IOAN URSAN – ... SUB „ SEMNUL DE ARIPĂ”, UN DEBUT CÂT O ANTOLOGIE DE AUTOR...

IOAN URSAN – ... SUB „ SEMNUL DE ARIPĂ”, UN DEBUT CÂT O ANTOLOGIE DE AUTOR...

Ioan Ursan debutează destul de târziu, la 55 de ani, când iată, este şi bunic... „ părul şi mustăţile mi-au albit. Şi mi-au căzut şi dinţii. În schimb, neştirbite mi-au rămas visele” mărturiseşte acesta în deschiderea volumlui de poezie „ Semnul de aripă” ( Braşov, 2009). Un volum consistent, având 167 de pagini... în care poetul caută să afle dintru început „meşteşugul poeziei”, un fel de ars poetica ; mi-ai spus / tu nu eşti pasăre / eşti cheie franceză / cheie franceză eşti / te strângi şi te desfaci/ ca o aripă/ tu nu eşti / pasăre // cheie franceză eşti şi / trusă de scule / pentru a meşteşugi Poezia / precum Brâncuşi Infinitul / asta eşti tu /repet / nu eşti pasăre. Poezia ar fi putut foarte bine să se sfârşească aici, însă autorul continuă într-un registru cotidian, intrând în monolog : mi-ai spus / hai, lasă-mă / nici măcar nu mă / numesc Nicolae Diaconu / pentru ca lutul /Ţăran să fie / /nici măcar Nicolae Diaconu / eu n-aş putea fi / ţi-am spus / te rog, ia cheia franceză /şi trusa de scule care eşti / te rog, trudeşte la Cuvânt / te aşteaptă în Eternitatea Morţii / Meşterul Poeziei... Iată, două poezii întruna singură. Cine să fie Nicolae Diaconu?! Nu, nu este vorba de diaconii ( cântăreţii de strană) de odinioară consideraţi a fi şi scriitori ci un meşter popular, un artist lucrător însă acesta „poet” în lut... Căutăm să aflăm şi „ cheia” cheii franceze la care autorul face referire... probabil şi la subtilul său gust înspre poezia franceză... ( dar şi la renumitul apetit pentru dragoste al acesteia...)... Poetul strecoară subtile sugestii de erotism, un ertotism sub voal ( te strângi şi te desfaci / ca o aripă – versuri ce transpun voluptatea fără a defini şi carnea acesteia...). Îşi păstrează tonul poetic uşor postmodernist şi în „ Bătrân vagabond”, un fel de autoportret de „arlechin” cu început pictural, în tonuri vi şi puţin autoironic (sunt un bătrân vagabond /cu tabieturi şi mentalităţi /învechite,/ fumez ţigări Carpaţi – din patriotism - /cu sipcă de lemn / beau bere la halbă / şi cafeaua cât mai mare, cât mai tare /şi absolut fără zahăr... poezia curge frumos, „îmi hrănesc pruncii / cu versuri din Nichita Stănescu...” Abandonează imaginea idilică a existenţie spre coronica social-politică :am schimbat / -mereu în pierdere- / vreo trei-patru şefi de stat, /... ştiam că va exploda preţul benzinei... bânuian că vor creşte dobânzile la bănci... ca în cele din urmă autorul să-l aducă”vorba” de vânzările lui Iuda / din ce în ce mai ieftine ( şi dacă ar fi fost mai scumpe ?! Care-i hazul... aici nu înţeleg !!!) ca în final să tragă concluzia că este „un bătrân vagabond”. Un sentimental, ironic, autoironic sau romantic pur : Noi doi mai pribegeam aiurea / Pe undeva ne primeneam în vis / Ca-ntr-o-mplinire ne-nplinea pădurea / Când eu în cântec te-am ucis... ( Flori de vişin, pag. 143), sau Credeai că dimineţile se desfac / petalele trandafir / aşa îmi spunei / ”nu laptele Căii Lacteee – îţi spun- / nu acel lapte mama mi-a dat, / ci laptele florii de păpădie / şi-ntoarcerea de la deochi / mi-a dat mama... ( poetul nu va mai „închide” ghilimelele, deci nici noi...) ... de aici acesta alunecă spre „nostalgia” versului stănescian : eu las acum efemera-mi urmă/ al efemerei mele tălpi pe /efemera zăpadă / tu laşi perenul sărut / pe buzele mele doritoare de /catifeaua buzelor tale... ( Uitat sărut, pag. 155). Ioan Ursan nu poate scrie o singură poezie şi astfel „înnoadă”, cel puţin două deoarece îşi doreşte şi un alt mesaj... o emoţie mai grea decât cea dată de început... Adunând mai multe poezii, în fond scrie demult poezie, schimbă tonurile amalgamând astfel unitatea volumului de poezie. Este asemeni unui muzician care îşi schimbă intrumentul la care cântă, vrea mai mult decât un ritm, îşi doreşte un concert poetic, mânat de o sesibilitate cumplită şi zbuciumată în acelaşi timp. Ioan Ursan este omul orchestră, deoarece volumul „Semnul de aripă” nu este o carte de debut ci o... antologie de autor... Poeziile lui Ioan Urasan, în ciuda „inegalităţilor” şi-a rimei facile îşi păstrează precum o bancnotă autentică „firul” de argint ... în acest caz, fiind vorba de romantism... de un perpetuu lirism... Şi poate mai bine aşa, pentru poezie dar şi pentru Ioan Ursan un romantic „întârziat”. Nu un postmodernist care să-şi construiască un adevărat „stil” din beţia de cuvinte. Poezia lui Ioan Ursan nu este nici rurală nici urbană. Este un elegiac. Un romantic cu versurile alese... „meşteşugit”, cu sânge de menestrel „Mânie, când câinii vor prinde-n nări / Miros de fecioară pierdută,/ Se va întoarce / Printre păianjeni şi molii bătrâne / În vechiul ei loc, pe trepideul de ceară...”„cerşindu-şi Madona” ... ( Madona furată, pag. 89). Însă „ menestrelul” I. Ursan nu de puţine ori este şi lapidar, dintr-o prea multă şlefuire a versului. Astfel, dispar reguli elementare de cromatică fonetică :...aşa cum / cu de la sine putere...//...aşa cum / cu numai simbolul de zbor... ( Tot aşa, pag.37) putând să evite cu uşurinţă cum-cu... De asemenea, poetul se pierde în enunţuri pur prozaice... suntem siguri că a distrus rima intenţionat însă a aplatizat complet poezia... transformând versul în propoziţie, enunţ... prea „alb”... Şi acum dacă m-ai asculta/ lasă pleoapa ochiului să se zbată ; nu e prea târziu, deloc nu-i târziu ! ( Inventar incomplet, pag.40). Repetiţia de la sfârşit nu îşi atinge scopul şi nu reuşeşte să transmită acel fior de care este capabil poetul nu de puţine ori. Însă, ceea ce este de remarcat cu adevărat la Ioan Ursan se află în primele sale poezii, cele care deschid... semnul de aripă în care versul are o prespeţime ce îl particularizează. Poeziile sale, faţă de cele ale multor pretinşi poeţi cu legitimaţie, sunt curăţate de „balast” de acele cuvinte şi versuri care nu fac decât să reducă din efectul pe care o poezie îl are asupra cititorului. I. Ursan a învăţat/ştie că metafora trebuie bine dozată, că rima şi ritmul nu de fiecare dată generează poezie... În conţinutul poeziei se simte un echilibru de stil care mă îndreptăţeşte să afirm că a reuşit să facă astfel ca toate poeziile sale să devină o carte, fapt întâlnit tot mai rar la poeţii generaţiei sale, debutaţi editorial după 1990... Ioan Ursan este un poet „altfel” şi poate din această cauză îşi va atrage multe antipatii „colegiale”... mai ales că cele două cărţi ale sale sunt tipărite la editura subsemnatului ( Vasile Şelaru) autor al „ Dicţionarului scriitorilor şi veleitarilor braşoveni...” – fiind un critic exigent al fenomenului literar actual din Ţara Bârsei şi nu numai... care nu face rabat nici de la morală şi nici de la estetică...
Este necesar să spun că, Ioan Ursan ar fi trebuit demult să debuteze în urmă cu cel puţin treizeci de ani... însă, atunci trăiam o altă epocă, atunci şi poetul scria într-un alt „stil” ( Cânta România... îşi tapetase pereţii cu diplome „de poet” al Cântării...). Totuşi, nu va abandona rima, simplă, deoarece, într-o plachetă de data aceasta - „Poezii pentru copii”, ne relevă un suflet de copil ( când nu mai suntem copii, suntem deja morţi avea să scrie Herbert Read în eseul „ Educaţia prin artă” ). Ioan Ursan scrie în stilul lui Şt. O. Iosif poate cu dorinţa de a-i continua „cântările” : Simt că vine primăvara/ Iarna-şi dă cojocul jos,/ Soarele îmbracă ţara/ C-un covor verde, frumos/...sau Mama este brutăriţă /Face pâine la cuptor / Eu voi fi o doctoriţă / Frate-meu va fi sudor. În mod special vom remarca rima cinstit / ciuntit atât de actuală pildă - dată vremurilor de acum şi dintodeauna... Versurile lui Ioan Ursan destinate copiilor nu se remarcă prin orginalitate însă acurateţea şi limpezimea acestora sunt cu adevărat pe înţelesul copiilor şi trebuie să recunoaştem că abordarea acestui gen de literatură nu este la îndemâna oricui... Atât volumul de vesuri cât şi placheta sunt ilustrate de Mircea Codleanu – un grafician discret dar de excepţie, peniţa acestuia atrage atenţia prin linii poematice sugerând seducătoare umbre înnobilându-se firesc cu timbrul versurilor.
Pentru Ioan Ursan – poetul ( eu voi spune scriitorul deoarece ştiu că scrie şi proză, şi apoi este şi un bun gazetar, la nevoie un iscusit pamfletar deoarece simţul umorului nu l-a părăsit niciodată), va fi destul de greu să se facă remarcat de către criticii literari... precupaţi de isterii literare ( după cum scrie şi I.U. într-un vers...) care nu îi vor putea înţelege nici debutul târziu nici faptul că acesta este din... Cristian ( ei, iată, am comis-o şi eu , pelicanul sau babiţa... ). Între poeţii braşoveni, Ioan Ursan se particularizează prin tonalitate de aceia şi este de remarcat, un început de bun augur... Rămâne de văzut ce va mai scrie... Porţile literaturii i-au fost deschise dintodeauna...