miercuri, 24 august 2011
Vasile Șelaru despre asistența medicală - Escrocherii Made in Romania
DESPRE SĂNĂTATE : CUM AJUNGI PE BANII TĂI UN COBAI . . . Dacă mergi la medicul de familie trebuie să aștepți cel puțin o oră până îți vine rândul. Odată intrat în cabinet îi dai medicului 5 ron, cu toate că îți plătești, lună de lună, asigurarea de sănătate. Dacă ai adeverință de plătirea taxei de asigurat medicul te conslută dacă nu, îți transmite doar compasiune și te trimite iute la plimbare. Totuși, fiind asigurat, ești consultat și apoi ești trimis la o anumită clinică particulară să îți faci analizele deoarece de acolo medicul de familie primește un comision pentru fiecare pacient. La clinica particulară afli că, trebuie oricum să plătești o taxă. Dacă te încadrezi în primele zile ale începutului de lună plătești mai puțin, dacă ai depășit primele zece zile ale începutului de lună plăteși integral deoarece ți se spune, nu mai are bani Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Ajungi din nou la medicul de familie și, după ce primești o rețetă, evident alergi la trei patru farmacii să îți găsești medicamentele prescrise pe care le plătești integral deoarece nu mai există fonduri pentru compensarea medicamentelor. Afli, dacă ești isteț și întrebi și alți medici despre medicamantul indicat, că medicamentele/medicamentul ce ți-au fost prescrise sunt doar în fază experimentală și încă nu se cunosc reacțiile adverse. Mai în clar, ești un cobai. Dacă se întâmplă să ajungi să fi internat într-un spital trebuie să îți cumperi medicamentele, apoi la externare primești de la doctor o invitație la cabinetul/cabinetele partcular/particulare ale acestuia. Însă, atenție, trebuie să ai mereu adeverința care să ”adeverească” faptul că ești la zi cu plata taxei de asigurat. Dacă ai primit concediu medical mergi iute să îl vizezi la un cabinet amplasat la o margine de oraș, apoi dai fuga să îl depui la firma la care lucrezi în maximum trei zile. După ce ai alergat de la Ana la Caiafa, ai grijă să stai în pat că oricând poate veni un polițist gata să îți ia pulsul acasă... iar dacă acesta ajunge la concluzia că ești bolnav închipuit, în ciuda bolii, îți trage un dosar penal și te trezești internat în pușcărie. Dar tu ești cu adevărat bolnav, ai fost internat în spital și la externare ai primit sfatul medicului de a veni periodic la control. Astfel ajungi din nou la o clinică praticulară și îți plătești consultația medicală. Simți de la o zi la alta că suferi de ceva și în cele din urmă îți pui singur diagnosticul : ai sindromul domnului Lăzărescu !
În fapt, odată ajuns în fața medicului nu mai ești pacient ci client. Logic, cei care lucrează în sitemul medical din România au mentalitate de oameni de afaceri, indiferenți în fața suferinței, ei nu se mai gândesc să te facă sănătos ci doar cum să-ți ia banii, oricine ai fi tu !
miercuri, 17 august 2011
VASILE ȘELARU : NU LEGAȚI FLORILE CU LANȚURI !
X Despre libertate, multiculturalism...și sărăcie...
Europa este bezmetică datorită lăcomiei ! Trăim într-o permanentă criză... economică dar mai ales morală. Cei bogați devin tot mai lacomi... și implicit tot mai bogați. Din când în când Parisul sau Londra se aprind. Ni se spune că revoltații nu sunt decât o turmă de hoți. Însă, atât revoltele de la Paris cât și cele de la Londra au izbucnit în urma unor crime săvârșite de poliție în numele oridinii publice. Să manipulezi un grup de protestatari nu este deloc greu. Mai ales când aceștia se pot organiza foarte ușor prin cadrul rețelei de Internet. Guvernele au găsit și un bun prilej de a controla/cenzura acest gen de comunicare (și socializare) la care poate avea acces aproape oricine... Dar cum să faci ca o revoltă să degenereze este simplu. Rețeta este banală și se utilizează din antichitate... Relativ recent, am trăit-o și noi la Timișoara, prin anul 1989, când ni se spunea, pentru cine își mai amintește, că un grup de huligani sparg vitrinele și fură din magazine. În fapt este ușor să denaturezi o revoltă și să o transformi într-o acțiune de jaf public... Ajunge doar să strecori în mulțime câțiva agenți. Astfel, nu s-au mai evocat cauzele reale care au generat protestele de la Londra, ci ne-a fost prezentat un grup de hoți și jefuitori de duzină. Guvernul Britanic a ”scăpat” basma curată arătând lumii întregi că nu s-a confruntat cu o revoltă socială ci cu o gloată de hoți... Sigur, există și anarhiști ( dezaprob și condamn gesturile acestora a se vedea atentatul din Norvegia) însă aici îi exclud pe protestatarii împotriva G8 ( pentru a genera confuzie asupra protestatarilor antiglobalizare aceștia fiind numiți în mod deliberat anarhiști) deoarece între un protest și anarhie nu este decât un pas... Pas pe care puterea politică știe să-l speculeze prin manipulare... ori de câte ori este nevoie... În acest timp, pentru o mare majoritate, sărăcia devine tot mai profundă în vreme ce bogații devin tot mai bogați. Se zice că principala cauză a diferențelor sociale ar consta în multiculturalitate. Însă, Europa din toate timpurile a fost multiculturală iar când a devenit națională (ultranaționalistă în majoritatea cazurilor) se știe, a trecut prin sânge...
Ni se vorbește și nouă românilor de criză. Însă se omite un fapt: criza este la bursă și nu îi afectează decât pe cei care au acțiuni... Acolo unde există economie de piață și unde consumatorul – cetățeanul nu este captiv. Jocul bursei s-a încheiat în România odată cu așa zisa cuponiadă care i-a transformat pe mulți în proprietari de active la diverse societății foste socialiste... Economia românească nu se joacă la marile burse europene ci este una de mercurial stabilit de speculanții din piețe. Statul român este captiv între prostie și neputința alteori rea voința politicenilor – fiecare urmărindu-și doar interesele personale (caracter egocentric) și legislația struțocămilă de tip melanj între comunism și postcomunism... Locul crizei nu este România, declara T. Băsescu la 21 mai, 2008. Între timp, același președinte al României a stabilit că poate guverna și manipula mai ușor sub pretextul unei crize economice... Și dacă tot e criză a lansat și conceptul de reformă a statului în fapt un program de austeritate fără finalitate... (pensii tăiate, impozite, tva majorat, concedieri toate acestea fiind decizii alandala...care accentuează sărăcia și confuzia economică ).
Sărăcia o simte cu adevărat doar cel care trăiește în mediul urban și nu are resurse de hrană în propria gospodărie fiind trăitor doar din leafă. Cei de la oraș supraviețuiesc dintr-un salariu pe care îl chivernisesc însă unii îl împănează cu specula de zi cu zi... care se practică la scară națională. Începând de la bugetarii ciubucari, și am în vedere aici funcționari de tot felul dar și profesori și ”cadre medicale” care tratează actul pedagogic sau cel medical precum un srl... De pensionari sau de șomeri nu mai amintesc... Este știut că, mai mult de jumătate din populația României, trăiește în mediul rural, că astfel necesarul minim de hrană este asigurat fără prea mult efort de mama natură. Numai așa se explică cum a supraviețuit sub vremi poporul român a cărui mămăligă explodează doar accidental și atunci când se întâmplă se răcește instant. Adevărat, poporul a supraviețuit și datorită cleptomaniei genetice. Însă, de frica hoților unii vor ajunge să lege până și florile cu lanțul... și nu numai că ar fi păcat dar am fi penibili deoarece i-am face să râdă pe băieții deștepți din energie, cei datorită cărora ne cresc facturile... la întreținere, la benzină, la curent electric... și în principiu la orice taxă pe care o plătim și care se transformă în bazin de înot, în parc sau în... sens giratoriu. Acestea nu sunt investiții ale statului ci cheltieli curente. Apropo, dacă ați mai umbalat prin țară cred că ați observat că intersecțiile au devenit o raritate. Suntem țara sensurilor giratorii, mai exact ne învârtim în jurul cozii. Chestia e că supraviețuim... în ciuda crizei globale. Sunt de partea ”huliganilor” din Londra, din Paris și de aiurea... (mișcări sociale sunt și în Israel). Mai în clar, sunt de partea celor cărora le este teamă că într-o zi și florilor li se vor pune lanțuri !
P.S. În loc de concluzie remarca lui Băsescu Vodă – Despotul Chior către popor :” Bă, (apelativul lui ”băiatule” sau ”băiețică”) dacă găsim un român care să nu se plângă e mare lucru !” Când decizia politică aparține unor politiceni care nu pot face diferența între ideologie și doctrină, care sunt lipsiți de spiritul altruist, este evident că țara, oricare ar fi aceasta, poate intra în faliment.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)