Șelaru Vasile / Dl. Alex. Ștefănescu ... un critic infantil

Dl. Alex. Șefănescu este un critic literar vocal... bășcălios, cu un limbaj aparent estetizant... Oricum, s-a dorit o vreme a fi atent la veleitarii purtători de... tichie ( și subsemnatul a fost încondeiat) iar mai nou se ocupă de... iluminatul public ( emisiune în care va comenta autori geniali așa cum este, în opina dlui Alex. Ștefănescu și poetul Mihail Gălățanu pe care îl proslăvea în Financiarul). Nu asta e problema, ci puterea de analiză a criticului menționat care, într-o emisiune Tv, laBe 1 ( Sub semnul întrebării), mai exact în 6 octombrie (2011), zicea că a sesizat atacuri fără precedent la adresa dlui Băsescu venite din partea TV Antena 3, Realitatea s-a mai domolit în ultimul timp, concluziona acesta înțelept. Se pare că dl. Alex. Ștefănescu îl pupincur pe Băse... în vreme ce intelectuali precum Pleșu, Liceeanu, Marga și mulți alții, se delimitează de orice simpatie acordată actualului președinte care, în ultimul timp, a devenit mai mult decât jucător... e factor destabilizator național. Când, la un moment dat, L. Mihaiu îi spune, în aceași emisiune, că pe lista înformatorilor Securității ar fi și Băse acesta dă o replică bleagă... (citez) eu zic să nu îi acuzăm (pe informatori n.a) după ce exact cu câteva clipe înainte se arăta revoltat că cineva este/ a fost, informator al Securității... Atitudinea lașă în fața propriilor idei nu m-a mirat deoarece pe dl. Alex. Ștefănescu îl știu din vremea când conducea un cenaclu literar la Biblioteca ” M. Sadoveanu” (București) unde proslăvea mediocritatea. Însă, după cum îl susținea pe dl. T.Băsescu cred că dl. Alex. Ștefănescu suferă oarecum de pupincurism și acum, în pragul ramolismentului intelectual, se gândește că este cazul să-și refacă cariera (sic!) politică... după o experiență PNȚ-CD-istă eșuată ori să obțină pe ici pe colo vreo funcție/demnitate publică. Caragiale ar fi zis : Halal să-ți fie bre Ștefănescule, ți-ai pus tichie fără să te doară... Rămâi cu literatura și cu noul proiect de... iluminat public și nu te băga unde chiar nu pricepi o iotă, cum ar fi analiza politică sau scandalurile între patronii din media... Se vede că ești un copil mare de aceia îți stă mai bine așa, critic infantil al literaturii contemporane.

VASILE ȘELARU / DESPRE CORALIA – ADRIANA BENESCU ȘI... HIMENUL DE AUR

Cuprinsă de ”un delir livresc”, Coralia-Adriana Benescu publică volumul de poezii ”Litera de sub văl” ( Editura Pastel, 2010, Brașov), un titlu puțin inspirat chiar dacă poeta este ”o literă zidită sub versuri” , litera fiind o obsesie volatilă, un alter ego al autoarei sau, după cum ne mai spune ”o fecioară târzie în fecioara din mine / În ochiul căreia Dumnezeu și-a ascuns singurul vis”... ca și cum autoarea ar fi centrul Universului Divin ”obsedat” de fecioare și de sâni... Sedusă de metaforă, îmbătată de sensuri abstracte (unele gongorice) gen: ” mi s-au spart în ochi calendare”; ”vulturul acela limbut de pe margine se dispută/ în melci cu prăpastia”; ”au ruginit brazdele sânilor”; ” până și oaselor morților li se judecă mierea ”; ”am luat din firimitura irodului de noapte”; ” ai ochi de ceață și zâmbet cardinal”; ” vedeam cum în fecioare și pântecul se-nchină” (probabil fătul se-nchină), evident, figuri de stil care se vor fi dorit șocante... dar nu, ele sunt sufocante, pline de exces îmbată până la pierderea de sine sensuri, înțelesuri aparent lirice scapă printre degete chiar... poezia. Unele versuri devin mici tablouri suprarealiste : ”cu ochii în două piuneze de floare”; ”în timpane îi stau înfipte săgeți din oase de greier/ în tâmple îi sângerează coarnele unui cerb din pădurea albastră”. Dacă metafora ne convinge că autoarea are talent, abundența acesteia devine obositoare iar rima sacadată umbrește frumusețea unor versuri. În mod bizar autoarea are darul de a își rata poeziile deoarece lirismul acestora devine prea strident iar metafora își pierde efectul... Găsim versuri memorabile, ”am pășit goală în camera unde luna purta degete de bărbat”; ”pământul mă fuma pe ascuns”... O virgulă, pusă nepotrivit, destabilizează nu numai sensul erotic al unei sintagme – superbe dealtfel, aruncând emoția în abstract : ”Că-mi e sufletul dar,/ Al cărui himen de aur au vrut să mi-l fure...” deoarece sufletul este știut lucru, nu are sex... ”dar” având sens aici și de conjucție și de substantiv...( cadou...). Erotismul îngemănat cu divinul, pastoralul îngemănat cu contemplația toate înspre o revoltă de tip arghezian ”Eu vin ca o fătucă majoră să-I spun Dumnezeului meu : / ”-Sări, odată, din cer !”... unde, iată din nou, virgulele nu își au locul... diluând feritilitatea poetică dar și dramatismul. Însă, ceea ce ar trebui să exploreze autoarea este evident și poezia erotică, un erotism lipsit de vulgaritate pe care știe să-l amplifice, generează emoția, tristețea, candoarea pubertății feciorelnice ( ”Ne bănuiau toți îngerii, că ne iubim demult, / De când sihaștri cerbi se boncăliau de rut/ Și tu erai ecou și eu eram mai tristă/ De luna părăluță strivită în batistă”), peste toate acestea așezând cu grijă un voal... nu văl, deoarece cuvântul, fie chiar și litera așezată sub acesta, își pierde transparența și odată cu aceasta și plurisemantismul... misterul erotic. Descoperim sublimul romantism ”Am tremurat de-aceea-n frigul tău/ Rege fugit de la palat... ” dar nu și în celelalte versuri care continuă strofa ” Ți-am spart oglinda ca un hău, / Să văd de ești adevărat..” Coralia-Adriana Benescu mustește de talent, are har dar nu știe cum să-l prizeze în poezie, să scoată în evidență acele metafore memorabile, adevărate bijuterii poetice – esențe ale poeziei pe care culmea le înserează cu tandră detașare. Aceste bijuterii poetice îmi confirmă că autoarea are ADN-ul poeziei deci/probabil și puterea de a se desprinde de mimetismul literar care macină de multe veacuri literatura... de acei scriitorași care mustesc în geniala mediocritate pe care o cultivă în jurul lor. Însă, așa se întâmplă când unui/unei poet/poete de talent, pătruns/ă de har, îi lipsește redactorul de carte cel care cunoaște alchimia unui volum de poezie. Cromatica fonetică este o știință care s-ar fi potrivit autoarei. Se impune de asemenea și desprinderea de mediul pastoral... ca și de cel ușor mistico-divin. Consider volumul de debut doar un semnal care îmi dă speranța că mă voi întâlni cu poezia Coraliei-Adriana Benescu.

Vasile Șelaru despre asistența medicală - Escrocherii Made in Romania

DESPRE SĂNĂTATE : CUM AJUNGI PE BANII TĂI UN COBAI . . . Dacă mergi la medicul de familie trebuie să aștepți cel puțin o oră până îți vine rândul. Odată intrat în cabinet îi dai medicului 5 ron, cu toate că îți plătești, lună de lună, asigurarea de sănătate. Dacă ai adeverință de plătirea taxei de asigurat medicul te conslută dacă nu, îți transmite doar compasiune și te trimite iute la plimbare. Totuși, fiind asigurat, ești consultat și apoi ești trimis la o anumită clinică particulară să îți faci analizele deoarece de acolo medicul de familie primește un comision pentru fiecare pacient. La clinica particulară afli că, trebuie oricum să plătești o taxă. Dacă te încadrezi în primele zile ale începutului de lună plătești mai puțin, dacă ai depășit primele zece zile ale începutului de lună plăteși integral deoarece ți se spune, nu mai are bani Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Ajungi din nou la medicul de familie și, după ce primești o rețetă, evident alergi la trei patru farmacii să îți găsești medicamentele prescrise pe care le plătești integral deoarece nu mai există fonduri pentru compensarea medicamentelor. Afli, dacă ești isteț și întrebi și alți medici despre medicamantul indicat, că medicamentele/medicamentul ce ți-au fost prescrise sunt doar în fază experimentală și încă nu se cunosc reacțiile adverse. Mai în clar, ești un cobai. Dacă se întâmplă să ajungi să fi internat într-un spital trebuie să îți cumperi medicamentele, apoi la externare primești de la doctor o invitație la cabinetul/cabinetele partcular/particulare ale acestuia. Însă, atenție, trebuie să ai mereu adeverința care să ”adeverească” faptul că ești la zi cu plata taxei de asigurat. Dacă ai primit concediu medical mergi iute să îl vizezi la un cabinet amplasat la o margine de oraș, apoi dai fuga să îl depui la firma la care lucrezi în maximum trei zile. După ce ai alergat de la Ana la Caiafa, ai grijă să stai în pat că oricând poate veni un polițist gata să îți ia pulsul acasă... iar dacă acesta ajunge la concluzia că ești bolnav închipuit, în ciuda bolii, îți trage un dosar penal și te trezești internat în pușcărie. Dar tu ești cu adevărat bolnav, ai fost internat în spital și la externare ai primit sfatul medicului de a veni periodic la control. Astfel ajungi din nou la o clinică praticulară și îți plătești consultația medicală. Simți de la o zi la alta că suferi de ceva și în cele din urmă îți pui singur diagnosticul : ai sindromul domnului Lăzărescu !
În fapt, odată ajuns în fața medicului nu mai ești pacient ci client. Logic, cei care lucrează în sitemul medical din România au mentalitate de oameni de afaceri, indiferenți în fața suferinței, ei nu se mai gândesc să te facă sănătos ci doar cum să-ți ia banii, oricine ai fi tu !

VASILE ȘELARU : NU LEGAȚI FLORILE CU LANȚURI !

X Despre libertate, multiculturalism...și sărăcie...

Europa este bezmetică datorită lăcomiei ! Trăim într-o permanentă criză... economică dar mai ales morală. Cei bogați devin tot mai lacomi... și implicit tot mai bogați. Din când în când Parisul sau Londra se aprind. Ni se spune că revoltații nu sunt decât o turmă de hoți. Însă, atât revoltele de la Paris cât și cele de la Londra au izbucnit în urma unor crime săvârșite de poliție în numele oridinii publice. Să manipulezi un grup de protestatari nu este deloc greu. Mai ales când aceștia se pot organiza foarte ușor prin cadrul rețelei de Internet. Guvernele au găsit și un bun prilej de a controla/cenzura acest gen de comunicare (și socializare) la care poate avea acces aproape oricine... Dar cum să faci ca o revoltă să degenereze este simplu. Rețeta este banală și se utilizează din antichitate... Relativ recent, am trăit-o și noi la Timișoara, prin anul 1989, când ni se spunea, pentru cine își mai amintește, că un grup de huligani sparg vitrinele și fură din magazine. În fapt este ușor să denaturezi o revoltă și să o transformi într-o acțiune de jaf public... Ajunge doar să strecori în mulțime câțiva agenți. Astfel, nu s-au mai evocat cauzele reale care au generat protestele de la Londra, ci ne-a fost prezentat un grup de hoți și jefuitori de duzină. Guvernul Britanic a ”scăpat” basma curată arătând lumii întregi că nu s-a confruntat cu o revoltă socială ci cu o gloată de hoți... Sigur, există și anarhiști ( dezaprob și condamn gesturile acestora a se vedea atentatul din Norvegia) însă aici îi exclud pe protestatarii împotriva G8 ( pentru a genera confuzie asupra protestatarilor antiglobalizare aceștia fiind numiți în mod deliberat anarhiști) deoarece între un protest și anarhie nu este decât un pas... Pas pe care puterea politică știe să-l speculeze prin manipulare... ori de câte ori este nevoie... În acest timp, pentru o mare majoritate, sărăcia devine tot mai profundă în vreme ce bogații devin tot mai bogați. Se zice că principala cauză a diferențelor sociale ar consta în multiculturalitate. Însă, Europa din toate timpurile a fost multiculturală iar când a devenit națională (ultranaționalistă în majoritatea cazurilor) se știe, a trecut prin sânge...
Ni se vorbește și nouă românilor de criză. Însă se omite un fapt: criza este la bursă și nu îi afectează decât pe cei care au acțiuni... Acolo unde există economie de piață și unde consumatorul – cetățeanul nu este captiv. Jocul bursei s-a încheiat în România odată cu așa zisa cuponiadă care i-a transformat pe mulți în proprietari de active la diverse societății foste socialiste... Economia românească nu se joacă la marile burse europene ci este una de mercurial stabilit de speculanții din piețe. Statul român este captiv între prostie și neputința alteori rea voința politicenilor – fiecare urmărindu-și doar interesele personale (caracter egocentric) și legislația struțocămilă de tip melanj între comunism și postcomunism... Locul crizei nu este România, declara T. Băsescu la 21 mai, 2008. Între timp, același președinte al României a stabilit că poate guverna și manipula mai ușor sub pretextul unei crize economice... Și dacă tot e criză a lansat și conceptul de reformă a statului în fapt un program de austeritate fără finalitate... (pensii tăiate, impozite, tva majorat, concedieri toate acestea fiind decizii alandala...care accentuează sărăcia și confuzia economică ).

Sărăcia o simte cu adevărat doar cel care trăiește în mediul urban și nu are resurse de hrană în propria gospodărie fiind trăitor doar din leafă. Cei de la oraș supraviețuiesc dintr-un salariu pe care îl chivernisesc însă unii îl împănează cu specula de zi cu zi... care se practică la scară națională. Începând de la bugetarii ciubucari, și am în vedere aici funcționari de tot felul dar și profesori și ”cadre medicale” care tratează actul pedagogic sau cel medical precum un srl... De pensionari sau de șomeri nu mai amintesc... Este știut că, mai mult de jumătate din populația României, trăiește în mediul rural, că astfel necesarul minim de hrană este asigurat fără prea mult efort de mama natură. Numai așa se explică cum a supraviețuit sub vremi poporul român a cărui mămăligă explodează doar accidental și atunci când se întâmplă se răcește instant. Adevărat, poporul a supraviețuit și datorită cleptomaniei genetice. Însă, de frica hoților unii vor ajunge să lege până și florile cu lanțul... și nu numai că ar fi păcat dar am fi penibili deoarece i-am face să râdă pe băieții deștepți din energie, cei datorită cărora ne cresc facturile... la întreținere, la benzină, la curent electric... și în principiu la orice taxă pe care o plătim și care se transformă în bazin de înot, în parc sau în... sens giratoriu. Acestea nu sunt investiții ale statului ci cheltieli curente. Apropo, dacă ați mai umbalat prin țară cred că ați observat că intersecțiile au devenit o raritate. Suntem țara sensurilor giratorii, mai exact ne învârtim în jurul cozii. Chestia e că supraviețuim... în ciuda crizei globale. Sunt de partea ”huliganilor” din Londra, din Paris și de aiurea... (mișcări sociale sunt și în Israel). Mai în clar, sunt de partea celor cărora le este teamă că într-o zi și florilor li se vor pune lanțuri !

P.S. În loc de concluzie remarca lui Băsescu Vodă – Despotul Chior către popor :” Bă, (apelativul lui ”băiatule” sau ”băiețică”) dacă găsim un român care să nu se plângă e mare lucru !” Când decizia politică aparține unor politiceni care nu pot face diferența între ideologie și doctrină, care sunt lipsiți de spiritul altruist, este evident că țara, oricare ar fi aceasta, poate intra în faliment.

Vasile Şelaru despre manipulări made in FMI gen „sărac şi cinstit”

Să nu îţi vină să râzi când îl vezi pe şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks însărcinat cu guvernarea şi împrumutarea României, având o gaură în talpa pantofului. Aceasta ar fi prima reacţie. Una primară. Chestia e că râsul este amar şi umilitor. Domnii de la FMI ne cred proşti şi ne arată gaura din pantof care aduce teribil cu celebra remarcă „ sărac dar cinstit”. Adică, iată şi cei de la FMI sunt oameni ca şi noi, au slăbiciuni... pot fi neglijenţi aşa cum a fost şi şeful Băncii Mondiale cu ciorapii rupţi pe la degete... taman când intra într-o moschee. Ce imagini ne oferă aceşti pretinşi domni. În primul rând, psihologic vorbind, dacă ar fi să-i cred pe aceşti indivizi, îmi sugerează că duc o viaţă personală neglijentă, chiar sunt destrăbălaţi... în intimitatea lor. Aparenţele înşeală... Ei, bancherii, îşi calculează fiecare apariţie publică, fiecare gest şi fiecare cuvânt. Jeffrey Franks a învăţat de pildă şi româneşte, chiar a citit un text, semn că este un apropiat al românilor. Nici vorbă ! Este un apropiat al miliardelor de euro pe care le va lua din România. Al fiecărui eurocent care se scurge în fiecare secundă din buznarele celor peste 20 de milioane de români ( claculaţi vă rog, 20 de milioane de eurocenţi pe secundă către FMI timp de mulţi ani de acum încolo). Suntem îndatoraţi de către guvernul PDL. Ei, bancherii, vezi doamne, sunt „oameni obişnuiţi” – astfel se fac solitari cu toţi aceia care au un pantof găurit în talpă, cu toţi aceia care au cirapii găuriţi datorită unghiilor netăiate... Am trăit să o văd şi pe asta ! Marii magnaţi ai băncilor par a fi de compătimit. Am convingerea că aceştia îşi bat pur şi simplu joc de noi, ne subestimează inteligenţa, ne consideră gură cască ce ne hrănim cu ştirile media, că ne lăsăm îndopaţi de vorbele uşuratice ale unor realizatori de emisiuni tv pentru care găina naşte pui vii.
Evident nu suntem alfabetizaţi vizual, nu ştim mai nimic despre manipulările simple cu efect global... Despre cumplita sărăcia în care o mare majoritate ( din care fac parte) se scufundă, aproape că nici nu îmi mai vine să scriu. Dar nu pot fi nepăsător şi constat că cei cu pantofii şi ciorapii rupţi conduc lumea, o umilesc sărăcind-o, afişând la rândul lor un un fel de „sărăcie” de care cei sărmani cu duhul sau nu, să ne minunăm... În fond, suntem singura ţară europeană unde se face reclamă la seminţe de Floarea Soarelui. Cigulealea acestora în faţa televizorului amăgeşte foamea, înşeală sărăcia... De ai şi-o bere la îndemână burta se umflă cu ceva... aparent nutritiv. În tot acest timp ni se spune că aproximativ 13 milioane de cetăţeni ai României beneficiază de ajutoare soaciale. Dar cine ne-a adus aici. Cei aproape 60 de ani de dicatatură, începând cu cea carlistă şi sfârşind cu cea comunistă şi apoi nesfârşita tranziţie de după 1989. Vânzarea zăcămintelor naturale şi distrugerea sistemetică a economiei naţionale de către clasa politică postdecembristă înbogăţită subit, peste noapte în vreme ce proprietarii de drept – de terenuri şi bunuri naţionalizate, încă îşi mai macină nervii prin tribunale... Sărăcia nu i se datorează lui Jeffrey Franks ci acelora care i-au solicitat serviciile, aceia care şi-au dorit banii FMI în timp ce fondurile europene pentru România sunt aproape virgine. Îmi reamintesc din memorie, din nou cuvintele entuziaste ale lui Mihail Kogălniceanu : suntem o naţiune liberă, de sine stătătoare. Oare ? Suntem ultima naţiune din Europa care am reuşit să ne construim o cale ferată - infrastructură pe care acum o distrugem, suntem ultima naţiune care ne vom construi autostrăzi... Istoria se repetă. Nu este o noutate ; dintodeauna taxele şi devalorizarea banilor (inflaţia) au stat la baza revoltelor – revoltele sunt ale sărmanilor deoarece revoluţia nu a aparţinut niciodată a acestora ci numai a celor desculţi, prefăcuţi, multpreacinstiţi, manipulatori aşa cum este de pildă Jeffrey Franks. Iar noi, prostimea, vom fi mulţumiţi cu propaganda naţionalist- comunistă, privind miracolul supravieţuirii noastre în istorie. Noi, românii, cei care de cele mai multe ori ne-am strigat libertatea stând în genunchi şi zicând Tatăl Nostru.

P.S. Divorţul familiei Columbeanu a luat o turnură stranie pentru capacitatea mea de înţelegere : Comisia parlamentară privind Apărarea Drepturilor Omului a luat cazul în dezbatere... „Cum nu vi tu Ţepeş Doamne să-i împarţi în două cete...”

Vasile Şelaru despre : Irinel Columbeanu, un milionar pricăjit...

Irinel Columbeanu este odrasla unui nomenclaturist. Ce sunt nomenclaturiştii : ciocoii din vremea P.C.R., ajunşi acum ciocoii nesfârşitei tranziţii cu odrasle cu tot. Uită Irinel Columbeanu când se plimba cu trabucul în gură pe la sindorfii gen „ Cerbul de Aur” în căutare de fetiţe, când se exchibiţiona în ţinute hilare, când se plimba pe la Paris cu tânăra Monica Gabor care a atins apogeul penibilului punându-şi o geantă pe cap crezând că ar fi o pălărie futuristă... Irinel Columbeanu ne-a mai oferit şi un revelion în direct, turnând beton „în familie”, lansând o nouă marcă în materie de cimenturi... Uită Irinel când se scălda cu două păsărele să ne demonstreze cine este el şi ce potenţă are... Acum, mai nou, este un tătic în suferinţă. Plânge cu lacrimi de crocodil că nu îşi poate vedea fetiţa – un suflet gingaş şi nevinovat, pe care din „dragoste părintească” o plimbă pe la psihologi zi de zi, chipurile pentru a fi evaluată... Mi-e greaţă de un astfel de individ care la rândul său declară că îi este greţă. Numai că greaţa mea seamănă cu cea a lui Albert Camus iar a sa i se trage de la icre negre... De, fiecare cu greaţa lui. Columbeanu Irinel nu a avut nicio greaţă nici în faţa executorului judecătoresc generând un soectacol media de câteva ore... la care o ţară întreagă de privitori au căscat gura, au ronţăit seminţe şi au băut bere.
Iată, scriu din nou că îmi este greaţă nu pentru că este fiu de ciocoi, ajuns ciocoi la rândul său, nu pentru averea sa ci pentru cum gândeşte şi reacţionează. Spre exemplu, acum descoperă statul român şi legile sale, statul creat şi slujit cu atâta devotament chiar de tac-su, cicoiul ăla bătrân şi pe jumătate senil dar nu întratât de senil încât să nu îşi ajute fiul să facă afaceri grase cu statul român. Ba mai mult, aflu că Irinel vrea să schimbe legile din ţara asta, iată de ce nu mă miră deloc să-l văd vârându-se în Partidul Poporului – Dan Diaconescu şi ajungând parlamentar. Astfel, afacerile cu banii statului român iar îngroşa mai lesene averea. Irinel Columbeanu dă măsura acestui popor, mult prea naiv, mult prea tolerant cu răul... deoarece se confundă toleranţa cu prostia, cu ignoranţa. Trăim într-un amalgam ciudat, cu buni şi răi prezentaţi devalma şi cu greu cineva se poate dumiri ce fel de „naţiune de sine stătătoare suntem – am devenit” aşa cum o proclama cândva Mihail Kolgălniceanu. Şi poporul o duce tot mai prost şi circul este tot mai mare iar pâinea tot mai mică... iar naţiunea tot mai puţin de sine stătătoare.