ROMÂNIA ÎNTRE DEMOCRAŢIA „ORIGINALĂ„ ȘI CEA „MADE ÎN CHINA”

        „Condamnarea Varanului a devenit, în timp, o dreptate pe care trebuia s-o obținem cu orice preț – chiar cu prețul nedreptății.” Am citat unul din nenumăratele texte aberante care privesc aplicarea legii doar ca răzbunare și nu ca pe un act de justiție. Nu pot să cred că cineva ar putea accepta că „dreptatea” poate fi făcută printr-un act de „nedreptate”. Și totuși am întâlnit multe opinii privind acceptarea unei justiții nedrepte, superficiale. În fapt, a încălca principiile care stau la baza democrației pentru mulți „democrați” nu reprezintă nicio problemă. Pentru unii există „statul de drept” pentru alții „statul de drepți” iar pentru cei mai mulți „statul mafiot - clientelar” integrat cumva conceptului de democrație. Democrația pentru foarte mulți se rezumă la cunoscuta remarcă „eu te-am făcut, eu te omor!” În mod curios, în așa zisul stat de drept și separarea puterilor statului, nu i-am văzut în instanța de judecată pe cei care au ruinat România. În schimb, poporul a fost hrănit cu entuziasm și speranță. O speranță care din himeră s-a transformat în hidră.

 

    Nu există partide de dreapta sau de stânga, ci doar hoarde puse pe prăduială. Nu există conceptul de dreptate pentru cel păgubit. Singurul păgubit este poporul pus în genunchi de imperiile vremii, de tancurile sovietice, pus în genunchi de slugile comunismului, pus în genunchi în decembrie 1989, să își strige libertatea. Nu, libertatea nu poate fi strigată stând în genunchi, dreptatea nu poate fi cerșită sau implorată, adevărul juridic nu este milostenie din partea clasei politice ori a judecătorilor.

       Nu mă miră diferența de opinii în ceea ce privește „România regimului Băsescu” deoarece știu că m-am născut și trăiesc într-o societate în care hoții și ticăloșii au fanii lor. În fond „opiniile și credințele se propagă prin mecanismul contagiunii și prea puțin prin cel al raționamentului. La cârciumă se formează de fapt - prin afirmație, repetiție și contagiune - concepțiile actuale (…) Și nici în alte timpuri nu s-au născut altfel.” (Gustave Le Bon - Psihologia mulțimilor, pag. 71, ed. Anima, 1990). În prezent ar trebui înlocuit cuvântul cârciumă cu Facebook dar și cu media… atât cât a mai rămas în România. Manipulările, în special cele politice care se revendică a fi de „dreapta”, sunt evidente, grosiere, lipsite de subtilitate mai ales pe reţeaua Facebook. 

      Același Gustave Le Bon scrie de „mulțimi criminale”. Există chiar o istorie a „fărădelegilor puse la cale de mulțimi” în acest caz de agresivitatea activiștilor (informatori ai securității reactivați). Conceptele privind legalitatea, dreptatea, justiția, adevărul sunt anihilate de dorința criminală - stare latentă din lăuntrul ființei umane. Nu putem avea democrație fără norme legale care să producă și să apere drepturi individuale. In România de după 1989, și până în prezent, nu există un cadru legal privind libertățile individuale astfel am putea vorbi de continuitatea regimului comunist sub chip uman. În fond, tot ceea ce partidele politice au făcut în România de după 1989, nu a fost decât o modernizare a socialismului și a ideologiei sale. Faţă de democrația „de tip chinezesc” ne diferențiază pluripartidismul formal (și abrogarea legii marțiale). Iată de ce este greu de crezut că în următorii ani România va cunoaște democrația cu adevărat. Parlamentul ca instituție fundamentală a statului democratic a fost transformat într-o hoardă pusă pe furt și căpătuială. Din păcate lupta pentru recunoașterea drepturilor individuale, a valorilor și a bunăstării a devenit abstractă fiind înlocuită cu calculul economic, cu „problemele tehnice” ale democrației și nu cu doctrina acesteia. Nici vorbă de existența statului de drept. În schimb a fost încurajată apariția statului de tip mafiot și a instituțiilor obediente puterii politice. 

       Războiul Rece a fost înlocuit cu războiul economic. Un război neîncheiat (se joacă dur cu armata pe picior de război) dar din care România a ieșit deja înfrântă. Într-un timp foarte scurt, țara a fost transformată în colonie, iar conducătorii ei în supuși coloniali. Iar nouă, cetățenilor cum să ni se spună altcumva decât „sclavi”. Ajunge doar ca fiecare să observe că viața a devenit o luptă pentru supraviețuire cu nimic mai presus decât existența de dinainte de 1989.

      Iată cum scria despre românii din Transilvania, în urmă cu mai bine de un secol, un cunoscut scriitor sas, Adolf Meschendörfer, brașovean: Trăim la un loc însă şi cu mai mulţi români. Înaintează peste tot încet, dar tenace, mănâncă mămăligă cu brânză, aduc fără grijă copii pe lume şi, din cauză că mâna lor de lucru e mai ieftină, câştigă prin concurenţă cu maghiarii şi saşii, care sunt mai pretenţioşi. Pentru câtă vreme încă? Biserica lor ortodoxă îi înconjoară ca un zid de apărare, habar n-avem ce gândesc popii lor, ştim doar că sunt o masă copleşitoare care nu aşteaptă decât o scântenie. Oare ce mai așteaptă astăzi românii? O scânteie?! De unde, de la cine?! Mulți sunt risipiți prin Europa, unii „ciupesc” de unde apucă și astfel viața lor curge molcom și trist. „Mănâncă mămăligă cu brânză” - așadar supraviețuiesc. „Pentru latini cuvântul democrație înseamnă în primul rând estomparea voinței și inițiativei individuale în fața celor ale statului (…) Pentru anglo-saxon, pentru american mai ales, același cuvânt, democrație, înseamnă, dimpotrivă, dezvoltarea intensă a voinței și a inițiativei individuale și estomparea influenței statului care în afara poliției, armatei și diplomației, nu e lăsat să dirijeze nimic”. (Gustave Le Bon - Psihologia mulțimilor). Din păcate pentru români, „democrația” se reduce la arta de a supraviețui, unde dictonul „mănânc ca să trăiesc” a fost înlocuit cu dictonul „trăiesc ca să mănânc” generator de apatie și resemnare.

MÂNDRIA FĂRĂ DEMNITATE ȘI EXPLOZIA MĂMĂLIGII

     

      De când mă știu stau cu nasul în cărți. Însă viața reală îmi dă câte-o lecție care nu are nicio legătură cu tot ceea ce am citit. Evident sunt un naiv incurabil. Mă doare ce se întâmplă în țara mea. Privesc spre sărmanii care au fost nepăstuiți de ape… cauzele se cunosc. Zilele acestea m-a cutremurat o întâmplare petrecută în comuna Iaslovăț din județul Suceava. Maria Cociorvan, în vârstă de 72 de ani povestește: „M-am sculat de dimineață, toată noaptea n-am dormit, eu îs femeie bolnavă, sufăr cu inima și m-am dus să-mi beau pastilele. Aud câinii, aud bătând la poartă, ies la poartă - jandarmeria. Oare cum mi-a fost mie, la vârsta mea, cu jandarmii la poartă?”  Păi unde trăim noi domnule, îmi vine a mă întreba și îmi amintesc brusc și de „furtul de la referendum” când au fost anchetați bătrânii din satele României. Dar nu îmi pun bine întrebarea asta că mă trezesc la poartă cu patru polițiști care au un mandat de percheziție. Mă frec la ochi, mă ciupesc, să fiu sigur că nu dorm. Nu domnule, chiar este realitate. Mărturisesc că de nervi, de indignare a tremurat carnea pe mine cam 30 de minute. Am chemat un avocat, plătit desigur, care a asistat ca o habarnaristă (era femeie). Aveam să aflu că ar căuta o bicicletă furată și la mine în casă/curte ar fi un cuib de hoți. Și ăștia cu percheziția au căutat bicicleta printre rafturile colecţiei de vinuri, pe sub salteaua mea, prin frigider, prin dulapul cu lenjerie intimă. Logic, pe acolo se ascund bicicletele furate. După vreo trei ore au plecat. M-am bucurat că nu au venit cu „mascații” și nu au căutat bicicleta și printre filele celor câteva mii de cărți… Mandatul de percheziție a fost emis de judecătoarea Carmen Anemaria Groapă - halal judecător de drepturi și libertăți (numai asta nu poate fi!!!) având ca obiect „descoperirea și strângerea de probe cu privire la fapta de furt calificat” la solicitarea polițistului Șandru Raul Adrian de la Secția 3, eu fiind arondat la Secția 5 de Poliție. Concret, NU EXISTAU PROBE SAU INDICII dar se căutau probe în baza art.158 Cod Procedură Penală, alin 7. În baza „democrației originale” în România absurdul devine realitate. Statul de drept și justiția impusă de regimul Băsescu seamănă extrem de mult cu o dictatură tot atât de draconică precum cea din vremea regimului comunist. Cum dracu Băsescu are de ales „între independența justiției respectiv statul de drept și escrocul de frati-su”. Evident, el, Băsescu Traian este deasupra legii. El este Dumnezeu pe pământ. Nu sunt condamnați cei care au distrus economia țării, care au trasformat fabricile în afaceri imobiliare, care au ras pădurile. Nu sunt căutați hoții la ei acasă ci la oamenii cinstiți. Mai nou, pensionarii au devenit „infractori”. Dau șpagă „un borcan cu miere sau câteva ouă.” De aceștia se ocupă „oamenii legii”. Când am văzut o bătrânică de 72 de ani dusă din Bucovina la București cu „mascații” mi-am zis că eu am scăpat ieftin, doar cu o percheziție. Au intrat și în casa mamei mele în vârstă de aproape 90 de ani, aflată în aceiași curte cu a mea, s-au uitat și în patul unde este paralizat fratele meu în vârstă de 64 de ani, în ideea că acolo se află „obiecte furate”. Cu astfel de oameni ai „statului de drept” plătiți regește din bani publici, România nu mai are nicio șansă să devină o țară cât de cât civilizată. Iată ce-și mai amintește bătrâna Maria Cociorvan despre momentul în care jandarmii au ridicat-o: 

Jandarmi: Te-mbraci, mamaie, te-mbraci și vii cu noi. 

Maria Cociorvan: Eu am crezut că mă duce în Rădăuți. Cât e până la Rădăuți?

Jandarmi: Îți iei banii...

Maria Cociorvan: Eu, la trei milioane și ceva, de unde să iau bani? Pensie n-am luat, n-am nici un leu. Cine mă ia, mă aduce înapoi acasă. 

Jandarmi: Ia-ți telefonul, ochelarii, tot ce ai. 

Maria Cociorvan: Eu n-am nimic. Mă pune în mașină. Eu fără grijă. Trec de Rădăuți, trec de Suceava și întreb: unde mă duceți? Parcă este o scenă a anilor ’50.

    Hoarda de parlamentari își dorește „majorare de salarii”. Aceasta este „mândria de a fi român”. ”Mândria” de a fi umilit. „Mândria” că statul român ne ia demnitatea de a fi oameni. Până când „mămăliga” va exploda. Cercetarea abuzivă a unei persoane este pedepsită de lege. Dar a-ți căuta dreptatea „prin lege” este un calvar. Ducă-se pe pustii cu mândria lor. Mi-e greață!