VASILE ŞELARU ÎN VREMEA ISMELOR LUI VODĂ ŞI A POPORULUI SĂU

Eu cred în educaţie. În educaţia celor şase/şapte ani de acasă, în bunul simţ şi în simţul datoriei, în minima moralia... Cred în lucrul făcut temeinic, cred în spiritul şi în vocaţia fiecărei profesii. Mărturisesc că am cunoscut mulţi oameni de bun simţ, pătrunşi de simţul meseriei... Tot respectul ! Însă, nu cred în limbajul critic-miştocăresc practicat tot mai mult de către unii jurnalişti. Membrii clasei politice sunt criticaţi şi dacă au bască şi dacă nu, fără a discerne albul de negru... Se poate spune că este o critică alandala. (Iată ce cuvânt pitoresc ne oferă limba română). Mă întreb însă de ce trăim în spiritul mahalalei, cât de orientali, cât de balcanici suntem noi cei din sud-estul Europei... Cu câţi de „r” se scrie numele patriei mele, numele poporului meu... Spre exemplu, o profesoară din localitatea Săuceşti, într-un dialog cu preşedintele României mă năuceşte pur şi simplu. Şi de o parte şi de alta un limbaj mitocănesc, o gestică de bodegă... Ţăţisme, este ultimul cuvânt al preşedintelui către profesoară... În miezul acestui dialog şi comportament straniu regăsesc spiritul conducătorului şi al poporului.. Poporul îşi merită conducătorul. Conducătorul îşi are poporul său...

Adrian Păunescu, cu glas stins, ne dă pilde de morală şi înţelepciune... El, poetul ce sieşi şi-a zis cu nonşalanţă : sunt un porc ! Un porc în gura căruia, trebuie să recunosc, a pus Dumnezeu şi mărgăritare... Mai departe. Aflu că doar 40 % dintre elevi au reuşit să treacă examenul de bacalaureat... Şi atunci, cum oare să ieşim din isme... Ismele care ne ajută doar să supravieţuim. Şi supravieţuim tot mai prost şi cu iertare fie-mi vorba, şi mai proşti de la o zi la alta. Proşti da mulţi, nu am zis eu, e vorba unui Vodă care a simţit nevoia să îndeplinească dorinţa mulţimii şi să trimită un boier la moarte. Eu aş fi zis, proşti şi răi. Boierul a sfârşit linşat de mulţime iar după o vreme, Vodă a sfârşit otrăvit...

Mărturisesc că sunt mai trist decât ploaia... Dar mărturisirea mea nu foloseşte nimănui. Am rămas o lacrimă. Ştiu că sunt banal... şi uşor penibil deoarece mă încearcă astfel de sentimente, de stări. Că am ajuns să îmi plâng de milă... Sunt extrem de naiv deoarece credeam că sunt cetăţeanul unei ţări, că birurile pe care le plătesc folosesc comunităţii şi mie deopotrivă. Din păcate sunt escrocat şi santajat aproape zilnic de şmecherii care lucrează în numele statului. Sunt un sclav a cărui identitate e subminată zi de zi în ţara nimănui... Sunt un sclav deoarece acum sunt prea bătrân pentru a mă revolta aşa cum am făcut-o odinioară... Dar ce fac cei tineri... acei aprox. peste 60 %... În aceştia îmi pun eu nădejdea. Da! Cineva ar spune că sunt naiv de cred în viitorii (posibilii) intelectuali (recunoscuţi pentru laşitate) mai ales că o parte dintre profesorii şpăguitori sunt prin arest... Ei iată, eu cred că între aceşti viitori/posibili intelectuali vor fi unii capabili să trezească conştiinţa celor numiţi generic de către politiceni a fi pulimea acestei ţări... ( ca şi cum poporul ar fi unisex, cu toate că, este lucru ştiut, caracterul poporului român este feminin).