Deși creștinismul a jucat un
rol esențial în formarea civilizației lor, europenii contemporani sunt mult mai
înclinați să-și definească identitățile culturale în termeni laici, politici decât
în termeni religioși. Cei care o fac totuși, cum ar fi diferite comunități din
Balcani, par mai curând reminiscențe bizare ale unei epoci istorice revolute. (Francis Fukuyama – Marea Ruptură, ed. Humanitas,
2011, pag. 274). Oare noi, românii, unde ne situăm în prezent, în raport cu
lumea occidentală pe care încercăm să o înțelegem și în mare măsură să o
imităm. Statul român încă cheltuie sume imense de la Bugetul public pentru a
construi biserici, chiar și bugetul județelor și al primăriilor se îndreaptă
spre astfel de cheltuieli; se discută încă despre ”dascăli” și nu de profesori în
școli și nu în ultimul rând se predă religia... Este știut că religia utilizează
un limbaj accesibil oricărei persoane prin care exprimă reguli morale. Religia
este în special emoțională. Ne manipulează și gestionează emoțiile dar și spaimele de necunoscut. Adevărat,
dogmele religioase au generat civilizații, au unit grupuri de oameni și au
”îmblânzit” comportamentul individual și pe cel social dar ceea ce este extrem
de important, au generat și încă mai generează lupta între alte
grupuri/comunități privind supremația religioasă sub al cărei fundament se află
resurse economice. Și totuși, noi ce fel de stat suntem. Avem în mediul rural tipul de
gospodărie primitivă care ne asigură supraviețuirea în spațiu și timp în schimb ne lipsește mentalitatea citadină. Suntem un
stat ”creștin” într-o Europă modernă, secularizată dar nu și laicizată în
întregul ei, deoarece realitatea pe care o trăim infirmă paradigmele lumii
occidentale care a păstrat dogmele moralei creștine și în afara religiei.
Noi nu avem decât, doar
parțial, morală religioasă! Cea laică (politică) pare a fi un accident. Comportamentul
nostru social, aparent creștin, nu are nicio legătură cu morala creștină. Am
ajuns să huiduim până și un cortegiu funerar să nu mai amintesc aici de
îngheontelile de la aghiazmă sau moaște. Suntem ”semicivilizați” deoarece au
ieșit din actualitate valorile religioase dar și cele politice... Nu mai putem
depăși stadiul semicivilizației fiind cuprinși de o falsă autosuficiență. O
falsă maturitate. De peste o sută de ani am rămas tributari ”formelor fără
fond”, al mimetismului instituțional lipsit de o grilă de selecție a valorilor,
adecvată astfel încât să dispunem de resurse umane de calitate care să confere instituțiilor
publice și consistență și mai ales utilitate publică. O democrație fără
instituții apte să controleze exercițiul democratic manifestat în primul rând față
de partidele politice nu poate fi decât una mimetică. Nu suntem acolo unde ne-am dori și nu din vina celor din afara
noastră ci chiar din lăuntrul nostru. Nu reușim să ne articulăm instituțiile
astfel încât să beneficieze de credibilitate în raport cu cei pentru care
acestea sunt create. Nu reușim deoarece ne lipsește o selecție adecvată a
valorilor, avem un simț hipercriticist pueril fără a avea repere în interiorul
acestuia. Oricine are dreptul de a critica, de a judeca dar lipsesc acele
centre bine definite pe care le stabilește performanța individuală, spiritul
altruist dar și morala universală privind conduita socială. Nu ducem lipsă de
profesioniști, ci ducem lipsă de caractere. A fi profesionist nu înseamnă a
avea și caracter, a poseda datele minimei moralia este o calitate care ar
trebuie să primeze odată cu nivelul performanței. Se pare că de la orele de religie
creștină tinerii nu reușesc să-și însușească normele sociale și nici din miezul
familiilor din care provin. Lipsa modelelor dedicate moralei publice este
evidentă. Acestea pot fi repere, pot fi căi autentice de urmat iar mimetismul
în acest caz este de dorit. Fără aceste modele vom trăi în confuzie. Nimeni nu
este interesat de popularizarea lor. Școala îndoapă elevii cu informații fără a
le da cunoaștere și, ceea ce este și mai important, capacitatea de a discerne,
de a judeca, de a gândi, de a decide! Școala a devenit informală și nu
formativă. Școala nu mai generează valori și lideri.
Hipercriticismul românesc ne-a
transformat într-un popor de chibiți. Educația ține de cultură. Însă cultura a
devenit pentru foarte mulți un domeniu obositor.
Votul popular s-a transformat
doar într-o formă de camuflare a exercițiului democratic deoarece tipul de
conducere oligarhic din interiorul partidelor nu poate genera decât autocrație.
A fi civilizat înseamnă a îți controla emoțiile. În această lume doar națiunile
care au știut și încă știu să-și stăpânească emoțiile vor câștiga. Dar să nu
uităm, emoțiile sunt vitale, ne umanizează doar dacă fiecare dintre noi știe/poate
să le gestioneze. În același timp ne și manipulează. Popoarele emoționale, în
lipsa unuei educații dar și a unui management adecvat al emoțiilor, nu
progresează. Rămân ludice, mimetice și supuse. Imature.
