ŞELARU VASILE, DESPRE ISTORIA LITERATURII... „CU BASCĂ SAU FĂRĂ BASCĂ”

Doi bufoni securisti cu incertitudini etnice fac valuri... si mai ales spume

Sunt autorul unei cărţi interzise. Un grup de veleitari, alcoolici, nu mai mult de cinci, lipsiţi de orice gen de operă scrisă care să aibă tangenţă cu literatura, manipulează în chip porcesc întreaga opinie publică... Chiar şi intelectualii şi membrii diverselor partide politice de la Braşov se lasă manipulaţi... Şi totul drept cauză „Istoria literaturii din Ţara Bârsei şi împrejurimi de la origini până în prezent”, un volum de peste 850 de pagini, structurat în trei capitole : Comentarii şi polemici privind fenomenul literar din Ţara Bârsei ( şi nu numai) în context istoric, Date biografice şi comentarii critice privind scriitorii şi veleitarii din Ţara Bârsei şi împrejurimi de la 1420 până în prezent şi Publicaţii braşovene... În urma publicării Dicţionarului scriitorilor braşoveni şi al veleitarilor... Braşov, 2008, unii scriitorii braşoveni nu şi-au suportat propria imagine şi nici opera literară mediocră... acuzându-mă de... plagiat. Mircea Brenciu Freund, Mircea Decebal Doreanu, George Puşcariu şi A.I. Brumaru au depus reclamaţii şi plângeri penale la Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării ( Dosar nr. 813/2008 – nr. petiţie 15630/08.12.2008), Uniunea Scriitorilor din România (139/ 4/11/2008), Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov (Dosar nr. 20883/197/2008, Dosar nr. 9339/P/2008, Dosar nr. 9341/P/2008, Dosar nr. 2441/II-2/2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi ciminalistică - Dosar nr. 345/P/2009), Inspectoratul Judeţean de Poliţie – Braşov, sub acuzaţia de plagiat şi calomine solicitând public arderea întregului tiraj al cărţii şi excluderea autorului din Uniunea Scriitorilor din România... Unii poliţişti braşoveni care m-au anchetat au dat dovadă de exces de zel, intimidând pe librarii care îmi vindeau cartea, mai mult au făcut o minuţioasă anchetă să vadă câte exemplare din Dicţionarului scriitorilor braşoveni şi al veleitarilor... a achiziţionat, la acel timp, Biblioteca Judeţeană „ George Bariţiu” din Braşov ( au rămas dezamăgiţi când au aflat că funcţionarii acestei instituţii au cumpărat carte de la o librărie şi nu de la mine, iar numărul de exemplare era corespunzător cu nevoile unei biblioteci publice...). Pe unul din poliţişti care ancheta cazul meu, astăzi ajuns şef al unei Secţii de Poliţie din Braşov, l-am întrebat dacă în lucrarea sa de licenţă, la absolvirea şcolii de ofiţeri, a utilizat bibliografia. Răspunsul acestuia m-a stupefiat. Citez : Ferească Dumnezeu de aşa ceva, cum să folosesc citate din alte cărţi ! Şi atunci mi-am dat seama că sunt anchetat de un miliţian, un miliţian tânăr care absolvise Şcoala de ofiţeri după 1990. ( O ştire care circulă pe fluxurile media afirmă că, la Academia de Poliţie „ Alexandru Ioan Cuza” din Bucueşti, şpaga pentru licenţă – pentru viitorii ofiţeri de poliţie, a ajuns între 3.000 şi 5.000 de euro). Însă, plângerile formulate de veleitarii braşoveni au fost respinse de procurori dar şi de către instanţele judecătoreşti, ca fiind nefondate.
Istoria literaturii din Ţara Bârsei şi împrejurimi de la origini până în prezent, i-a scos din minţi pe detractorii mei deoarece deoarece le-am analizat aşa zisă operă literară. Şi aceasta îi minimalizează, nu eu. Nu pot înţelege aşa zişii scriitori braşoveni, că scrisul lor sună a gol ca şi mintea care nu îi duce decât înspre rău... nu înspre creaţie literară... Ei sunt ceea ce regimul lui Ceauşescu a încercat să plămădească : omul de tip nou. Cu toate acestea eu nu îmi urăsc detractorii, nu urăsc nici miliţenii care m-au anchetat... pentru vina de-a scrie un Dicţionar... şi care poate mă vor ancheta din nou şi pentru cea de-a doua carte... privind Istoria literaturii... Ştiu că vor scrie despre Istoria literaturii din Ţara Bârsei şi împrejurimi de la origini până în prezent, şi se vor întreba dacă are sau nu are... bască. Oricum nu va fi bine... Şi cum să fie bine, când unul din cei prezenţi la lansarea cărţii, era nedumerit. Atât de nedumerit încă venerabilul a fost incapabil să răspundă la o intrebare simplă : Cine a impus în cultura română metodologia cercetării ştiinţifice prin utilizarea bibliografiei, indicele de antroponime, toponime, hidronime şi marcarea citatului... Răspunsul m-a siderat : Cronicarii... ei utilizau aparatul ştiinţific ! Concluzia vă rog să o trageţi dumneavoastră. Venerabilul, numit de Paul Goma un activist feroce, auzise de Ovid Densuşianu... dar cu certitudine nu îi cunoaşte/a opera... Şi chiar, oare România să nu existe decât numai pentru purtătorii de insignuţe pe rever. Oare numai acolo se află valorile acestei ţări... Este lucru ştiut că, între venerabili, majoritatea sunt foşti ofiţeri de securitate, activişti... ( Din fericire între aceştia şi-au făcut loc şi caractere respectabile)... Există diferenţe majore în ceea ce priveşte nivelul de cultură... dar şi caracterul.
Însă pe mine nu grupul de detractori venerabili mă deranjează ci faptul că o întreagă cumunitate de intelectuali şi unii politiceni ai Braşovului, se lasă intimidaţi de către aceştia. Nu doresc că mă apere nimeni de detractori, însă doresc ca în comunitatea braşoveană să existe un principiu al valorii, al calităţii intelectuale... Să existe o minimă obiectivitate... în selecţia valorilor care, după câte ştiu eu, are la bază principii bine definite, între acestea fiind nu numai talentul dar şi cunoaşterea şi morala...

Doi bufoni au publicat recent o carte ( editorul şi-a cerut scuze, afirmând că nu a citit textul !!! vorbe de adormit copiii ), al cărui titlu şi nici numele acestora nu merită evocat, în care unul recunoaşte că a fost turnător la securitate iar un altul că este un curvios securist cu gradul de colonel. Cei doi, se bălăcăresc şi îi bălăcăresc şi pe alţi scriitori, prin abordarea acestui tip de limbaj şi atitudine arâtând care este nivelul „intelectualului” braşovean. Din fericre cei doi nu sunt braşoveni nici prin naştere şi nici prin spirit. Ba mai mult, unul cu numele vece este baloacheş...

VASILE ŞELARU ÎN VREMEA ISMELOR LUI VODĂ ŞI A POPORULUI SĂU

Eu cred în educaţie. În educaţia celor şase/şapte ani de acasă, în bunul simţ şi în simţul datoriei, în minima moralia... Cred în lucrul făcut temeinic, cred în spiritul şi în vocaţia fiecărei profesii. Mărturisesc că am cunoscut mulţi oameni de bun simţ, pătrunşi de simţul meseriei... Tot respectul ! Însă, nu cred în limbajul critic-miştocăresc practicat tot mai mult de către unii jurnalişti. Membrii clasei politice sunt criticaţi şi dacă au bască şi dacă nu, fără a discerne albul de negru... Se poate spune că este o critică alandala. (Iată ce cuvânt pitoresc ne oferă limba română). Mă întreb însă de ce trăim în spiritul mahalalei, cât de orientali, cât de balcanici suntem noi cei din sud-estul Europei... Cu câţi de „r” se scrie numele patriei mele, numele poporului meu... Spre exemplu, o profesoară din localitatea Săuceşti, într-un dialog cu preşedintele României mă năuceşte pur şi simplu. Şi de o parte şi de alta un limbaj mitocănesc, o gestică de bodegă... Ţăţisme, este ultimul cuvânt al preşedintelui către profesoară... În miezul acestui dialog şi comportament straniu regăsesc spiritul conducătorului şi al poporului.. Poporul îşi merită conducătorul. Conducătorul îşi are poporul său...

Adrian Păunescu, cu glas stins, ne dă pilde de morală şi înţelepciune... El, poetul ce sieşi şi-a zis cu nonşalanţă : sunt un porc ! Un porc în gura căruia, trebuie să recunosc, a pus Dumnezeu şi mărgăritare... Mai departe. Aflu că doar 40 % dintre elevi au reuşit să treacă examenul de bacalaureat... Şi atunci, cum oare să ieşim din isme... Ismele care ne ajută doar să supravieţuim. Şi supravieţuim tot mai prost şi cu iertare fie-mi vorba, şi mai proşti de la o zi la alta. Proşti da mulţi, nu am zis eu, e vorba unui Vodă care a simţit nevoia să îndeplinească dorinţa mulţimii şi să trimită un boier la moarte. Eu aş fi zis, proşti şi răi. Boierul a sfârşit linşat de mulţime iar după o vreme, Vodă a sfârşit otrăvit...

Mărturisesc că sunt mai trist decât ploaia... Dar mărturisirea mea nu foloseşte nimănui. Am rămas o lacrimă. Ştiu că sunt banal... şi uşor penibil deoarece mă încearcă astfel de sentimente, de stări. Că am ajuns să îmi plâng de milă... Sunt extrem de naiv deoarece credeam că sunt cetăţeanul unei ţări, că birurile pe care le plătesc folosesc comunităţii şi mie deopotrivă. Din păcate sunt escrocat şi santajat aproape zilnic de şmecherii care lucrează în numele statului. Sunt un sclav a cărui identitate e subminată zi de zi în ţara nimănui... Sunt un sclav deoarece acum sunt prea bătrân pentru a mă revolta aşa cum am făcut-o odinioară... Dar ce fac cei tineri... acei aprox. peste 60 %... În aceştia îmi pun eu nădejdea. Da! Cineva ar spune că sunt naiv de cred în viitorii (posibilii) intelectuali (recunoscuţi pentru laşitate) mai ales că o parte dintre profesorii şpăguitori sunt prin arest... Ei iată, eu cred că între aceşti viitori/posibili intelectuali vor fi unii capabili să trezească conştiinţa celor numiţi generic de către politiceni a fi pulimea acestei ţări... ( ca şi cum poporul ar fi unisex, cu toate că, este lucru ştiut, caracterul poporului român este feminin).