duminică, 29 decembrie 2013

VASILE ȘELARU / SFÂRȘIT DE AN CU 13 ÎN COADĂ!


x Cuvântul îmi este hrănit numai cu şi din Dragoste. Doar aceasta mă face curat în faţa lumii.

x Sunt solidar cu Edward Snowden, omul care ne imploră starea de deșteptare!

     Cum a fost pentru mine anul 2013. Ca bilanț pozitiv ar fi cele trei cărți publicate dar cu venituri zero. Incredibil dar așa este/a fost. Sunt scriitor, mă simt într-o margine de lume, ca și cum aș fi exilat. Prietenii mei, mai puțini decât degetele de la o mână. Bucuriile cam tot la fel. În urmă cu 24 de ani visam. Credeam că lumea românească se va schimba în bine. S-au îmbogățit în mare parte tot Ei! În general doar securiștii și informatorii lor, milițienii, foștii activiști de partid, bișnițarii... progeniturile lor! Sunt puțini aceia care, cu onestitate, au ajuns cu adevărat oameni de afaceri în adevăratul sens al cuvântului.
      O mare parte dintre români trăiesc „dincolo” și trebuie să recunosc că au luat o decizie corectă. Eu și mulţi asemeni mie, trăiesc/trăim într-o țară tot mai balcanică având un spirit oriental și încă nu m-am dumirit pe deplin de ce suntem rămași în urmă. Dar cine să schimbe această țară. Sau poate nu trebuie să se schimbe nimic şi dorinţa de schimbare este una personală. Partidele politice sunt înțesate de lichele, aceleași de dinainte de 1989, sau de progeniturile lor. Ici, colo, prin partide mai există și câte un om de caracter, dar este ceva rarisim și pare exotic în lumea politică. În fiecare an, în decembrie, îmi amintesc de cei care au murit în 1989. De ce au fost uciși? Cine i-a asasinat mișelește? Sunt întrebări, mai pot fi și altele, care vor rămâne în ceață... Puteam fi și eu printre cei morți.
       Nu am dorit să fiu „legitimat ca revoluționar” deoarece nu pentru asta am avut cei cinci ani de exil prin Dobrogea și nu pentru asta m-am dedicat și implicat total în revoluția din decembrie 1989 (da, pentru mine a fost și a rămas o revoluție). Nu mi-am dorit nicio recompensă personală dar visam/visez și acum (să fiu oare doar utopic) la o Românie dreaptă, demnă, prosperă economic, la un spirit cultural autentic, civilizație și civism de tip european. Nimic din toate acestea nu s-a împlinit. În fond, în anul 1989, s-a cerut eliminarea controlului politic asupra instituțiilor statului. Se mai solicita şi o lege a lustrației care odată întârziată nu își mai are sensul (oare cine își mai amintește punctul 8 din Proclamația de la Timișoara). De asemenea s-a dorit o economie puternică generată de piața liberă. Iată doar câteva dintre deziderate neîmplinite nici până acum. Urmare, românii sunt tot mai săraci de la o zi la alta și vorba cântecului „ arz-o focul răzeșie/eu credeam că-i boierie/ când colo e sărăcie/ eu tot merg la judecată/ copiii îmi plâng pe vatră...”
          Fiecare este însingurat în ale sale griji pe care nici nu mai cutează să și le exprime. Mirajul lui decembrie 1989, s-a volatilizat odată cu zâmbetul gorbaciovist și anacronic a lui Ion Iliescu. Europa este o „vacă” perversă (linsă la cur de românii plecați „dincolo”) iar cel de-al Trei-lea Război Mondial a început demult și este doar economic. În acest context, România a devenit un fel de stat colonie. Partidele care s-au succedat la putere au același miez. Doar eticheta lor este schimbată, în lăuntrul lor aceleași mentalități. Nu dispariția partidelor politice este soluția ci reforma acestora și promovarea moralității și a competenței. Dar cine să o facă?! Din păcare țara a fost devalizată nu numai economic dar și moral. Omul nou este o realitate. Iar jaful a fost atât de bine gândit încât iată, ca o ironie a sorții, până și rasele de porci autohtoni sunt pe cale de dispariție. Dar nu mă pot abţine să nu spun că politicienii când nu fac fotografii cu alegătorii nu ezită să se fotografieze cu... porcul tăiat de Crăciun. Ce asemănare să fie oare?! Ce comentariu să mai fac în fața unei simbioze ridicole: politicianul, porcul și șoricul! Și totuși...
         Încerc să descopăr bucuria sărbătorilor de iarnă dar mi-e greu. Printre blocurile Brașovului aud colinde străine Ardealului. Dar e bine, sunt colinde românești. Ele au rămas, nu au putut fi jefuite, nici concesionate și nici vândute. Ele, colindele, descrețesc frunțile, aduc zâmbete, aroma vinului și a cozonacului pe masa fiecărui român. Sunt bucuriile mărunte ale celor mulți, dar săraci. Ei sunt aceiași care vara caută tufișurile ori o margine de apă și se furajează cu mici și bere. Se rostogolesc prin zile fără destin și împliniri doar cu patimile lor, cutume ale Evului Mediu. Sunt resemnați. Numai așa se explică cum a putut să se autoguverneze și să supraviețuiască în timp acest popor, această națiune. Anul 2014, nu se arată mai bun: vor scumpiri deja de la 1 ianuarie dar și două campanii electorale. Va fi multă ciorăvoială între politicieni pentru ciolanul numit România. Ce pot să spun la acest final de an acelora care s-au/ ori se vor osteni vreodată să citească aceste rânduri: La Mulți Ani cu sănătate și noroc, ţie cititorule, prieten sau adversar! Din păcate nu duc lipsă de adversari. Unii încă mă urăsc pentru cartea mea: Istoria literaturii din Țara Bârsei... alții sunt îngroziți de gândul că aș putea intra într-un partid politic și voi fi jucător în alegerile locale! Ei știu că nu pot fi partenerul lor la hoție! Chiar dacă norocul ține de hazard el nu de puține ori este vital. Îmi doresc ca anul 2014, să îmi fie mai inspirat, să iau decizii corecte și să fiu sănătos! Nu am încetat să îmi iubesc patria nicio clipă și nu îmi este rușine să o spun ori de câte ori am prilejul. Cum tot atât de adevărat este că nu am încetat nici să îi strivesc păduchii cu singura mea armă: cuvântul! Dar nicio clipă nu mi-am hrănit cuvântul din otrava urii ci doar din Dragoste!

PS. Atenţie partide și societate civilă spre ceea ce ne spune Edward Snowden. Deşteaptă-te române, din somul cel (adânc) de moarte! Atunci când cineva simte că justiţia (adică decizia unui judecător este nedreaptă) poporul (individual deopotrivă) are datoria de a se ridica împotriva ei. Nedreptatea, oricare ar fi ea, trebuie sancționată aspru iar un judecător corupt (ori supus politicului sau patimilor) nu trebuie uitat că este asemeni unui câine turbat asupra căruia se impune, ca ultim remediu „eutanasierea” din sistem!