luni, 2 februarie 2009

Vasile Şelaru : Un festin literar, Istoria literaturii contemporane a lui Alex. Ştefănescu

Evident lucru, lui Alex. Ştefănescu îi place la televizor, prezintă cu multă voluptate şi seducţie, săptămână de săptămână câte un scriitor de care s-a ocupat şi în a sa Istorie a literaturii române contemporane 1941-2000. Uneori stă pe un scaun mare, din fier, anume fabricat pentru fizicul impozant al criticului, alteori stă doar lângă acesta, sprijinit cumva într-un mod elegant, având în faţă o masă înaltă pe care sunt răsfirate, alături de un cărţoi deschis, câteva coli... În ciuda fizicului aparent greoi, Alex Ştefănescu este un balerin plin de graţie, un suav subtil, mânuind cu dibăcie limbajul seducător al cunoaşterii profunde a istoriei şi criticii literare, a numeroaselor sale lecturi... De când cu această istorie literară vorbită, Alex. Ştefănescu mi-a devenit mai simpatic, oricum cu mult mai simpatic decât în vremea când, într-o sală a Bibliotecii M. Sadoveanu din Bucureşti, ţinea un cenaclu literar, iar eu, un anonim, parcurgeam săptămânal distanţa Constanţa- Bucureşti ( la acel timp locuiam undeva prin Dobrogea...şi frecventam cu discreţie mai multe grupări literare de prin Bucureşti ) iar criticul de atunci sprijinea talentul poeticesc al confratelui Mihai Gălăţanu. Îmi este mai simpatic criticul Alex. Ştefănescu decât în perioada când susţinea P.N.Ţ.-C.D.-ul, firesc datorită seniorului Coposu, lucru pe care fără regret l-am făcut şi eu, fără a fi membru al partidului de mai sus citat, ori când publica diverse articole cu implicare politică, unele în România liberă prin bunăvoinţa lui Dan Stanca ( red. la secţia cultură a jurnalului). A fost drăguţ când l-a prezentat pe criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu cu prilejul premierii primului din zece în cadrul unei emisiuni televizate, afirmând că Manolescu este mai bun...pătruns de rafinamentul estetic care îl caracterizează.

Firesc, din mai multe motive, am cutezat a citi această carte, în realitate un cărţoi de peste 1000 de pagini, într-un format mare, tip călinescian. Într-un fel cartea lui Alex. Ştefănescu este o continuare a monumentalei opere, Istoria literaturii române de la origini până în prezent publicată în anul 1941...o spun fără ironie. Fără a prelua stilul critic călinescian Alex. Ştefănescu reuşeşte să producă o lucrare monumentală, fastuoasă, spumoasă, lectura acesteia fiind un adevărat festin. Spre exemplu ajunge să citeşti titlul capitolelor consacrate scriitorilor să îţi dai seama de capacitatea sintetică şi precisă ( era să spun exactă – cunoscătorii ştiu de ce ), a criticului literar. Spre exemplu : Mihail Sadoveanu...macultură şi literatură ; Tudor Arghezi – un bijutier obosit ; Mircea Eliade – evadare din timp ; Camil Petrescu – amorfizare; Geo Bogza – cât reportaj, atâta literatură ; Marin Preda – dacă moromete nu e, nimic nu e ;Nicolae Labiş- a spune adevărul fără a fi clovn ; Nichita Stănescu – simbol al „dezgheţului ideologic” ; Grigore Vieru – un malentrandru ; Ion Caraion – retorica disperării ; Adrian Păunescu – enciclopedia României ; Eugen Simion – „ insigne prinse la reverul operelor” ; Mircea Cărtărescu – un autor care publică tot ce scrie ; Mihai Sin – cartea roză a securităţii ; Andrei Pleşu – spectacol stilistic ; Petru Creţia – intelectualitatea ardentă ; Şerban Foarţă – un spectacol lingvistic ; Nicolae Velea – ridicarea în rang a „ făpturilor neînsemnate „ ; Mircea Horia Simionescu – domul literatură ; Ioan D. Sârbu – o brutalitate virilă ; V. Voiculescu – o lecţie de întâmplări bizare ; Ileana Mălăncioiu – o Antigona a românilor ;Geo Dumitrescu – profesionalismul simulării ; Paul Goma – Încercarea de a face din literatură o „cutie neagră „ ; Fănuş Neagu – orgine de imagini... mă opresc aici deşi aş mai fi continuat deoarece toate aceste sintagme, savuroase, sunt argumentate lucid, concis, astfel încât să priceapă opera autorului evocat chiar şi acela care nu a citit nici un rând din aceasta. Este o calitate la Alex. Ştefănescu care într-un fel nu mă surprinde deoarece criticul ştie să se joace cu ideile şi opţiunile critice ceea ce demonstrează şi un real talent scriitoricesc, imaginativ nu numai critic. A trasformat Istoria literaturii contemporane...într-un adevărat roman. Nu este o carte ştiinţifică după care să fie leşinaţi scriitorii braşoveni şi nici nu ar avea de ce deoarece sunt puţini care apar în această operă genială. Astfel, întâlnim numele lui Radu Anton Roman, Mihai Sin, Ioana Pârvulescu şi sunt enumeraţi Caius Dobrescu, Marius Oprea, Gheorghe Crăciun, Leonard Oprea, Ştefan Baciu şi cam atât, semn că fiecare critic şi istoric literar are propria sa listă a valorilor din literatura română...( În ceea ce îl priveşte pe Loenard Oprea criticul face o confuzie, afirmând că acesta s-a stabilit în S.U.A. după 1989...vezi pag.1097)


Sunt blamat că am scris un Dicţionar al scriitorilor braşoveni...însă nu reuşesc să-i găsesc pe scriitorii braşoveni într-o lucrare semnificativă de Istorie literară...Nu sunt enumeraţi nici măcar la şi alţii... Îi aflu în schimb în Dicţionar de literatură română contemporană scris de Marian Popa şi publicat în 1977, la editura Albatros ( dicţionar total neştiinţific cum ar spune semidocţii braşoveni deoarece nu are referinţe critice pentru scriitori ) dar şi în Istoria literaturii de la 23 august... scrisă de acelaşi autor şi publicată după anul 2000. Şi atunci de ce mă înjură numai pe mine, de ce nu se leagă de Ştefănescu, de Manolescu de Popa deoarece aceştia nici măcar nu îi ignoră pe scriitori braşoveni ?! Eu cred că ai mei critici sunt laşi iar laşii, este ştiut lucru, sunt linguşitori. Foarte linguşitori. Laşi sunt şi aceia care mă înjură sub anonimat...
Oricum, pe cei care iubesc literatura îi îndemn să-l citească, ori de câte ori au prilejul, pe Alex. Ştefănescu şi nu vor regreta.