REFORMA CURRICULARĂ PRIVIND LITERATURA ROMÂNĂ

REFORMA CURRICULARĂ PRIVIND LITERATURA ROMÂNĂ

„LITERATURĂ ŞI CIVILIZAŢIE” – O PROPUNERE A FACULTĂŢII DE LITERE DE LA BRAŞOV DEMNĂ DE LUAT ÎN SEAMĂ...

„ Literatură şi civilizaţie” – scriitori români canonici şi reforma curriculară. O lucrare publicată în două volume, coordonată de către Caius Dobrescu şi Andrei Bodiu ne atrage în mod special atenţia chiar dacă evenimentul editorial s-a produs în anul 2008.

O observaţie de bun simţ în ceea ce priveşte învăţământul actual şi metodele de lucru întâlnim la prof.dr. Caius Dobrescu : Din nefericire, şi după presupusa dezideologizarea a educaţiei, survenită după 1989, acest proces nu a încetat. Limba de lemn a conformismului naţional-comunist este treptat înlocuită cu o limbă de lemn a euro-conformismului, în spatele căreia tinde să se perpetueze indiferenţa sau confuzia în raport cu fundamentele civilizaţiei democratice... Orice teorie a acţiunii raţionale presupune clarificarea scopurilor, faţă de care evaluarea critică a mijloacelor cele mai eficiente reprezintă o implicaţie necesară. Însă astăzi „planul de lecţie” a devenit o carcasă goală. De aceea, noi considerăm că un demers autentic de reformă trebuie să plece dinspre înţelegerea şi asumarea mizelor intelectuale şi morale cele mai profunde pe care le presupune educaţia, în cazul de faţă, educaţia literară. ( Literatură şi civilizaţie, Braşov, 2008, pag. 8-9). Constatăm că în aceeaşi lucrare ( Literatură şi civilizaţie – scriitori români canonici şi reforma curriculară, Braşov, 2008), elaborată sub egida Univeristăţii „ Transilvania” – Braşov, Facultatea de litere, ni se propune un mod de interpretare a operei literare din perspectivă etică şi morală şi prea puţin o abordare estetică şi literar-istorică. Pentru Titu Maiorescu forma de evaluare dominantă era estetică... În acest caz eticul pus în evidenţă de adevăr, iar morala corelată cu frumosul... în fapt discutăm despre elemente care pot comune un anumit tip de estetic... Însă, urâtul nu exclude esteticul cum nici minciuna... Sigur, sunt şi multe alte elemente de filosofia artei care nu mai trebuie discutate deoarece acestea au fost disecate deja... Citind cu atenţie cele două volume ne-am permis sumare observaţii, cu menţiunea că iniţiativa Facultăţii de litere de la Braşov ar trebui supusă unei dezbateri publice... deoarece sunt puse în discuţie funcţii ale literaturii... eliminând predominanta funcţiei politice care până acum era pusă în discuţie...

Astfel, un grup de profesori de la Facultatea de litere, Univ. Transilvania, propune un alt mod de abordare interpretativă a literaturii... Spre exemplu, la un moment dat, în cadrul analizei „ Pe lângă plopii fără soţ” de M. Eminescu, prof. dr. Caius Dobrescu propune elevilor şi răspunsul la întrebarea : De ce numărul divorţurilor a crescut vertiginos în a doua jumătate a secolului XX, în toate societăţile europene ? (Literatură şi civilizaţie – scriitori români canonici şi reforma curriculară, Braşov, 2008, vol. I, pag. 84). În fapt, solicitând repondentului o analiză (psiho)sociologică, sau după analiza textului caragelian „ Moşii”, lect. univ. dr. Ana Ene propune : Pornind de la elementul cine, ce... din schiţa lui Caragiale, construiţi o ştire de presă. ( vol. I, pag. 126). Sau, într-o altă situaţie, cel cinematografic. Conf. univ. dr. Ruxandra Ivăncescu propune repondentului, după analiza unui fragment din „Nunta domniţei Ruxandra” de M. Sadoveanu, să scrie scenariul unui film în care sunteţi protagonişti ai unei călători în timp. ( vol. II, pag. 172). Ca şi cum, tehnica scrierii scenariului de film ar fi la îndemâna cursantului de la un liceu ( fie chiar şi de cultură generală). Acesta ar trebui să cunoască limbajul tehnic al vizualizării imaginii prin camera de luat vederi, utilizând expresii gen : travling, prim plan, focalizare... Doar din cele trei exemple, constatăm că un cursant de la liceu, poate fi şi specialist în psihosociologie, jurnalistică, cinematografie... ( om bun la toate). Oare nu-i prea mult?! Este liceul forma de învăţământ care oferă cultura generală iar facultatea doar o formă de învăţământ profesională... Oare în sistemul de învăţământ au fost clarificate scopurile predării literaturii ?! Oare cursantul nu ar trebui să se priceapă foarte bine doar la literatură... istorie literară, istoria limbii, gramatică şi tot ce ţine de acest domeniu atunci când învaţă literatură iar acesta să nu se mai substituie altor materii ? Lăsăm doar aceste trei exemple, luate aleatoriu din cele două volume, Literatură şi civilizaţie – scriitori români canonici şi reforma curriculară, Braşov, 2008, ca modele de reflexie înspre viitorul pedagogic al literaturii... ( În ceea ce priveşte reforma curriculară în învăţământ, Ovid Denuşianu cerea în anul 1910, la deschiderea cursurilor de la Facultatea de litere, judecarea actualităţii literare... )...

Sunt numeroase şi situaţiile când cursanţilor de liceu li se solicită şi analize de natură estetică. „ Raportându-vă la estetica romantică, analizaţi aspecte romantice din poemul Mureşianu” ( vol. I, pag. 73, Ovidiu Moceanu). Însă nu reuşim să înţelegem de ce profesorii utilizează pentru formularea întrebărilor, atenţie, în cadrul unei „ lecţii de limba română” şi termeni din limbajul criticii americane, gen : identificaţi şi notaţi prin brainstorming - termen consacrat şi în pedagogie (vol.II, pag. 12, Rodica Ilie), din perspectiva lui „showing” ca mod de reprezentare dramatică... (vol. II, pag. 99, Virgil Borcan), desigur showing preluat din critica americană şi netradus ca arătând ca şi telling ( spunând) şi, un alt exemplu : Nicolae Manolescu vede, în personajul Mara, o „businesswoman”. ( vol. I, pag. 161, Andreea Petre). Nu se mai poate spune în româneşte, dezbatere colectivă, arătând, om de afaceri... ş.a.m.d.... deoarece, spun unii, tendinţa (trendul, ar spune anglofilul) actual al tinerilor este de a se exprima cât mai mult în limba engleză. Iată cum comentează astfel de situaţii Sextil Puşcariu: Neologismul e adesea introdus în limbă din comoditate. Cărturarilor, care sunt de obicei bilingvi, cuvântul din altă limbă le vine uneori mai iute în minte decât cel autohton. Fără să caute echivalentul în tezaurul lexical al limbii materne, ei iau pe cel străin. Cei ce întrebuinţează neologismul din comoditate sau din snobism fac să se atrofieze puterea creatoare a limbii. Neologismul e ca împrumutul extern, absolut necesar în epoci de mari prefaceri ; dar pentru ca împrumutul să fie folositor, el trebuie să fie întrebuninţat spre punerea în valoare a bogăţiei naţionale ( Sextil Puşcariu, Limba română, Bucureşti, 1976, pag. 397-398). În fapt, folosirea neologismului este dată de cunoaşterea semanticii cuvântului ce nu îşi găseşte rezonanţă în limba în care este utilizat... Însă, chestiunea neologismelor în limba română este o cutumă a literaturii române încă din vremea lui I.H. Rădulescu care semnala într-un articol critic : Prin urmare, vrând a ne cultiva limba, trebuie a o curăţi cât se va putea de streinismi şi provincialismi şi a lăsa caracteristicele ei prin care va putea deveni o limbă cultivată română, iar nu un gerg latin, nici un gerg provincial. Orice vom face, limba nu poate scăpa de tot de a nu avea semnele istorice ce învederează revoluţiunile prin care a trecut ca să devie o limbă cultă. ( I.H. Rădulescu, Critica literară, Bucureşti, 1979, pag. 498 ). Din păcate, limba română „împodobită cu străinisme” riscă se se provincializeze tot mai mult.

Dacă vrem o reformă curriculară în învăţământ atunci e musai, cu zicem noi ardelenii, să ne dorim şi o altă mentalitate în ceea ce-l priveşte pe cadrul didactic. Acesta trebuie să se hotărască : rămâne dascăl sau devine profesor. Dar despre această chestiune cu un alt prilej...