„Beneficiar” al unui dosar de urmărire (în anul 2003, 13 ianuarie, am intră în posesia unui fragment din dosarul de „Urmărire informativă” (fond I 1896), aflat în arhiva Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii) cam știam metodele de „lucru” ale scurității, iar după 1989, având calitatea de jurnalist de investigații (corespondent al cotidianului „România liberă”) am studiat foarte atent activitatea securiștilor. Desigur, pe parcursul celor 14 ani de jurnalism la „România liberă” am fost supus la nenumărate presiuni, s-a încercat de zeci de ori șantajarea mea, fără rezultat deoarece nu am fost și nu sunt șantajabil. Probabil chestiunea aceasta a deranjat și încă deranjează pe mulți chiar și astăzi. În calitatea de om hăituit de securitatea politică mi s-au dezvoltat abilități speciale de autoprotecție dar și un acut simț al informatorilor, acoperiți, descoperiți etc... Dar, să trecem la cazul Robert Turceascu. Iată un fragment din cartea mea „Sfârșitul jurnalelor de hârtie - New Media”, ed. Hamangiu, 2007, volum retras de pe piață de către editor și încă nereeditat de mine. Totuși, câteva sute de exemplare au ajuns pe piață și s-au epuizat în mai puțin de o săptămână.
În anul 2006, una din marile teme ale
presei româneşti este dată de „deconspirarea jurnaliştilor informatori,
colaboratori ai Securităţii (poliţia politică) şi a ofiţerilor servicilor
secrete care lucrează în…presă”. Acţiunea de manipulre a opiniei publice este
evidentă deoarece sunt deconspirate în primul rând persoanele care au colaborat
cu Securitatea şi care nu mai colaborează în prezent cu Serviciul Român de
Informaţii. Concret; informatori, colaboratori sau angajaţi ai unui serviciu
secret care ar lucra în presă sunt operativi (activi), aşa că dosarele acestora
nu pot fi făcute publice. În ceea ce îi priveşte pe “turnătorii” cu angajament
la Securitate o mare parte dintre aceştia au fost victime ale şantajului de
către salariaţii Securităţii…Nu se solicită/doreşte, o deconspirare în primul
rând a celor care au făcut Poliţie politică în cadrul Securităţii şi al
activiştilor partidului comunist. De ce?! Tocmani aceştia, ofiţeri de
Securitate şi activişti P.C.R, reprezintă clasa politică românească actuală.
Dar prin solicitarea deconspirării “turnătorilor” dar nu şi a ofiţerilor şi
activiştilor P.C.R., se încercă să se câştige compasiune opiniei publice în
favoarea colaboatorilor. Fapt cunoscut, un serviciu secret aşa cum a fost
Poliţia politică cunoscută generic sub titulatura de Securitate, nu ar fi putut
exista fără armata de informatori. O deconspirare completă, a turnătorilor,
informatorilor şi a salariaţilor Securităţii ( de orice fel), care au făcut
Poliţie politică în România anilor l946 –1989 este mai mult decât necesară.
Însă trebuie început cu actualii, mai precis cu cei în viaţă. A trata acest
subiect pe “bucăţi” nu înseamnă decât a minimaliza efectul pe care l-ar putea
avea asupra societăţii civile. Solicitarea Asociaţiei Civic Media ar fi trebuit
să fie completă, adică să ceară deconspirarea toturor persoanelor care au făcut
poliţie politică indiferent de ierarhie sau statut, şi în regim de urgenţă a
celor care ocupă funcţii politice, economice, sociale, civice…ş.a., în
societatea românească actuală. Astfel, opinia publică ar fi aflat care sunt
politicenii, judecătorii, oamenii de afaceri, jurnaliştii, actorii, scriitorii
ş.a.m.d., acoperind întreaga paleta a societăţii româneşti, care au contribuit
la consolidarea sistemului totalitar. Numai o deconspirare completă, de la „vlădică la opincă” şi nu parţială, ar
duce la crearea unei societăţi româneşti curate. În mod pervers, se vorbeşte
doar de categorii restrânse de informatori. La rândul lor, Comisiile
parlamentare care se ocupă de Serviciile secrete, privesc cu multă toleranţa
existenţa unor agenţi înfiltraţi în societatea civilă care pun în pericol nu
numai societatea civilă dar chiar şi democraţia. S.R.I., S.I.E., D.G.I.P.I.,
D.G.I.P., S.P.P. şi S.T.S. ( servicii secrete), au fost somate de către
societatea civilă să-şi retagă agenţii din presa românească. Trebuie spus că un
ofiţer acoperit care activează în orice structură a societăţii civile poate
manipula comportamentul civic al unei comunităţi…Mai ales când acesta ocupă
funcţii în presă, instituţii publice sau politică…mai exact zonele vizibile, de
decizie şi de impact ale societăţii civile. În urma manipulării civice nu se
poate pune în discuţie dicernământul unei comunităţi şi mai ales votul şi
preferinţele bizare ale acesteia. Dacă sistemele totalitare sunt puternice
printr-o mare comunitate dispusă la delaţiune ( o comunitate a epoleţilor
nevăzuţi), societatea democratică este puternică prin multitudinea de acţiuni
civice ale grupurilor ce o compun. O societatea civilă controlată de către
diverse instituţii ale statului încetează a mai fi liberă şi implicit a dispune
de propria-i judecată. Însă, este oare posibil ca o comunitate să nu mai fie
maipulată atât de intens?! Răspunsul ar fi da, atunci când acesta este
organizată. Din păcate, în general, societatea civilă nu dispune de suficente
grupuri civice (Pieţe ale Agorei),
prin care să se poată apăra în faţa manipulatorilor indiferent de scopul
acestora. Şi totuşi, de ce Securitatea
manipulează S.R.I.?! Simplu, arhiva dosarelor Securităţii nu se află în
totalitate în posesia Consiliului Naţional de Studierea a Arhivelor Securităţii
(celebrele dosare SIPA ale judecătorilor...)
Informatori,
securişti, ş.a.m.d., nu vor fi decât aceia care vor fi daţi în vileag de
Securitate… Mai exact, cei abandonaţi de aceasta. În acelaşi timp, ofiţerii
şi informatorii S.R.I. sub pretexul „siguranţei naţionale” (sintagma cea mai
demagogică, degringolantă şi speculativă) vor rămâne sub acoperire şi vor
activa ca lideri ai societăţii civile…Deloc întâmplător, Aidan White,
secretarul general al Fedreraţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, cere la rândul
său deconspirarea ofiţerilor din mass-media şi a tuturor cârtiţelor… O chestiune
care ar trebui să implice întreaga comunitate jurnalistică. Astfel, niciodată,
indifernt de situaţie, jurnalistul nu va putea fi confundat cu un spion
trimis să relateze din teritoriul inamic iar el să poate deveni astfel
prizonier sau, în cel mai fericit caz, expulzat din zonă. Se cunoaşte cazul
unui cunoscut post de televiziune arab din angajaţii căruia, din când în când,
jurnaliştii aflaţi în zona de conflict (război), sunt reţinuţi sau expulzaţi.
Să fie chiar atât de lipsite de imaginaţie serviciile secrete şi să nu mai ştie
cum să acţioneze pentru culegerea de informaţii decât numai cu agenţi deghizaţi
în jurnalişti ?! Nimic mai fals, deoarece numai tipul de tehologie folosit de
agenţii secreţi este net superior tehnologiei jurnalistice şi apoi acesta este
la vedere. Mai mult, jurnalistul nu foloseşte decât în situaţii de excepţie
tehnologie ascunsă. Să nu mai pomenim aici de fondurile pe care le are la
dispoziţie un agent secret. Este clar că în jurnalistică nu are ce căuta un
agent, deoarece astfel s-ar compromite statutul profesional al jurnalistului
mai ales că, este ştiut lucrul, jurnalistul îşi face public cazul aflat în
cercetare pe când agentul secret nu. Şi apoi scopul profesional al celor doi,
jurnalist şi agent secret, este total diferit. Dezbaterea acestei teme în sine,
este un alt gen de manipulare şi ca mai întodeauna abaterea atenţiei de la
“agenda publică”. Prima pagină nu mai este ocupată de probleme sociale ci
chestiuni politice sau dezbateri privind principii de funcţionare
instituţională. În tot acest timp populaţia este tot mai pauperă iar inflaţia
într-o continuă creştere. Să nu mai vorbim de serviciile publice administrate
de stat care sunt tot mai deficitare în raport cu cetăţeanul contribuabil şi nu
numai. De gândit faptul că presa românească se lasă manipulată uşor iar atunci
când manipulează acest lucru se întâmplă simultan ca şi cum acesta lucrează la
un singur ordin. Din păcate teme majore, vitale aş spune, nu sunt urmărite de
presă transformânu-se într-un banal foc
de paie. Presa abia aşteaptă să-i creeze cineva teme de lucru, într-un fel
este firesc, dar să i le şi gestioneze/editeze este aberant. Să nu creadă
cineva că literatura a scăpat de „acoperiţi”. Îi simt cum adulmescă pe FB... și
prin revistele și site-urile „de artă”.
Personal cred că Robert Turceascu
este doar un informator banal căruia i s-a dat iluzia că ar fi ofițer. Joacă
teatru penibil. Dar nu fără un scop. Sunt zeci de scenarii pe care le poate
utiliza. De la un „joc mediatic” până la noi dezvăluiri. Un ofițer autentic nu
poate fi instabil emoțional așa cum este acest Robert Turceascu. Problema
presei românești (dar și a societății românești actuale) este numărul mare de
informatori, de tot felul de acoperiți să mai mai spun de fracmasoni (care
activează în prim planul politic, social, economic etc...) Iată de ce și
calitatea presei, odată cu anul 2006, este lamentabilă. Vă las pe dvs, cititori
ai mei, să reflectați de ce la nici doi ani de la preluarea madatului de
președinte din partea lui Traian Băsescu, presa scrisă a intrat în declin, au
fost concediați zeci de jurnaliști de elită...
