SCOPUL SCUZĂ MIJLOACELE, NU JIGODILE

     Ceea ce se întâmplă acum în mediul politic românesc este mai mult decât penibil. Lipsa de caracter a liderilor partidelor nu poate fi calificată. Circul fără pâine nu are niciun haz. Crin Antonescu, omul care se prefigura ca lider politic, s-a descalificat definitiv. Doar vorbe goale. Caraghios la maximum, a demisionat din funcția de conducere a PNL, dar rămas la conducere! Vorba conului Iancu: „ăsta-i fără prințip și fără moral!”

     Eu știu că un partid de dreapta se adresează clasei de mijloc. Nu poți fi liderul unui partid politic de dreapta dacă nu provii din mediul de afaceri autentic și nu acela agățat de bugetul de stat. Iar PD-L, ca partid de dreapta, este o structură ipocrită care într-o noapte a uitat Internaționala socialistă! Să fim serioși, și să nu ne mai jignească cineva inteligența. PMP nu intră în discuție fiind un partid de conjunctură născut dintr-un salt cu/de parașută și de după perdeluța lui Băsescu Traian (curat constituțional coane Fănică!); Forța Civică are un lider de carton: egocentricul Mihai Răzvan Ungureanu cu limbă de lemn, ţine discursurile din perioada când ocupa o înaltă funcție U.T.C.-istă! Celelalte partide intră la și altele, iar în ceea ce privește PNȚ-CD rămâne emblematic doar Corneliu Coposu...  Aurelian Pavelescu fiind doar un personaj de desen animat - motanul Tom cu ștampila partidului în mână alergat de-o puzderie de șoricei tip Jerry...

      Din păcate în PSD sunt mai mulți oameni de afaceri decât în toate partidele care se revendică a fi de dreapta! O doctrină, oricare ar fi aceasta, nu are substanță dacă nu are și electoratul adecvat. Iar electoratul de dreapta în majoritate este format din funcționari publici! Un paradox balcanic! Se pune întrebarea firească de ce în rândul PSD sunt mai mulți oameni de afaceri?! Păi nu acolo sunt contractele de la stat care susțin mediul de afaceri?! Este știut faptul că avem o economie nefuncțională sau mai corect spus prea puțin funcțională. Nu funcționează principiul pieții libere bazată pe cerere și ofertă în care, cu cât cererea este mai mare, crește productivitatea și scade prețul! Economia reală nu există decât în agricultură și se bazează mai mult pe micul producător. În fapt, țăranul merge la câmp cu căruța de gunoi de grajd (ecologic 100%), și are aceleași utilaje agricole pe care le avea și în Evul Mediu. Din nefericire sunt și dintre aceia care contaminează legumele cu diverși compuși chimici. Nu mai spun de calitatea semințelor! Serviciile publice și turismul sunt în cădere liberă, domenii care ar fi trebuit să funcționeze dacă ar exista și o legislație adecvată. Sunt doar câteva observaţii dintr-un lung șir de probleme lăsate de izbeliște. Să nu mai spun că statul este incapabil să mai ofere servicii privind sănătatea, educația etc... Grija liderilor politici este/a rămas setea nemărginită de putere şi îmbuibare.

         M-am săturat de alianțele și uniunile contra, care nu vin cu niciun Proiect de țară. În realitate, timpul a confirmat asta, au drept unic scop împărțirea resurselor bugetare, minerale şi energetice către acoliții politici. Și apoi, chiar dacă ar veni cu-n Proiect pentru ţară cine mai poate crede că acesta va fi și respectat. Să ne amintim doar de ultimele două alianțe: DA și USL! Ce deziderate au fost îndeplinite!? Absolut niciunul! Faptul că liderii politici nu își respectă cuvântul a devenit o regulă. Cei lipsiți de onoare nu mai pot fi credibili. Lista este lungă! Compromisul politic nu poate fi făcut de lideri deja compromiși. În acest caz ei pot fi asociați jigodiei (JIGÓDIE, jigodii, s. f. Boală infecțioasă, de natură virotică, a câinilor tineri, care se manifestă prin tulburări generale, atrofia mușchilor etc. (și se termină cu moartea animalului). ♦ Câine jigărit; potaie, javră, jigăraie. ♦ P. ext. Animal, lighioană, jiganie). Dacă jigodia la câini mai poate fi tratată în unele cazuri (adevărat rarisime) la liderii politici autohtoni nu, deoarece este o chestiune legată de moștenirea genetică, de caracter, de principii, de loialitate faţă de popor, chestiuni care nu pot fi negociate cu nimeni. Partidele politice vor fi incapabile de orice tip de reformă atâta timp cât ele nu se pot reforma. Cât timp miezul lor este putred ca și capul dealtfel. Aici trebuie lucrat! Și apoi, două partide mari (stânga vs dreapta) este un concept valabil pentru Statele Unite ale Americii (conservatori vs democrați) și nu pentru statele mici.

     Ar mai fi ceva de spus: Mișcarea Populară are o doctrină politică ambiguă, de compromis, nici de stânga (ideologică) nici de dreapta (doctrinară). MPE reprezintă doar o uniune de partide în Parlamentul European în ideea de a da un președinte al Consiliului Europei. Se poate spune că Mișcarea Populară este cu adevărat o construcție machiavellică însă tot nu ne-am lămurit dacă scopul acesteia este nobil. La cum se mișcă lucrurile în Europa, deocamdată nu!

       P.S. Și la Braşov, prosteală pe faţă! Fuziunea PNL - PDL este sublimă: după ce s-au acuzat (cu documente) timp de peste zece ani că fură, folosindu-se de trusturile lor de presă (MIX și RTTBv), A. Căncescu și Ghe. Scripcaru se ţin de mână și se periază fin (era să scriu Crin)! Astea sunt hahalerele politice care vor să conducă ţara! Despre o aşa zisă conspirație Joe Biden și Angela Merkel privind politica internă a României cu o altă ocazie! Sună interesant și aiuritor. Dar să vedem pentru cine?!

DE CE ROMÂNII NU POT FI O TURMĂ DE PROȘTI

        Mulți se prefac a nu înțelege cadidatura de succes a lui Mircea Diaconu! Mai este și cazul lui Adrian Zglobiu care a expectorat spre chelia președintelui. Băsescu Traian a expectorat pe popor! Ei și!? Același Băsescu Traian pentru care o jurnalisă este doar „o țigancă împuțită!” Băsescu este mai presus de lege! Inadmisibil! Zglobiu este un om terorizat, se lucrează asupra lui cu metode securiste. Știu ce vorbesc. Am văzut cum, în vremea lui Ceaușescu, un ungur din Prejmer a fost internat cu forța și ucis! S-a întâmplat la Brașov. După 1989, am scris în „România Liberă” cum un brașovean care îl reclamase pe un procuror, a fost internat cu forța la balamuc... Bun, de balamuc este clasa politică!

         Cum oare poți să pupi acolo unde ai scuipat. Cine crede că partidele au doctrină de stânga sau dreapta înseamnă că nu vrea să vadă realitatea politică românească. Caraghios! Și-au dat demisia pentru a fi... realeși! Câtă lingușeală, câtă lașitate cu ștaif la acești pseudolideri - în realitate trepăduși cărora li se cuvine țeapa! O țeapă adevărată ca din vremea lui Țepeș Vodă! Nu reușesc să înțeleg cum vine asta: demisionez din funcție dar conduc tot eu partidul/organizația! Eu nu cred nici în partidele de stânga, nici în cele de dreapta! Cred în oameni, cred în aceia care deja s-au legitimat prin fapte și nu prin vorbe! Cred în ei dar nu îi găsesc. Să privim puțin spre Brașov. Aristotel Căncescu, fost FSN, fost PD (aripa Petre Roman) ajuns PNL, promite de zeci de ani aeroport! Singurul lucru cert este averea sa de câteva milioane de euro (declarată public) asta ar însemna că în realitate este de zeci de milioane de euro... Gheorghe Scripcaru (alintat George) a cârpit tot Brașovul... și ori de câte ori se apropie câte-o campanie electorală mai trântește câteva sensuri giratorii. Se zice că a venit la Brașov în teneși și acum este milionar în euro. Dacă ar fi fost prin munca sa, prin inițiativă particulară, aș fi spus „jos pălăria!”. Numai că omul acesta a fost doar în viața politică din 1990 și până acum... I-a trecut glonțul DNA pe la ureche când a fost arestat șeful de la Protecția Consumatorului, un anumit domn Spătaru... Să nu mai spun că i-a dat lui Dan Adamescu (domnul cu Asigurări Astra și România liberă) un teren lângă Gara Brașov, iar unui om de afaceri din Israel un teren prin Bartolomeu... dosare închise! Ar mai fi și altele, lista este prea lungă. Și lui Constantin Niță i-a trecut un glonț pe la ureche când șeful său de cabinet a fost arestat într-o mită de milioane de euro, legată de energie... Ăștia sunt cei trei lideri ai Brașovului. Cândva i-am numit rechini, unii m-au dat în judecată și au pierdut! Pentru DNA, „omuleții” ăștia sunt curați ca lacrima! Toți liderii politici de astăzi au fost la guvernare și acum au tupeul să ne vorbească de „noile lor proiecte!”

     Eu sunt convins! Românii nu sunt o turmă de proști şi nici de naivi după „anii de democraţie originală”: peste 60% dintre cei cu drept de vot au stat acasă! De ce?! Din greață! Ei sunt partea de popor care s-a conservat în fața năvălitorilor de tot felul. Nucleul de rezistență! Absenteiștii de la vot știu că oricum ar fi votat tot cei care au guvernat până acum vor fi fiind la Putere! Adică aceiași impotenți politici, aceiași lacomi și nesătui, același baronet transpartinic, ipocrit, mincinos! Eu am votat! Nu cred că am greșit, însă nu știu dacă mă voi mai duce să votez, adică să aleg între o alianță de așa zisă dreapta și una de stânga! Aștept altceva! O politică altfel, un partid altfel, un lider nou sau pur și simplu un independent! Mulți se întreabă sau se isterizează că românii nu se revoltă! Împotriva cui?! Împotriva ăstora ca să vină ăia care au mai fost?! Nu, nimeni nu este prost! Sau cel puțin, cei peste 60% au fost deștepți ca și cei peste cinci la sută care au dorit să-și anuleze votul! Eu cred că atunci când, în lipsa unei oferte politice credibile, își vor anula votul peste 50% din votanți clasa politică se va trezi cu adevărat!

VASILE ŞELARU/ ROMÂNIA POATE CÂȘTIGA ORICE RĂZBOI NUMAI DACĂ ÎȘI SCOATE CURVELE LA ÎNAINTARE

     Este destul de limpede cam ce mai are România pentru ceea ce s-ar chema apărare armată: puțini trupeți și multe curve! Mă refer la multitudinea de curve, începând de la cele politice până la cele de prin bordeluri clandestine supravegheate de agenții poliției, la cele casnice etc... Nu mai avem armată dar cu certitudine avem curve. Le scoatem la înaintare și astfel le dăm de lucru posibililor agresori! Îi seducem sexual! În fond, este singura noastră șansă să supraviețuim acestor vremuri când paradigma strategiei și agresiunii militare a fost schimbată de ruși. Putin a dat cu flit atât occidentalilor cât și americanilor. Eventual le mai dă și gaze în bot! Gaze de care are el chef: bio sau metan!

   Cine crede că România actuală este mai mult decât un stat de la periferia Europei se înșeală. Suntem la mâna partenerilor care zboară pe deasupra capetelor noastre cu radare, ori se plimbă pe valurile „lacului rusesc”. Recent, un general al armatei române a prezentat în spaţiul public destul de clar o posibilă strategie militară pe care România ar fi trebuit să o adopte. Nu știu dacă s-a făcut auzit, dar la cum se bălăngăne inteligența şi verticalitatea clasei noastre politice nu am nicio speranță că statul român va avea vreo atitudine defensivă care să ofere o oareșcare siguranță cetăţenilor. Singura mea speranță sunt curvele. Avem destule și de toate felurile. Dar îmi mai pun nădejdea și în hoții noștrii care sunt mai abili decât ai lor. Le furăm armele și echipamentele militare și le vindem în Asia sau Africa și astfel, inamici noștrii lăsați în curul gol vor da bir cu fugiţii. Păi cum ne-am distrus întreaga economie, începând cu flota, industria și agricultura de ce nu am distruge prin aceiași metodă orice fel de agresor... Privatizăm armata agresoare, o atacăm cu curvele noastre și nu mai trebuie să ne facem probleme.

      I-am auzit pe unii și alții vorbind de rezerviști! Sunt duși cu pluta: nu mai există demult conceptul militar potrivit căruia îi înarmăm pe toți și avem preparată „armata întregului popor!” Pe lângă faptul că rezerviștii sunt salahori și hoți de buzunare hai-hui prin lume iar cei rămași acasă sunt cu oasele rebegite „armata întregului popor” nu mai există deoarece poporul nu este antrenat să mai lupte. Și apoi, pentru cine ar lupta?! Pentru curvele politice în niciun caz! Pentru cei care au devalizat țara de nu a mai rămas nici praful de pe tobă!? Hai să fim serioși. Să ne stea pavăză Deveselu că d-aia avem scut, să iasă curvele noastre cu curul la înaintare și să le blegească vlaga invadatorilor... ba mai mult, să le ia și banii, hainele și pușcoacele.

       Vorbind foarte serios românul nu mai are ce apăra. Pământul i-a fost luat în 1946, și a fost dat latifundarilor imediat după 1989, fabricile au fost transformate în moloz pentru autostrăzile nefăcute; nu ne-au rămas nici măcar... paiele ci doar... coaiele! Atât mai are bietul român pentru el. O pereche de coaie, un pet cu bere și o pungă de semințe de floarea soarelui. Nici măcar acces la o țigară nu mai are că tutunul s-a scumpit! Curvelor, atâtea câte au mai rămas pe plaiurile mioritice, le-a rămas energia de a le-o trage inamicilor! Dar cine mama dracului sunt inamicii noștrii?! Oare nu cei care deja au sărăcit țara? Oare nu cei care ne umilesc zi de zi?! Cei care acum ne aruncă sloganuri electorale de doi bani, lipsite de imboldul de a chema în mod real pe cineva la vot! Ce-i aia „sunt mândru că sunt român!”. Nu pot fi mândru că sunt român rupt în cur și îmbrăcat de țiganii care aduc zdrențe din containerele de gunoi ale Europei și le vând le second-hand! Mândria ţine de demnitate, iar aceasta ne-a fost luată şi iată nu o putem răgăsi la o populaţie sărăcită care câștigă trei euro/zi legal, dar cheltuiește zece euro. În ceea ce mă privește încă nu cred într-un război nici cu rușii nici cu turcii... Războiul nostru, al întregului popor, ar trebui să fie cu capetele seci din politică, cu șmecherii și șnapanii îmbuibați, cu cei care promovează mediocritatea, cu cei care nu se ocupă de implementarea unui sistem de sănătate și învățământ sănătos, cu cei care ne râd în nas și ne consideră doar masă de manevră la fiecare ciclu electoral. Cu toți aceștia, armata întregului popor ar trebui să fie în război! Dar pentru a câștia acest război, cel cu curvele politice, ar trebui ca și poporul să fie curvit! Cel cu soldații fără însemne militare îl câștigăm ușor cu curvele noastre de toate zilele! Războiul cu curvele politice este ceva mai greu. Aici trebuie multă strategie și voință din partea întregului popor! Așadar, se impune o mobilizare generală a conștiinței. Dacă nu cumva s-a lichefiat și se scurge lent spre lada de gunoi a istoriei!

P.S. Aud din nou tot mai des vorbindu-se de scara valorilor! Băi fraților, sunteți chiar licențiați în prostie: scara valorilor nu există!!! Există valori sau nonvalori așa cum există genii. Ele nu pot fi mici sau mari! Poate vreți să spuneți că lipsește un criteriu de selecție a valorilor, că modelele/reperele sociale/morale sunt anulate sau minimalizate! Asta este altceva, dar nu vă mai cocoțați mintea pe scări că veniți de-a dura!

VASILE ŞELARU/ MAJORITATEA CU PATIMILE, MINORITATEA CU HUZURUL

       Săptămâna patimilor, pentru cei mai mulți dintre noi durează o viață. Postul este o stare de spirit şi cură de sănătate trupească pentru cei sărmani care se hrănesc cu speranţa vieţii viitoare. Ce ar face sufletul în eternitate, este o întrebare fără răspuns, desigur pentru aceia care au capacitatea de a conştientiza veșnicia. O conștiință eternă în Univers  este tot atât de utopică ca și ideea de bine infinit. Eu zic, și nu sunt singurul, încă din antichitate mulți au spus într-un mod mult mai rațional decât aș face-o eu aici, că omul trebuie să trăiască pe pământ conceptul de Rai... și să nu-l aștepte într-o altă lume despre care avem multe povești. În fond, întregul omenet, de oriunde, din orice religie sau credință, se sprijină pe poveste/povești... În lăuntrul său, individul clocește băsmuiri și povești. Când acestea dispar, mor și dorințele, și asiprația spre mâine, și speranța. Fără poveste Omul dispare!

      Ne hrănim cu povești, suntem seduși de mirajul lor și totuși, în ultima vreme, poveștile sunt tot mai puține. Noroc cu cele vechi din a căror substanță își extrag seva jocurile virtuale, care iată, încă mai țin temelia fiecărei vieți. Sigur, și mie îmi plac poveștile, chiar și cele iluzorii însă mai mult decât acestea le prețuiesc pe cele care îmi oferă un răspuns concret, pragmatic. Și totuși, lumea, pentru o mare majoritate, rămâne doar băsmuire. Nu și pentru Confucius, Epicur și Kant bunăoară. Pentru pragmatici, importantă este viața de acum, este plăcerea și bucuria pe care fiecare trebuie să încerce să și-o dobândească prin sine. Lumea a fost, este și va rămâne murdară! Iată de ce, fiecare încearcă să treacă prin ea cât mai curat pentru sine. În această curățenie sufletul fiecăruia poate respira, poate emana și se poate dărui. Curățenie nu puritate!

     Nu se poate pur, dar poți fi un om curat. Însă, oricât de curat ar fi omul, se găsește unul dispus să arunce cu lături. Și odată atins de lături este greu să te cureți de duhoarea lor și de jeg. Dar pentru cel obișnuit cu jegul (moral desigur), lăturile sunt mediul natural al existenței sale. Hoții strigă hoții! Nu credeam că România va fi condusă de derbedei și totuși... derbedeii conduc! Sub aceștia România este sărăcită. Am ajuns să trăim clipa când hoții ne dau lecții de morală. Fără niciun proiect de perspectivă, doar cu invective, Băsescu, Ponta, Antonescu sunt doar candidați ai lăzii de gunoi a istoriei României și așa plină ochi de mizerii. Politica de aproape un secol, le iese pe nas românilor. Îi salvează mămăliga, ștevia și urzicile. Din când în când mămăliga mai explodează! Și cam atât! Potlogările continuă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mediocritatea este ridicată la rang academic.

      Porcii ne învață ce înseamnă curățenia. Măgarii au devenit repere ale moralității. Și nu mă refer la nevinovatele animale din aceste specii ci la caractere. Dar știu că toate acestea fac parte din ecosistemul uman care nu poate fi schimbat ci doar ameliorat. În aceste condiții nu există decât o singură cale; să încercăm să supraviețuim în noroi fără a ne păta! Este greu, imposibil aproape, cere mult consum nervos, dar vă spun, cu siguranță se poate! În acest caz, imposibilul devine posibil. Însă nu va fi posibil și nici normal, să exterminăm porcii, măgarii sau viermii. Și nici nu trebuie eliminați. Așa cum lumina nu poate exista fără întuneric, binele fără de rău... caracterele murdare există... și nu pot fi eliminate.

      Funcția lumii este rezumată exemplar în yin și yang. Și oricât de mult ne-am strădui, proporția rămâne egală. Să încercăm să păstrăm acest echilibru. Deocamdată, echilibrul este un reper îndepărtat. O mare majoritate trăiește o viață în patimi, iar o minoritate huzurește. Oricât de atent am privi în adâncul partidelor politice, nu se văd conducătorii care să-și dorească să realizeze acest echilibru iar în lipsa unui echilibru, mai devreme sau mai târziu, axa lumii se va rupe. Va fi un nou început! Din păcate, fiecărui început îi va lipsi echilibru. Aici este problema.  Și este adâncă, se ascunde în ADN-ul fiecăruia. Așa că mă opresc aici, nu dau sfaturi nimănui, încerc doar să observ, să judec și dacă voi putea să mă schimb, schimbându-i astfel și pe cei din jurul meu, va fi bine. Oricum schimbarea este un atribut firesc al materiei indiferent de starea în care se află, vie sau nevie, o spun cei vii, animați în fiecare clipă doar de dorință... Dar dorința de nu este urmată de voință, ea nu își va afla împlinirea. Așadar, mai spun, nu numai să Înviem dar să ne și Deșteptăm!

VASILE ȘELARU/ SERGIU VÂLCU ȘI FRUMOȘII SĂI „SMINTIȚI...”

       Sergiu Vâlcu, a pornit, probabil inspirat și de la cunoscuta piesă de teatru a lui Luigi Pirandello „Șase personaje în căutarea unui autor” - în care viața reală se suprapune peste ficțiune și invers, atunci când a publicat o serie de povestiri sub titlul, ”Romanul unui smintit sau Ultimul jucător de gin rummy” (213 pagini, Ed. Elikon, Cluj-Napoca, 2012). Însă ne duce cu gândul şi spre „Hanul Ancuței” a lui Mihail Sadoveanu cu cele nouă capitole dominate de setea „povestirii”. Deloc întâmplător, romanul debutează printr-un dialog teatral, spectaculos: cum spuneți că vă numiți - mă întrebă politicos vecinul de pat, părea un om de treabă. shakespeare, william shakespeare sau dacă vreți shake cum îmi spun prietenii. Un dialog sorescian, aparent bezmetic ca și absurdul lui Ionescu. Autorul, dintr-o strategie de compoziție, nu utilizează în anumite fragmente semnele de punctuație. Sergiu Vâlcu nu a urmărit firul dramei lui Pirandello, ci doar ideea de a suprapune ficțiunea peste realitate și invers, de a da prilej personajelor de a-și alege destinul. Acestea „evadează” din realitate (un ospiciu!?) în povestirile lui Sergiu Vâlcu. Mai mult, unele își aleg și personajul. Numai Scorilo nu! El merge în povestea lui. Astfel găsim cinci personaje în căutarea unui... roman:  Scorilo, Coclici, Tărășenie, Trestian și Mucus - cel din urmă fiind autorul (Sergiu Vâlcu) dedublat sau triplat uneori. Simularea merge până acolo încât pare că un singur personaj se insinuează sub alte nume. Mai puțin Scorilo. Apare precum un flash și un anume Serj... (probabil de la Sergiu!) Nu iese în evidență locul acțiunii declarat de autor: orașul Brașov! Ar fi putut fi foarte bine declarat oricare alt oraș de provincie.

         Personajele își asumă „sminteala” de a evada din realitatea „smintită și ea” și de a pătrunde pe firul unor povestiri din dorința de a trăi personajul creat de Mucus, autorul „smintit”. Atât de „smintit” de realitate este autorul încât se strecoară în aproape toate personajele sale care vorbesc „oltenește” utilizând perfectul simplu (Sergiu Vâlcu este chiar oltean!!!) De ce vorbește olteanul la perfectul simplu?! Pentru că este perfect și simplu, spune o cunoscută anecdotă. Culmea, Sergiu Vâlcu se lasă furat de perfectul simplu atât de mult încât până și un anume personaj din Făgăraș, născut pe Valea Izei (fără relevanță în povestire), devine oltean. Cităm: Mi-am luat și nevastă, nu chiar aceea pe care o căutam atunci când am plecat de pe malurile Izei (...) Ne mutarăm în miez de vară (...) Lăsarăm bagajele nedesfăcute și pornirăm să probăm... (pag. 32). Întâlnim utilizat perfectul simplu de zeci de ori: zisei în timp, văzuseși la circ (pag22); concluzionai (pag.23); îmi arătai (pag. 24); adresai (pag. 27); se uitară, izbucniră (pag. 30); ș.a.m.d până spre pag. 151, când scrisei (notează un alt personaj „smintit”).

        „Romanul unui smintit...” este doar un pretext de a lega povestiri solitare (ca și Hanul Ancuței). Unul dintre acestea este și momentul Revoluției din decembrie 1989. Conținutul acesteia ridică niște semne de întrebare. Autorul, când relatează revoluția, utilizează câteva nume de „revoluționari” cu familiaritate, ca și cum i-ar fi cunoscut dinaintea evenimentelor: Dezideriu, Demi... (un civil care conduce un detaşament de civili!!!) în vreme ce identitatea altor personaje este explicată, spre exemplu: V. Gogea, redactor al revistei ”Astra”. Iată și un scurt fragment controversat (pag. 129-130): „Eu îi explic (știam de la Lupu) că o astfel de tehnică de luptă nu au trupele de securitate, ea se află în dotarea contraspionajului militar. Mă uit ostentativ la lt.-colonelul Diaconescu (suspectat de Sergiu Vâlcu că ar fi fost șeful contraspionajului militar n.n), dar el întoarce privirea. Să vină generalul Bucur, șeful Securității (...)

- La ordinele dumneavoastră, mi se adresează respectuos.

- Luați megafonul acesta, ieșiți în balcon și vă recomandați ordonând încetarea focului (...)

-  Sunt generalul Bucur și ordon încetarea focului.

Era ora 1, și din clipa aceea nu s-a mai auzit acolo niciun foc de armă.”

Firesc, ne întrebăm: dacă în populație au tras și trupele de contraspionaj militar (posibil și acestea n.n) cum de acestora le comandă încetarea focului generalul de Securitate, Bucur... Ce autoritate ar fi avut un securist fie și general, asupra unei arme distincte, așa cum era Direcția de Informații a Armatei (DIA), subordonată Armatei și nu Securității!!! Cum de autorul are încredere în colonelul Lupu... comandantul trupelor de Securitate (și nu numai, în subordinea acestuia se aflau și trupele antitero, specializate în diversiune și în  represiunea populației nu doar banala pază a „obiectivelor” industriale). Trecând peste aceste confuzii (voite sau nu) ale lui Sergiu Vâlcu dar și peste faptul că Securitatea nu joacă niciun rol criminal în viața personajelor sale, între care și o victimă a fenomenului „Pitești”, ”Romanul unui smintit...”  se transformă pe alocuri în pilde dar și într-o mini culegere de bancuri gen: Pe pământ în fiecare secundă se naște un fraier. Problema este cine ajunge primul la el; Băutura este biserica Satanei! Pildele sunt presărate constant de-alungul textului, multe fiind culese din folclorul urban sau pur și simplu clișee literare. Iată o parte din bancuri: De ce o prostituată nu mănâncă pește­? Răspuns: să nu ia bătaie! Transformat în dialog:

- Fetelor vă place peștele?

- Nu că ne bate! sau „nu suntem noi țara unde portmoneul coboară cu o stație înaintea ta?” Dar și alte dialoguri iuți gen ”D-ale lui Mitică” de I. L. Caragiale. Nu de puține ori, Sergiu Vâlcu imită dialogul metaforic al lui Fănuș Neagu sau Marin Sorescu (vezi, Trei dinți din față). Din când în când metafore superbe bântuie textul: „...se apropie de el, ca păduchele de bibilică; Doar vocea-i era aceiași. Lamă de despicat vise; În vocea lui blândă se odihneau îngeri...; boala subţire a clevetirii; Masa zburdă de bunătăţi;  Albăstrele... au mirosul cerului fără nori. O femeie, cutreieră întregul roman: Svetlana! Doar cu numele. Svetlana se dorește a fi tiparul tuturor femeilor personaj. Svetlana va fi chiar și numele unei iepe! Sergiu Vâlcu ratează personajele. Doar unul singur este bine conturat, și anume Scorilo! Obsedat de pictură. A pictat până și pereții peșterilor.

       „Retragerea” (sinuciderea) personajelor din viața romanului printr-un ultim joc de gim-rummy este o „cheie” facilă, mult prea simplistă și neconvingătoare. Supraviețuiește acestui joc doar... Sergiu Vâlcu (ultimul „smintit” - epitet asumat de autor). Sunt strecurate mici întâmplări, chiar dacă amuzante, în mod artificial, dialogul, în câteva pagini, își pierde savoarea prin exces de metaforă fără a contura imaginea personajelor (ziariști-scriitori). Paginile în care apare schimbul de replici supermetaforizate nu de fiecare dată înseamnă și dialog.

       În schimb, povestirile cu daci și creștinarea acestora, sunt de un umor debordant, dialogul autentic dar și teatralitatea spumoasă a personajelor, și-ar fi găsit locul într-un mini roman satiric, plin de savoarea originalității, ca și romanul lui Ioan Groșan, „O sută de zile la Porțile Orientului” (roman publicat în patru ediții).

... cu Nero am alte socoteli. Vreau să-l scot din minți cu arta mea, să-l umilesc. Poate se enervează într-o bună zi și ne va cuceri, totuși... (...)

- Să ne cucerească?! întrebă dezorientat Decebal.

- Unde n-avem noi norocul ăsta... oftă pentru a treia oară Scorilo.

(...) Vom căpăta abecedare, vom învăța să tragem apa după noi...

- Cum adică să tragi apa după tine? Și cum o apuci?!

- Nici mie nu mi-e clar...

- Vai nouă, ce popor o să ajungem... Omul cade atunci când se izbește de lume...

      Apare și clișeul livresc - parabola celor doi câini puși să se lupte între ei, și cărora le este băgat în cușcă un lup pe care cei doi câini îl vor sfâșia, relatată de Hadrian Daicoviciu (vezi în volumul, Dacii) ecranizată și în filmul Burebista (1980, regia Gheorghe Vitanidis, scenariu Mihnea Gheorghiu).

        Și totuși, umorul personajelor lui Sergiu Vâlcu, atunci când este natural, devine contagios. Aș spune, chiar de excepție. „Romanul unui smintit...” confirmă că Sergiu Vâlcu are talent literar de povestitor dar de scurtă respirație (uneori ostentativ cinematografic). Nu-i lipsește harul scriitoricesc, poate doar răbdarea romanciarului pe care și-o va dobândi în timp. Povestea există, însă pe un spațiu restrâns iar dialogul, bine articulat, are vădită tentă teatrală. Din păcate, epicul specific unui roman, fie el și „al unui smintit...” este cusut cu multă ață albă. Iar pentru a vedea cusătura între texte nu trebuie să fi nici critic literar, nici scriitor, nici măcar un cititor atent. Ceea ce este îmbucurător, și până la urmă asta și contează, față de hemoragia de carte aşezată comercial în vitrinele librăriilor, „Romanul unui smintit...” este o succesiune de povestiri, bancuri, pilde, reflexi despre români, lume și viață, ce pot fi citite până la capăt.

VASILE ŞELARU/ AFERIM ŢIE, ROMÂNIE PROASTĂ!

    Agenția de Supraveghere Financiară se dovedește a fi doar una din „reginele” banilor de campanie electorală (micii, berea, uleiul, zahărul ș.a.m.d. dar și plata pupincuriștilor). Băieții deștepți au sifonat banii companiilor de asigurări unde au avut chef, spre ce partide au dorit și chiar spre trusturi media. Ce a fost odată ziarul „România liberă” și ce a ajuns sub patronajul lui Dan Adamescu încă „neinvitat” la DNA și directorii Hurezeanu&Turturică. Vinovat de distrugerea ziarului „România liberă” rămâne Petre Mihai Băcanu, omulețul vax (zic astfel deoarece l-am cunoscut foarte bine) care declara că a ieșit la „pensie” cu doar 3.000 de dolari în cont și urmează să scrie nu știu ce cărți... Nu am auzit de nicio carte publicată de mediocrul ziarist. Nu a fost singurul personaj de rahat de la prestigiosul cotidian „România liberă”: cine mai știe ceva de politrucul (absolvent al Academiei „Ștefan Gheorghiu”) ajuns secretar de redacție, „Lucică” alias Eliade Bălan căruia îi scria editorialele bătrânul răposat Petre Ignat - omul (aproape anonim pentru cititori) pe umerii căruia a stat cotidianul „România liberă” mulți ani.

         Dar să mă întorc spre cei de la ASF, răsplătiți precum nababii pentru a acoperi furăciuni. Mii de asigurați ai companiilor de asigurare au rămas cu buza umflată, iar polița de asigurare s-a transformat într-un bilet de loterie. Culmea este că statul este cel care obligă pe fiecare cetățean să se asigure dar nu îi garantează polița de asigurare în situația în care compania de asigurări o ia razna... Uite așa, șmecherii României s-au spălat pe mâini. Băsescu joacă tontoroiul pe tot ceea ce ar însemna ideea statului de drept. Nici USL nu se lasă mai prejos. Un circ al declarațiilor politice. Liderii USL au uitat cu desăvârșire că au fost votați pentru a rezolva în primul rând problema Băsescu. Hoțiile se succed în același ritm, doar protagoniștii acestora se mai schimbă. Este clar că România nu poate fi guvernată: se autoguvernează.

        Aproape că este greu să găsești un limbaj potrivit pentru a descrie ce se întâmplă în mediul politic românesc. Madam Mariana Câmpeanu ar fi trebuit să își dea imediat demisia. Pe cine încearcă aceasta să lămurească cum că, un bolnav de Parkinson, se urcă la volan în urma tratamentului. Hai sictir madam! (Pardon de expresie dar nu mai „poci” de porci și scroafe).

        În România sunt mii de oameni care au cu adevărat nevoie de sprijinul statului: oameni paralizați care își plâng neputința, oameni suferinzi în fază terminală (aproape de moarte) care caută cu disperare un medicament care să le amelioreze doar durerea, oameni care pur și simplu își doresc să moară decent deoarece nu mai pot suporta umilința de a fi plimbați de la o instituție la alta pentru a dovedi că un membru lipsă (mână sau picior) nu le mai crește... Sărăcia cronică devine un titlu de glorie în ochii prim ministrului Victor Ponta, mândru nevoie mare să prezinte o statistică pozitivă. Este un lucru știut că statistica nu numai că nu ține de foame, dar nici nu reflectă realitatea vieții economice a celor mulți.

     Ce partid oare mai poate convinge că poate lucra pentru popor? Ce partid politic sau ce lider îi poate convinge pe români că vor avea un trai decent într-un termen foarte scurt?! Din păcate nu poate fi identificat în spațiul politic actual. Politica românească a ajuns o afacere de clan față de ceea ce ar trebui să fie: administrarea statului în folosul cetățeanului! Parlamentarismul se dovedește a fi total infect și ineficient deoarece acesta nu se manifestă în interesul poporului. Nu avem o Constituție care să asigure un echilibru între puterile statului și independența acestora, iar legile pe care le avem par a fi aplicate după cum dictează interesul momentului. G. Becali, bolnav, este ținut în închisoare în bătaia de joc a poporului sau numai din cauza abrutizării și opacității judecătorilor. Oricum, dreptatea juridică în România este un lux, nu un drept natural. Mai vorbește cineva de agenda cetățeanului, de coșul zilnic, de o reformă reală a statului?! NU! Politicul dictează agenda publică. Ar fi trebuit să fie invers. România rămâne, cel puțin până la acest moment, o țară încremenită în proiecte. Unde sunt marile hoții ale PDL-iștilor din primării, consilii județene și ministere... Ce a făcut majoritatea parlamentară USL pentru popor?! Dar guvernul USL?! Nu suntem decât victimele propriilor credulități și infinitei amăgiri. Hoții se înțeleg între ei. Nimeni nu mai are puterea de a lupta și nici voința de a schimba clasa politică neocomunistă, de a construi instituții puternice care să slujească poporul. Poporul a ajuns o noțiune goală, abstractă, lipsită de sens care își găsește rolul doar în campaniile electorale - marea prosteală când fiecare sărac așteaptă pomană în schimbul votului său. Iar săraci sunt mulți. Sărăcia umblă mână în mână cu ignoranța și tupeul fără margini a neocomuniștilor și neosecuriștilor - categorii înavuțite ilicit și îmbuibate. Obrăznicia și incompetența blajină a marianelor câmpeanu, rotirea acelorași miniștrii (ciudat, în special PNL-iști) o parte penali, ca și cum rezerva de cadre ale partidelor ar fi dispărut. Aferim, asta-i țara noastră! Aferim, dulce patrie română veșnic sub iatagan...

     Cazuri absolut reale, cutremurătoare: un bărbat în vârstă de 61 de ani, subinginer din Târgu Jiu (unde Victor Ponta a fost ales deputat!!!) a murit de foame în propria locuinţă, un alt bătrân țintuit la pat în urma unei paralizii, în vârstă de aprox. 80 de ani, singur, părăsit, strigând printre lacrimi: Of, Românie proastă! Da, Românie proastă, îți batjocorești bătrânii și îi umilești până și pe copii cu o alocație lunară de sub 5 euro. Și totuși, poporul nu a încetat să o iubească pe această prostituată?! La nevoie, fiecare român să lupte și să moară pentru ea, ca spre final, tot fiecare dintre noi, asemeni bătrânului paralizat, să strigăm: Of, Românie proastă! Nu, nu aceasta este soluția. România trebuie despăducheată și spălată de mizerie. Români, ieșiți la vot! Dacă nu aveți opțiuni politice anulați-vă votul, arătați-le politicienilor că vă pasă, dar nu există ofertă politică!

VASILE ŞELARU/ DE CE VOM FI ETEREN RĂMAȘI ÎN URMĂ

      Oricât de optimist aș fi, nu găsesc niciun fir de speranță cum că societatea românească va dobândi și va aplica valorile democrației. Clasa politică ineptă nici atât. Este revoltător să constați incompetența instituțiilor statului în raport cu proprii cetățeni însă extrem de obediente și capabile în fața ordinelor politice. Mai concret, atunci când angajații unei instituții primesc un ordin politic (de represiune) pentru a anihila un adversar politic sau pur și simplu pentru anihilarea atitudinii critice a unui cetățean, pot acționa cu mult exces de zel și eficiență. Clasa politică este prolifică doar în jefuirea bugetului public. La rândul lor intelectualii se întrec în mediocritate. Nu ei sunt aceia care elaborează programele curriculare din învățământ. Nu ei sunt aceia care întocmesc diverse proceduri de funcționare a instituțiilor statului în baza cărora se întocmesc și normele legislative?! Norme legislative care trec în sarcina clasei politice gregare. Nu suntem capabili să copiem procedurile de funcționare a instituțiilor din Occident și când / dacă se întâmplă acest fapt, ele sunt copiate anapoda astfel încât aplicabilitatea lor devine aproape imposibilă. Intelectualii din ziua de azi sunt si bloggeri. Dar majoritatea textelor scrise de ei sunt bășcălioase ca şi discursurile publice ale politicienilor. Băşcălia este singura cale de a dobândi atenția publică.

       Românii de multe secole nu mai sunt guvernați, ci doar se autoguvernează. Numai voinţa lor îi ţine în viaţă, puterea de mobilizare voluntară, spiritul altruist în momente absolut extreme. Evenimentul tragic petrecut în urmă cu câteva zile, prăbușirea unui avion în Munții Apuseni, a arătat capacitatea de mobilizare a românilor și, dacă mai era cazul, incapacitatea instituțiilor statului și a clasei politice. Țăranii din Apuseni care au acționat fără ordine de la șefi, fără tehnologie au reușit să ajungă la epava avionului în timp ce angajații ISU, Smurd, Jandarmerie, Salvamont au acționat la ordin și astfel efortul acestora de salvare a fost zadarnic. Tehnologia de căutare a fost ineficientă din cauza incompetenței celor care ar fi trebuit să o activeze/manevreze. Să cauți o epavă aeriană în munți doar în baza unei hărți turistice este mai mult decât ridicol. Instituțiile sunt pline de incompetenți doar în acest caz deoarece altcumva, atunci când trebuie să urmărească orice alt cetățean, aceleași persoane dau dovadă de eficiență maximă.

    Și totuși, de ce cred eu că vom fi etern rămași în urmă?! Păi dacă România nu a reușit să evolueze până acum, în secolul XXI, anul 2014, ianuarie, de ce s-ar schimba în viitor?! Cum să o facă de acum încolo cât timp doar forma se schimbă dar nu și conținutul acesteia. Un stat fragil, prost organizat încă de la întemeierea sa va rămâne veșnic așa. Fără o temelie instituțională statul nu poate exista oricâtă încredere vom avea în apostolatul poporului gata oricând de sacrificiu. Din păcate, jertfa este zadarnică. Priviți spre locul în care sunt îngropați eroii, priviți spre puținele monumente ridicate în memoria acestora. Priviți spre exemplu doar aberațiile de la Brașov: strada Mihai Eminescu pe care „întâmplător” este amplasat Spitalul de boli nervoase, Cimitirul Eroilor unde nu soldatul român are statuie ci soldatul sovietic, în Cimitirul martirilor din decembrie 1989, este îngropat în 1998 și un fost activist P.C.R., Biblioteca numită ”George Barițiu” dar întemeiată din fondul de carte al brașoveanului Alexandru Bogdan (i s-a „șters” numele în anul 1946 și apoi a fost ignorat). Sunt doar câteva exemple. Iată și un alt motiv care mă împiedică să cred că România va fi eteren rămasă în urmă. Priviți spre cei care compun în mare parte partidele politice, cine sunt aceștia: fii și nepoți de foști, unii chiar actuali... Aceștia vor să conducă și să administreze România! Concluzia este simplă: peștele se împute de la cap dar de fiecare dată este curățat de la coadă!