VASILE ȘELARU/ PUPA-V-AȘ PE DINȚI CU... RANGA, MĂSCĂRICILOR POLITICI !!!

     Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale („decât că” - l-am citat!) puțin înfumurat, nu este capabil să își ceară scuze public deoarece în învățământul românesc, există și profesori corupți prinşi cu firfireii în desagă. Mai exact, șpăgari! Nu mai spun că, într-o astfel de situație, bunul simț politic îl obliga să își înainteze demisia de onoare. Dar nu este niciun secret că așa zișilor politicieni români, onoarea le lipsește! Priviţi spre promisiunile sforăitoare făcute de USL şi spre starea de fapt a românilor. Din păcate sărăcia se transmite precum ciuma, în vreme ce nu ducem lipsă de circ. Ultimul este cel legat de cazul Omar Hayssam, singurul terorist, se zice dovedit. Melanjul stânga-dreapta, PSD și PNL este o struțo-cămilă politică ce nu face decât să accentueze starea de instabilitate economică a românilor. Dar mai marilor aleși nu le pasă. Ei văd în cetățenii României posibili infractori din moment ce, unul din oamenii servicilor secrete ajuns parlamentar PSD, este preocupat de ce vorbesc românii la telefon... Dar cine a urmărit un recent interviu al dlui George Maior - șeful SRI, acesta a anunțat că în curând va fi o lege în Parlament privind ascultarea telefoanelor. În fond, la urma urmei, nu m-ar interesa ce fac serviciile secrete, atenție atâta timp cât acestea nu îmi restrâng drepturile constituționale, mă interesează ce face clasa politică! Este aceasta capabilă să pornească economia românească? Este capabilă de reformă curriculară în sistemul educațional românesc? Este capabilă să respecte modelele culturale, politice, științifice pe care românii le-au avut odată? Sigur, mai sunt și alte întrebări. Problema este că toți cei care au guvernat țara s-au gândit doar la ei. La burta lor, la neamurilor lor... au dezvoltat un sistem mafiot și clientelar care a vlăguit orice energie a neamului românesc atât de profund încât cu greu acesta se va putea ridica din nou din țărână. Lipsa de voință a majorității, starea de apatie generală a devenit un fapt comun. Capitalismul de cumetrie a șters orice urmă de onoare. A auzit cineva ca un demnitar să demisioneze deoarece nu a fost capabil să-și onoreze promisiunile electorale?!

     Cine oare ne va reda demnitatea de a fi cetățeni ai României. Semidocţii conduc astăzi România iar valorile din păcate sunt eliminate. Lipsa de respect pentru cultură este evidentă. Și știu ce vorbesc... Tot așa cum știu că guvernul lui Victor Ponta aleargă după țărani să le perceapă tot felul de taxe. Țăranul român trebuie distrus! Veniturile sale de subzistență trebuie impozitate... Însă același guvern Victor Ponta, șterge sute de milioane de euro datorați către bugetul de stat... Cu o majoritate imbecilă de peste 70% în Parlamentul României dispusă să voteze după cum liderul de grup „ridică degetul”, nu are de ce să-și facă griji guvernul actual. Așa să fie oare?! Să nu uite că sunt câteva milioane de desculți care într-o zi nu îi vor recita ci chiar vor pune în practică cunoscutele versuri (citez din memorie): Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt/ Să vrem noi sânge nu pâmânt (...) Hristos să fiți, nu veți scăpa/ nici în mormânt! În fond toate au o limită și apoi, dacă lumea a devenit atât de mobilă de ce nu ar fi și revoltele. Eu nu îndemn pe nimeni la răscoală dar nu pot să nu observ cum viața fiecărui român se alterează tot mai mult de la o zi la alta... și cred că acest lucru ar trebui să dea de gândit troglodiților înavuţiţi din jaf.

    Ce escrocherie au mai gândit politicienii?! Înainte de alegerile parlamentare reprezentanții guvernului Victor Ponta au calculat greșit pensile, iar acum cer banii înapoi! Doar s-a votat cu USL nu-i așa?!

    Televiziunea publică se distrează! Este „pe val!”. Frumos, dar fiecare să fie luat de val pe banii lui, nu pe banii publici. Nici acum nu înțeleg de ce este menținută o decizie abuzivă luată de PSD și anume, aceea de a ne lua bani cu sila pentru un așa zis abonament de televiziune... Ce tupeu, ce hoție! Ce zici musiu Ponta!!! Dar în această prelungită jale ceva mă distrează: Traian Băsescu joacă USL-ul după cum are chef. Ați ignorat milioane de voturi numai să vă gudurați pe lângă Consiliul Europei... acum primiți nota de plată servită de dom’ Băse... Înghițiți rahat cu polonicul! Iată ce spune Ponta: Băsescu își face la Cotroceni partidul ăla de doi bani... Bun, bun, dar asta-i curat neconstituțional coane Ponta, de ce nu-l suspenzi?! Ți-e frică, ai?! Deocamdată țara este pe mâna măscăricilor, periculos este faptul că sunt și hoți... dar că sunt și nevertebraţi mă cuprinde lehamitea. Totuşi, nu înainte de a îi pupa pe dinţi... cu ranga!!! Că mi-s dragi ca dulceața în pantofi!

VASILE ŞELARU/ SRI - GĂINARII ȘI GĂINAȚII SIGURANȚEI NAȚIONALE

Serviciul Român de Informații aleargă după profesorii corupți, principalii vinovați ai dezastrului economic în care se află România. Din cauza profesorilor, la 1 iulie a.c. (2013) s-a majorat prețul gazului metan cu 8% pentru populație și în niciun caz pentru că așa a dictat Consiliul Europei iar guvernul cu premierul Victor Ponta cu tot, sunt ghiocel în fața mahărilor din occident și se dau zmei în fața celor slabi.

     Aici lucrurile trebuie împărțite. Mita în școli este veche, încă dinainte de 1989, când întreaga societate românească funcționa pe bază de mită și fușăraie. Fușăraia reprezenta (activitatea clandestină) piesele făcute de muncitori, cuțite și tot felul de suporți etc... la comanda șefilor... o parte erau duse acasă o parte erau vândute de muncitori. La medic fiecare mergea cu ”kentul” sau pachetul de cafea. Deci, până în 1989, mita și hoția de la fabrică, era naturală. Așadar, să fiu bine înțeles, orice persoană care încalcă legea, în acest caz și profesorii, trebuie sancționată pe măsura faptei.

       A doua chestiune: mă întreb și eu, de ce SRI a asistat la cum este distrusă economia românească și nu i-a înșfăcat pe hoți într-un... tren deoarece nu ar fi ajuns un autocar. Țara este săracă și SRI a descoperit că profesorii sunt vinovați. Dar oare cine se ocupă de programa curriculară din învățământ... Aici, nu se impune o reformă?! Siguranţa naţională depinde printre altele şi de învăţământ, însă contează foarte mult ce îl înveţi şi cum îl înveţi pe tânărul „școler”... Să nu uităm că până în decembrie 1989, directorii în școli erau puși în funcție de PCR acum sunt înfiletați de partidele aflate la guvernare. Nu se spune nimic de chefurile de dinainte de bacalaureat, de profesorii care în mare majoritate sunt puși pe căpătuială, care stabilesc nu știu ce manuale, nu știu ce caiete de teme de la te miri ce editură doar pentru un amărât de comision de 100-200 de ron, de balul „bobocilor” prilej de beții juvenile alături de profesori... Cert este că în învățământul românesc actual au rămas puțini profesori cu vocație care se dedică actului pedagogic. Dar de nivelul de pregătire al profesorilor cine se mai ocupă. Dar de salarizarea acestora și premierea profesorilor performanți?!

      Aflu că a fost nevoie de 80 de polițiști și aparatură de supraveghere (i se spunea înainte de 1989, T.O. adică, Tehnică Operativă) pentru a se dovedi necinstea unor profesori. Că au existat chiar și ofițeri sub acoperire. Măi să fie!!!

      Există o ipocrizie națională din partea instituților statului care iată, nu sunt capabile să pună bazele unui stat de drept în care nimeni să nu fie mai presus de lege. Dar în fața legii nu sunt toți egali. Unii sunt mai egali decât alții. Cert este că Țara Românească colcăie de hoți cu ștaif, imuni în fața legii. Cei slabi, în acest caz profesorii, cad în plasă. Poate SRI ar fi bine să se ocupe și de profesorii care vin cu temele nefăcute la școală și vorbesc în dodi elevilor. Dar să se ocupe și de elevii care nu învață, de părinții care îi mituiesc pe profesori, sigur o aiureală a modului de viață din învățământul românesc cunoscută și practicată chiar și de ofițerii care anchetează cazul corupției din învățământ. În fond, și ei, anchetatorii au trecut prin același sistem de învățământ. Ar fi interesant de văzut ce ar face ofiţerii de SRI şi cei din poliţie dacă ar fi puşi să susţină examenul de bac... Dar să uităm această ipoteză privind diploma și nivelul real al cunoașterii individului. Să ne îndreptăm atenția spre siguranța națională.

     Pe cei care au jecmănit țara cărămidă cu cărămidă, brazdă cu brazdă să-i lase anchetatorii, deoarece ei sunt sponsorii celor care ar trebui să aplice legea. Performanța statului de drept constă în performanța instituților sale. Din păcate sunt politizate și mult prea slabe pentru a reprezenta interesele statului de drept. Trăim în statul de drepți, continuitate a statului totalitar, când iată, nu mai este Partidul unic în toate cele ce sunt și mâine vor râde la soare ci serviciile de informații. Am impresia că locul Partidului Comunist a fost luat de SRI... Că sunt mulți politicieni șantajați și șantajabili nu mai este un secret pentru nimeni. Că sunt ofițeri sub acoperire în Parlament nu mai este un secret cum nici faptul că românii, indiferent de etnie, trăiesc tot mai rău de la o zi la alta și după cum ne arată realitatea economică, nu se prefigurează un viitor mai bun.

    Vom rămâne la marginea Europei, o țară plină de indivizi cu pretenții heghemoniste. Rupți în cur dar mândri nevoie mare. Ipocriți, mincinoși și hoți. Numai un despot luminat poate pune ordine peste un popor care refuză să accepte democrația, care refuză să se revolte în fața celor care îl fură și îl umilesc. Și apoi, luând faptele vieții sub o minimă analiză logică, dacă nu există o majoritate care să se revolte împotriva hoților înseamnă că acelei majorități îi lipsește cinstea, să nu zic că este complice cu cei care fură. Și ceea ce este și mai bizar e faptul că legea se aplică doar atunci când are chef cineva și nu în mod natural și împotriva celui ce fură un ou și a celui ce fură un bou... Dar se pare că legea este doar pentru găinari, în fond ce ar fi putut fi acei profesori care au primit bani de la elevi, cum tot atât de adevărat este că SRI se ocupă doar de găinări și găinați. Aștept arestarea celor care se fac vinovați de subminarea economiei naționale, cei care au semnat acorduri aiurea cu C.E., cu F.M.I., cei care au făcut să dispară flota românească... dar și pe aceia care se pregătesc să vândă sistemul energetic românesc, CFR-marfă etc... Aștept, și cum știu că nu o să se întâmple nimic, așteptarea mea va fi... infinită.

VASILE ŞELARU/ POLITICIENII CU FERICIREA, PLEBEA CU SĂRĂCIA

      Premierul Victor Ponta mai are puţin şi ne va povesti cât de bine o ducem noi deoarece avem cel mai mic preţ la gaz metan şi energie electrică. Dar nu vorbește nimic de starea economică a națiunii. Culmea, abia zilele acestea a aflat că sunt prea mulți și inutili funcționari angajați ai statului. I-a trebuit un an premierului să vadă ceea ce știa o țară întreagă. În ceea ce mă privește, poate se va găsi cineva să îmi explice, să înțeleg de ce trebuie să plătesc investițiile particulare la așa zisa „energie verde”. Mai în clar: Victor Ponta și întreg guvernul său sunt hoți! Hoți! Hoți! Obligă consumatorul de energie electrică să plătească ceea ce nu consumă. Unde se mai întâmplă așa ceva? Investiții obligatorii pe factura de consum a energiei electrice... Dar mă întreb de ce noi, cetățenii acceptăm aceste decizii aberante. De ce NIMENI nu reacționează?!

   Se vorbește de exploatarea gazelor de „șist” sub pretextul „independenței energetice” asta după ce am dat cadou altora exploatarea zăcămintelor de gaz metan. Acum începe vânzarea hidrocentralelor... Mai târziu, când prețurile la energie ne vor nimici total, un alt guvern ne va spune că „nu poate interveni pentru reglementarea prețurilor” deoarece este economie de piață. Așa cum am tot fost mințiți că orice decizie tâmpită ori șmecherească este impusă de Uniunea Europeană. Minciuni, minciuni! Ministrul energiei, amicul Constantin Niță zice că prețul energiei va fi cotat la bursă... Care bursă moncher, există așa ceva în România?!!!

       În fapt, cine urmărește cu atenție deciziile guvernului Ponta constată că acesta, poate cu mici excepții, urmează pas cu pas guvernul Boc. Hoțiile continuă ca și deciziile aberante care nu fac decât să ne scufunde în sărăcie. Mă întreb până când! Știu că ticăloșia nu are limită. Știu că acum, negrul a devenit alb... Că deodată ticăloșii au devenit „băieți buni”. Nu mai există justiție socială. Cetățeanul își dorește mai mult decât orice respect. Mi se pare stranie remarca potrivit căreia „statul și societatea ocrotesc familia”. Păi care stat: cel care mă fură prin facturi! Dar cum oare „societatea” apără familia! Chiar nu înțeleg cum nu pot pricepe nici de ce trebuie să cumperi acum şi marfa să o primeşti după un an şi jumătate. Este cazul avioanelor F16 second-hand plătite cu peste 628 de milioane de euro care la vremea când vor intra acțiune vor fi... modele demodate și cu mult inferioare celorlalte aeronave militare.

     O altă problemă ar fi statutul parlamentarilor. De şase luni aceştia nu mai știu cum să își ofere privilegii. Curtea Constituțională (băsistă după unii) a respins din nou proiectul de lege... Nimeni nu se mai gândește la viața românului. Din ce trăiește acesta. Administrația Județului Brașov este doar facultativă ca și Primăria Brașov. Nu există niciun proiect public de Dezvoltare, nu există speranță. Fiecare se descurcă cum poate, adică fură de unde poate. Cine este cinstit se uită spre stele și așteaptă o minune. Mană cerească a fost doar în vremea lui Moise. Acum de sus nu mai cade decât ploaia ori pârjolește soarele.

     În România, singurii oameni fericiți sunt politicienii. Traian Băsescu se mândreşte că încă nu a făcut burtă chiar dacă are 61 de ani şi își dorește o mică fermă doar de vreo 250 de hectare... din care livezi de piersici vreo 25-30 de hectare.... Evident, politicienii mai au încă ciolane de ros, mai au la dispoziție banii românilor și chiar pământul celor care încă și-l revendică prin tribunale...

     Transportul feroviar se va privatiza. Un tun al guvernului Ponta. Deocamdată este cald. Mult prea cald ca cineva să mai protesteze, iar când vrea să o facă... vine ploaia. Așa că, fiecare cu ale sale. Politicienii cu fericirea, iar plebea cu nenorocirea.

Poezie aniversara

 Îmbătrânesc ca și vinul

nu-mi face semne triste cu mâna

destupă sticla

                      și bea de-a dreptul din ea

vei afla cât de tânăr am fost

în toți anii mei

vei surâde discret

                      celor din preajmă

prieten le voi fi doar unora

                       odată cu tine.

ȘELARU VASILE/ TUDOR ARGHEZI – DESCENDENȚA PE LINIE MATERNĂ CA FIIND DE ORIGINE TRANSILVĂNEANĂ RĂMÂNE O ENIGMĂ

În actele oficiale, la naștere, Tudor Arghezi poartă numele de Ion Nae Theodorescu. În baza deciziei nr. 385, din 16 aprilie 1956, înregistrată de Direcția Generală a Miliției respectiv Direcția de Evidență a Populației (D.E.P.), nr. 23494, eliberată la 9 mai, 1956, poetul își oficiază numele de Tudor Arghezi și în actul de identitate.

       Ce scrie Constantin Popescu-Cadem în rev. Manuscriptum nr. 2 (19), 1975: „Geneza pseudonimului său, Tudor Arghezi, a fost elucidată chiar de poet, potrivit declarației sale că l-a descoperit pe „Arghezi” în vechiul nume al râului Argeș, pe care l-a atașat la cel de Theodorescu (devenit, prin reducție, Tudor) pentru a ieși din anonimat, distingându-se astfel din mulțimea celorlalți Theodorești: Mi-a trebuit un nume care să sune și care să nu mai semene cu altele, - mărturisește poetul fiului său:

- Când l-ai luat pe Arghezi cu tine lângă Theodorescu?

- Cam prin jurul anului 1900...

Deci, nici vorbă ca pseudonimul să fie împrumutat de la inexistenta sa mamă, Rosalia Arghezi – pură plăsmuire – introdusă spre deliciul filologilor doritori de inedit, legendă perpetuată cu o atât de impresionantă credulitate și de alți biografi ai săi. (Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, București, 1974, vol. II, pag. 11)” – am încheiat citatul.

      Faptul că Rozalia Arghesi ar fi mama poetului îl aflăm și de la Dinu Pilat în vol. Constelație a poeziei române moderne, ed. Cartea Românească, 1974, pag 9. Va mai fi probabil consemnată și de către alți biografi, istorici literari sau critici, ai poetului. Întrebarea noastră este dacă mama lui Tudor Arghezi este sau nu Rozalia Arghesi despre care ni se spune, culmea tot de către Constantin Popescu-Cadem, cel care inițial negase că aceasta ar fi putut fi mama poetului. Nu știm din ce surse-documente, mărturii avea să scrie după câțiva ani de „cercetare” că Rozalia Arghesi ar fi fost o slujnică din Ardeal, născută undeva prin apropierea Brașovului, ajunsă în București. Astfel, Constantin Popescu-Cadem revine asupra afirmației sale privind „inexistenta Rosalia Arghezi” și în volumul Document în replică (titlul unei rubrici din revista Manuscriptum), ed. Biblioteca Bucureştilor, 2007, pag 206, scrie: În destăinuirile sale, colonelul (Nicolae Theodorescu fratele lui T. Arghezi n.n.), a făcut remarca, de maximă importanţă, că fratele său, poetul, venise însoţit de o femeie în etate, cam de 70 de ani, pe care a prezentat-o drept mamă a lui. Vârstnica nu era alta decât Rozalia Arghezi. Aşa a aflat, mărturiseşte colonelul, atunci, în tinereţe, cine era mama fratelui său, care, dintr-o legătură amoroasă cu Nae Theodorescu, în anii 1878-1880, a adus pe lume pe scriitor. În familie nu se vorbise despre ea decât foarte voalat, Nae Theodorescu, ca şi poetul, fiind în această privinţă de o extremă discreţie, de o circumspecţie criptică. Tot atunci, junele cavalerist, a înţeles că poetul mai are, după mamă, încă un frate, care poartă numele Alexandru. La pag. 208, în vol. Document în replică, ed. Biblioteca Bucureştilor, 2007,  Constantin Popescu-Cadem afirmă: „Rozalia Arghezi, mama celor doi fraţi vitregi, era născută cam prin 1861 într-o localitate de lângă Braşov, Sechelisban, din părinții Ion Arghese şi Sofia. Ea a venit în Bucureşti cam prin 1878, avea atunci 17 ani, şi s-a angajat, după practica ardelencelor, fată în casă la băcanul Manole Pârvulescu de pe Calea Victoriei, patronul vestitei băcănii „Steaua României”, din capătul Şoselei Kiseleff, la cişmeaua Mavrogheni, unde se învecina cu prăvălia în care era cofetar Nae Theodorescu”.

      Din păcate, nu avem nicio mărturie sau document care să consemneze că Nae Theodorescu – tatăl lui Tudor Arghezi, ar fi fost și cofetar. Pe Certificatul de naștere numit Extract, eliberat de Primăria orașului București, cu nr. 542, publicat în foto în vol. Pe urmele lui Tudor Arghezi, (ed. Sport-Turism, 1981, pag. 51), de către Florea Firan, se distinge numele tatălui: Nae Theodorescu, de ani - 31, de profesie - comersant și numele mamei: Maria (atenție fără nume de familie), de ani - 18, de profesie - fără. (Actul este întocmit după declarația dată de tatăl). De precizat că documentul numit Extract este o copie din registrul actelor pentru născuți (nu se distinge luna și anul), și a fost eliberat la 4 ianuarie 19.. (nu se distinge cu exactitate, probabil 1901). Din acest document, cert este doar numele și prenumele tatălui, Nae Theodorescu iar mama, doar prenumele Maria, fără a se indica și numele. De ce nu apare și numele de familie al acesteia?!

      Cu numai o lună înainte de „a trece pragul de hună”, (moare de 14 iulie, 1967), în prezența unor membrii ai colegiului de redacție al revistei „Argeș”, Arghezi avea să declare: Știți că numele meu vine de la Argeș? Argeș-Arghesi-Arghezi, s-a adresat el profesorului G. Țepelea și celorlalți membrii ai redacției. (vezi Florea Firan în vol. Pe urmele lui Arghezi, ed. Sport-Turism, 1981, pag 55).

    Și atunci din ce document reiese faptul că Rozalia Arghesi ar fi fost mama poetului?! Cert este că localitatea Sechelidzban sau Sechelisban în care se presupune că s-ar fi născut aceasta nu există nu numai în apropierea Brașovului, dar nici în Transilvania și în niciun alt loc din teritoriul Imperiului Austro-Ungar. Toate încercările noastre de a afla localitatea în care s-a născut presupusa mamă a lui Tudor Arghezi, o anume Rozalia Arghezi au fost sortite eșecului. În Dicționarul istoric al localităților din Transilvania, ed. Academiei RSR, 1966, elaborat de Coriolan Suciu nu am identificat denumirea localității Sechelidzban sau Sechelisban și nicio altă localitate cu nume apropiat acestui înscris. Nu există niciun document în Arhivele Statului din Brașov care să facă referire la localitatea evocată de Constantin Popescu-Cadem.

     (Este posibil ca autorul vol. Document în replică, Constantin Popescu-Cadem să fi notat greșit denumirea localității din Transilvania?! Dacă am fi avut numele corect al localității în care se presupune că s-ar fi născut o anume Rozalia Arghesi, am fi reușit să dăm de urma acesteia mai ales că, fiind de religie catolică, exista posibilitatea să descoperim numele și alte date de stare civilă în Registrul bisericii din zonă... Din păcate, Constantin Popescu-Cadem nu precizează din ce sursă a preluat datele care o privesc pe Rozalia Arghesi).

SE CUNOAȘTE CU CERTITUDINE DESPRE TUDOR ARGHEZI: Anul nașterii, 1880, ziua 21 mai, în localitatea București. Tatăl acestuia, Nae Theodorescu provine dintr-o familie de agricultori din localitatea Târgu-Cărbunești, județul Dolj. „Poetul s-a socotit întotdeauna a fi de spiță oltenească și a fost legat de olteni și de Oltenia – cum spune Mitzura Arghezi – prin tot ce a scris și a simțit și era mândru de rădicinile sale gorjenești.” (vezi Florea Firan, Tudor Arghezi – treptele devenirii, ed. Scrisul românesc,

2008, pag. 27).

ASUPRA NUMELUI MAMEI LUI TUDOR ARGHEZI ȘI ASCENDENȚEI ACESTEIA ÎNCĂ  MAI EXISTĂ ÎNTREBĂRI DEOCAMDATĂ FĂRĂ RĂSPUNS

      Reproducem din cercetarea lui Pavel Țugui, vol. Arghezi necunoscut, ed. Vestala, 1988, pag. 27. „Consemnarea, și în mai 1903, într-un act școlar oficial, a mamei poetului, sub numele Maria Teodorescu (...) reprezintă încă o atestare documentară, altături de scrisorile expediate din străinătate, între anii 1907-1910 pe numele madame Maria Teodorescu. (...) Opinia că aceste documente ar ascunde un ”trucaj” anume că prenumele adevărat al mamei poetului nu era Maria ci Rozalia ni se pare o ipoteză nefericită! (...) De aceea, chestiunea ascendenților, mai ales cine a fost Maria, mama poetului, când s-a căsătorit cu Nae Theodorescu și când a decedat, comportă încă investigații arhivistice spre a restabili adevărul, înlăturând improvizațiile și afirmațiile hazardate neatestate riguros de documente”.

     Cert este că, investigațiile făcute de către subsemnatul privind localitatea unde s-ar fi născut Rozalia Arghesi, presupusa mamă a poetului Tudor Arghezi, au arătat că denumirea acesteia indicată de Constantin Popescu-Cadem ca fiind Sechelidzban ori Sechelisban (după cum mai apare notată și la alți autori) sau alta cu un nume apropiat acesteia, nu a existat în Transilvania și nici măcar pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar. Putem spune că, deocamdată, numele de Rozalia Arghesi, fără a fi atestat prin documente, nu este decât o ficțiune a biografilor poetului. Până la proba contrarie, știm că pe mama poetului Tudor Arghezi o chema Maria – prenume declarat în actul de naștere al acestuia și că în scrisorile expediate pe numele Maria Teodorescu i se adresa ”dragă mamă”. Nu găsim deloc logica prin care Tudor Arghezi și-ar fi ascuns până la sfârșitul vieții descendența transilvăneană, dacă aceasta ar fi existat cu adevărat, mulțumindu-se doar cu descendența oltenească pe linie paternă.

     Notă finală: Datele prezentate mai sus au valoare informală și într-o anumită măsură aș spune formală, cu toate că au necesitat o amplă investigație în Arhivele de Stat ale Brașovului precum și lectura a numeroaselor volume legate de datele biografice ale poetului Tudor Arghezi. Chiar dacă ar mai fi și alte întrebări privind biografia poetului care, oricum are spectaculozitatea sa, un traseu în tinerețe palpitant și aventuros uneori, toate acestea sunt irelevante în raport cu magnifica sa operă literară și publicistică.

VASILE ȘELARU/ OPOZIȚIA FLEȘCĂITĂ ÎN FAȚA GUVERNULUI HOȚ

Mărturisesc că zilnic mă simt furat de guvernul Ponta. Sunt pus să plătesc numai taxe. Spre exemplu pe factura de plată a consumului de energie electrică plătesc taxa radio, taxa tv., accize consum necomercial, certificate verzi și contribuție cogenerare înaltă eficiență dar atenție, eu am un contract doar pentru furnizarea energiei electrice. Sunt obligat, chiar dacă am venituri ”zero”, să plătesc la Casa de Asigurări de Sănătate. Poate îmi răspunde cineva de la Agenția Națională a Administrației Fiscale (ANAF) cum pot plăti această contribuție dacă eu nu am venituri. Dacă am bani să plătesc CAS-ul înseamnă cu eu fac evaziune fiscală, nu-i așa?! Și atunci? Să nu mai zic că există multiple taxe pentru același tip de produs. Constat că m-am născut pentru a plăti taxe și nu pentru a trăi.

Între condiția de sclav și om liber în România nu există nicio deosebire. Eu trebuie să trăiesc pentru a plăti taxe din care ”băieții deștepți”, din toate partidele și găștile din jurul acestora, să trăiască. De, sărmanii de ei, au și ei amante, am nevoie de viagra, au nevoie de case de vacanță, într-un cuvânt de huzur și prostimea cu cetățenie română trebuie să îi ajute. Și cum nu mai merg afacerile imobiliare, nu mai sunt fabrici de dus la fier vechi, ce s-au gândit. Băgăm taxe! Sigur, mai sunt afaceri de făcut din banii publici în domenii precum sănătatea spre exemplu, de unde dispar miliarde de euro. Uniunea Social Liberală (USL), a promis un trai mai bun și a uitat. A susținut că PDL-iștii au furat dar nu există nici unul chemat pe la DNA sau fie chiar ANI, să ofere explicații. Dar PDL-iștii sunt în opoziție. Au nervii fleșcăiți. Acum câteva zile, madame Andreea Paul fostă și Woss declara de la tribuna Parlamentului: „V-au crescut prețurile!” Adică, cum vine asta?! V-au crescut prețurile! Această doamnă nu face parte din poporul român?!

Abia acum PDL-iștii s-au prins că poporul trăiește prost. Oare nimeni nu vrea să observe că România este dezindustrializată, că nu mai există nici agricultură, că majoritatea românașilor se țin de furt?! Că numai cine fură mai poate supraviețui în România. Guvernul fură de la români, prin taxe și cred că nu există nicio diferență între hoțul de buzunare și Ponta et comp.

România a fost pusă la colț, stă în genunchi: umilită de un președinte labil, care azi spune una mâine alta, umilită și mințită de USL-iști, batjocorită de PDL-iști, aburită de Dan Diaconescu și ”poporul său”. Este nevoie de un OM care să guverneze în numele românilor și pentru români și nu de o șleahtă care să se ploconească la Bruxelles după ce o vreme s-au închinat Moscovei (și celei țariste dar și a celei sovietice) iar alte sute de ani Istambului și Vienei. Am obosit să văd hoția din Țara Românească, să văd cum potlogarii conduc România, să văd mersul șleamp a lui Victor Ponta pe holurile Palatului Victoria și veselia sa perpetuă. Stânga socialistă a sărăcit România, a generat mizerie socială în numele ”protecției” sociale. Am obosit să văd câte un politruc cum dă lecții de prosperitate, cum un președinte când nu ”reevaluează corupți” declară că a fost într-o vizită în SUA când el fusese în Turcia (să fi fost whisky-ul consumat în avion de vină), să văd o opoziție fleșcăită, să văd cum Constituția României se modifică pentru cei care guvernează și nu pentru popor, să văd procuroare cu fețe de fufe de bordel, profesori cărora nu le pasă de elevi. Și totuși nu am obosit să îmi iubesc țara, să iubesc România, să îi respect pe puținii oameni cu un caracter frumos, nealterat, să iubesc spiritul frumos al poporului meu. Țara mea și poporul meu! Nu țara și poporul troglodiților! Țara mea și poporul meu!

Am convingerea că în cele din urmă toți cei care au jefuit țara și au umilit poporul vor fi aruncați în lada de gunoi a istoriei, că România va deveni prosperă precum a și fost odată. Că justiția și dreptatea își vor găsi locul firesc, că România va fi cu adevărat un stat de drept. Bărbați de stat ai României vor fi din nou la conducere, își vor iubi poporul mai presus decât propria lor viață și nu vor uita că o țară care poate hrăni 80 de milioane de oameni nu poate fi una a săracilor.

VASILE ȘELARU/ DUMITRU RENGHEA – UN ÎNȚELEPT AL SATULUI ROMÂNESC

Sunt cărți, adevărat extrem de rare, pe care sufletul și inima le parcurge cu sete, așa cum ai bea un pahar cu apă. Mi s-a întâmplat în aceste zile când, printr-un gest, mai mult de conveniență, bunul meu prieten, Dumitru Ioan Puchianu să-mi ofere o carte: ”Călăuza vieții” – Dumitru Renghea, ed. c2design (Brașov), 2005, 136 pag, scrisă de bunicul său și restituită publicului prin tipar de către acesta. Ar fi putut să i se spună și ”Carte de căpătâi”, adică acel gen de lucrare de a cărei învățătură e bine să nu te desparți nici în somnul odihnei. Am fost mai mult decât plăcut surprins să constat că în mare parte această carte aduce cu ”Almanahul satelor” având menirea de a instrui și informa pe cititor ”de câte în viața de pe pământ a omului dar și în stele și lună” ori ”Calendar” (”Călindar” se zicea în vechime), atoatecuprinzător, specific în secolul Luminilor. Numele lui Dumitru N. Renghea, din localitatea Sohodol-Bran, apare în spațiul publicistic în anul 1929, în renumita revistă ”Albina”, condusă de prof. univ. Ioan Simionescu de la Iași, dar și în anul 1930, în ”Calendarul plugarilor” ca semnatar al unui basm.


Reflexii privind rolul și scopul existenței umane, sfaturi pentru plugari și crescători de animale, note de antropologie, sociologie, psihologie, pedagogie, chiromanție, religie, bune maniere, igienă, siguranța personală, management casnic, genetică, sport etc... toate sunt cuprinse în cartea lui Dumitru Renghea. Am parcurs-o cu mare plăcere, nu pentru că mi-ar fi spus lucruri noi ci pentru că îmi amintea de sfaturile bunicului meu Moise, un învățător dintr-o comună din Covasna, iubitor de țară și oameni dar și ale tatălui, ofițer de ”jăndarmi” în perioada regelui. Și mărturisesc că sfaturile din copilărie, le-am regăsit cu mare drag, deoarece am trăit o ”întâlnire” cu esența familiei românești, spiritul și filosofia de viață a acesteia așa cum se afla până spre mijlocul secolului XX. Astăzi, familia este în disoluție, gregaritatea părinților se regăsește în comportamentul copiilor. (Să fie oare de vină ”omul nou” creat de perioada comunistă? Cine știe?!).

Dumitru Renghea (1900-1976), veteran a două războaie, a fost un țăran care prin strădania sa a acumulat cu mult mai multe cunoștințe decât îi sunt necesare unuia ce ar avea condiția de ”plugar” (termen general sinonim cu cel al trăitorilor în spațiul rural, indiferent de ocupație). Astfel, prin truda minții, pasionat de cunoaștere, a devenit un înțelept. Un spirit moral și auster cum rar se află, poate și puțin introvertit de viața aspră dar perseverent, competitiv, dornic să-și depășească condiția de ”om de la țară”, luptător cu propriul sine și patimile omenești însă și principial. Nu în ultimul rând compasiv pentru cei slabi. La un moment dat, în una din reflexiile sale, notează ființa plăpândă a intelectualilor în raport cu robustețea interioară a celor care trudesc fizic.

Meditativ și observator profund al vieții și al satului românesc dar și al cunoașterii omului, Dumitru Renghea este un înțelept. Credincios dar nu superstițios, autorul ar fi putut intra în ”Academia satului” alături de Moromete dar cu un spirit specific ardelenesc mult mai complex. A trăit într-o istorie nedreaptă, aș spune cumplită și criminală, deoarece putem observa până astăzi că în anul 1946, nu a murit numai ființa țăranului român ci și spiritul acestuia. Dacă vrem să vedem cum arăta cu adevărat mintea satului românesc (cu slăbiciunile și calitățile ei), nu ajunge să citim doar studiile lui Dimitrie Gusti ci iată, acestea pot fi completate și cu observațiile și pasiunile de o viață ale omului Dumitru Renghea. Unele însemnări din cartea ”Călăuza vieții”, sunt note din alte lucrări, altele sunt reflexii și memorii personale ori pur și simplu relatări din viața sa, sau cum se mai zicea odată ”de la lume adunate și la lume date”. În cartea lui Dumitru Renghea, există mai multe parabole, unele originale, altele adunate, care ne amintesc de povestirile Zen. Iată o astfel de povestire ”adunată” de autor poate dintr-o culegere gen ”almanah- revistă” ori pur și simplu din lume, aproape că nici nu are importanță, dar cu certitudine, merită reamintită, mai ales celor doritori de dreptate în această lume: Se zice că odată s-a întâlnit Dreptatea cu Minciuna la un han. Minciuna a zis către Dreptate: ”Vino să ne cinstim împreună.” Dar Dreptatea zise: ”Eu n-am niciun ban la mine ca să plătesc ospățul.” Minciuna atunci zise:”N-ai grijă de asta că eu plătesc!”. Apoi a comandat și după ce s-au ospătat, Minciuna strigă către ospătar care era un băiat tânăr:”Ospătar! Adu-mi restul!” Ospătarul, mirat, zise:”Ce rest să îți dau că încă nu mi-ai dat niciun ban!” Atunci Minciuna se sculă repede de pe scaun și strigă cât o ținea gura: ”Eu ți-am dat o sută de lei și tu nu vrei să îmi dai restul!” Patronul hanului auzind toate acestea, a crezut că băiatul și-a însușit banii și l-a luat la palme. Atunci băiatul își puse mâinile în cap și strigă: ”Dreptate, dreptate, unde ești de nu te arăți odată?” Dar Dreptatea sta ciulită (ascunsă n.a.) că mâncase și ea din acel ospăț. ( pag.12).

În ”Călăuza vieții” întâlnim numeroase astfel de parabole, care mărturisesc, mi-au hrănit copilăria, unele auzite de la bunicul meu, altele de la tata dar și unele pe care nu le știam. Acestea sunt completate de alte parabole și întâmplări originale, izvorâte din experiența de viață a autorului. Capitole importante, valabile și astăzi, sunt și cele referitoare ”la căsătorie” și ”părinți și copii”. Întregul cărții este o lucrare de excepție, așa cum puține mai văd lumina tiparului (ori spațiul publicistic electronic). Multe dintre parabolele prezentate de Dumitru Renghea făceau parte în trecut din ”programa școlară”. Astăzi i se spune ”curriculară școlară” dar este lipsită de substanță iar din școală, învățăcelul de acum se alege cu ”praful de pe tobă”. ”Călăuza vieții” conține nu numai legătura cu lumea veche dar și cu cea contemporană. În fond, bunele maniere, regulile de igienă, orientarea profesională, alegerea matrimonială au rămas actuale. Dar mai există ceva în această carte: viața și experiența unui om între oameni; performanța devenirii sale, de la condiția de ”plugar” la aceea de intelectual. Un intelectual autodidact care se ridică mai presus decât aceia școliți formal, care au trecut ”precum gâsca prin apa cunoașterii” ba chiar și prin propria viață. În fond, nu contează școala, adică numărul claselor absolvite de către Dumitru Renghea, ci substanța vieții cerebrale pe care acesta a parcurs-o. Una de excepție. Omul a trecut prin două războaie, a fost un adept al celor ce au crezut în ”Totul pentru țară”, iar pentru ”vina” de a își iubi patria a plătit cu libertatea așa cum mulți români au pătimit. Cartea lui Dumitru Renghea, ”Călăuza vieții”, trebuie luată în serios, deoarece este ”o carte de învățătură” și mai ales de ”ținere de minte” pentru oricine, fie tânăr, fie bătrân, fie școlar, intelectual ori pur și simplu trăitor al acestei lumi.