Charlie Hebdo trebuie să rămână
nu numai ca și publicație, dar și ca stare de spirit. În fapt, satira, oricât
de aspră ar fi, uneori poate chiar cu accente de vulgaritate până la
pornografie, obligă la meditație, la exercițiul gândirii. „Omul l-a creat pe
Dumnezeu sau Dumnezeu a creat omul?” Iată o întrebare la care poate nu vom fi
capabili să răspundem vreodată. Așa cum Friedrich
Wilhelm Nietzsche (n. 15 octombrie 1844, Röchen - d. 25 august 1900, Weimar) a
anunțat că „Dumnezeu a murit”, așa cum Socrate (n. cca. 470 î. Hr.
– d. 7 mai 399 î. Hr.)
și-a permis să nu-i mai slăvească pe zei, omul modern poate satiriza orice
credință, religie. Nu există tabu (TABÚ, tabuuri, s. n. (În societățile totemice) Interdicție
cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat sancțiuni severe;
interdicție rituală; fig. persoană, lucru despre care nu se discută. ♦
(Lingv.) Interdicție de limbaj care determină înlocuirea unui cuvânt sau cu o
perifrază de obicei metaforice. – Din fr. tabou.) sau dacă tabuu-ul există atunci el operează doar în societățile
închise.
Un
om poate fi ucis pus și simplu sau se poate fi găsit orice pretext. Am scris,
cu mulți ani în urmă despre un caz bizar când doi indivizi (nu mai scriu etnia
lor) ieșind dintr-un bar și-au propus să-l ucidă pur și simplu pe primul om
care le va ieși în cale. Și primul ieșit în calea lor a fost ucis. Sau s-a
întâmplat când unui nefumător i s-a cerut o țigară și a fost ucis pentru că
omul nu avea o țigară. Mă opresc aici din nenumăratele exemple pe care aș putea
să le enumăr.
Atacul
terorist de la Paris
nu poate fi justificat și nici nu poate duce la limitarea dreptului la
exprimare. Legea Big Brother pusă pe „tapet” recent în mediul
politic românesc nu este decât un abuz al statului ca și cumpărarea cartelelor
telefonice PrePay cu buletinul. Dacă se vrea o lege privind „percheziția electronică”
atunci să există o lege antiteroristă, clară, explicită, iar persoanele
suspecte de astfel de acte criminale să fie monitorizate corespunzător. Dar de
aici până la suspectarea unui popor de comiterea unor acte teroriste este cale
lungă.
Îngrădirea libertăților individuale nu înseamnă decât reducerea
accesului la democrație. Din păcate în România încă nu se poate vorbi de
democrație în aceiași termeni în care aceasta există în statele occidentale.
Așa cum democrația de tip american este unică în felul ei. Cetățenii Europei
Occidentale înțeleg foarte bine democrația. Anglia a pus bazele acesteia odată
cu „Magna Carta” (Magna Charta
Libertatum (expresie latină; în engleză: „The Great Charter”; în traducere: Marea Cartă a
Libertăților; forme scurte „Magna Charta” și „Magna Carta”) este un
document emis în Anglia
în 1215
în timpul domniei regelui Ioan Fără de Țară. Prin această Cartă se
urmărea îngrădirea puterii regelui în scopul eliminării abuzurilor comise de
monarh sau de reprezentanții săi direcți, precum și garantarea unui număr de
drepturi pentru toți cetățenii. În timp, Magna Carta s-a afirmat ca un element
de bază a parlamentarismului englez) iar Franța odată cu revoluția de la 1789 a
emanat și Declarația Universală a Drepturilor Omului. Libertatea și democrația
de tip occidental este apărată în fiecare zi de către cetățenii Europei și prea
puțin de către clasa politică. Cetățeanul își câștigă respectul prin atitudinea
sa față de stat, față de puterea politică și mai nou, față de terorismul care
are drept pretext lumea islamică, apărarea Coranului. Niciun european nu luptă
împotriva Coranului, nici a oricărei alte religii sau credințe, însă acasă la
el (adică în Europa) are dreptul de a se exprima liber, așa cum și legea îi
permite. Însă, să nu uităm, atunci când legea încearcă să îngrădească drepturi
privind libertatea de exprimare trebuie să reacționăm și să spunem clasei
politice „stop”.
