joi, 12 iulie 2012

VASILE ȘELARU/ IPOCRIZIA OCCIDENTULUI


Statele occidentale, curvește, se prefac a fi supărate pe România. Ce vor cere în schimbul împăcării: aurul, petrolul, gazul metan, gazele de șist, centralele atomice și hidroelectice, cărbunele, terenurile agricole, pădurile...

Îmi este foarte greu să scriu aceste cuvinte amare însă ele au acoperire în realitate; nu numai în cea imediată dar și în istorie, dacă vreți începând cu condamnarea la moarte a lui Vlad Țepeș, cu asistarea pasivă a ambasadorilor occidentali la decapitarea Brâncovenilor la Istambul, cu finalul celui De-al Doilea Război Mondial când, o simplă linie trasată pe o hartă ne-a aruncat în cea mai neagră istorie în vreme ce o parte din dârzenia românilor sângera în munți... După 1989, pentru acceptarea în Comunitatea Europeană ne-au impus distrugerea economiei naționale care a fost înlocuită cu moll-uri. Au văzut sumedenia de țigani cetățeni români pe străzile Europei Occidentale și ne-au asemuit lor.


Acum iată, în 2012, cei de la Bruxelles, cu o mogă de democrați absoluți, nu au dorit să vadă ce s-a întâmplat în perioada guvernului PDL și nici cu abuzurile repetate ale președintelui Traian Băsescu, într-un cuvânt o politică primitivă cu consecințe dramatice pentru toți cetățenii României. Cine plătește minciunile PDL turnate în urechile dregătorilor europeni?! Ce a făcut PDL?! Un mare rahat peste România pe care l-a aruncat apoi în Consiliul Europei punând pe jar întreaga Uniune Europeană.


Europa civilizată râde de prostia românilor adepți ai formelor fără fond. Occidentalilor le-au convenit și miliardele de euro date cu împrumut pentru a le finanța băncile lor cu sediul în România, datoria fiind plătită de către contribuabilii acestei țări. Occidentul nu este interesat și nici nu-i pasă de starea socială a unui popor umilit de secole de propria clasă conducătoare și astfel condamnat să trăiască în sărăcie lucie. Trăiesc într-o țară considerată a fi zona gri dintre imperii politice. Occidentului îi convine ca România să fie confuză politic și economic deoarece pentru ei noi nu suntem decât o banală colonie economică. Energia și telecomunicațiile, le exploatează nu numai băieții deștepți de la noi dar și companiile occidentale și nu numai. Plata facturilor noastre se duce în PIB-ul Europei Occidentale; lor le este bine, nouă ne este rău. Europa Occidentală nu are nici cel mai mic interes ca România să fie o țară prosperă economic deoarece ar deveni un concurent serios. Este mulțumită când ne preia elitele din aproape toate domenile. Europei Occidentale îi convine o Românie uitată în Evul Mediu cu un popor dezbinat și credul, emoționat până la îndobitocire de discursuri gen OTV-Dan Diaconescu...


Europa Occidentală ne dă lecții de democrație ignorând deciziile Parlamentului României - suveran, prefăcându-se că nu a înțeles că acest for suprem al democrației l-a demis pe Traian Băsescu din funcția de președinte al României și guvernul V.Ponta.


Iată de ce cred că românii trebuie să-și dobândească demnitatea, iată de ce cred că în multe orașe ale României viața seamănă cu un arest la domiciliu pentru câteva milioane de oameni... România merită un alt destin, are nevoie de un alt tip de conducători politici iar Victor Ponta și Crin Antonescu se prefigurează a fi între aceștia. În nici un caz personaje precum M.R. Ungureanu, Mihail Neamțu... și alți libidinoși băsiști.


Occidentalilor le convine de minune diversiunea politică creată de PDL deoarece astfel pot solicita noi explorări/exploatări economice în detrimentul economiei naționale.


Dacă România devine o țară economică puternică, PIB-ul occidentalilor scade, adevărat nu foarte semnificativ, dar scade... și acest posibil fapt irită Înalta Poartă Europeană.
Cancelariile europene nu au reacționat în niciun fel când, ambasadorul SUA la București, referitor la demonstrațiile din ianuarie 2012, a afirmat: ”să fiți mulțumiți că nu sunteți împușcați precum sirienii de pe acoperișuri.”
Resursele mele în a-mi iubi țara și a simpatiza lumea occidentală sunt nelimitate dar NU și în ceea ce privește acceptarea prostiei infinite și a ipocriziei.








Un comentariu:

valeriu spunea...

adevarat, extrem de adevarat!