Remus Pricopie, ministrul Educaţiei
Naţionale („decât că” - l-am citat!) puțin înfumurat, nu este capabil să își
ceară scuze public deoarece în învățământul românesc, există și profesori
corupți prinşi cu firfireii în desagă. Mai exact, șpăgari! Nu mai spun că,
într-o astfel de situație, bunul simț politic îl obliga să își înainteze
demisia de onoare. Dar nu este niciun secret că așa zișilor politicieni români,
onoarea le lipsește! Priviţi spre promisiunile sforăitoare făcute de USL şi
spre starea de fapt a românilor. Din păcate sărăcia se transmite precum ciuma,
în vreme ce nu ducem lipsă de circ. Ultimul este cel legat de cazul Omar
Hayssam, singurul terorist, se zice dovedit. Melanjul stânga-dreapta, PSD și
PNL este o struțo-cămilă politică ce nu face decât să accentueze starea de
instabilitate economică a românilor. Dar mai marilor aleși nu le pasă. Ei văd
în cetățenii României posibili infractori din moment ce, unul din oamenii
servicilor secrete ajuns parlamentar PSD, este preocupat de ce vorbesc românii
la telefon... Dar cine a urmărit un recent interviu al dlui George Maior -
șeful SRI, acesta a anunțat că în curând va fi o lege în Parlament privind
ascultarea telefoanelor. În fond, la urma urmei, nu m-ar interesa ce fac serviciile
secrete, atenție atâta timp cât acestea nu îmi restrâng drepturile
constituționale, mă interesează ce face clasa politică! Este aceasta capabilă
să pornească economia românească? Este capabilă de reformă curriculară în
sistemul educațional românesc? Este capabilă să respecte modelele culturale,
politice, științifice pe care românii le-au avut odată? Sigur, mai sunt și alte
întrebări. Problema este că toți cei care au guvernat țara s-au gândit doar la
ei. La burta lor, la neamurilor lor... au dezvoltat un sistem mafiot și
clientelar care a vlăguit orice energie a neamului românesc atât de profund
încât cu greu acesta se va putea ridica din nou din țărână. Lipsa de voință a
majorității, starea de apatie generală a devenit un fapt comun. Capitalismul de
cumetrie a șters orice urmă de onoare. A auzit cineva ca un demnitar să
demisioneze deoarece nu a fost capabil să-și onoreze promisiunile electorale?!
Cine oare ne va reda demnitatea
de a fi cetățeni ai României. Semidocţii conduc astăzi România iar valorile din
păcate sunt eliminate. Lipsa de respect pentru cultură este evidentă. Și știu
ce vorbesc... Tot așa cum știu că guvernul lui Victor Ponta aleargă după țărani
să le perceapă tot felul de taxe. Țăranul român trebuie distrus! Veniturile
sale de subzistență trebuie impozitate... Însă același guvern Victor Ponta,
șterge sute de milioane de euro datorați către bugetul de stat... Cu o
majoritate imbecilă de peste 70% în Parlamentul României dispusă să voteze după
cum liderul de grup „ridică degetul”, nu are de ce să-și facă griji guvernul
actual. Așa să fie oare?! Să nu uite că sunt câteva milioane de desculți care
într-o zi nu îi vor recita ci chiar vor pune în practică cunoscutele versuri (citez
din memorie): Să nu dea Dumnezeu cel
Sfânt/ Să vrem noi sânge nu pâmânt (...) Hristos să fiți, nu veți scăpa/ nici
în mormânt! În fond toate au o limită și apoi, dacă lumea a devenit atât de
mobilă de ce nu ar fi și revoltele. Eu nu îndemn pe nimeni la răscoală dar nu
pot să nu observ cum viața fiecărui român se alterează tot mai mult de la o zi
la alta... și cred că acest lucru ar trebui să dea de gândit troglodiților înavuţiţi
din jaf.
Ce escrocherie au mai gândit
politicienii?! Înainte de alegerile parlamentare reprezentanții guvernului
Victor Ponta au calculat greșit pensile, iar acum cer banii înapoi! Doar s-a
votat cu USL nu-i așa?!
Televiziunea publică se
distrează! Este „pe val!”. Frumos,
dar fiecare să fie luat de val pe banii lui, nu pe banii publici. Nici acum nu
înțeleg de ce este menținută o decizie abuzivă luată de PSD și anume, aceea de
a ne lua bani cu sila pentru un așa zis abonament de televiziune... Ce tupeu,
ce hoție! Ce zici musiu Ponta!!! Dar în această prelungită jale ceva mă
distrează: Traian Băsescu joacă USL-ul după cum are chef. Ați ignorat milioane
de voturi numai să vă gudurați pe lângă Consiliul Europei... acum primiți nota
de plată servită de dom’ Băse... Înghițiți rahat cu polonicul! Iată ce spune
Ponta: Băsescu își face la Cotroceni partidul
ăla de doi bani... Bun, bun, dar asta-i curat neconstituțional coane
Ponta, de ce nu-l suspenzi?! Ți-e frică, ai?! Deocamdată țara este pe mâna
măscăricilor, periculos este faptul că sunt și hoți... dar că sunt și
nevertebraţi mă cuprinde lehamitea. Totuşi, nu înainte de a îi pupa pe dinţi...
cu ranga!!! Că mi-s dragi ca dulceața în pantofi!