ȘELARU VASILE – DE DOUĂ MII DE ANI TRĂIM DE AZI PE MÂINE

Un priten mi-a comunicat un fapt uluitor: a fost amendat pentru că i-a murit mama! Mai în clar autoritățile de la Brașov au găsit de cuvință să-l amendeze pe om deoarece mama sa și-a permis să moară în weekend! Taman atunci când funcționarii publici nu lucrează... Un alt amic îmi relatează un alt fapt zguduitor: mama sa a fost legată la gură de către medici deoarece urla de durere iar medicii nu aveau morfină în spital... În astfel de chinuri a murit un om. Lucrurile se petrec în România anului 2012. Nu sunt povești desprinse din Ionescu sau Kafka. Este realitatea pe care sunt condamnat să o trăiesc în România. Să ascult fătucile lui Cristoiu punând în emisiunile lor întrebări atât de hilare, încărcate cu tone de prostie. Tot la Brașov o femeie în vârstă de 29 de ani își ucide pruncul ”jertfă dată lui Dumnezeu”. O lume veche, primitivă, încă supraviețuiește aici în arcul carpatic. Pastorul congregației religioase din care face parte femeie declară că ”se delimitează de gestul ei”. Auzi ce vorbă! Doar se delimitează și nu condamnă gestul criminal... Clasa ploitică jubilează, se îmbuibă pe spinarea prostimii.
Sunt prea bătrân să mai pot fi manipulat și să mi se spună că ”dacă pleacă ai lor vin ai noștri” și o să fie mai bine... Mai bine o să fie atunci când vom avea o clasă politică autentică. Până atunci lucrurile rămân tulburi și odată cu acestea și viața noastră. România trăiește doar de azi pe mâine. Unii trăiesc azi foarte bine, sunt prosperi iar cei ceilalți se gândesc că vor trăi mai bine mâine... Un mâine mereu amânat care în nici un caz nu se prefigurează în următorii ani.

VASILE ȘELARU / BĂSESCU ȘI BOC SUNT CAPUL LUI MOȚOC !

Nu, România nu s-a schimbat ! Trupele de securitate au rămas aceleași, au aplicat exact aceleași metode de anihilare a demonstrațiilor din Decembrie 1989. Suntem în luna ianuarie a anului 2012. Televiziunile titrează pe ecrane că ”în urma acțiunilor de protest din Piața Universității au fost răniți trei jandarmi”. De zecile de cetățeni arestați abuziv, de alte zeci de cetățeni loviți cu bocancul în gură de către jandarmi nicio vorbuliță. Nu se amintește nici faptul că există cetățeni care în urma loviturilor primite au ajuns în spital fiind în stare gravă. Reporterii se învârt printre câteva pietrele aruncate de către protestatari spre jandarmi și se miră de ce au capul spart. După ce câteva televiziuni au prezentat luni în șir cât de coruptă este puterea politică acum se miră că oamenii au ieșit în stradă. Un cetățean lovit de jandarmi este invitat să povestească în direct ce s-a întâmplat cu el. Este plin de vânătăi, evident urme ale molestării iar reportera îl întreabă dacă este lovit. Îl mai întreabă și de ce a ieșit în stradă, de ce protestează, îl întreabă din nou de ce l-au lovit jandarmii apoi din nou de ce a ieșit în stradă. Reporterii pun întrebări de-o imbecilitate pură. Apar cadre largi cu protestatarii, se văd sute de oameni adunați iar reportera susține că sunt doar câteva zeci de protestatari. Din când în când apar și câțiva analiști politici raționali care incriminează forțele de ordine, care arată foarte clar de ce au izbucnit în peste douăzeci de orașe din țară proteste mai mult sau mai puțin spontane. Cert este că oamenii s-au săturat de umilință, oamenii sunt sătui de violența verbală a lui Traian Băsescu care se crede ”șeful statului” și nu reprezentantul acestuia, de vorbele purtătorului de cuvânt al PD-L care spune că ”românii care au ieșit în stradă sunt nevrotici”. Se manipulează informații gen ”protestatarii sunt suporterii unor galerii de fotbal”. În Decembrie 1989 erau golanii, erau agenturile străine... Brusculada ivită în orice tip de protest este catalogată ca fiind ”violență” din partea protestatarilor iar intervenția jandarmilor este privită de reporterii ”din școala de imbecilizare a presei Cristoiu”, ca fiind conform prevederilor legale. Se spune lacrimogen și securistic că ”este păcat ca românii să se bată cu românii”. Premierul Boc vizitează la spital un jandarm cu capul spart care chiar cu o seară înainte a ciomăgit câțiva români. Desigur că este felicitat, poate și decorat pentru isprava sa. În fond, jandarmul este ”brațul înarmat al statului”. Grija lui Boc este față de jandarmii care-i apără scaunul nu față de un popor înfometat, bolnav, vlăguit, sărăcit, umilit... Acestea-s vremurile în care trăiesc. Dar cine sunt eu ?! Eu sunt doar un CNP plătitor de taxe pentru orice, sunt ”un vot”, sunt unul din ”prostime”... Evident mulțimea revoltată ”vrea capul lui Moțoc”. Acesta acum se numește Băsescu și Boc. Desigur cei doi nu se vor lăsa duși. Nu știu dacă ceea ce se întâmplă în aceste zile de ianuarie nu este decât un foc de paie care să ardă două-trei zile sau este cu adevărat o revoltă populară la scară națională. Mi-aș dori să văd câteva țepe ocupate cu toți șmcherii ăștia care au vlăguit țara. Astăzi, când scriu aceste rânduri este 15 ianuarie, ziua lui Eminescu, îl omagiez, însă nu-l aștept pe el ci pe Țepeș. Poate vine poate nu, cine știe. Dar și când vine, că de venit tot va veni odată, istoria României a demonstrat că periodic îl reînvie, și atunci să te ți bucurie pe gloată și vaiere printre mișei.

Vasile Șelaru / Aberațile Brașovului actual

La Brașov, personalitatea lui Mihai Eminescu este evocată prin denumirea unei străzi secundare unde se află și un Spitalul de Boli Psihice. Brașovenii spun despre cineva care este internat acolo că se află ” la nebuni, la Eminescu”.
Biblioteca publică a fost înființată din fondul de carte aparținând lui Alexandru Bogadan, personalitate a culturii brașovene – instituția purtând pentru o vreme numele acestuia. Însă, odată cu instaurarea comuiștilor biblioteca s-a numit... Stalin. După 1989, în loc să se revină la denumirea de Biblioteca Județerană Brașov ” Alexandru Bogdan” mințile turtite ale vremii au numit-o ”George Barițiu”.
Tot la Brașov, atunci când oficialitățile doresc să-i omagieze pe ”eroii români” se duc la un cimitir situat în cartierul Bartolomeu unde se află în primele rânduri mormintele soldaților sovietici și o statuie înfățișând un soldat cu arma la piept. Dar nu a este bravul soldat român ci ostașul sovietic
( eliberator !!!). La picioarele statuii soldatului sovietic clasa politică a Brașovului, instituțiile statului și armata, depun coroane de flori în memoria ”eroului român”. Adevărat, în plan secund se află și câteva morminte ale soldaților români... Însă, oseminte ale soldaților români sunt împrăștiate și în alte cimitire... din Brașov.
Tot la Brașov, în centrul orașului se află câteva morminte ale victimelor Revoluției din decembrie 1989. Însă, printre aceste morminte, se află și mormântul unui fost activist comunist, decedat în 1998... Iată doar câteva aberații care definesc mentalitatea brașovenilor privind respectul față de cultură și față de neamul românesc, de eroii acestuia.
Într-un top al orașelor privind ”vitalitatea culturală”, realizat de Centrul de Cercetare și Consultanță în Domeniul Culturii (CCCDC), instituție subordonată Ministerului Culturii și Patrimoniului Național (MCPN), dat publicitatii la Centrul cultural și de afaceri "The Ark", Brașovul ocupă ultimul loc, fiind situat după orașele: Cluj-Napoca, cu un indice de vitalitate culturală de 1,09; Sibiu, cu 0,88; Sfântu Gheorghe - 0,86; Timișoara - 0,84; Alba Iulia - 0,57; Iași - 0,56; Bistrița - 0,52; Târgoviște - 0,47; Miercurea Ciuc - 0,44;Tg. Mureș - 0,36; Constanța - 0,34; Oradea - 0,33; Craiova - 0,27; Piatra Neamș - 0,25 și... Brasov - 0,17. Studiul a luat în considerare infrastructura culturală, resursele umane specializate, cheltuielile bugetare pentru cultură, participarea la activități culturale, economia creativă și sectorul nonprofit.
Când mi-am exprimat opinia privind nivelul vieții culturale din Brașov (vezi Istoria literaturii din Țara Bârsei de la origini până în prezent, Brașov, 2010 - lucrare neachiziționată de către Bilioteca Județeană Brașov ”George Barițiu” !!!) am fost ținta a numeroase calomni venite chiar din partea celor care dețin monopol asupra vieții culturale a Brașovului. Cei care driguiesc bugetul public al Brașovului ( municipiu și județ) dar și organizațiile culturale ale Brașovului, ar fi cazul să se trezească. Dar nu așa precum erau brașovenii și în vremea lui Titu Maiorescu,. Iată ce scria acesta : La „Deşteaptă-te, române” s-a adaptat îndată o melodie, cunoscută şi astăzi, melodie deplorabilă, lâncedă, nepotrivită cu textul, o dovadă de puţinul gust muzical al epocei, dar pe atunci nu era vorba de gust, ci de impulsiune irezistibilă spre manifestare cu orice preţ şi în orce împrejurări. Ne aducem aminte că încă pe la 1850 mai cântau şcolarii români din Braşov, cu o adevărată emoţiune, o poezie cu următoarea strofă de început : „Trist este românul / Pentru a sa patrie, / Căci că prefecţii / Tot mai zac în robie”. Dacă a putut deveni popular „ căci că prefecţii”, se înţelege că a trebuit să devie popular „Deşteaptă-te, române”...(Titu Maiorescu, Critice, Bucureşti, 1966, pag. 446-447 ). Trebuie să înțelegem că Brașovul fără o viață culturală de calitate, care să nu pună veleitarismul înainte valorii autentice nu există decât ca locație geografică. Atât și nimic mai mult.

Vasile Șelaru / Capitalismul românesc între a fi și a avea...

Toate societățile capitaliste funcționează așa cum trebuie numai datorită unor sectoare sociale care nu sunt nici pătrunse nici animate de lăcomie (situând în centrul existenței doar maximizarea profitului... ) Atunci când înaltul funcționar, soldatul, magistratul, preotul, artistul, savantul încep să fie dominați de spiritul de înavuțire cu orice preț, fără discernământ, societatea se surpă lent și orice formă de economie este amenințată. Bunurile cele mai de preț și mai nobile din viața oamenilor – onoarea, bucuria, afecțiunea, respectul față de semen, cumpătarea – nu pot fi tranzacționate și nici nu pot fi negociate pe niciun fel de piață; dacă astfel de lucru ajunge să se întâmple, valorile grupului social, oricare ar fi acesta, începe să se clatine din temelii.

Un spirit mai vechi și străin de capitalism ( acela de a fi nu îl poate înlocui pe acela de a avea) susține cadrele în interiorul cărora funcționează economia capitalistă. Aceasta, însă, prin chiar extinderea și succesul de care se bucură și aflat într-un proces de dezvoltare exponențială, ispititor, generează gustul pentru confort și bunăstare materială ieșită din comun și astfel nu face decât să atace instituțiile tradiționale și structurile mentale fără de care statul nu se poate susține. Capitalismul sălbatic uzează și corupe devenind neguvernabil și totodată un enorm consumator de seve vitale... Capitalismul trebuie să fie precum o pâine din care să poată mânca fiecare... Atunci când acest deziterat nu este împilnit societatea economică va avea mari probleme, va fi în dificultate iar existența ei se va afla sub semnul întrebării. De aici până la haos și criză economică nu este decât un pas.

Vasile Șelaru / Mârțoagele politice ale PD-L-ului

În general nu scriu despre politică. Însă, ce se petrece ( de aici și cuvântul petrecere cu sens de chef) de un an încoace merită nițel comentat. Ce s-a întâmplat până cum în Senatul României condus de Mircea Geană ?! A împiedicat acesta inițiativele legislative ale PD-L-ului vreodată ? Nu îmi amintesc ! Ce câștigă/ce a câștigat până cum PSD-ul gestionând funcția supremă în Senat ? Oricum am privi lucrurile este clar că rezultatul este zero. Un zero uriaș... încărcat negativ. O funcție pe care Mircea Geoană a primit-o cadou în urma unei înfrângeri triumfaliste... cocoțat pe cel mai înalt podium parlamentar care îi conferea, conform Constituției României, poziția de înlocuitor al președintelui Traian Băsescu... Dar, T. Băsescu atunci când a dorit un înlocuitor l-a delegat pe Emil Boc. Când Traian Băsescu a fost prezent în Senatul României, Mircea Geană a fost cel care îi ținea trena ca un paj... Lucrurile sunt cunoscute. Victor Ponta – președintele PSD, a anunțat schimbarea din funcție a lui Mircea Geoană. Iar acesta a zis că nu se dă dus. De aici câteva întrebări : A luat Victor Ponta această decizie în urma unei evaluări făcute de către consilierii săi, a fost o decizie individuală sau este a conducerii PSD... s-a asigurat că va fi susținut de mahării patriarhi ai partidului. Sau s-a dorit decredibilizarea lui Ponta. Se pare că da ! Va reuși acest exercițiu de oportunism a lui Mircea Geoană, care culmea stupizeniei are și fani ? Evident, M. Geoană demult trebuie exclus din partid, de la ”dragă Mariana” și hilara sa țopăială...

În PSD, se dă o bătălie importantă. Este vorba de autoritate, putere de decizie și unitate. Victor Ponta are de înfruntat dinozaurii șantajabili cum ar fi: M. Geoană și ”soacra revoluționară”, Ion Iliescu ”revoluția și minerii”, Adrian Năstase și ”termopanele”, Miron Mitrea și ”casa soacrei” și lista este lungă...
”Prostănacul” se ține bine de jilț și asta datorită chiar celui care l-a blagoslovit cu acest epitet... și anume Ion Iliescu. Dacă cei din PSD îl vor susține pe Victor Ponta se va putea spune că acesta va fi primul lider social-democat autentic care nu mai are legătură cu ceea ce a însemnat trecutul comunist al României. Sigur, vor mai rămâne dinozaurii roșii însă aceștia nu vor mai avea puterea de decizie. Va scăpa PSD și de cei care sunt șantajați de Zeus. Ion Iliescu, pe care mulți l-au crezut în perfuzii, mărtirisesc că printre aceștia m-am aflat și eu, este într-o dulce alianță sentimentală cu Adrian Năstase. Cei doi, după ce s-au scuipat, se ling în bot. Sunt doi exponenți nocivi ai trecutului nu numai pentru propriul lor partid dar și pentru România. Ponta trebuie să-i anihileze din spațiu politic sau cel puțin decizional în PSD. O posibilă înfrângere a lui Ponta în a-l elimina pe Mircea Geoană va șubrezi legătura cu PNL-ul... dar și pe liderul acestui partid, Crin Antonescu, deoarece liberalii roșii ( din păcate există și așa ceva) încă sunt orientați spre o altă posibilă alianță... În USL Mircea Geoană s-ar fi dorit un cal troian însă nu este decât o mârțoagă politică aiurită crezându-se lider, prototip perfect al demagogiei și al ipocriziei vehiculată în discursul semidoct al activiștilor comuniști. Un caraghios.
Interesant este și jocul politic pe care îl face Partidul Conservator prin Antena 3 (vezi, Dan Voiculescu și dosarul ”Loteria” ș.a.) Tânărul disciplinat Mihai Gâdea, după ce îl invită pe Mircea Geoană să explice cât de importantă este funcția sa pentru România în următoarea seară hop și Adrian Năstase explică ”doct” de ce același Mircea Geană trebuie să rămână în funcția de președinte al Senatului. În PSD sunt mulți senelizați politic care susțin utilitatea lui Mircea Geoană la președinția Senatului. Însă, menținerea în funcție a lui Mircea Geană înseamnă decredibilizarea lui Victor Ponta ca lider (fapt dorit de PD-L) și a Uniunii Social Liberale... în fapt singura forță politică de opoziție. Adevărat, ușor fragilă deoarece încă nu se manifestă convingător ci doar ocazinal, fără a urmări un program coerent, în detaliu, așa după cum acționează PD-L.
Tactica PD-L în ultimul an a devenit mai mult decât evidentă : crearea a cât mai multe partide și partidulețe cu lideri mai mult sau mai puțini sonori ( între care și PP-Dan Diaconescu, mediatizarea excesivă a lui Vadim Tudor, a lui Garcea - pseudoactorul Mugur Mihăescu, devenit ”ecologist” peste noapte), cu noi blocuri, bloculețe, uniuni politice, astfel încât electoratul să fie lipsit de vlagă decizională. PD-L știe că fiecare vot contează, că după alegerile din 2012, vor putea avea cu aceste noi ”partiduțe” și independenți o nouă majoritate... Gașca politică și securistă a lui Zeus erodează punctual, cu tenacitate, orice gen de opoziție. Circul ( care premeditat generează și absenteism la vot) are ingredientele permanetizării având o vastă diversitate de partituri. Deocamdată, de gimbușlucuri sunt capabili doar cei de la PD-L. În fapt, în politică ca și în război, câștigă cel mai dibaci. Onestitatea, unghiile lăcuite, părul vopsit, ținuta cu papion este o atitudine care nu are legătură cu politica nici de aici nici de peste țări și mări. Dacă mârțoagele politice ale PD-L-ului vor mânca într-un viitor apropiat jar ( adică vor fi finanțate corespunzător și instruite, așa cum era de exemplu M. Geoană când citea în Senat un text de pe tel. mobil) vom avea un spectacol electoral de pomină. Însă, o opoziție isteață s-ar gândi cum să le încalece. Chestia este că cei ”mulți și proști” vom rămâne cu hazul și taxele iar ceilalți, în opoziție sau nu, cu... puterea și banii. Asta-i miza. Poporul doar spectator cu bilet plătit tot mai scump de la o zi la alta. Cuțitul ajunge greu la osul subțire, tot mai subțire, al românului stors de energie și lipsit de verticalitate.

Șelaru Vasile / Dl. Alex. Ștefănescu ... un critic infantil

Dl. Alex. Șefănescu este un critic literar vocal... bășcălios, cu un limbaj aparent estetizant... Oricum, s-a dorit o vreme a fi atent la veleitarii purtători de... tichie ( și subsemnatul a fost încondeiat) iar mai nou se ocupă de... iluminatul public ( emisiune în care va comenta autori geniali așa cum este, în opina dlui Alex. Ștefănescu și poetul Mihail Gălățanu pe care îl proslăvea în Financiarul). Nu asta e problema, ci puterea de analiză a criticului menționat care, într-o emisiune Tv, laBe 1 ( Sub semnul întrebării), mai exact în 6 octombrie (2011), zicea că a sesizat atacuri fără precedent la adresa dlui Băsescu venite din partea TV Antena 3, Realitatea s-a mai domolit în ultimul timp, concluziona acesta înțelept. Se pare că dl. Alex. Ștefănescu îl pupincur pe Băse... în vreme ce intelectuali precum Pleșu, Liceeanu, Marga și mulți alții, se delimitează de orice simpatie acordată actualului președinte care, în ultimul timp, a devenit mai mult decât jucător... e factor destabilizator național. Când, la un moment dat, L. Mihaiu îi spune, în aceași emisiune, că pe lista înformatorilor Securității ar fi și Băse acesta dă o replică bleagă... (citez) eu zic să nu îi acuzăm (pe informatori n.a) după ce exact cu câteva clipe înainte se arăta revoltat că cineva este/ a fost, informator al Securității... Atitudinea lașă în fața propriilor idei nu m-a mirat deoarece pe dl. Alex. Ștefănescu îl știu din vremea când conducea un cenaclu literar la Biblioteca ” M. Sadoveanu” (București) unde proslăvea mediocritatea. Însă, după cum îl susținea pe dl. T.Băsescu cred că dl. Alex. Ștefănescu suferă oarecum de pupincurism și acum, în pragul ramolismentului intelectual, se gândește că este cazul să-și refacă cariera (sic!) politică... după o experiență PNȚ-CD-istă eșuată ori să obțină pe ici pe colo vreo funcție/demnitate publică. Caragiale ar fi zis : Halal să-ți fie bre Ștefănescule, ți-ai pus tichie fără să te doară... Rămâi cu literatura și cu noul proiect de... iluminat public și nu te băga unde chiar nu pricepi o iotă, cum ar fi analiza politică sau scandalurile între patronii din media... Se vede că ești un copil mare de aceia îți stă mai bine așa, critic infantil al literaturii contemporane.

VASILE ȘELARU / DESPRE CORALIA – ADRIANA BENESCU ȘI... HIMENUL DE AUR

Cuprinsă de ”un delir livresc”, Coralia-Adriana Benescu publică volumul de poezii ”Litera de sub văl” ( Editura Pastel, 2010, Brașov), un titlu puțin inspirat chiar dacă poeta este ”o literă zidită sub versuri” , litera fiind o obsesie volatilă, un alter ego al autoarei sau, după cum ne mai spune ”o fecioară târzie în fecioara din mine / În ochiul căreia Dumnezeu și-a ascuns singurul vis”... ca și cum autoarea ar fi centrul Universului Divin ”obsedat” de fecioare și de sâni... Sedusă de metaforă, îmbătată de sensuri abstracte (unele gongorice) gen: ” mi s-au spart în ochi calendare”; ”vulturul acela limbut de pe margine se dispută/ în melci cu prăpastia”; ”au ruginit brazdele sânilor”; ” până și oaselor morților li se judecă mierea ”; ”am luat din firimitura irodului de noapte”; ” ai ochi de ceață și zâmbet cardinal”; ” vedeam cum în fecioare și pântecul se-nchină” (probabil fătul se-nchină), evident, figuri de stil care se vor fi dorit șocante... dar nu, ele sunt sufocante, pline de exces îmbată până la pierderea de sine sensuri, înțelesuri aparent lirice scapă printre degete chiar... poezia. Unele versuri devin mici tablouri suprarealiste : ”cu ochii în două piuneze de floare”; ”în timpane îi stau înfipte săgeți din oase de greier/ în tâmple îi sângerează coarnele unui cerb din pădurea albastră”. Dacă metafora ne convinge că autoarea are talent, abundența acesteia devine obositoare iar rima sacadată umbrește frumusețea unor versuri. În mod bizar autoarea are darul de a își rata poeziile deoarece lirismul acestora devine prea strident iar metafora își pierde efectul... Găsim versuri memorabile, ”am pășit goală în camera unde luna purta degete de bărbat”; ”pământul mă fuma pe ascuns”... O virgulă, pusă nepotrivit, destabilizează nu numai sensul erotic al unei sintagme – superbe dealtfel, aruncând emoția în abstract : ”Că-mi e sufletul dar,/ Al cărui himen de aur au vrut să mi-l fure...” deoarece sufletul este știut lucru, nu are sex... ”dar” având sens aici și de conjucție și de substantiv...( cadou...). Erotismul îngemănat cu divinul, pastoralul îngemănat cu contemplația toate înspre o revoltă de tip arghezian ”Eu vin ca o fătucă majoră să-I spun Dumnezeului meu : / ”-Sări, odată, din cer !”... unde, iată din nou, virgulele nu își au locul... diluând feritilitatea poetică dar și dramatismul. Însă, ceea ce ar trebui să exploreze autoarea este evident și poezia erotică, un erotism lipsit de vulgaritate pe care știe să-l amplifice, generează emoția, tristețea, candoarea pubertății feciorelnice ( ”Ne bănuiau toți îngerii, că ne iubim demult, / De când sihaștri cerbi se boncăliau de rut/ Și tu erai ecou și eu eram mai tristă/ De luna părăluță strivită în batistă”), peste toate acestea așezând cu grijă un voal... nu văl, deoarece cuvântul, fie chiar și litera așezată sub acesta, își pierde transparența și odată cu aceasta și plurisemantismul... misterul erotic. Descoperim sublimul romantism ”Am tremurat de-aceea-n frigul tău/ Rege fugit de la palat... ” dar nu și în celelalte versuri care continuă strofa ” Ți-am spart oglinda ca un hău, / Să văd de ești adevărat..” Coralia-Adriana Benescu mustește de talent, are har dar nu știe cum să-l prizeze în poezie, să scoată în evidență acele metafore memorabile, adevărate bijuterii poetice – esențe ale poeziei pe care culmea le înserează cu tandră detașare. Aceste bijuterii poetice îmi confirmă că autoarea are ADN-ul poeziei deci/probabil și puterea de a se desprinde de mimetismul literar care macină de multe veacuri literatura... de acei scriitorași care mustesc în geniala mediocritate pe care o cultivă în jurul lor. Însă, așa se întâmplă când unui/unei poet/poete de talent, pătruns/ă de har, îi lipsește redactorul de carte cel care cunoaște alchimia unui volum de poezie. Cromatica fonetică este o știință care s-ar fi potrivit autoarei. Se impune de asemenea și desprinderea de mediul pastoral... ca și de cel ușor mistico-divin. Consider volumul de debut doar un semnal care îmi dă speranța că mă voi întâlni cu poezia Coraliei-Adriana Benescu.