marți, 19 iunie 2012
VASILE ȘELARU/ VICTOR PONTA PLAGIATOR – MANIPULARE ȘI FUM
A fost o vreme când scriitorii pe care astăzi îi omagiem erau acuzați de plagiat. Între aceștia aș aminti doar pe Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, I. Slavici și lista este foarte lungă. Sigur, fără a mă băga în lista acestor valori indiscutabile ale culturii scrise, și subsemnatul s-a ”bucurat” de o astfel de acuzație. Timp de un an și șase luni, cartea intitulată ”Dicționarul sciitorilor și al veleitarilor brașoveni de la 1450 și până astăzi” a fost supusă analizei de către mai multe comisii între care una a Uniunii Scriitorilor din România dar și de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a apelat la consultanța unei comisii științifice. Rezoluția a fost clară: nu este vorba de plagiat! Nu intru în amănuntele cazului care mă privesc, dar constat că se înmulțesc acuzațiile de plagiat... ultima fiind adusă prim ministrului Victor Ponta. Mărturisesc că nu sunt un fan al acestuia, dar de când cu acuzațiile care i se aduc cu certitudine am devenit cel puțin un simpatizant... Dar să vedem ce este plagiatul! Atunci când un autor își revendică un text ( o operă scrisă în orice domeniu) parțial sau în integralitate care nu îi aparține. Este vorba de furt intelectual în acest caz. Însă, atunci când sursa este menționată, când textul este reprodus cu un alt caracter de literă sau cu ghilimele sau este indicată sursa în subsolul paginii sau într-un capitol de final ori în bibliografia lucrării, nu avem în față un plagiat. Furtul intelectual înseamnă a ascunde sursa/sursele care s-au utilizat pentru documentarea lucrării de cercetare – în cazul publicării bibliografiei sursa a fost devaluată, deci nu poate fi plagiat; furt intelectual sau plagiat este atunci când lucrarea reproduce mai multe texte fără a fi menționat autorul/autorii sau atunci când lipsesc ideile originale ale lucrări iar concluzile altora sunt prezentate sub forma unor concluzii personale. Există o rigoare științifică privind redactarea unei lucrări de cercetare însă acestea nu trebuie de fiecare dată să respecte standardele momentului. Pentru cei neavizați, cel care instituie bibliografia ( respectiv norme academice) este Ovid Densușianu (1873-1938) inspirat în urma studiilor urmate la Paris ( a studiat și la Berlin), când își însușește, printre altele, și metoda cercetării lingvistice. Dacă normele privind expunerea lucrării de doctorat nu au fost respectate în integralitatea lor ( respectiv cu note privind, autorul – numele pe care la utilizat acesta la semnarea lucrării, numele lucrării, anul publicării, editura sau localitatea unde a fost editată, capitolul, pagina...) responsabil este conducătorul lucrării și comisia care a examinat și a avizat lucrarea și în niciun caz doctorandul. Culmea, se spune că V. Ponta a plagiat dintr-o lucrare a profesorului doctor Ion Diaconu, nimeni altul decât cel care semnează prefața cărții incriminate. Cei care-l acuză de acest plagiat sunt idioți sadea... aud cum unii ziariști comentează ”cazul” și îmi amintesc de un dialog pe care l-am avut cu unul dintre ofițerii care s-au ocupat de cazul meu ( când eram acuzat de plagiat) L-am întrebat așa: ”Dumneavostră, ca ofițer, ați susținut o lucrare de licență nu-i așa?”, ”Desigur domnule Șelaru!” , ”Și când ați scris lucrarea nu ați folosit citate din alte lucrări, nu ați avut la lucrare și bibliografie?”, ” Cum să am așa ceva, ferească Dumnezeu!” Omul a ajuns între timp comandantul unei secții de poliție din Brașov. O anumită doamnă, mai exact, Dana Ofițeru susține o cretinitate și anume că, a cita nu înseamnă a reproduce motamo ( adică cuvânt cu cuvânt) Dar ce înseamnă a cita... dacă nu a reproduce exact un text sau o expresie vorbită. Sunt sigur că Victor Ponta nu este un plagiator ( eventual neglijent – nu mai mult de atât, în ceea ce privește rigoarea științifică) din moment ce a indicat lucrările într-o bibliografie finală chiar dacă opera sa nu are și note de subsol, astfel lucrările consultate și reproducerea unor scurte fragmente în lucrarea sa nu pot constitui ceea ce se cheamă plagiat textele reproduse fiind utilizate ca argumentație pro sau contra - această practică fiind impusă chiar de natura cercetării. Documentarea ( care impune uneori și publicarea de documente în facsimil sau citarea acestora cu nume și cotă de arhivare, fotografii, desene etc...) în cazul cercetării este absolut obligatorie deoarece nu poate exista altfel iar în urma acesteia se emit noi teorii, idei, concepte originale. Sigur, pot exista situații când cercetarea este exclusiv originală însă chiar și acesteia îi sunt necesare expunerea de teorii, definiții sau concepte opozabile iar indicarea sau citarea lor necesită obligatoriu fișa bibliografică. Indicarea surselor de documentare este obligatorie ca și reproducerea, după caz, a unor fragmente din aceste surse...
Când discutăm de o lucrare artistică ( ficțională) este altceva... documentarea servește altui scop, aceasta suportă transformări și interpretări care duc spre elaborarea unei opere originale. Nu de puține ori, lucrările de cercetare științifică pot fi mimetice ( ca și cele ficționale) însă nu într-atât încât să reproducă o altă/alte opere similare. Lucrarea care reproduce fragmente din mai multe opere poate fi numită antologie însă excepție fac lucrările care țin de estetică, crestomație! Antologiile și crestomațiile sunt lucrări de autor, ele pot fi considerate originale doar prin modul de prezentare ( metodă de expunere, tematică ș.a.) dar nu sunt lucrări de creație... individuală însă forma acestora cade sub incidența drepturilor de autor.
La un moment dat, în replica sa către președintele T. Băsescu, Victor Ponta declara că ” România nu mai trebuie condusă prin șantaj, dosar sau bilețele roz...” Eu cred că România nu mai trebuie condusă prin bilețele ”blonderoze”, cred că se impune o epurare a impostorilor nu numai din politică dar și din literatură... ”Cazul” Victor Ponta, nu este decât manipulare și fum, așa cum a fost și așa zis-ul protest de la ICR cu papioane executat de naivi dar și intelectuali de mucava în frunte cu Mihai Răzvan Ungureanu însoțit de SPP-ist-ul la cravată.
P.S. 1 - În ceea ce îl privește pe domnul Mircea Diaconu i s-a făcut o mare nedreptate. Sigur, se pot invoca proceduri, capete de lege... dar când lucrează și când nu lucrează aceste proceduri, când legislația este operabilă și când nu?!
PS. 2 - Gh. Bogdan-Duică (1865-1934) era atât de scrupulos în ceea ce privește plagiatul încât, la un moment dat, scrie despre Alexi Teochar ( 1843-1907), scriitor brașovean, că s-a ”autoplagiat”... Ce ți-e și cu vânătorii ăștia de plagiatori!!!
luni, 11 iunie 2012
VASILE ȘELARU/ BRAȘOVUL, UN ORAȘ CU UN ORIZONT LIMITAT ADMINISTRATIV, CULTURAL ȘI POLITIC
Alegerile locale din 2012, au demonstrat la Brașov, că George Scripcaru, unul dintre vicepreședinții PD-L-ului poate câștiga, fără mari bătăi de cap, un al treilea mandat de primar. Nu a contat că activitatea politică a acestuia a fost una distructivă, și amintesc aici doar deciziile guvernelor Boc. Deci, s-ar putea spune că la Brașov, nu a existat un vot politic negativ. Brașovenii nu au fost interesați nici de acuzațiile pe care presa i le-a adus privind risipirea ( și sifonarea) a milioanelor de euro, nici de posibila sa implicare în cazul Spătaru ( fost director al OPC-Brașov condamnat definitiv la cinci ani de închisoare)... nici de străzile răsasfaltate și în prezent pline de gropi, nici de parcările aiurea, nici de indicatoarele rutiere și marcajele anapoda... nimic din toate acestea și multe alte bazaconii pe care nu le mai înșir, nu au avut importanță. Victoria lui George Scripcaru stă în eșecul campaniei electorale a USL-ului de Brașov dusă de consilierii de imagine. Aceștia nu au știut să lovească în punctele slabe ale adversarului politic. S-au mulțumit cu mesaje standard, clișee politice uzate. Adevărat, stupidă a fost și campania electorală purtată de G. Scripcaru... având un slogan politic idiot: ” Continuăm împreună!” Am urmărit cu atenție și campania pe care culmea, cu tupeu semidoct, a susținut-o Scripcaru pentru Nicolae Țucunel îmbrăbodit în independent. Nici nu i-a fost greu candidatului USL, Aristotel Căncescu să obțină un al patrulea mandat la Consiliul Județean deoarece având un adversar marionetă nu ar fi avut nevoie de consilieri în campania electorală. Faptul că PD-L-ul a avut o campanie electorală aiurită l-a ajutat mult pe candidatul USL să câștige președinția Consiliului Județean Brașov. Dar până la urmă toate acestea nu mai contează deoarece George Scripcaru a câștigat alegerile în municipiul Brașov iar brașovenii vor pierde timpul visând vremuri bune. G. Scripcaru, luat ca individ, nu ca așa zis lider de organizație politică, și-a atins cu succes scopul. Inabilitatea adversarilor politici, naivitatea unora, tensiunile existente între liderii USL de Brașov, l-au transformat pe George Scripcaru în învingător. George Scripcaru nu a câștigat datorită consilierilor săi de imagine, nici a modului în care și-a desfășurat campania electorală pentru care a cheltuit sume imense, ci datorită adversarilor politici care nu au știut cum să-l combată ( sau poate nu au dorit cu adevărat să-l învingă!). Adevărat, a lipsit strategia politică adecvată pe care și un ageamiu în ale politicii ar fi putut să o pună la punct fără dificultate. A fost o campanie electorală lipsită de idei, doar concepte bazate pe copy-paste. Discursul a fost mimetic, aproape de limbajul de lemn. Deci, la Brașov, George Scripcaru a câștigat datorită adversarilor săi politici ( unii formali, alții reali) la o distanță de aprox. patru procente de contracandidatul său, Cătălin Leonte căruia i-a lipsit un slogan politic mobilizator și motivant pentru fiecare votant. Singurul lucru aparent bun ar fi prezența Forumului German în Consiliul local. Însă, ”sașii” românizați nu sunt o garanție a calității morale. Le știm spiritul conservator și speculativ încă din vremea perioadei interbelice ( cei curioși pot răsfoi ”Gazeta Transilvaniei” din perioada post și interbelică)
Brașovul rămâne un oraș atipic, un oraș care nu va reuși să iasă din propriul orizont limitat de muntele Tâmpa, atâta vreme cât conceptul instituțional al primăriei bazat pe management administrativ este confundat cu cel al gospodarului, cât cheltuielile publice sunt numite ”investiții publice” când managerului politic i se spune șef de partid (având conotații mentale în stăpân, jupân spre... bulibașă). La Brașov, eufemestic spus, îngustimea minții este cu ștaif, dar în esență tot îngustime rămâne. Sunt convins că o administrație publică locală este bună în măsura în care cetățenii care se află în aria de activitate a acesteia trăiesc peste limita de supraviețuire. Din păcate, am mai scris, voi mai scrie, de la ”retragerea Aureliană” am rămas doar la nivelul minim de supraviețuire. Supraviețuim cu atâta îndârjire încât sărăcia a devenit aproape indestructibilă făcând parte din ”normalitate”. Iată de ce electoratul brașovean este plafonat, nu își cunoaște valorea, nu își poate recunoaște și aprecia liderii și valorile și ceea ce este și mai grav, nu știe ce să ceară de la cei care conduc adminstrația publică. De unde vin toate acestea?! Lipsa de educație civică! Iată de ce aș propune ca studiului religiei să fie înlocuit cu educația civică, materia să nu fie considerată formală ci, în fiecare semestru, să existe o notare de bază (teză). Este singura șansă de a avea cetățeni responsabilizați asupra rolului lor într-o comuniate.
P.S. Aud că se vorbește de ”Brașovul turistic” însă fără o componentă culturală puternică ( dar cine să organizeze evenimente culturale de calitate și de amploare europenă!!!) acesta nu poate exista decât ca un banal ”oraș de munte” ideal pentru ”mitici”. Însă a nu se crede că miticii sunt doar pe Dâmbovița deoarce modelele lui Caragiale sunt... din Transilvania și pentru cunoscători, multe personaje sunt inspirate de ”intelectualii” Brașovului de atunci față de care cei de acum nu înregistrează niciun progres. Am putea spune, ba din contră, sunt chiar inferiori acelora.
PS2 Ce tâmpenie! Ponta le dă bani polițiștilor pentru că au fost polițiști în timpul alegerilor?!
duminică, 26 februarie 2012
ȘELARU VASILE – DE DOUĂ MII DE ANI TRĂIM DE AZI PE MÂINE
Un priten mi-a comunicat un fapt uluitor: a fost amendat pentru că i-a murit mama! Mai în clar autoritățile de la Brașov au găsit de cuvință să-l amendeze pe om deoarece mama sa și-a permis să moară în weekend! Taman atunci când funcționarii publici nu lucrează... Un alt amic îmi relatează un alt fapt zguduitor: mama sa a fost legată la gură de către medici deoarece urla de durere iar medicii nu aveau morfină în spital... În astfel de chinuri a murit un om. Lucrurile se petrec în România anului 2012. Nu sunt povești desprinse din Ionescu sau Kafka. Este realitatea pe care sunt condamnat să o trăiesc în România. Să ascult fătucile lui Cristoiu punând în emisiunile lor întrebări atât de hilare, încărcate cu tone de prostie. Tot la Brașov o femeie în vârstă de 29 de ani își ucide pruncul ”jertfă dată lui Dumnezeu”. O lume veche, primitivă, încă supraviețuiește aici în arcul carpatic. Pastorul congregației religioase din care face parte femeie declară că ”se delimitează de gestul ei”. Auzi ce vorbă! Doar se delimitează și nu condamnă gestul criminal... Clasa ploitică jubilează, se îmbuibă pe spinarea prostimii.
Sunt prea bătrân să mai pot fi manipulat și să mi se spună că ”dacă pleacă ai lor vin ai noștri” și o să fie mai bine... Mai bine o să fie atunci când vom avea o clasă politică autentică. Până atunci lucrurile rămân tulburi și odată cu acestea și viața noastră. România trăiește doar de azi pe mâine. Unii trăiesc azi foarte bine, sunt prosperi iar cei ceilalți se gândesc că vor trăi mai bine mâine... Un mâine mereu amânat care în nici un caz nu se prefigurează în următorii ani.

duminică, 15 ianuarie 2012
VASILE ȘELARU / BĂSESCU ȘI BOC SUNT CAPUL LUI MOȚOC !
Nu, România nu s-a schimbat ! Trupele de securitate au rămas aceleași, au aplicat exact aceleași metode de anihilare a demonstrațiilor din Decembrie 1989. Suntem în luna ianuarie a anului 2012. Televiziunile titrează pe ecrane că ”în urma acțiunilor de protest din Piața Universității au fost răniți trei jandarmi”. De zecile de cetățeni arestați abuziv, de alte zeci de cetățeni loviți cu bocancul în gură de către jandarmi nicio vorbuliță. Nu se amintește nici faptul că există cetățeni care în urma loviturilor primite au ajuns în spital fiind în stare gravă. Reporterii se învârt printre câteva pietrele aruncate de către protestatari spre jandarmi și se miră de ce au capul spart. După ce câteva televiziuni au prezentat luni în șir cât de coruptă este puterea politică acum se miră că oamenii au ieșit în stradă. Un cetățean lovit de jandarmi este invitat să povestească în direct ce s-a întâmplat cu el. Este plin de vânătăi, evident urme ale molestării iar reportera îl întreabă dacă este lovit. Îl mai întreabă și de ce a ieșit în stradă, de ce protestează, îl întreabă din nou de ce l-au lovit jandarmii apoi din nou de ce a ieșit în stradă. Reporterii pun întrebări de-o imbecilitate pură. Apar cadre largi cu protestatarii, se văd sute de oameni adunați iar reportera susține că sunt doar câteva zeci de protestatari. Din când în când apar și câțiva analiști politici raționali care incriminează forțele de ordine, care arată foarte clar de ce au izbucnit în peste douăzeci de orașe din țară proteste mai mult sau mai puțin spontane. Cert este că oamenii s-au săturat de umilință, oamenii sunt sătui de violența verbală a lui Traian Băsescu care se crede ”șeful statului” și nu reprezentantul acestuia, de vorbele purtătorului de cuvânt al PD-L care spune că ”românii care au ieșit în stradă sunt nevrotici”. Se manipulează informații gen ”protestatarii sunt suporterii unor galerii de fotbal”. În Decembrie 1989 erau golanii, erau agenturile străine... Brusculada ivită în orice tip de protest este catalogată ca fiind ”violență” din partea protestatarilor iar intervenția jandarmilor este privită de reporterii ”din școala de imbecilizare a presei Cristoiu”, ca fiind conform prevederilor legale. Se spune lacrimogen și securistic că ”este păcat ca românii să se bată cu românii”. Premierul Boc vizitează la spital un jandarm cu capul spart care chiar cu o seară înainte a ciomăgit câțiva români. Desigur că este felicitat, poate și decorat pentru isprava sa. În fond, jandarmul este ”brațul înarmat al statului”. Grija lui Boc este față de jandarmii care-i apără scaunul nu față de un popor înfometat, bolnav, vlăguit, sărăcit, umilit... Acestea-s vremurile în care trăiesc. Dar cine sunt eu ?! Eu sunt doar un CNP plătitor de taxe pentru orice, sunt ”un vot”, sunt unul din ”prostime”... Evident mulțimea revoltată ”vrea capul lui Moțoc”. Acesta acum se numește Băsescu și Boc. Desigur cei doi nu se vor lăsa duși. Nu știu dacă ceea ce se întâmplă în aceste zile de ianuarie nu este decât un foc de paie care să ardă două-trei zile sau este cu adevărat o revoltă populară la scară națională. Mi-aș dori să văd câteva țepe ocupate cu toți șmcherii ăștia care au vlăguit țara. Astăzi, când scriu aceste rânduri este 15 ianuarie, ziua lui Eminescu, îl omagiez, însă nu-l aștept pe el ci pe Țepeș. Poate vine poate nu, cine știe. Dar și când vine, că de venit tot va veni odată, istoria României a demonstrat că periodic îl reînvie, și atunci să te ți bucurie pe gloată și vaiere printre mișei.
joi, 17 noiembrie 2011
Vasile Șelaru / Aberațile Brașovului actual
La Brașov, personalitatea lui Mihai Eminescu este evocată prin denumirea unei străzi secundare unde se află și un Spitalul de Boli Psihice. Brașovenii spun despre cineva care este internat acolo că se află ” la nebuni, la Eminescu”.
Biblioteca publică a fost înființată din fondul de carte aparținând lui Alexandru Bogadan, personalitate a culturii brașovene – instituția purtând pentru o vreme numele acestuia. Însă, odată cu instaurarea comuiștilor biblioteca s-a numit... Stalin. După 1989, în loc să se revină la denumirea de Biblioteca Județerană Brașov ” Alexandru Bogdan” mințile turtite ale vremii au numit-o ”George Barițiu”.
Tot la Brașov, atunci când oficialitățile doresc să-i omagieze pe ”eroii români” se duc la un cimitir situat în cartierul Bartolomeu unde se află în primele rânduri mormintele soldaților sovietici și o statuie înfățișând un soldat cu arma la piept. Dar nu a este bravul soldat român ci ostașul sovietic
( eliberator !!!). La picioarele statuii soldatului sovietic clasa politică a Brașovului, instituțiile statului și armata, depun coroane de flori în memoria ”eroului român”. Adevărat, în plan secund se află și câteva morminte ale soldaților români... Însă, oseminte ale soldaților români sunt împrăștiate și în alte cimitire... din Brașov.
Tot la Brașov, în centrul orașului se află câteva morminte ale victimelor Revoluției din decembrie 1989. Însă, printre aceste morminte, se află și mormântul unui fost activist comunist, decedat în 1998... Iată doar câteva aberații care definesc mentalitatea brașovenilor privind respectul față de cultură și față de neamul românesc, de eroii acestuia.
Într-un top al orașelor privind ”vitalitatea culturală”, realizat de Centrul de Cercetare și Consultanță în Domeniul Culturii (CCCDC), instituție subordonată Ministerului Culturii și Patrimoniului Național (MCPN), dat publicitatii la Centrul cultural și de afaceri "The Ark", Brașovul ocupă ultimul loc, fiind situat după orașele: Cluj-Napoca, cu un indice de vitalitate culturală de 1,09; Sibiu, cu 0,88; Sfântu Gheorghe - 0,86; Timișoara - 0,84; Alba Iulia - 0,57; Iași - 0,56; Bistrița - 0,52; Târgoviște - 0,47; Miercurea Ciuc - 0,44;Tg. Mureș - 0,36; Constanța - 0,34; Oradea - 0,33; Craiova - 0,27; Piatra Neamș - 0,25 și... Brasov - 0,17. Studiul a luat în considerare infrastructura culturală, resursele umane specializate, cheltuielile bugetare pentru cultură, participarea la activități culturale, economia creativă și sectorul nonprofit.
Când mi-am exprimat opinia privind nivelul vieții culturale din Brașov (vezi Istoria literaturii din Țara Bârsei de la origini până în prezent, Brașov, 2010 - lucrare neachiziționată de către Bilioteca Județeană Brașov ”George Barițiu” !!!) am fost ținta a numeroase calomni venite chiar din partea celor care dețin monopol asupra vieții culturale a Brașovului. Cei care driguiesc bugetul public al Brașovului ( municipiu și județ) dar și organizațiile culturale ale Brașovului, ar fi cazul să se trezească. Dar nu așa precum erau brașovenii și în vremea lui Titu Maiorescu,. Iată ce scria acesta : La „Deşteaptă-te, române” s-a adaptat îndată o melodie, cunoscută şi astăzi, melodie deplorabilă, lâncedă, nepotrivită cu textul, o dovadă de puţinul gust muzical al epocei, dar pe atunci nu era vorba de gust, ci de impulsiune irezistibilă spre manifestare cu orice preţ şi în orce împrejurări. Ne aducem aminte că încă pe la 1850 mai cântau şcolarii români din Braşov, cu o adevărată emoţiune, o poezie cu următoarea strofă de început : „Trist este românul / Pentru a sa patrie, / Căci că prefecţii / Tot mai zac în robie”. Dacă a putut deveni popular „ căci că prefecţii”, se înţelege că a trebuit să devie popular „Deşteaptă-te, române”...(Titu Maiorescu, Critice, Bucureşti, 1966, pag. 446-447 ). Trebuie să înțelegem că Brașovul fără o viață culturală de calitate, care să nu pună veleitarismul înainte valorii autentice nu există decât ca locație geografică. Atât și nimic mai mult.

marți, 15 noiembrie 2011
Vasile Șelaru / Capitalismul românesc între a fi și a avea...
Toate societățile capitaliste funcționează așa cum trebuie numai datorită unor sectoare sociale care nu sunt nici pătrunse nici animate de lăcomie (situând în centrul existenței doar maximizarea profitului... ) Atunci când înaltul funcționar, soldatul, magistratul, preotul, artistul, savantul încep să fie dominați de spiritul de înavuțire cu orice preț, fără discernământ, societatea se surpă lent și orice formă de economie este amenințată. Bunurile cele mai de preț și mai nobile din viața oamenilor – onoarea, bucuria, afecțiunea, respectul față de semen, cumpătarea – nu pot fi tranzacționate și nici nu pot fi negociate pe niciun fel de piață; dacă astfel de lucru ajunge să se întâmple, valorile grupului social, oricare ar fi acesta, începe să se clatine din temelii.
Un spirit mai vechi și străin de capitalism ( acela de a fi nu îl poate înlocui pe acela de a avea) susține cadrele în interiorul cărora funcționează economia capitalistă. Aceasta, însă, prin chiar extinderea și succesul de care se bucură și aflat într-un proces de dezvoltare exponențială, ispititor, generează gustul pentru confort și bunăstare materială ieșită din comun și astfel nu face decât să atace instituțiile tradiționale și structurile mentale fără de care statul nu se poate susține. Capitalismul sălbatic uzează și corupe devenind neguvernabil și totodată un enorm consumator de seve vitale... Capitalismul trebuie să fie precum o pâine din care să poată mânca fiecare... Atunci când acest deziterat nu este împilnit societatea economică va avea mari probleme, va fi în dificultate iar existența ei se va afla sub semnul întrebării. De aici până la haos și criză economică nu este decât un pas.

miercuri, 9 noiembrie 2011
Vasile Șelaru / Mârțoagele politice ale PD-L-ului
În general nu scriu despre politică. Însă, ce se petrece ( de aici și cuvântul petrecere cu sens de chef) de un an încoace merită nițel comentat. Ce s-a întâmplat până cum în Senatul României condus de Mircea Geană ?! A împiedicat acesta inițiativele legislative ale PD-L-ului vreodată ? Nu îmi amintesc ! Ce câștigă/ce a câștigat până cum PSD-ul gestionând funcția supremă în Senat ? Oricum am privi lucrurile este clar că rezultatul este zero. Un zero uriaș... încărcat negativ. O funcție pe care Mircea Geoană a primit-o cadou în urma unei înfrângeri triumfaliste... cocoțat pe cel mai înalt podium parlamentar care îi conferea, conform Constituției României, poziția de înlocuitor al președintelui Traian Băsescu... Dar, T. Băsescu atunci când a dorit un înlocuitor l-a delegat pe Emil Boc. Când Traian Băsescu a fost prezent în Senatul României, Mircea Geană a fost cel care îi ținea trena ca un paj... Lucrurile sunt cunoscute. Victor Ponta – președintele PSD, a anunțat schimbarea din funcție a lui Mircea Geoană. Iar acesta a zis că nu se dă dus. De aici câteva întrebări : A luat Victor Ponta această decizie în urma unei evaluări făcute de către consilierii săi, a fost o decizie individuală sau este a conducerii PSD... s-a asigurat că va fi susținut de mahării patriarhi ai partidului. Sau s-a dorit decredibilizarea lui Ponta. Se pare că da ! Va reuși acest exercițiu de oportunism a lui Mircea Geoană, care culmea stupizeniei are și fani ? Evident, M. Geoană demult trebuie exclus din partid, de la ”dragă Mariana” și hilara sa țopăială...
În PSD, se dă o bătălie importantă. Este vorba de autoritate, putere de decizie și unitate. Victor Ponta are de înfruntat dinozaurii șantajabili cum ar fi: M. Geoană și ”soacra revoluționară”, Ion Iliescu ”revoluția și minerii”, Adrian Năstase și ”termopanele”, Miron Mitrea și ”casa soacrei” și lista este lungă...
”Prostănacul” se ține bine de jilț și asta datorită chiar celui care l-a blagoslovit cu acest epitet... și anume Ion Iliescu. Dacă cei din PSD îl vor susține pe Victor Ponta se va putea spune că acesta va fi primul lider social-democat autentic care nu mai are legătură cu ceea ce a însemnat trecutul comunist al României. Sigur, vor mai rămâne dinozaurii roșii însă aceștia nu vor mai avea puterea de decizie. Va scăpa PSD și de cei care sunt șantajați de Zeus. Ion Iliescu, pe care mulți l-au crezut în perfuzii, mărtirisesc că printre aceștia m-am aflat și eu, este într-o dulce alianță sentimentală cu Adrian Năstase. Cei doi, după ce s-au scuipat, se ling în bot. Sunt doi exponenți nocivi ai trecutului nu numai pentru propriul lor partid dar și pentru România. Ponta trebuie să-i anihileze din spațiu politic sau cel puțin decizional în PSD. O posibilă înfrângere a lui Ponta în a-l elimina pe Mircea Geoană va șubrezi legătura cu PNL-ul... dar și pe liderul acestui partid, Crin Antonescu, deoarece liberalii roșii ( din păcate există și așa ceva) încă sunt orientați spre o altă posibilă alianță... În USL Mircea Geoană s-ar fi dorit un cal troian însă nu este decât o mârțoagă politică aiurită crezându-se lider, prototip perfect al demagogiei și al ipocriziei vehiculată în discursul semidoct al activiștilor comuniști. Un caraghios.
Interesant este și jocul politic pe care îl face Partidul Conservator prin Antena 3 (vezi, Dan Voiculescu și dosarul ”Loteria” ș.a.) Tânărul disciplinat Mihai Gâdea, după ce îl invită pe Mircea Geoană să explice cât de importantă este funcția sa pentru România în următoarea seară hop și Adrian Năstase explică ”doct” de ce același Mircea Geană trebuie să rămână în funcția de președinte al Senatului. În PSD sunt mulți senelizați politic care susțin utilitatea lui Mircea Geoană la președinția Senatului. Însă, menținerea în funcție a lui Mircea Geană înseamnă decredibilizarea lui Victor Ponta ca lider (fapt dorit de PD-L) și a Uniunii Social Liberale... în fapt singura forță politică de opoziție. Adevărat, ușor fragilă deoarece încă nu se manifestă convingător ci doar ocazinal, fără a urmări un program coerent, în detaliu, așa după cum acționează PD-L.
Tactica PD-L în ultimul an a devenit mai mult decât evidentă : crearea a cât mai multe partide și partidulețe cu lideri mai mult sau mai puțini sonori ( între care și PP-Dan Diaconescu, mediatizarea excesivă a lui Vadim Tudor, a lui Garcea - pseudoactorul Mugur Mihăescu, devenit ”ecologist” peste noapte), cu noi blocuri, bloculețe, uniuni politice, astfel încât electoratul să fie lipsit de vlagă decizională. PD-L știe că fiecare vot contează, că după alegerile din 2012, vor putea avea cu aceste noi ”partiduțe” și independenți o nouă majoritate... Gașca politică și securistă a lui Zeus erodează punctual, cu tenacitate, orice gen de opoziție. Circul ( care premeditat generează și absenteism la vot) are ingredientele permanetizării având o vastă diversitate de partituri. Deocamdată, de gimbușlucuri sunt capabili doar cei de la PD-L. În fapt, în politică ca și în război, câștigă cel mai dibaci. Onestitatea, unghiile lăcuite, părul vopsit, ținuta cu papion este o atitudine care nu are legătură cu politica nici de aici nici de peste țări și mări. Dacă mârțoagele politice ale PD-L-ului vor mânca într-un viitor apropiat jar ( adică vor fi finanțate corespunzător și instruite, așa cum era de exemplu M. Geoană când citea în Senat un text de pe tel. mobil) vom avea un spectacol electoral de pomină. Însă, o opoziție isteață s-ar gândi cum să le încalece. Chestia este că cei ”mulți și proști” vom rămâne cu hazul și taxele iar ceilalți, în opoziție sau nu, cu... puterea și banii. Asta-i miza. Poporul doar spectator cu bilet plătit tot mai scump de la o zi la alta. Cuțitul ajunge greu la osul subțire, tot mai subțire, al românului stors de energie și lipsit de verticalitate.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)