ȘELARU VASILE/ ȘI A FOST ANUL... INSECTEI CONFUZE

       Oricât de mult mi-aș dori să fiu optimist nu pot. Din 1989, cu greu pot găsi perioadele în care aș putea spune că am dus o viață tihnită. Conflictul politic al anului 2012, s-a dovedit a fi doar pentru putere. Nu există vinovați pentru dezastrul economic, social și moral. Dacă, în ceea ce privește viața morală putem spune că este un efect al lumii hipertehnologizate, despre starea economică și socială putem spune că este doar un efect al lăcomiei puterii politice și administrative. Procesul de educație în sistemul de învățământ a devenit superficial. Cauzele sunt multiple și nu se află nici în mondializare, nici în europenizarea excesivă, haotică...

        În general am fost obligat să privesc cu îngrijorare fiecare clipă trăită. Nu sunt singurul. Impozitele și facturile, prețurile produselor alimentare și al energiei, să nu mai vorbesc de medicamente, nu sunt nicidecum în concordanță cu veniturile. Cel care are de întreținut o locuință, o familie, știe foarte bine acest lucru. Din păcate, și după 1989, o mare majoritate, între care mă aflu și eu, trăiește la limita existenței. Clasa politică nu și-a făcut treaba. Timp de 23 de ani și-a urmărit doar propriile interese. Averile politicienilor au crescut, viața celor mulți a sărăcit. Aceasta-i România în care trăiesc. Nici viața culturală nu a fost mai bună. Ca și în viața politică, predomină doar interesele de grup.

       Brașovul a rămas în urmă. Nu se poate ridica atât timp cât este condus de șmecheri. Adevărat că aceștia au fost aleși. Așa că, se poate spune, fiecare comunitate are conducătorii pe care-i merită! Votezi prost, trăiești prost! Dar ce se prefigurează în 2013?

       Noi majorări de taxe și prețuri... De unde să mai plătim, cu ce... de unde locuri de muncă. Nu-mi rămâne decât să cred că fiecare individ trebuie să lupte pentru supraviețuire în condiții tot mai aspre generate de o politică strâmbă, cu legi nedrepte și abuzive. Toate aceste lucruri mă fac să reflectez mai mult asupra posibilității de a intra cu adevărat sau nu în viața politică. Cine știe... Oricum viitorul este imprevizibil atât timp cât și organizațiile politice nu sunt decât găști puse pe căpătuială. Credeam că, după 23 de ani, mentalitatea românilor se va schimba. Nu a fost deloc așa. România este contemporană cu trecutul ei. Poți întâlni diverse epoci conservate în comportamentul indivizilor sau în modul lor de viață. Predominant întâlnesc medievalitatea, nu perioada iluministă ci perioada dominației sub stăpân. Puțini stăpâni, multe slugi! Umilință, durere, sărăcie... veselie și gregaritate. În fapt, avem o dispoziție spre gregaritate. Sigur, nu spun nimic nou. Dar nu înțeleg de ce, dacă o mare majoritate știe și simte la fel, sau aproape la fel, nu se luptă să schimbe ceva. Fiecare trăiește în propria sa fatalitate precum larva în cocon. Să fie oare de vină ortodoxismul nostru lenevit în dogmă?!

Acestui sfârșit de an îi dedic acest poem:

    așezând din când în când privirea fix/ un nedefinit/ în ochii tăi de insectă devoratoare/ erai o femeie oarecare/ însă mi-au atras atenția câteva metafore tembele/ ispititoare capcană/ am surâs critic/ și am scris o scurtă poveste a cuvintelor/ rimate, ritmate. banale și goale/ din cele care îngenuncheau pe cerul trist/ acoperite cu pielea mai vechilor poeți/ și am plecat/ dând din aripi de ceară/ apoi am venit/ cu zahăr și miere/ cu vorbe simple, puerile/ în sfârșit s-a

                        întâmplat/

    ai urcat scările sufletului meu încet/ să fi avut aproximativ 365 de trepte/

mătăsos/ ai știut să alegi gingășia/ apoi brusc vijelia/ din nou fin vântul pe buze/ doar aspru sângele în vene/

    insecta se prinsese de zile și nopți/ asta merita vietatea/ ai râs cu izbândă/ cu dinți de coral/ ai perforat biletul de liberă trecere/ înspre alte stele/ aprinsă spre o altă/ poveste/ doar ea/ insecta credulă/ continua să viseze să fie/ o carte cu gândurile tale file/ sufletul meu în zadar vibra...

    Poezia ta/ țipă insecta/ bâzâia în ureche/ scrie, sau nu mai scrie/ dar fă cu tine ceva/ citește și rabdă/ și strigă/ capul nebunei rime a fost retezat/ de lama cuvintelor line/ țâșnind/ din ochii întristării lumină/ ai adunat bob cu bob/ uscând iubirea din ea/ și florile, ah florile au implorat apă/

                    zboară insecta 2012/  zâmbește din oglinda confuză/

vine 2013, și noaptea lăuză...

PS. În ceea ce privește prestația presei în anul 2012 a fost ”senzațională”, ultima știre popularizată în 31 decembrie, chiloții roșii ai unei fătuțe din noaptea de Revelion. Aștept și alte știri de același calibru în anul 2013... În tot acest timp, prețurile cresc și tot cresc... numai și numai din cauza guvernanților pișicheri să nu le spun de-adreptul hoți! Mama lor!

                  

VASILE ȘELARU / VOTUL, O COMPONENTĂ A SPRITULUI DE A TE NUMI OM

Înaintea alegerilor, mjoritatea politicienilor suferă o schimbare majoră ”la suprafață nu la... față”. Deodată își amintesc de popor. Din păcate, această ”dragoste” durează până în secunda în care apar rezultatele alegerilor. Apoi, ei în ”Turnul de fildeș” iar noi, prostimea, cu necazurile noastre înfofoliți cu disperarea nevoilor traiului zilnic cu fețele schimonosite de griji. Așa arătăm noi, oamenii obișnuiți în vreme ce ei, cei care s-au înălțat în urma votului, nu sunt oameni obișnuiți, sunt zei timp de patru ani. Sigur, între aceștia există și câțiva, îi putem număra pe degetele de la o mână, care rămân neschimbați în raport cu poporul. Dar majoritatea aleșilor sunt în Olimpul Zeilor. De fiecare dată ni se vorbește de ”victorie”... Victoria împotriva cui?! În Parlament se votează după cum ”șeful” de grup ridică degetul. Astfel, cu greu un parlamentar își poate exprima propria voință. Tot ceea ce a promis în campania electorală în mare parte rămâne doar o... vorbă în vânt. Mă gândesc ce voi face pe 9 decembrie. Desgur că mă voi duce să votez, desigur că deja știu cu cine o să votez și de ce... Voi vota în ideea, nici măcar speranța, că instituțile statului nu vor mai fi la cheremul unor indivizi ci își vor îndeplini atribuțile conforma legii. Că poate nu vor mai fi forme fără fond. Cu această speranță am votat de fiecare dată și degeaba. Voi vota cu acest crez până când voi constata, eu și o mare majoritate o românilor, că vom avea instituții reale, cu indivizi care își cunosc rolul și rostul. Dar nici așa lucrurile nu se vor schimba prea mult. Îmi amintesc cum, cu ceva ani în urmă, mă aflam la Parchetul Brașov pentru o chestiune de principiu privind aplicarea legii. Procuroarea, o fătucă, mă sfinda pur și simplu. Era Dumnezeu pe pământ. Eu, un vierme stupid care solicitam aplicarea legii. Acești funcționari ai Justiției vor rămâne în continuare. Serviciile de informații, din zeci de instituții publice, vor fi ajutate de aceiași indivizi labili psihic, informatori numiți pompos colaboratori, care vor scoate la nevoie o legitimație cu te miri ce înscrisuri. Statul român este obtuz, nu își vede proprii cetățeni. La noi, în România nu există anarhiști, antiglobaliști... sau mai știu eu ce. Poporul este blând, mioritic, ușor de condus în turma supusă. Dar Nicolae Filimon ne transmite un mesaj peste timp: De atât lup și oaia mușcă! Atunci va fi vai și amar nu numai de lup dar și de păstori. Păstorii neamului. Însă, este știut, revolta poporului nu ține decât câteva minute. Și apoi... urmează aceiași blândețe. Cetățeanul român nu își cunoaște drepturile, el cunoaște doar supunerea. Nu la noi, la români, e și vorba ”capul plecat sabia nu-l taie...” Apoi, marea masă de misirupiști, dezinteresați de vot, crezând că politicul nu le influențează viața. Se înșeală. Politicul controlează absolut toul. Tot ce mișcă și nu mișcă, dacă vreți și morții. Și atunci de ce să nu te implici cel puțin odată la patru ani și să decizi ceva... orice. Dar să decizi tu, în numele tău, și nu un altul. Somnul românilor este profund și de natură istorică. ”Deșteaptă-te române!” a devenit un banal îndemn care nu are rezonanță în conștiința celui ce doarme... doarme din ignoranță. Și această ignoranță este fatală. Victimile ei sunt aceia care încă gândesc și judecă. Culmea este, de la o vreme tot am primit îndemnul de a nu îi judeca pe cei din jurul meu. dar eu îi judec după fapte, după vorbe, după atitudine. Dacă cineva se poartă precum o curvă, chiar dacă în esență nu este, eticheta va fi de curvă deoarce omul, oricare ar fi el, este judecat după comportament. Dacă cineva se poartă ca un savant, și în realitate este un prost, poți crede că este savant o vreme, dar mai devreme sau mai târziu se va devalua prostia din el. Eu cred că omul trebuie să judece, să analizeze și să se implice. Animalul nu. El este preocupat de hrană și de împerechere. Omul este deasupra. El este contemplație, meditație, vis, metafizică. Asta cred eu! Poate mă înșel, poate omul este doar un animal. Dacă este așa, eu zic ”pas” și îmi reneg specia. Mergeți la vot oameni buni, votați după cum vă dictează conștința. Acest gest, de a vota, vă dă aura umanității. Chiar dacă nu mai credeți în iluzii, chiar dacă politicienii devin zei imediat după alegeri, votul reprezintă o componentă din atitudinea fiecăruia față de propria esistență.

VASILE ȘELARU/ SOLDATUL SOVIETIC OMAGIAT LA BRAȘOV

       Ziua de 25 octombrie ar trebui să omagieze Armata Română, cea care a adus jertfă de sânge pentru apărarea patriei. Însă memoria eroilor români, la Brașov este călcată în picioare, este murdărită în mod grosolan de administrația publică, de politicieni și chiar de către reprezentanții armatei. Este inadmisibil ca la Brașov să nu existe un ansamblu monumental al soldatului român, în schimb să existe statuia soldatului sovietic. Ce a făcut soldatul sovietic pe pământul României în timpul războiului este știut. Însă, mă întreb, cum oare este posibil ca, an de an, ziua de 25 octombrie să se desfășoare în fața soldatului sovietic, cel care are înălțată o statuie la Brașov într-un cimitir unde, în primul plan sunt așezate mormintele sovieticilor și în plan secund cele ale românilor. Singura statuie care îl reprezintă pe soldatul român se află în Piața Unirii din Șchei, ridicată în memoria celor căzuți pe câmpul de luptă în 1877, prin grija femeilor membre ai Casinei Române. Însă, un asamblu monumental dedicat memoriei soldatului român nu există. Există în schimb cel al soldatului sovietic. An de an, oficiali români, reprezentanți ai administrației locale, așa ziși politicieni dar și militari români se înclină în fața statuii soldatului sovietic ca și cum acesta ar fi mai important decât soldatul român. Osemintele eroilor neamului românesc sunt împrăștiate în mai multe cimitire ale Brașovului. Ba mai mult, în Bartolomeu, peste mormintele celor jertfiți pentru patrie, a fost turnat asfalt. Mă doare cumplit această tristă realitate. De ce oare la Brașov nu există un minim respect pentru eroii neamului? De ce există atâta nesimțire? Privind spre trecutul Brașovului din utimii 70 de ani aș avea o explicație. Orașul a intrat pe mâna unor neisprăviți fără căpătâi, fără mamă și fără Dumnezeu, lipsiți de dragoste de neam și țară. Indivizi care sunt mânați doar de dorința de a se înavuți. Și în mare parte au și reușit.


     Poate se vor găsi oameni vrednici, plini de dragoste de neam și țară, capabili să spele rușinea pe care o trăiesc brașovenii și să-și unească eforturile pentru a ridica un ansamblu monumental închinat celor ce și-au dat sângele și viața pentru țara românească. Brașovul având un trecut memorabil până la începutul secolului XX, trebuie să redevină ce a fost. Un oraș care știe să prețuiască memoria eroilor, un oraș al culturii, un oraș al prosperității economice.
    Reamintesc de asemenea că str. Mihai Eminescu este confundată cu ”spitalul de nebuni”, că la Brașov nu există o statuie a acestuia. Exista inițiativa ca Parcul ”Tractorul” să se numească Parcul Mihai Eminescu ( inițiatăvă generată de subsemnatul) unde a fost așezat și un bust al Poetului... în locul statuii dedicate Pioneriei comuniste... Reamintesc că numele real al Biblitecii ”George Barițiu” ar fi trebuit să fie Alexandru Bogdan - inițiatorul și donatorul fondului de carte pentru Casa de cetire publică - așa cum s-a numit până în anul 1946...

VASILE ȘELARU / CRISTIAN SIMA – DE CE UN BROKER NU POATE FI ESCROC DAR POATE FI... ȘMENAR

       Cristian Sima s-a remarcat în România ca broker. Un jucător de geniu. Dar ce înseamnă meseria de broker?! Cumperi și vinzi acțiuni pe piața de capital, cu banii tăi sau ai clienților, ai un comision în urma tranzacțiilor reușite. Orice eșec va fi ”contabilizat” doar la client mai ales când acesta pune la dispoziție un cont bancar discreționar – adică brokerul îl folosește după cum crede de cuvință, sau accesul la un anumit procent din cont, ori pur și simplu fără acces și în acest caz brokerul își întreabă clientul, în urma unei informări - consultări, dacă vinde sau cumpără acțiuni ”x”. În linii generale cam asta face un broker. Brokerul poate pierde toți banii clienților? Și care este problema. Există un contract în care clientul își asumă riscurile tranzacțiilor bursiere. Asta este tot! A cumpăra și a vinde acțiuni nu este nici ”joc piramidal”, nici ”loterie” și nici ”cont de economisire”. Dar, paradoxal seamănă cu ”jocul de cazinou”. A cumpăra acțiuni înseamnă a pierde și a câștiga. Astăzi poți avea un milion de euro în cont, îți plasezi acțiunile aiurea sau pur și simplu prețul acestora cade subit și rămâi cu ”o mie de euro”. Aceasta-i piața de capital. Sau joci un cent și câștigi 10 eurocenți. Să joci pe piața de capital sute de mii de euro deja este inconștiență, atenție nu din partea brokerului ci a clientului. Brokerul joacă. El este ca și jucătorul de poker. Adevărat el nu merge la cacialma dar culmea, poate primi o cacialma chiar de la emitentul acțiunilor sau prin ”complotul” altor brokeri printr-o infuzie bruscă de capital și scăderea valorică a acțiunilor. Sigur, piața de capital este complicată, este riscantă, îmbogățește și sărăcește oameni și companii, duce la faliment sau la dezvoltarea unei afaceri. Risipește sau face averi. Este un ”joc” al inteligenței speculativ-financiare. Uneori este bine să știi când să te retragi. Dar în brokeraj există o febră a jucătorului pe care o trăiește și clientul și este greu să zici ”pas”.


       Ce ne spune Cristian Sima?! Clienții săi, nu toți doar o parte, erau foarte lacomi. Să fi fost politicieni?! Și atunci brokerul Cristian Sima a jucat cu banii lor tot atât de ”lacom”, adică a riscat mai mult decât ar fi făcut-o în mod constant. A jucat și cu banii săi. Nici nu contează. Dacă a pierdut toți banii înseamnă că nu a mai fost inspirat când a cumpărat acțiuni, poate că alți jucători (brokeri) i-au tras preșul de sub picioare. Se întâmplă. Însă, dacă ar fi stat în România, ca la noi la nimenea, ar fi fost plimbat cu cătușele la mâini, i se punea eticheta de escroc și stătea cam cel puțin 30 de zile prin arest. Nu era corect. Bine a făcut că a plecat. Nu au înțeles mulți de ce Cristian Sima a devenit și o ”vedetă media”. Păi e simplu, un broker trebuie să fie un adevărat ”artist financiar” să îi dai pe mână bani. În fond, el este jucătorul care mizează cu capitalul (financiar) clientului. Clientul se poate retrage când vrea din joc. Grav este un singur lucru: dacă brokerul ar fi făcut raportări false către client. Ceea ce nu cred că s-a întâmplat în cazul Cristian Sima. Că acesta a dorit să dovedească că este unul dintre cei mai buni jucători din lumea este altceva. Sunt convins că va reveni pe piața de capital.

      Dar în cazul (afacerea) Cristian Sima mai este ceva: a plasat bani murdari pe piața de capital?! Ei, răspunsul la această întrebare ar limpezii multe lucruri. Însă atenție, el nu poate fi acuzat de ”spălare de bani” ci doar clienții săi păgubiți. Iar clienții care au dorit să ”spele bani” prin piața de capital sunt furioși deoarece în acest caz este mai bine să rămână anonimi. Tranzacțiile de pe piața de capital nu sunt impozitate.

       Și mai este un aspect. În România există o piață de capital autentică?! Probabil că nu, într-un capitalism de cumetrie este greu de crezut că ar fi o piață de capital. Poate Cristian Sima știe și cine erau manipulatorii de pe piața de capital din România mai ales în ceea ce privește prețul energiei și al carburanților, cursul valutar etc... Omul poate știe prea multe.

       În ceea ce privește bursa de pe alte piețe de capital, din Europa, din Asia, din America de aiurea, există speculatori financiari care învârt sute de miliarde. Iar cu aceștia este greu să te pui. Trebuie să lucrezi cu pipeta dacă nu cumva vrei să îi enervezi. Altcumva aceștia pun în funcțiune aspiratorul și fac în așa fel încât ai pierdut tot. Chiar și ce nu ai avut.

       PS. Șocant! Crisitan Sima informator al Securității politice. Acest fapt explică teama brokerului pentru viața sa. Să fi fost acesta, printre altele, și ”mașină de spălat”.

VASILE ȘELARU/ BUCURIA CRIMEI/ PUȚINĂ EDUCAȚIE PRIN NAIVITATE, HORROR, RĂZBUNARE, NEÎNCREDEREA ÎN AUTORITĂȚI

O POVESTE TRAMATICĂ - CAPRA CU TREI IEZI


Ion Creangă - Amintiri, povestiri, povești, pag. 160-170, Ed. Tineretului – București, 1969



Ion Creangă este unul dintre cei mai fascinanți povestitori din literatura română care va încânta copiii din toate timpurile. Dar nu numai copiii, deopotrivă și pe cei mari. ”Capra cu trei iezi” este o poveste celebră, mult prea celebră ca cineva să nu o cunoască. Dar ce ne spune această poveste și ce îi învață pe copii?!

Nu toți copii sunt la fel.
Iedul cel mare și cel mijlociu dau prin băț ( neastâmpărați, prea jucăuși) de obraznici ce erau, iar cel mic era harnic și cuminte. Chiar povestitorul ține să ne precizeze de la început că oamenii sunt diferiți. Vorba ceea: sunt cinci degete la o mână și nu seamănă toate unul cu altul.

Obligația părinților este de a își educa copiii și să îi hrănească sănătos. Însă capra trebuie să meargă la pădure să aducă ceva de ale mâncării iar iezii trebuie să rămână în casă și să nu deschidă ușa nimănui. Dintotdeaua părinții le vor spune copiilor lăsați singuri în casă să nu deschidă ușa străinilor. Pentru a nu exista confuzii capra mamă le spune chiar și o poezioară, drept parolă: Trei iezi cucuieți/ Mamei ușa descuieți,/ Că mama v-aduce vouă;/ Frunze-n buze,/ Lapte-n țâțe,/ Drob de sare/ În spinare,/ Mălăieș/ În călcăieș,/ Smoc de flori/ Pe subsuori. Însă, lecțiile educative din familie trebuie să se desfășoare discret deoarce păreții au urechi și fereștile au ochi. Capra a fost imprudentă și a vorbit tare iar lupul a pândit la ușă și a auzit totul.

Alianța cu dușmanul tradițional (natural) este o naivitate. Lupul este cumătrul caprei și nănașul iezilor. Dar de ce să se fi înrudit capra cu… lupul. Cu siguranță pentru a nu îi mai fi dușman. Ba mai mult, acesta se jurase caprei că nu va spărie copilașii niciodată. Capra a fost naivă și l-a crezut. Însă, o astfel de înrudire nu poate aduce nimic bun. Lupul (își păstrează năravul), știe parola și dorește să intre în casa caprei pentru a-i mânca iezii. Doar cel mic sesizează că amprenta vocală nu este a mamei. Pentru a deveni credibil, lupul își ascute limba și dinții la un fierar. Iedul cel mare deschide ușa și se produce dezastrul; el și mezinul sunt mâncați de lup. Dar atenție, dacă mezinul nu ar fi vorbit din ascunzătoare ar fi scăpat cu viață. Deci, când un copil se ascunde de cineva care-i vrea răul este bine să nu scoată sub niciun chip vre-un sunet dacă vrea să nu fie descoperit.

Secveța horror: Lupul așează cele două capete cu dinții rânjiți în ferești, de ți se părea că râd; pe urmă unge toți păreții cu sânge. Secveța este îngrozitoare ca și cele din desenele animate unde unui personaj i se dă cu ciocanul în cap, este mitraliat, este călcat cu mașina, îi cade chiar… vaporul în cap. Adevărat, din toate aceste lovituri mortale scapă cu viață. În desenele animate cu violență maximă nimeni nu moare. Din astfel de secvențe agresivitatea pare a fi o joacă (nevinovată) care generează doar veselia. Dar, în decursul povestirii, copiilor li se va mai prezenta o scenă horror. Răzbunarea caprei. Arderea de viu a lupului.

Capra nu crede în autorități și se… răzbună. Venind acasă capra trăiește o dramă. O cuprinde spaima și rămâne împietrită! Capra nu apelează la autorități deoarece știe că până la Dumnezeu, sfinții îți ieu sufletul. Copilul învață astfel că trebuie să își facă singur dreptate. Capra ticluiește un plan diabolic pentru a se răzbuna pe lup. Formal, îl ivită pe acesta la praznic, adică la o masă ritualică când, pentru sufletul celui dispărut, se oferă mâncare.

Capra mai șireată decât… lupul. Lupul nu își asumă dubla crimă, se preface a o compătimi pe capră și deplânge la rândul său moartea iezilor, iar capra la rândul ei, se preface că nu știe cine i-a mâncat copiii. Lupul este bucuros că nu face parte din cercul suspecților ba mai mult, este gata să depună mărturie mincinoasă împotriva ursului (nea Martin). Iată, capra nu mai este naivă.

 
Uciderea lupului. Scenă horror. Lupul este așezat pe un scăunel de ceară în fața unei mese și cum ospăta el, buf! Cade fără sine ( a își da seama) în groapa cu jăratic. Lupul arde în chinuri îngrozitoare, cere milă și îndurare dar capra la rândul ei este sadică deoarece îi străgă acestuia: moarte pentru moarte, arsură pentru arsură… Astfel, ”legea veche”, ”ochi pentru ochi, dintre pentru dinte” a fost dusă la îndeplinire.

Final. Capra este naivă că se înrudește cu lupul și nu își sfătuiește cu discreție iezii. Este neîncrezătoare în autoritățile statului și își face singură dreptate.
Lupul este un ucigaș sadic. Nu își recunoaște fapta, este gata oricând să depună mărturie mincinoasă împotriva altei persoane. Este laș până în ultima clipă deoarece cu toate că este vinovat cere îndurare.

Cei trei iezi. Doar cel mare este neascultător. Mezinul nu ar fi ajuns victimă dacă ar fi știut să tacă. Cel mic scapă cu viață numai datorită faptului că a ținut să respecte întocmai înstrucțiunile mamei.

VASILE ȘELARU/ Cu drăgălășenie despre… hoție!

Cațeluș cu părul creț,
Fură rața din coteț.

El se jură că nu fură

Și l-am prins cu rața-n gură

Și cu ou-n buzunar,
Hai la Sfatul Popular.
Nu mă duc c-am fost o dată

Și am căzut cu nasu'-n baltă.
Copiii învață de la cea mai fragedă vârstă, atunci când discernământul lor este minim, cum un cățeluș, simpatic de felul său (are părul creț), fură o rață din coteț. Își neagă furtul cu vehemență, deoarece acesta ”se jură că nu fură” – deci face sperjur în ciuda evidenței (deoarce este prins ”cu rața-n gură”) ba mai mult, a furat și un ou pe care îl ține ascuns în buzunar. Toate aceste versuri sunt rostite de către copil cu tonul gingășiei și al nevinovăției absolute. Oare acestea vor fi având vre-un efect asupra subconștientului?! Mesajul subminal ar fi ”poți să furi, jură-te că nu ai furat chiar dacă ești prins asupra faptului… oricum dacă ești prins nu ți se întâmplă nimic.” Astfel, copilul învață să ascundă jucării, să le ia pe cele ale altor copii, în fond și ”cățelușul a furat o rață și un ou”… Dar există vreo consecință pentru cel care fură?! Nu, deoarce este invitat la Sfatul Popular iar acesta refuză, nu pentru că ar fi putut primi o pedeapsă ci pentru că ” a căzut cu nasu'-n baltă.” – efectul punitiv al furtului.
Înțelepciunea populară dă un avertisment celor care sunt concesivi cu hoțul: ”cine astăzi fură un ou, mâine fură un bou”… Iată, cum o poezie ingenuă despre furt și sperjur debutează educația unui copil în mediul familial românesc (există poate și excepții). Sigur, unii vor spune că sunt doar niște versuri nevinovate, că totul este o abstracție și a ne închipui că vor avea vreun efect asupra educației copilului ar fi o uriașă greșeală.

VASILE ȘELARU/ AȘ VREA SĂ MĂ POT TREZI DIN ACEST COȘMAR

Trăiesc un coșmar din care nu văd cum m-aș putea trezi. Nu, nu vorbesc aici despre faptul că de mai bine de două săptămâni constructorii de la o locuință transformată în grădiniță pentru copii, lipită de zidurile casei mele, îmi ciocănesc în pereți de dimineață până seara. După ce m-am adresat instituților locale, Poliție, Primărie, Parchet, Judecătorie reclamând faptul că nu mă pot odihni în casa mea, am înțeles că acest gen de viață face parte din ”normalitatea vieții românești”. Coșmarul este legat de instituțiile statului... de abuzurile pe care acestea le întreprind la vedere, fără nicio jenă ca și cum, națiunea română ar fi doar o șleahtă, o adunătură de capete seci. Văd procurori umblând cu Biblia prin satele României punându-i pe oameni să jure că au votat... și dacă ”DA”, cum au votat... Aceasta este viața în România. Dar eu știu, m-am întâlnit de sute de ori cu abuzurile polițiștilor și ale procurorilor, chiar și cu cele ale judecătorilor, atât ca ziarist cât și ca persoană particulară. Am scris și am publicat, mii de pagini semnalând aceste abuzuri și nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a schimbat nimic. Nu am văzut parlamentarii întruniți într-o Sesiune extraordinară, nu văd celelalte instituții ale statului reacționând cu promtitudine, nu văd proteste de stradă, nu văd organizații internaționale reacționând. Mai mult, aud cum ni se dau sfaturi... Toată această zăpăceală a pornit de la un singur om. Un cetățean, suspendat din funcție de Parlamentul României și constestat de peste 7,4 milioane de cetățeni ai României, a reușit să dea peste cap o țară întreagă. Cetățeanul este acuzat, printre multe altele, că a lucrat și pentru Securitatea politică... Mă întreb, văzând cum este susținut de ”cei din afară”, dacă nu cumva omul a lucrat la două capete și o fi agentul activ al unui stat care acum, luptă peste tot în lume, pentru democrație. Democrație numai în interiorul acelui stat, deoarce în afară, acesta a susținut din interese politico-economice o sumedenie de dictatori și chiar teroriști mondiali. Este clar că, ceva este în neregulă nu numai în Comunitatea Europeană dar și în S.U.A. Vocile care ne vin din aceste zone susțin o cauză strâmbă. Și este știut că nimeni nu susține o cauză fără a avea un interes. Ce interes ar exista ca România să nu ajungă un stat democratic, ca aceasta să fie condusă despotic?! Desigur că el are doar o singură componentă, și anume, cea economică. Totul este bine și frumos până la finanțe. Nu mai avem anticorpii necesari care să apere statul și națiunea adică acei lideri politici capabili să lupte eficient, pragmatic în numele României. Nu există nici din partea poporului acea voință fermă de a își alege lideri autentici. Suntem dezbinați, nu putem fi uniți sub același steag în ciuda stăruinței unor lideri care se anunță a fi hotărâți să pună capăt acestei perioade de confuzie, când instituțiile statului au devenit bun personal, jucării la cheremul unui despot slujit cu credință de către cei care, prin funcția lor, ar trebui să fie în slujba legii. Dar legea este ”doar o vorbă de dânșii inventată”, după cum zicea Poetul. Ne vom afunda în sărăcie tot mai mult, iar de această stare vor profita mulți... începând de la cei interesați de autonomia unor ținuturi până la cei interesați de ceea ce mai poate avea aerul, solul și subsolul acestei țări pe care iată, nu obosesc să o iubesc. În fapt, între toate iubirile mele este singura care mi-a rămas. Nu mă întrebați cum trăiesc, deoarece mă simt tot atât de sărac dar nu și atât de speriat așa cum eram în vremea lui Ceaușescu. Era vremea când locuiam la Navădari, într-o cameră unde aveam o masă, un pat, un cuier, cărți întinse pe dușumea și o mașină de scris iar Securitatea îmi planta microfoane în casă ( există și un dosar la CNSAS). Atunci eram aproape singur, acum simt că alături de mine sunt cel puțin câteva milioane de oameni. Și totuși, trăiesc un coșamr...