fapta, este gata oricând să depună mărturie mincinoasă împotriva altei persoane. Este laș până în ultima clipă deoarece cu toate că este vinovat cere îndurare.
Cei trei iezi. Doar cel mare este neascultător. Mezinul nu ar fi ajuns victimă dacă ar fi știut să tacă. Cel mic scapă cu viață numai datorită faptului că a ținut să respecte întocmai înstrucțiunile mamei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)