VASILE ȘELARU / „DREPTATE, OCHII PLÂNȘI VOR SĂ TE VADĂ”

      
      În decembrie 1989, cineva a scris pe un perete: ”Dreptate, ochii plânși vor să te vadă!” Ani la rând, cotidianul ”România liberă” a avut pe prima pagină fotografia acestui text. Dar în cele din urmă s-a renunțat la afișarea acestuia...
      De atunci, din anul 1989, ochii plânși ai națiunii, așteaptă să vadă dreptatea. Să-i vadă pedepsiți pe aceia care au distrus economia țării, de la industrie la zăcămintele naturale, să vadă torționarii judecați și în funcție de faptele comise pedepsiți, să vadă cum li se retrocedează proprietățile celor îndreptățiți, să vadă cum cetățeanul este respectat, să vadă... justiție! Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. În schimb, ochii plânși care vor să vadă dreptatea, văd pe șosele tot felul de fetițe care conduc mașini de zeci de mii de euro a căror valoare depășește tot ce are un pălmaș român (fie el țăran sau orășean) strâns cu agoniseală în două-trei generații... Văd cum băieții deștepți ne explică cu mult calm cum se face că taxele sunt atât de mari, cum se face că energia costă atât de mult, cum se face că salariile sunt atât de mici... Băieții și fetițele acestei patrii o duc tot mai bine de la o zi la alta... Statul se modernizează prin ei, românul trăiește îmbuibat cu sărăcie... și speranță deșartă.
          Condamnarea lui Adrian Năstase nu înseamnă nimic. El nu a fost condamnat pentru subminarea economiei naționale, nici pentru vânzarea flotei României, nici pentru pădurile tăiate, nici pentru instalațiile de irigație furate de pe câmpuri și topite apoi expediate sub formă de lingouri, nici pentru distrugerea infrastructurii feroviare, nici pentru prețul mare plătit pentru un kilometru de autostradă nefăcut, nu a fost condamnat pentru tăierea pensiilor, pentru distrugerea sistemului de învățământ, pentru subfinanțarea sistemului de sănătate, pentru aruncarea culturii la gunoi... A fost condamnat pentru că firme particulare ar fi contribuit la cumpărarea de șepcuțe, pixuri, agende și tricouri din campania electorală din 2004. Iar pentru o astfel de chestiune chiar merită să îți zbori creierii sau să le zbori creierii... Sunt convins că a doua soluție este mai optimă. Dacă polițiștii și magistrații și-ar fi făcut treaba și ar fi instrumentat dosarele pe care toți le știm... deoarece prăduitorii acestei țări sunt cunoscuți. Adrian Năstase este victima unui stat corupt... atât de corupt cum nu a mai fost niciodată în istoria sa. Peste toate acestea un lucru este știut: fiecare popor are conducătorii pe care-i merită! Clasa politică a României este rezultatul votului ”popular”... Așa vot, așa popor!

      PS. Am tot scris de jurnaliștii cu epoleți pe sub piele. Dovada există! Ce fac intelectualii cu... papion?! Sau și ei au... epoleți!

VASILE ȘELARU/ VICTOR PONTA PLAGIATOR – MANIPULARE ȘI FUM

       A fost o vreme când scriitorii pe care astăzi îi omagiem erau acuzați de plagiat. Între aceștia aș aminti doar pe Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, I. Slavici și lista este foarte lungă. Sigur, fără a mă băga în lista acestor valori indiscutabile ale culturii scrise, și subsemnatul s-a ”bucurat” de o astfel de acuzație. Timp de un an și șase luni, cartea intitulată ”Dicționarul sciitorilor și al veleitarilor brașoveni de la 1450 și până astăzi” a fost supusă analizei de către mai multe comisii între care una a Uniunii Scriitorilor din România dar și de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a apelat la consultanța unei comisii științifice. Rezoluția a fost clară: nu este vorba de plagiat! Nu intru în amănuntele cazului care mă privesc, dar constat că se înmulțesc acuzațiile de plagiat... ultima fiind adusă prim ministrului Victor Ponta. Mărturisesc că nu sunt un fan al acestuia, dar de când cu acuzațiile care i se aduc cu certitudine am devenit cel puțin un simpatizant... Dar să vedem ce este plagiatul! Atunci când un autor își revendică un text ( o operă scrisă în orice domeniu) parțial sau în integralitate care nu îi aparține. Este vorba de furt intelectual în acest caz. Însă, atunci când sursa este menționată, când textul este reprodus cu un alt caracter de literă sau cu ghilimele sau este indicată sursa în subsolul paginii sau într-un capitol de final ori în bibliografia lucrării, nu avem în față un plagiat. Furtul intelectual înseamnă a ascunde sursa/sursele care s-au utilizat pentru documentarea lucrării de cercetare – în cazul publicării bibliografiei sursa a fost devaluată, deci nu poate fi plagiat; furt intelectual sau plagiat este atunci când lucrarea reproduce mai multe texte fără a fi menționat autorul/autorii sau atunci când lipsesc ideile originale ale lucrări iar concluzile altora sunt prezentate sub forma unor concluzii personale. Există o rigoare științifică privind redactarea unei lucrări de cercetare însă acestea nu trebuie de fiecare dată să respecte standardele momentului. Pentru cei neavizați, cel care instituie bibliografia ( respectiv norme academice) este Ovid Densușianu (1873-1938) inspirat în urma studiilor urmate la Paris ( a studiat și la Berlin), când își însușește, printre altele, și metoda cercetării lingvistice. Dacă normele privind expunerea lucrării de doctorat nu au fost respectate în integralitatea lor ( respectiv cu note privind, autorul – numele pe care la utilizat acesta la semnarea lucrării, numele lucrării, anul publicării, editura sau localitatea unde a fost editată, capitolul, pagina...) responsabil este conducătorul lucrării și comisia care a examinat și a avizat lucrarea și în niciun caz doctorandul. Culmea, se spune că V. Ponta a plagiat dintr-o lucrare a profesorului doctor Ion Diaconu, nimeni altul decât cel care semnează prefața cărții incriminate. Cei care-l acuză de acest plagiat sunt idioți sadea... aud cum unii ziariști comentează ”cazul” și îmi amintesc de un dialog pe care l-am avut cu unul dintre ofițerii care s-au ocupat de cazul meu ( când eram acuzat de plagiat) L-am întrebat așa: ”Dumneavostră, ca ofițer, ați susținut o lucrare de licență nu-i așa?”, ”Desigur domnule Șelaru!” , ”Și când ați scris lucrarea nu ați folosit citate din alte lucrări, nu ați avut la lucrare și bibliografie?”, ” Cum să am așa ceva, ferească Dumnezeu!” Omul a ajuns între timp comandantul unei secții de poliție din Brașov. O anumită doamnă, mai exact, Dana Ofițeru susține o cretinitate și anume că, a cita nu înseamnă a reproduce motamo ( adică cuvânt cu cuvânt) Dar ce înseamnă a cita... dacă nu a reproduce exact un text sau o expresie vorbită. Sunt sigur că Victor Ponta nu este un plagiator ( eventual neglijent – nu mai mult de atât, în ceea ce privește rigoarea științifică) din moment ce a indicat lucrările într-o bibliografie finală chiar dacă opera sa nu are și note de subsol, astfel lucrările consultate și reproducerea unor scurte fragmente în lucrarea sa nu pot constitui ceea ce se cheamă plagiat textele reproduse fiind utilizate ca argumentație pro sau contra - această practică fiind impusă chiar de natura cercetării. Documentarea ( care impune uneori și publicarea de documente în facsimil sau citarea acestora cu nume și cotă de arhivare, fotografii, desene etc...) în cazul cercetării este absolut obligatorie deoarece nu poate exista altfel iar în urma acesteia se emit noi teorii, idei, concepte originale. Sigur, pot exista situații când cercetarea este exclusiv originală însă chiar și acesteia îi sunt necesare expunerea de teorii, definiții sau concepte opozabile iar indicarea sau citarea lor necesită obligatoriu fișa bibliografică. Indicarea surselor de documentare este obligatorie ca și reproducerea, după caz, a unor fragmente din aceste surse...

Când discutăm de o lucrare artistică ( ficțională) este altceva... documentarea servește altui scop, aceasta suportă transformări și interpretări care duc spre elaborarea unei opere originale. Nu de puține ori, lucrările de cercetare științifică pot fi mimetice ( ca și cele ficționale) însă nu într-atât încât să reproducă o altă/alte opere similare. Lucrarea care reproduce fragmente din mai multe opere poate fi numită antologie însă excepție fac lucrările care țin de estetică, crestomație! Antologiile și crestomațiile sunt lucrări de autor, ele pot fi considerate originale doar prin modul de prezentare ( metodă de expunere, tematică ș.a.) dar nu sunt lucrări de creație... individuală însă forma acestora cade sub incidența drepturilor de autor.

La un moment dat, în replica sa către președintele T. Băsescu, Victor Ponta declara că ” România nu mai trebuie condusă prin șantaj, dosar sau bilețele roz...” Eu cred că România nu mai trebuie condusă prin bilețele ”blonderoze”, cred că se impune o epurare a impostorilor nu numai din politică dar și din literatură... ”Cazul” Victor Ponta, nu este decât manipulare și fum, așa cum a fost și așa zis-ul protest de la ICR cu papioane executat de naivi dar și intelectuali de mucava în frunte cu Mihai Răzvan Ungureanu însoțit de SPP-ist-ul la cravată.

P.S. 1 - În ceea ce îl privește pe domnul Mircea Diaconu i s-a făcut o mare nedreptate. Sigur, se pot invoca proceduri, capete de lege... dar când lucrează și când nu lucrează aceste proceduri, când legislația este operabilă și când nu?!

PS. 2 - Gh. Bogdan-Duică (1865-1934) era atât de scrupulos în ceea ce privește plagiatul încât, la un moment dat, scrie despre Alexi Teochar ( 1843-1907), scriitor brașovean, că s-a ”autoplagiat”... Ce ți-e și cu vânătorii ăștia de plagiatori!!!

VASILE ȘELARU/ BRAȘOVUL, UN ORAȘ CU UN ORIZONT LIMITAT ADMINISTRATIV, CULTURAL ȘI POLITIC

Alegerile locale din 2012, au demonstrat la Brașov, că George Scripcaru, unul dintre vicepreședinții PD-L-ului poate câștiga, fără mari bătăi de cap, un al treilea mandat de primar. Nu a contat că activitatea politică a acestuia a fost una distructivă, și amintesc aici doar deciziile guvernelor Boc. Deci, s-ar putea spune că la Brașov, nu a existat un vot politic negativ. Brașovenii nu au fost interesați nici de acuzațiile pe care presa i le-a adus privind risipirea ( și sifonarea) a milioanelor de euro, nici de posibila sa implicare în cazul Spătaru ( fost director al OPC-Brașov condamnat definitiv la cinci ani de închisoare)... nici de străzile răsasfaltate și în prezent pline de gropi, nici de parcările aiurea, nici de indicatoarele rutiere și marcajele anapoda... nimic din toate acestea și multe alte bazaconii pe care nu le mai înșir, nu au avut importanță. Victoria lui George Scripcaru stă în eșecul campaniei electorale a USL-ului de Brașov dusă de consilierii de imagine. Aceștia nu au știut să lovească în punctele slabe ale adversarului politic. S-au mulțumit cu mesaje standard, clișee politice uzate. Adevărat, stupidă a fost și campania electorală purtată de G. Scripcaru... având un slogan politic idiot: ” Continuăm împreună!” Am urmărit cu atenție și campania pe care culmea, cu tupeu semidoct, a susținut-o Scripcaru pentru Nicolae Țucunel îmbrăbodit în independent. Nici nu i-a fost greu candidatului USL, Aristotel Căncescu să obțină un al patrulea mandat la Consiliul Județean deoarece având un adversar marionetă nu ar fi avut nevoie de consilieri în campania electorală. Faptul că PD-L-ul a avut o campanie electorală aiurită l-a ajutat mult pe candidatul USL să câștige președinția Consiliului Județean Brașov. Dar până la urmă toate acestea nu mai contează deoarece George Scripcaru a câștigat alegerile în municipiul Brașov iar brașovenii vor pierde timpul visând vremuri bune. G. Scripcaru, luat ca individ, nu ca așa zis lider de organizație politică, și-a atins cu succes scopul. Inabilitatea adversarilor politici, naivitatea unora, tensiunile existente între liderii USL de Brașov, l-au transformat pe George Scripcaru în învingător. George Scripcaru nu a câștigat datorită consilierilor săi de imagine, nici a modului în care și-a desfășurat campania electorală pentru care a cheltuit sume imense, ci datorită adversarilor politici care nu au știut cum să-l combată ( sau poate nu au dorit cu adevărat să-l învingă!). Adevărat, a lipsit strategia politică adecvată pe care și un ageamiu în ale politicii ar fi putut să o pună la punct fără dificultate. A fost o campanie electorală lipsită de idei, doar concepte bazate pe copy-paste. Discursul a fost mimetic, aproape de limbajul de lemn. Deci, la Brașov, George Scripcaru a câștigat datorită adversarilor săi politici ( unii formali, alții reali) la o distanță de aprox. patru procente de contracandidatul său, Cătălin Leonte căruia i-a lipsit un slogan politic mobilizator și motivant pentru fiecare votant. Singurul lucru aparent bun ar fi prezența Forumului German în Consiliul local. Însă, ”sașii” românizați nu sunt o garanție a calității morale. Le știm spiritul conservator și speculativ încă din vremea perioadei interbelice ( cei curioși pot răsfoi ”Gazeta Transilvaniei” din perioada post și interbelică) Brașovul rămâne un oraș atipic, un oraș care nu va reuși să iasă din propriul orizont limitat de muntele Tâmpa, atâta vreme cât conceptul instituțional al primăriei bazat pe management administrativ este confundat cu cel al gospodarului, cât cheltuielile publice sunt numite ”investiții publice” când managerului politic i se spune șef de partid (având conotații mentale în stăpân, jupân spre... bulibașă). La Brașov, eufemestic spus, îngustimea minții este cu ștaif, dar în esență tot îngustime rămâne. Sunt convins că o administrație publică locală este bună în măsura în care cetățenii care se află în aria de activitate a acesteia trăiesc peste limita de supraviețuire. Din păcate, am mai scris, voi mai scrie, de la ”retragerea Aureliană” am rămas doar la nivelul minim de supraviețuire. Supraviețuim cu atâta îndârjire încât sărăcia a devenit aproape indestructibilă făcând parte din ”normalitate”. Iată de ce electoratul brașovean este plafonat, nu își cunoaște valorea, nu își poate recunoaște și aprecia liderii și valorile și ceea ce este și mai grav, nu știe ce să ceară de la cei care conduc adminstrația publică. De unde vin toate acestea?! Lipsa de educație civică! Iată de ce aș propune ca studiului religiei să fie înlocuit cu educația civică, materia să nu fie considerată formală ci, în fiecare semestru, să existe o notare de bază (teză). Este singura șansă de a avea cetățeni responsabilizați asupra rolului lor într-o comuniate. P.S. Aud că se vorbește de ”Brașovul turistic” însă fără o componentă culturală puternică ( dar cine să organizeze evenimente culturale de calitate și de amploare europenă!!!) acesta nu poate exista decât ca un banal ”oraș de munte” ideal pentru ”mitici”. Însă a nu se crede că miticii sunt doar pe Dâmbovița deoarce modelele lui Caragiale sunt... din Transilvania și pentru cunoscători, multe personaje sunt inspirate de ”intelectualii” Brașovului de atunci față de care cei de acum nu înregistrează niciun progres. Am putea spune, ba din contră, sunt chiar inferiori acelora. PS2 Ce tâmpenie! Ponta le dă bani polițiștilor pentru că au fost polițiști în timpul alegerilor?!