Șelaru Vasile / Dl. Alex. Ștefănescu ... un critic infantil

Dl. Alex. Șefănescu este un critic literar vocal... bășcălios, cu un limbaj aparent estetizant... Oricum, s-a dorit o vreme a fi atent la veleitarii purtători de... tichie ( și subsemnatul a fost încondeiat) iar mai nou se ocupă de... iluminatul public ( emisiune în care va comenta autori geniali așa cum este, în opina dlui Alex. Ștefănescu și poetul Mihail Gălățanu pe care îl proslăvea în Financiarul). Nu asta e problema, ci puterea de analiză a criticului menționat care, într-o emisiune Tv, laBe 1 ( Sub semnul întrebării), mai exact în 6 octombrie (2011), zicea că a sesizat atacuri fără precedent la adresa dlui Băsescu venite din partea TV Antena 3, Realitatea s-a mai domolit în ultimul timp, concluziona acesta înțelept. Se pare că dl. Alex. Ștefănescu îl pupincur pe Băse... în vreme ce intelectuali precum Pleșu, Liceeanu, Marga și mulți alții, se delimitează de orice simpatie acordată actualului președinte care, în ultimul timp, a devenit mai mult decât jucător... e factor destabilizator național. Când, la un moment dat, L. Mihaiu îi spune, în aceași emisiune, că pe lista înformatorilor Securității ar fi și Băse acesta dă o replică bleagă... (citez) eu zic să nu îi acuzăm (pe informatori n.a) după ce exact cu câteva clipe înainte se arăta revoltat că cineva este/ a fost, informator al Securității... Atitudinea lașă în fața propriilor idei nu m-a mirat deoarece pe dl. Alex. Ștefănescu îl știu din vremea când conducea un cenaclu literar la Biblioteca ” M. Sadoveanu” (București) unde proslăvea mediocritatea. Însă, după cum îl susținea pe dl. T.Băsescu cred că dl. Alex. Ștefănescu suferă oarecum de pupincurism și acum, în pragul ramolismentului intelectual, se gândește că este cazul să-și refacă cariera (sic!) politică... după o experiență PNȚ-CD-istă eșuată ori să obțină pe ici pe colo vreo funcție/demnitate publică. Caragiale ar fi zis : Halal să-ți fie bre Ștefănescule, ți-ai pus tichie fără să te doară... Rămâi cu literatura și cu noul proiect de... iluminat public și nu te băga unde chiar nu pricepi o iotă, cum ar fi analiza politică sau scandalurile între patronii din media... Se vede că ești un copil mare de aceia îți stă mai bine așa, critic infantil al literaturii contemporane.

VASILE ȘELARU / DESPRE CORALIA – ADRIANA BENESCU ȘI... HIMENUL DE AUR

Cuprinsă de ”un delir livresc”, Coralia-Adriana Benescu publică volumul de poezii ”Litera de sub văl” ( Editura Pastel, 2010, Brașov), un titlu puțin inspirat chiar dacă poeta este ”o literă zidită sub versuri” , litera fiind o obsesie volatilă, un alter ego al autoarei sau, după cum ne mai spune ”o fecioară târzie în fecioara din mine / În ochiul căreia Dumnezeu și-a ascuns singurul vis”... ca și cum autoarea ar fi centrul Universului Divin ”obsedat” de fecioare și de sâni... Sedusă de metaforă, îmbătată de sensuri abstracte (unele gongorice) gen: ” mi s-au spart în ochi calendare”; ”vulturul acela limbut de pe margine se dispută/ în melci cu prăpastia”; ”au ruginit brazdele sânilor”; ” până și oaselor morților li se judecă mierea ”; ”am luat din firimitura irodului de noapte”; ” ai ochi de ceață și zâmbet cardinal”; ” vedeam cum în fecioare și pântecul se-nchină” (probabil fătul se-nchină), evident, figuri de stil care se vor fi dorit șocante... dar nu, ele sunt sufocante, pline de exces îmbată până la pierderea de sine sensuri, înțelesuri aparent lirice scapă printre degete chiar... poezia. Unele versuri devin mici tablouri suprarealiste : ”cu ochii în două piuneze de floare”; ”în timpane îi stau înfipte săgeți din oase de greier/ în tâmple îi sângerează coarnele unui cerb din pădurea albastră”. Dacă metafora ne convinge că autoarea are talent, abundența acesteia devine obositoare iar rima sacadată umbrește frumusețea unor versuri. În mod bizar autoarea are darul de a își rata poeziile deoarece lirismul acestora devine prea strident iar metafora își pierde efectul... Găsim versuri memorabile, ”am pășit goală în camera unde luna purta degete de bărbat”; ”pământul mă fuma pe ascuns”... O virgulă, pusă nepotrivit, destabilizează nu numai sensul erotic al unei sintagme – superbe dealtfel, aruncând emoția în abstract : ”Că-mi e sufletul dar,/ Al cărui himen de aur au vrut să mi-l fure...” deoarece sufletul este știut lucru, nu are sex... ”dar” având sens aici și de conjucție și de substantiv...( cadou...). Erotismul îngemănat cu divinul, pastoralul îngemănat cu contemplația toate înspre o revoltă de tip arghezian ”Eu vin ca o fătucă majoră să-I spun Dumnezeului meu : / ”-Sări, odată, din cer !”... unde, iată din nou, virgulele nu își au locul... diluând feritilitatea poetică dar și dramatismul. Însă, ceea ce ar trebui să exploreze autoarea este evident și poezia erotică, un erotism lipsit de vulgaritate pe care știe să-l amplifice, generează emoția, tristețea, candoarea pubertății feciorelnice ( ”Ne bănuiau toți îngerii, că ne iubim demult, / De când sihaștri cerbi se boncăliau de rut/ Și tu erai ecou și eu eram mai tristă/ De luna părăluță strivită în batistă”), peste toate acestea așezând cu grijă un voal... nu văl, deoarece cuvântul, fie chiar și litera așezată sub acesta, își pierde transparența și odată cu aceasta și plurisemantismul... misterul erotic. Descoperim sublimul romantism ”Am tremurat de-aceea-n frigul tău/ Rege fugit de la palat... ” dar nu și în celelalte versuri care continuă strofa ” Ți-am spart oglinda ca un hău, / Să văd de ești adevărat..” Coralia-Adriana Benescu mustește de talent, are har dar nu știe cum să-l prizeze în poezie, să scoată în evidență acele metafore memorabile, adevărate bijuterii poetice – esențe ale poeziei pe care culmea le înserează cu tandră detașare. Aceste bijuterii poetice îmi confirmă că autoarea are ADN-ul poeziei deci/probabil și puterea de a se desprinde de mimetismul literar care macină de multe veacuri literatura... de acei scriitorași care mustesc în geniala mediocritate pe care o cultivă în jurul lor. Însă, așa se întâmplă când unui/unei poet/poete de talent, pătruns/ă de har, îi lipsește redactorul de carte cel care cunoaște alchimia unui volum de poezie. Cromatica fonetică este o știință care s-ar fi potrivit autoarei. Se impune de asemenea și desprinderea de mediul pastoral... ca și de cel ușor mistico-divin. Consider volumul de debut doar un semnal care îmi dă speranța că mă voi întâlni cu poezia Coraliei-Adriana Benescu.